Slovacia a devenit teatrul unui adevărat război cultural după ce a refuzat să mai permită finanțarea și accesul la posturi guvernamentale ale militanților minorităților sexuale.

Un editorial de Jonathon Van Maren, publicat de LifeSiteNews, pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews. 

*

Anul acesta, în Slovacia s-a desfășurat un adevărat război cultural, în care presa mainstream atacă guvernul pentru că a blocat accesul la bani de la buget și la posturi guvernamentale pentru activiștii LGBT.

Acum zece ani de zile, în timpul unui tur prin Europa, un ghid de la Belgrad mi-a pus o întrebare: De ce vrea atât de tare Uniunea Europeană - „Vestul” – să oblige țări ca a lui să adopte ideologia LGBT? De ce erau promisiunile de ajutor economic întotdeauna legate de condiția ca țara beneficiară să organizeze parade „pride” și alte manifestări de gen? „Noi nu vrem așa ceva”, spunea ghidul, scuturând iritat din cap.

Și nu e singurul. Deși multe dintre aspectele agendei LGBT – mai ales agenda transgender – n-au nici zece ani vechime, aparatul progresist din Europa, care include UE și mare parte din agenda mainstream – face eforturi neobosite de a instaura agenda LGBT în centrul noii identități europene.

Națiunile care încearcă să reducă influențele culturale ale acestei mișcări se confruntă cu furia acestor elite, lucru pe care Ungaria l-a descoperit pe pielea ei în ultimii câțiva ani.

Chiar și încercarea de a proteja copiii de aceste influențe se izbește de o opoziție fanatică.

Cam același fel de război cultural a bântuit și Slovacia anul ăsta. Presa corporatistă este antrenată la maxim într-o campanie de modelare a discursului public.

În centrul bătăliei este Martina Simkovicova, ministra culturii, o doamnă în vârstă de 53 de ani, care a fost crainică la TV înainte de a prelua mandatul de ministru, în octombrie 2024, proclamându-se „apărătoarea culturii slovace și nimic altceva”.

Le Monde relata recent că Simkovicova se opune „ideologiei LGBT” și că„a demis pe loc mai mulți șefi de instituții publice”, inclusiv „directorul Teatrului Național slovac, Matej Drlicka, și directoarea Galeriei Naționale de Artă,  Alexandra Kusa”. 

Simkovicova a declarat că ambii directori erau angajați în „activism politic liberal-progresist”, ceea ce nu se potrivește cu „programul cultural” al guvernului, și a promis că guvernul slovac nu va mai da „un cent” grupurilor LGBT.

Ulterior, ea a eliminat mai multe subvenții de stat care curgeau către organizațiile LGBT. E important de spus că guvernul face limpede faptul că nu consideră ideologia LGBT parte din cultura slovacă și, ca atare, grupurile care promovează această ideologie nu sunt îndreptățite la bani publici – adică la banii cetățenilor plătitori de taxe.

Potrivit presei, însă, aceste măsuri reprezintă nici mai mult, nici mai puțin, decât o gravă represiune.

Pe 12 decembrie, Citizen Tribune relua declarațiile făcute pentru AFP de o anume Svetlana Fialova (39 ani), artistă și lector:

„Sunt frustrată și foarte furioasă pentru modul în care  cultura este distrusă și organizațiile se dezintegrează... Ce se întâmplă în Slovacia este... ce se întâmplă și în Georgia, Ungaria și alte țări, unde oamenii care colaborează cu rușii și joacă după cum le cântă rușii ajung la putere și încearcă să suprime democrația și cultura.”

Declarație care este cu totul pe lângă chestiunea în discuție. Guvernul ales în mod democratic are mandat să stabilească prioritățile țării, inclusiv unde se duc banii de la buget și cine sunt angajații plătiți din bani publici.

Dezbaterea aici nu este despre cine e anti-cultură și cine e pro-cultură, ci despre ce anume cultură vrea guvernul să promoveze și să subvenționeze.

Lucru pe care Simkovicova a încercat să-l explice foarte clar: „Cultura slovacilor ar trebui să fie slovacă – slovacă, nu altfel”, a spus ea într-un discurs.

Ce constituie o cultură națională este un subiect de dezbatere, dar a spune că una dintre taberele din acea dezbatere este „anti-cultură” este cu totul altceva.

Numai că presa, bineînțeles, îi prezintă pe cei care se opune ideologiei LGBT ca inamici ai democrației, iar pe cei care o susțin, ca apărători ai democrației – indiferent dacă agenda lor are sau nu susținerea democratică a populației.

În Polonia, guvernul de coaliție al lui Donald Tusk a inițiat o epurare de mare amploare și adesea brutală, eliminând din administrație angajații asociați cu guvernul anterior „Lege și Justiție”.

Această acțiune a fost ridicată în slăvi de presă ca un pas curajos în direcția democrației. Dar când guvernul slovac încearcă să-și numească propriii oameni în instituțiile publice, așa ceva nu poate fi tolerat.

Tot din Citizen Tribune:  

„Simkovicova a luat în vizor și media publice. În iunie, ea a împins prin parlament o lege care reformează RTSV, televiziunea controlată de stat, transformând-o în STVR, pe care o controlează ea. Analistul Pavol Hardos a declarat pentru AFP că o astfel de influență exercitată asupra instituțiilor culturale are un precedent în Slovacia: «Asta e ceva ce am mai trăit în anii 1990, în timpul regimului anti-liberal al lui Vladimir Meciar, când se dădeau teste ideologice peste teste... despre cine e un bun naționalist, un bun slovac, și cine nu e», a spus acesta”.

Ce este nou este modul în care guvernul „este hotărât să curețe instituțiile de oamenii percepuți în orice mod ca potențiali inamici politici”, spune Hardos.

Oamenii liberali, deschiși la minte, sunt „luați în vizor ca potențiale surse de probleme, iar oameni care sunt adesea experți adevărați în domeniile lor sunt trași pe linie moartă sau chiar dați afară”, a adăugat el.

Hardos spune că, deși este prea devreme să vorbim de un „regim anti-liberal”, Fico îi calcă pe urme lui Viktor Orban. „Asta e sursă de îngrijorare pentru orice proiect LGBT+”, a comentat Martin Macko, șeful ONG-ului activist Iniciativa Inakost. 

Din nou, poziția de la care pornesc presa și elitele UE este că activiștii LGBT au dreptul să ocupe poziții în administrație și au dreptul la bani publici, iar guvernele de stânga au dreptul să-și numească aliații ideologici în funcții de putere.

Dar dacă oponenții ideologiei LGBT, aleși democratic, fac același lucru, atunci presa și elitele UE fac tot posibilul să îi delegitimeze pe acei lideri și să-i acuze de „lovituri de stat”.

Activiștii LGBT și aliații lor progresiști se simt îndreptățiți să ia bani publici, bani din taxele oamenilor, și să ocupe poziții plătite din bani publici, iar această impresie de îndreptățire este susținută de cele mai multe instituții.

De altfel, opoziția slovacă a și încercat să o dea jos pe ministra Simkovicova, dar tentativa nu a avut succes. Simkovicova a declarat foarte clar presei că activiștii LGBT nu au decât să producă ce vor ei – doar că nu vor primi bani publici pentru asta.

Ceea ce, pentru mulți activiști LGBT este, evident, insuficient.