Liov/Polonia (30 iulie 1944). Statul major de comandă al Frontului I ucrainean. În imagine bandiții haholi Nikita Sergheevici Hrușciov primul secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist al Ucrainei (al doilea din dreapta) și Mihail Sergeevici Greciuha (dreapta) președintele Prezidiului Sovietului Suprem al RSS Ucrainei.

Criminalul Greciuha în strânsă legătură cu Hrusciov numit chiar de Stalin ”măcelarul din Ukraina”, după răpirea Basarabiei și nordului Bucovinei de către ruso-ukraineni în 28 iunie 1940, i-a expediat pe data de 22 iulie 1940 la Moscova, secretarului CC al PC(b) din URSS Gh.Malenkov ”Nota informativă cu privire la proiectarea frontierei de stat a RSS Moldovenești cu Ucraina” și a cerut ca Ucrainei să-i revină pe lângă Bucovina de Nord, Ținutul Herța, Hotin, Cetatea Albă, Chilia, Ismail și Bolgrad, încă opt din raioanele RASSM (Codâma, Balta, Pesciana, Ananiev, Valea Hoțului, Ocna Roșie, Cerneansc și Bârzula). Deși în urma analizării propunerilor Ucrainei și RASSM, Aleksandr Gorkin, secretar al prezidiului Sovietului Suprem propunea lui Gheorghi Malenkov secretar al CC al PCUS să se adopte varianta RASSM, în 2 august 1940 Sovietul Suprem a adoptat legea formării RSSM în varianta propusă de Ucraina.

Mihailo Greciuha care nu întâmplător va participa din partea Kievului la ședința din 19 februarie 1954 de la Moscova prilejuită de dăruirea Peninsulei Crimeea Ukrainei de către Hrusciov ajuns lider la Kremlin cu un an înainte, susținea în 1940: a. că ”nu este necesar a dovedi oportunitatea alipirii la RSS Ucraineană a județului Hotin, unde locuiesc în temei ucraineni”; b. referitor la județul Akkerman, ”trebuie alipit și el integral la RSS Ucraineană”; c. județul Ismail trebuie inclus în întregime în componența Ucrainei, deoarece ”nu pot fi delimitați aici rușii de ucraineni”; d. trebuie incluse în componența RSSM 10 raioane din cele 16 din fosta RASS Moldovenească. La finele Notei informative, este inserată o descriere a graniței dintre RSS Moldovenească și RSS Ucraineană, luată ca bază la delimitarea frontierei dintre ”republicile-surori" semnată la 22 august 1940. Punctul de vedere al lui Greciuha era susținut și de Nikita Hrușciov, care la rândul său a propus Comitetului Central al PCUS ca noua RSS Moldovenească să fie creată prin unificarea ”doar a populației moldovenești” și nu a cuplării teritoriului Basarabiei și RASS Moldovenească.

Potrivit art. 2 din Legea URSS din 2 august 1940 ”Cu privire la formarea RSS Moldovenești unionale”, ”în componența RSSM unionale sunt incluse orașele Tiraspol și Grigoriopol, raioanele Grigoriopol, Dubăsari, Camenca, Râbnița, Slobozia și Tiraspol ale RASS Moldovenești, orașul Chișinău și județele Bălți, Bender, Chișinău, Cahul, Orhei și Soroca ale Basarabiei”. După consultări și delimitări de teritorii la fața locului, hotarul dintre RSS Moldovenească și RSS Ucraineană a fost stabilit printr-un decret al Prezidiului Sovietului Suprem al URSS, din 4 noiembrie 1940.

CUM A FOST HĂCUITĂ BASARABIA PE 2 AUGUST 1940 DE CĂTRE UKRAINA. Doar după o săptămână de la intrarea Armatei Roșii pe teritoriul Basarabiei și al Bucovinei de Nord (consecințele Pactului Ribbentrop-Molotov), deja la 3-4 iulie 1940, Biroul CC al PC (b) și Prezidiul Sovietului Suprem ale Ucrainei emit un șir de hotărâri cu privire la formarea pe teritoriul Bucovinei de Nord și al Basarabiei a organelor puterii locale, a comitetelor județene executive și ale PC(b) din Ucraina. E greu de înțeles, ce drept juridic avea Ucraina de a-și forma organele puterii locale în teritoriile care nu se aflau sub jurisdicția ei. Poate, în atmosfera euforiei legate de alipirea unor noi teritorii, Moscova nu a observat o asemenea depășire de împuterniciri din partea Kievului? Lucru greu de închipuit. Cu certitudine ”centrul” i-a delegat conducerii Ucrainei aceste împuterniciri. Dar deocamdată nu este cunoscut documentul care ar fi legitimat acest act și, în acest caz, hotărârile menționate mai sus par a fi ilegale.

