De ce TREBUIE să sufere Românii?

De Adrian Pătrușcă  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


După inepțiile antologice din vremea COVID, reporterii TV sunt puși să debiteze, cu voci plângăcioase sau alarmiste, o nouă minciună: „România se află într-o criză energetică, deci trebuie să facem economie”.

Să fie clar: România NU se află într-o criză energetică!

România este una dintre țările UE cel mai puțin depedente de importurile de energie.

(Și ar fi și mai puțin dependentă dacă nu ar fi obligată/presată să își înstrăineze resursele.)

Românii NU trebuie să facă economie!

Economiile la care sunt împinși au drept scop EXPORTUL de energie către alte țări UE.

Românii sunt îndemnați să stea în frig, să orbecăie prin întuneric și să nu se spele pentru ca nemții, francezii, italienii și celelalte neamuri ale Ursulei să sufere mai puțin .

Să poată avea – totuși - 19 grade în case, să poată aprinde două-trei becuri chioare, să facă duș câte doi.

(Un lux pe care mulți români nu și-l vor permite, nu din lipsă de energie, ci din lipsă de bani.)

Românii ar trebui întrebați dacă sunt de acord cu aceste sacrificii.

Solidaritatea este frumoasă atunci când este asumată.

Dacă nu, se numește Jaf.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Părintele Pimen: Vom birui!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (9)
  • DanielaBMED 13.09.2022 15:00
    Corect ! JAF.
  • Mircea Dragan 13.09.2022 15:05
    Smecheria e simpla: au scumpit kwh in Romania , romanii nu-si permit pretul si fireste reduc consumul iar energia pleaca la neamurile Ursulei care o cumpara in mod normal cu 2,5 euro kwh.
  • Mars.60 Stefan 7649 13.09.2022 15:58
    Ce nenorociti e rusii ashtea dom'le!
  • Mircea Dragan ► Mars.60 Stefan 7649 13.09.2022 16:39
    Rusii e de vina!!! :)
  • Dumitru Lazar 14.09.2022 08:38
    In poza o babutza din orient cara vreascuri .Ce poate insemna asta ?
  • CoRin 14.09.2022 12:34
    Din lumea reala. Locuiesc într-un orășel de munte cu rețea de gaze, dar dat fiind prețul lor și tradiția cel puțin la case majoritatea se încălzesc cu lemne. Si ghici... De câteva zile/săptămâni chiar indiferent de preț nu se mai găsesc lemne de foc...Avem o căsuță pe care o încălzesc cu lemne și electric (de doua ori ghinion). iar la bloc gazul de pe acum îl plătesc cat plantam anul trecut într-o luna de iarna...Daca pana mai ieri în exploatările forestiere locale se tăiau copaci groși, acum se vad stivuiți pe marginea drumurilor și bușteni cat mana - adică pădure tânăra tăiata. Probabil vor da explicația ca răresc pădurea (Sic!)...Dacă-i ordin cu placere: dam tot în vest! Nu-i asa ei au grija de noi? Ne apară.., ne dau jucării care fac poc, poc...Ne spun ce sa învățam, mâncam, ne vor binele și mai ales ei sunt garanții Adevărului. Noi tâmpiți, doar trebuie sa stam fără sa gândim și sa-i adulam...Dar ce mai contează? Au tăiat pădurile de zeci de ani pentru ei (germanii și austriecii) pe nimic ca mai taie și vreascurile ce contează. In poza este viitorul nostru: va trebuii sa colectam vreascuri pentru vestici - norma de 1/2 metrii cubi pe săptămâna! Si sa nu uit pentru cine mai prinde primăvara: nu uitați de mănuși! Atunci avem și cota de urzici de trimis...
  • Mircea Dragan 14.09.2022 22:57
    In poza este o t i g a n ca salvaroasa care provine din Turcia. De obicei sunt stabiliti in Dobrogea.
  • Ghita Bizonu' 15.09.2022 12:35
    Imiteti ca sunt destule locuinte fara apa curenta, fie ea si rece! Care se pala la lighean!”
  • Ghita Bizonu' 15.09.2022 12:55
    De ce?

