Icoana Nașterii Domnului de Andrei Rubliov
Un prieten îmi mărturisea zilele trecute că, pentru el, sărbătoarea Crăciunului este una dulce-amăruie. Ca un cozonac cu migdale.
Bucuria este umbrită de amintirea mesei mari la care, în copilărie, se aduna toată familia, de dorul după chipurile dragi care azi nu mai sunt și de trista puținătate a celor care au mai rămas astăzi la praznic.
„Un ochi râde și altul plânge”, îmi spunea el.
Râsu-Plânsul este un dar unic al românilor. După știința mea, la fel ca Dorul, nu se mai întâlnește la nici un alt popor.
Este și un dar împărătesc. În basmele noastre, mai ales Împărații râd cu un ochi și plâng cu celălalt. Uneori, și Feții Frumoși. Aleșii...
Ochiul care râde și Ochiul care plânge fac parte din aceeași familie de contradicții șocante cu Apa Vie și Apa Moartă, cu femeia zidită devenită Biserică ori cu Moartea preschimbată în Nuntă Cosmică.
Toate sunt chipuri ale creștinismului nostru ortodox. Având origini păgâne, ele s-au transfigurat acum 2000 de ani, odată cu primirea Evangheliei, așa cum se înnoiește pruncul la botez sub pecetea mirului.
Creștinismul este singurul care a izvorât din - și se sprijină pe - asemenea paradoxuri amețitoare: Dumnezeu S-a făcut om pentru a-l face pe om Dumnezeu. Sau Fecioara-Maică Îl naște pe Dumnezeul om.
Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului are și ea umbrele ei. Dincolo de lumina covârșitoare și de bucuria atotstăpânitoare, se străvăd semne amenințătoare.
În Icoana Crăciunului, Scutecele Pruncului seamănă izbitor cu un giulgiu, iar pătuțul cu un sicriu.
Peștera Nașterii seamănă ea însăși cu Mormântul în care Pruncul va fi pus peste 33 de ani.
Iar Maica Domnului, în mod uimitor, nu privește spre Prunc, ci spre Lume, presimțind amenințarea la adresa Fiului ei și sabia care îi va străpunge inima.
Bucuria Mariei este amestecată cu durere.
Maica Domnului a fost prima care a râs cu un ochi și a plâns cu altul, dragul meu prieten!
La fel, la celălalt capăt al Axului Mântuirii, durerea pricinuită de Răstignirea, Moartea și Îngroparea lui Hristos este îndulcită de Nădejdea Sigură (un alt paradox ortodox) a Învierii.
Piatra care pecetluia Mormântul (și care simbolizează păcatul originar) este înlăturată și Lumina poate pătrunde din nou nestingherită în Peștera-Lume, spulberând Întunericul.
Într-un colț, zace abandonat ca mărturie Giulgiul-Scutece. Cercul Mântuirii a fost închis.
Hristos se Naște, Slăviți-L!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Lumina să ne inunde inimile!
https://www.instagram.com/p/CLj5u12D-kn/?igshid=wl0e3my1k2sr
Ce bucurie nu e ingemanata cu durerea ?
Ne naștem pentru a muri!Dar nu degeaba,ci pentru a învăța a ne strădui întru mântuirea Dumnezeiasca,a iubirii fara inceput si fără sfârșit!
Hristos din Ceruri, Întâmpinați-L!
Hristos pe pământ, Înălțați-vă!
Cântați Domnului tot pământul și cu bucurie lăudați-L, popoare, că S-a preamărit!
Sărbători cu Hristos!
https://www.chilieathonita.ro/2023/12/24/icoana-nasterii-lui-hristos/
Peste omul rău și omul bun
Uitasem Palestina, Țara Sfântă
Fiara a prins să muște, e flămândă
E'acolo o fâșie mititică
O închisoare respirând teroare
Și alte teritorii ocupate
Unde creștinii, musulmanii, strigă
Oare inima lor mai bate?
Sau crezi că e de piatră, frate?
Hristos Se cutremură de rușine
Cine'L pironește iară, cine?
Măcelul de acolo , un coșmar,
Se omoară metodic, barbar
Din aer, de pe sol sau mare,
Se bombardează cu înverșunare
Infernul, fără de nici o scăpare
Sionu'i greu bolnav de turbare
Ucide prin bombe și înfometare
Doamne, în ce lume trăim
Oculta a vrut să nu știm
Ce grozăvie se petrece în Țara
Unde cătușa este brățara
Purtată de om, când visa sau ara
Acum și copiii vor a masacra
Satanhayu a decis, asta vrea
Chiar azi, de Crăciun, nu a încetat
Să macelarească intenționat
Sperând să aprindă un război mai mare
Să scape el de închisoare
Această Fiară fără de zăbale
De ziua Întrupării Tale
Deschide'le, Doamne, o cale
A păcii și a Dreptății
Să vadă și ei zorii Libertății!
Crăciun linistit, fraților și surorilor.
La Mulți Ani!
si de semnele ei contradictorii,
mi-ati adus aminte de colindul Cetinita
care surprinde acelasi gand
O tu maica nici visezi
Cum o sa te intristezi
Coroana de trandafiri
Va fi numai patimiri
Omenirea are puterea paradoxala de a ajunge la culmi ceresti
precum prin aceste icoane si colinde
dar, prin aceiasi suflare, sa faca si atrocitati de dimensiunea celor din Basarabia lui 40
Atunci aveam preoti de campanie ca sa elibereze sufletul ingreunat de propiul blestem
dar cine mai stie daca pravila s-a implinit in acei ani tulburi de razboi
Dupa 90 comunistii au avut parte de timp senin,
timp pe care nu l-au irosit
ci au marturisit drept prin Memorialul Durerii de la TVR1
Nadajduiesc ca si AN va lua exemplul lor
si va folosi aceste clipe dinainte de furtuna
spre a elibera natia de ultimul ei mare blestem nemarturisit
si sa o lase sa se inalte pe locul care il merita deplin
Hristos cel bland si smerit cu inima
a luat canepa si a impletit o biciusca pentru altoirea lucratorilor
care foloseau estetica celor sfinte ca paravan pentru ceva groaznic