După ce stalin răpise Basarabia de la sânul Patriei Mamă România pe 28 iunie 1940, invocându-se tendința arzătoare de reunire a moldovenilor de pe ambele maluri ale Nistrului și că ea nu mai putea fi neglijată, ajungând la apogeu, la 10 iulie 1940 ședința comună a Biroului Politic al CC al PC (b) unional și a SKN (Sovietului Komisarilor Norodnici) din URSS la care au asistat I.Stalin, V.Molotov, K.Voroșilov, M.Kalinin, Gh.Malenkov, A.Andreev, A.Mikoian, L.Beria, I.Șvernic ș.a., a susținut ideea ”reunirii populației(!) moldovenești a Basarabiei cu populația (!) moldovenească a RASSM”. În aceeași zi știrea a fost difuzată de radioul unional pe întreg teritoriul URSS și preluată de presa de partid Pravda, Izvestia, Sovetskaia Ucraina, Moldova Socialistă ș.a. Mitinguri de susținere a ”politicii naționale leniniste, promovate de către partid și Guvernul Sovietic” au fost de urgență organizate la Moscova, Kiev, Tiraspol, Bender, Soroca, Orhei, Chișinău, Akerman, Ismail. Ziarul Pravda din 11 iulie 1940 publică articolul de fond întitulat ”Trăiască poporul moldovenesc, liber și reunit”, în care se scria: ”RSSM Unională va avea o suprafață de circa 50 mii kilometri pătrați (adică 45.638 km. pătrați – suprafața Basarabiei și 8,1 mii – a RASSM), iar populația ei va constitui circa 3,7 mil. de locuitori. Astfel, viitoarea RSS Moldovenească va avea un teritoriu mult mai vast decât unele state europene: Belgia, Olanda, Elveția”. Neintenționat, prin aceste cifre grăitoare, Pravda a presupus reunirea întregii Basarabii cu întreaga RASSM.

”În jurul problemei teritoriilor … anumite contraziceri (între conducerea autonomiei moldovenești de peste Nistru și Kiev) existau încă din momentul formării RASSM în anul 1924”, se spune în unul dintre documentele de arhivă. La insistența populației băștinașe, în iulie 1940, după 16 ani de aflare a RASS Moldovenești în componența Ucrainei, conducerea autonomiei s-a adresat Sovietului Komisarilor Norodnici (SKN) al URSS cu rugămintea ”reunirii Basarabiei cu RASS Moldovenească” (Ziarul Pravda, 10 iulie 1940). SKN a acceptat această propunere și, conform hotărârii Sovietului Suprem al URSS ”cu privire la formarea Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești” din 2 august 1940, s-a procedat la ”repartiția populației Basarabiei, Bucovinei de Nord și a RASS Moldovenești între RSS Ucraineană și RSS Moldovenească”. Însă, în stilul autoritar bolșevic de atunci, deciziile cruciale în această problemă vitală pentru moldoveni, au fost luate de Moscova și Kiev, argumentele părții moldovenești fiind trecute pe ultimul plan.

”Calul troian” ruso-ucrainean. Evenimentele următoare au demonstrat însă că prin formularea ”reunirea populației moldovenești” hotărârea Moscovei cu privire la formarea RSS Moldovenești conținea un șiretlic, pe care îndată l-a și pus în aplicare partea ucraineană.