    Gasiti un raspuns partial la https://pressone.ro/suntem-o-ciudata-cultura-a-rusinii-in-cautarea-celui-care-ne-a-facut-de-rusine Tinerii din corporații, „care muncesc de le sar capacele”, au nevoie de țapi ispășitori pentru faptul că societatea românească avansează prea lent, iar țapii ispășitori pe care i-au găsit sunt țăranii și părinții, spune antropologul Vintilă Mihăilescu, într-un amplu interviu pentru PressOne.
  1. Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

  2. 7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

  3. RĂZBUNAREA SISTEMULUI. Nicușoriștii au INTERZIS la Iași o piesă a artistului de geniu Mihai Mălaimare pentru că susține AUR și Curățenia Generală. ”Ați lovit în visul unor tineri actori! În numele cui? Al unui deziderat politic, al unui ordin pe unitate?”

  4. Viktor Orban s-a răzgândit: ”Colaborăm cu foștii lideri ai României pentru a promova viața și supraviețuirea maghiarilor din Transilvania”

  5. Luminița Arhire: O PERINIȚĂ POLITICĂ TOTAL SCHIZOFRENICĂ

  6. Mită electorală de la festivalul satanist UNTOLD: Nicușor Dan se simte în elementul lui

  7. Pomenirea unuia dintre cei mai puternici exorciști ai României: Părintele Ilarion Argatu (2 August 1913 - 11 Mai 1999): ”Vrăjmașul satanei s-a strămutat pentru totdeauna în Rai”. Reportaj de la Cernica, mărturii, înainte-vederi și sfaturi duh

  8. O Chilie Athonită pe pagina jurnalistei Anca Alexandrescu: ”Nu facem politică însă suntem totdeauna ÎMPOTRIVA candidaților care susțin păcatele frontale - iar Nicușor Dan susține și promovează LGBT”. Părintele Pimen: ”Cu ajutorul lui Dumnezeu, VOM BIRUI!”

  9. Zoe Dantes: Ultrașii Democrației

  10. Revolta elitelor și trădarea democrației

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

23:33

RĂZBUNAREA SISTEMULUI. Nicușoriștii au INTERZIS la Iași o piesă a artistului de geniu Mihai Mălaimare pentru că susține AUR și Curățenia Generală. ”Ați lovit în visul unor tineri actori! În numele cui? Al unui deziderat politic, al unui ordin pe unitate?”

22:00

Pomenirea unuia dintre cei mai puternici exorciști ai României: Părintele Ilarion Argatu (2 August 1913 - 11 Mai 1999): ”Vrăjmașul satanei s-a strămutat pentru totdeauna în Rai”. Reportaj de la Cernica, mărturii, înainte-vederi și sfaturi duh

21:30

Luminița Arhire: O PERINIȚĂ POLITICĂ TOTAL SCHIZOFRENICĂ

20:55

Mită electorală de la festivalul satanist UNTOLD: Nicușor Dan se simte în elementul lui

20:20

Viktor Orban s-a răzgândit: ”Colaborăm cu foștii lideri ai României pentru a promova viața și supraviețuirea maghiarilor din Transilvania”

19:45

O Chilie Athonită pe pagina jurnalistei Anca Alexandrescu: ”Nu facem politică însă suntem totdeauna ÎMPOTRIVA candidaților care susțin păcatele frontale - iar Nicușor Dan susține și promovează LGBT”. Părintele Pimen: ”Cu ajutorul lui Dumnezeu, VOM BIRUI!”

18:55

Zoe Dantes: Ultrașii Democrației

18:00

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

17:30

10 Mai - Ziua Regalității României. Cele trei semnificații ale zilei de 10 mai în istoria țării

16:30

10 mai: Sfântul Apostol Simon Zilotul, cel la a cărui nuntă Mântuitorul a transformat apa în vin. Vă puteți închina la sfintele moaște ale sfântului Apostol chiar în București, la Biserica Podeanu din Grivița

14:51

Revolta elitelor și trădarea democrației

13:32

INTERVIU EXCLUSIV AL CELEBRULUI JACK POSOBIEC CU GEORGE SIMION, CANDIDATUL MAGA ȘI MEGA AL ROMÂNIEI. Fostul ofițer de informații al US NAVY: Vom sta cu ochii pe alegerile prezidențiale din România! - VIDEO

13:00

EFECTUL SIMION. CÂND ÎȚI DAI CU STÂNGU-N DREPTU': Mai bine GOLAN, decât ACTIVIST!

12:00

Trăiască RBR!

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el