Profitând de faptul că Ucraina a fost obligată să procedeze la ”reunirea populației moldovenești” și nu neapărat la ”reunirea teritoriilor moldovenești”, Nikita Hrușciov cu ceilalți conducători de atunci ai RSS Ucrainene au pus la cale un plan de deznaționalizare a populației băștinașe, adică de ”ucrainizare peste noapte” a moldovenilor. Presa Ucrainei și cea centrală a început să publice un șir de ”materiale științifice”, în care se tratau preconceput, doar de pe anumite poziții, procesele istorice de formare a componenței naționale a populației Basarabiei și a RASSM.
Bunăoară Izvestia, din 3 iulie 1940, în articolul de proporții ”Istoria Basarabiei și a Moldovei” susținea că ”există probe ce demonstrează că slavii locuiesc aici (adică în Basarabia și RASSM) din cele mai străvechi timpuri. Conform surselor grecești, pe timpul Împărăției Dacilor, triburile slave locuiau nu numai în Basarabia, dar și pe teritoriul cnezatelor dunărene”. Până și titlul denotă cunoștințele aproximative ale autorului în domeniile istoriei și ale geografiei (precum scriu unii și în zilele noastre - ”Moldavia i Pridnestrovie”). Însă bate la ochi data apariției acestei publicații – 3 iulie 1940, adică cu o săptămînă până la ședința comună a Biroului Politic al CC al PC (b) unional și a SKN din URSS, unde a fost discutată și susținută ideea cu privire la formarea RSSM. Cu alte cuvinte, ”calul troian” a fost pregătit din timp, văzîndu-i-se de la o poștă ”urechile” ucrainene…

Moscova acceptă scenariul Kievului. După o mulțime de răsturnări de fapte istorice sub care nu și-ar fi pus semnătura nici un savant onest, Președintele Prezidiului Sovietului Suprem al RSS Ucrainene M.Greciuha i-a expediat, pe data de 22 iulie 1940, la Moscova, secretarului CC al PC(b) din URSS Gh.Malenkov ”Nota informativă cu privire la proiectarea frontierei de stat a RSS Moldovenești cu Ucraina”. În ea se afirma că: ”1. Bucovina de Nord (474.617 locuitori) e populată majoritar de ucraineni, sau cum li se mai spune – rusini, și de guțuli, precum și de o parte neînsemnată a popoarelor de alte naționalități, care nu au nimic comun cu originea moldovenilor. De aceea nu trezește nici un fel de îndoieli faptul că toată Bucovina de Nord trebuie să fie inclusă în componența RSS Ucrainene”. Deși în susținerea acestei afirmații nu au fost aduse nici un fel de cifre concrete, ea totuși a fost luată în considerație de Gh.Malenkov, adept fidel al poziției Ucrainei. Datele expuse de partea moldovenească au fost ignorate.

Peste 5 săptămâni după aceasta, când Bucovina de Nord a fost deja alipită la Ucraina, noile autorități au efectuat un recensământ al populației din regiune. Conform chiar surselor ucrainene (”Date oficiale ale Prezidiului Sovietului Suprem al RSS Ucrainene” din 31 august 1940), 136.184 persoane (28,6% din întreaga populație) au insistat că sunt de naționalitate moldoveni, iar 121.265 (26,48%) – că sunt români. În așa mod, cei care, potrivit lui M.Greciuha, nu aveau ”nimic comun cu originea moldovenilor”, constituiau în realitate cifra de 55,8% din întreaga populație a Bucovinei de Nord.

Într-un mod similar, a fost argumentată de M.Greciuha și necesitatea alipirii județului Hotin. Conform aceleeași Note informative, acolo locuiau ”…în marea majoritate ucraineni (adică rusini și chiar guțuli), cu excepția unui număr neînsemnat de moldoveni, împrăștiați prin tot județul, cu o concentrare doar în 16 localități ale plasei Briceni și în 7 localități ale plasei Secureni…”. ”Datele statistice denotă că acest ”număr neînsemnat” de moldoveni constituia pe atunci circa 47%, ucrainenii–circa 25%, (rușii – 13,6%, evreii – 9,2%, alte naționalități – circa 5%). Mai mult ca atât, în vara lui 1940 cei 1.589 de bielaruși și 2.193 de polonezi din județ au fost reînregistrați ca ucraineni, iar 22 de sate moldo-ucrainene au fost înregistrate ca pur-ucrainene.

”În județul Akerman/Cetatea Albă locuiesc 368.252 persoane, inclusiv 39.1% ucraineni și ruși… iar moldoveni – doar 19,6%. Reieșind din aceasta, – scria lui Malenkov Președintele Prezidiului Sovietului Suprem al Ucrainei, socot că județul Akerman la fel trebuie alipit în întregime la RSS Ucraineană”.

Deoarece datele ultimului recensămînt (1930) indicau aici aflarea a numai 20,5% de ucraineni, conducerea de la Kiev a mai recurs la un fals, adăugând la acest indice și cele 17,3% de ruși. Astfel, ponderea ”ruso-ucrainenilor” s-a majorat până la 37,8 % (dar nu până la 39,1%, cum era scris în Notă). Cu siguranță, în caz de necesitate, partea ucraineană ar fi găsit o modalitate să-și ”alipească” și o altă etnie slavă – bulgarii, ce constituiau în județ 17,3% din populație.

Conducerea RASS Moldovenești (secretarul Comitetului regional al PC (b) Borodin, Președintele SKN Constantinov și Președintele Prezidiului Sovietului Suprem Brovco) a propus ca frontiera de sud a RSS Moldovenești să fie demarcată cu includerea în componența Moldovei a plaselor Reni, Bolgrad, Ismail, a județului Akerman, toate cu o populație majoritară moldovenească. Bunăoară, orașul Ismail era caracterizat ca ”un centru de atracție culturală și economică a plaselor Reni, Bolgrad, Ismail și a unor plase din județul Cahul”. Însă Moscova și în acest caz a luat în considerație doar ”argumentele” lui M.Greciuha. Vizavi de județul Ismail, Kievul din nou a ”contopit” procentul populației ucrainene cu cel al rușilor , obținînd în total 34,7%. ”Socot (din nou declară autoritar M.Greciuha) că județul Ismail trebuie transmis RSS Ucraineane, reieșind din următoarele considerente”:

a) însuși orașul Ismail e populat aproape în exclusivitate de ucraineni și parțial de ruși;

b) bulgarii și găgăuzii, care formează 33,3% din populația județului, în calitate de triburi slave, au mai mult comun cu ucrainenii, decît cu moldovenii” (de fapt găgăuzii sunt o etnie de proveniență turcă);

c) Dunărea, ca magistrală acvatică nesupusă înghețului, e legată cu Marea Neagră și poate fi folosită efectiv de către flota fluvială și cea maritimă ale RSS Ucrainene. Nu are sens dispersarea Dunării în sfere de influență – atât din punct de vedere economic, cât și strategic”.

Precum se vede, Kievul nici nu-și voalează cumva tendința de acaparare totală a acestui însemnat port maritim al Basarabiei, motivând că dispune de ”flotă fluvială și maritimă”.

Scopul scuză mijloacele? Argumentele reprezentanților Ucrainei – atunci când acest lucru le era convenabil – se bazau pe datele statistice ale recensământului din anul 1927, nepublicate oficial, și deci, puteau fi tratate în mod arbitrar. Pe când conducerea RASS Moldovenești în Nota sa informativă a folosit cele mai proaspete, la acel moment, materiale oficiale – ale recensământului populației Basarabiei, efectuat în anul 1930. Bunăoară, cifrele oficiale indicau că în județul Ismail moldovenii constituiau 37,9% din întreaga populație, rușii – 29.7%, ucrainenii – 4,7%, bulgarii – 19,2%, găgăuzii – 0,9%, alte naționalități – 7,6%. Cu toate acestea, Ucraina (care în Nota ei, precum se vede mai sus, intenționat nu a indicat procentul moldovenilor) și-a alipit și acest județ.

Îngrijorarea Kievului pentru soarta limbii ucraineane ca motiv pentru acaparare de teritorii! Potrivit tov. Greciuha, ”În RASS Moldovenească sunt înregistrați 572.339 locuitori, dintre care: 30,2% moldoveni, 12,8% alte naționalități și 57% – ucraineni, ultimii populând masiv raioanele Kodîma, Pesceanca, Ananiev, Valea-Guțulului, Ocna-Roșie, Cerneanca, Balta, Kotovsk”.

Dacă Ucraina a reușit (prin falsificări de date statistice) alipirea Bucovinei de Nord și a județelor basarabene, populate majoritar de români (moldoveni), atunci în cazul de față ea n-a avut probleme cu … restituirea acestor raioane pur-ucrainești…reieșind și din faptul, că la formarea RSS Moldovenești… toate școlile vor trece, în mod obligatoriu, la ”limba moldovenească” și acolo poate dispare limba ucraineană, iar raioanele menționate se învecinează nemijlocit cu RSS Ucraineană”.

Astfel, viitoarea RSS Moldovenească a mai pierdut și 8 (!) raioane din componența RASSM, situate pe malul stâng al Nistrului. Iar zecile de mii de moldoveni de acolo, în opinia noilor autorități, nu posedau același drept la limba lor maternă, astăzi ei fiind complet ucrainizați.

Iată cum a procedat Ucraina în cazuri similare. În total, la formarea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneși a avut de câștigat: Republica Sovietică Socialistă Ucraineană, care și-a alipit pământuri populate de 1,7 mil locuitori. Pentru a scădea ponderea moldovenilor, pe parcursul lunii octombrie 1940, în județele Ismail și Akerman au fost strămutate circa 10 mii de familii din regiunile Sumî, Vinița, Lvov, Volîn și Kameneț-Podolsk.

Primind diferite înlesniri din partea statului, ucrainenii sosiți aveau misiunea să ”absoarbă” și să ”dilueze” băștinașii, transformându-i (la ei acasă!) într-o minoritate națională. Misiune, pe care, se pare, au și dus-o la bun sfîrșit…

2 AUGUST, 1940: tăiere ”pe viu” din trupul Moldovei! La 2 august 1940 Sesiunea VII a Sovietului Suprem al URSS a abordat chestiunea ”Cu privire la formarea Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești Unionale și includerea Bucovinei de Nord, a județelor Hotin, Akerman și Ismail ale Basarabiei în componența Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene”.

Trebuie menționat că o asemenea formulare a chestiunii trezește multe nedumeriri printre istorici. Dacă prima parte a ei este clară, fiind vorba despre formarea RSSM în baza reunirii Basarabiei cu RASSM, atunci cealaltă trezește multe dubii.

În primul rând, la această dată încă nu era determinată definitiv componența națională a populației din județele sus-pomenite, desprinderea lor din componența Basarabiei neavând nici un motiv sau suport statistic.

Transmiterea în jurisdicția Ucrainei a celor 8 raioane transnistrene nici nu și-a găsit vreo formulare în ordinea de zi.
Iar problema Bucovinei de Nord, ocupate de URSS doar în baza notei nejustificate a lui Molotov, în genere prezenta un caz aparte. Însă toată această grabă era în favoarea părții ucrainene.

Bătea la ochi și metamorfoza stranie a lui T. Konstantinov, Președintele SKN al RASSM. Luând cuvântul în numele delegației moldovenești, dânsul a propus formarea RSSM în baza raioanelor ”cu populație preponderent moldovenească” din componența actualei RASSM și a 6 județe ale Basarabiei: Bălți, Bender, Cahul, Chișinău, Orhei și Soroca.

Nu aveau vreo argumentare nici cele declarate de el în continuare, precum că 3 județe basarabene – Akerman, Ismail și Hotin – ”sunt preponderent populate de ucraineni”.

Plus la aceasta, omologului său din Ucraina, L.Kornieț, a menționat la sesiune că ”în problema granițelor dintre Moldova și Ucraina Sovietică… între noi există o înțelegere totală”. Rămâne o taină cum a fost atinsă această ”înțelegere”. Cert e însă una: la Moscova moldovenii și-au schimbat pozițiile expuse anterior în propria Notă informativă.

În anul 1940 populația județelor Akerman, Ismail și Hotin era formată în proporție de 28,6% de moldoveni și 25,4% ucraineni. În județul Ismail, moldovenii formau 31,9% din populație, iar ucrainenii doar 4,7%. În regiunea Ismail, ulterior formată în cadrul RSS Ucrainen în baza județelor Akerman și Ismail, moldovenii constituiau 18,3 %, iar ucrainenii 11%.

Interesele populației de origine bulgară și găgăuză deloc n-au fost luate în considerație în procesul delimitării teritoriilor între Ucraina și Moldova.

În consecință, ca rezultat al demarcării în anul 1940 a noilor frontiere între RSS Moldovenească și RSS Ucraineană, Basarabia a pierdut: porturile de la Dunăre și Marea Neagră (Bugaz, Cetatea- Albă, Chilia, Ismail, Reni), 30% suprafețe de vii, 40% din producția globală de grâne, 23% din șeptelul de ovine, 18% din extragerea materialelor de construcție, întreaga industrie piscicolă etc.

Basarabia pe lângă faptul că a fost fărâmițată, a avut de suferit și de pe urma ruperii legăturilor economice și culturale dintre județele de sud, de nord și cele centrale. Lipsite de tradiționalele căi de comunicație, unele raioane de sud ale actualei r.m. nici până în prezent nu au atins nivelul mediu de dezvoltare economică și socială.
Nu au existat nici un fel de motive etnografice, economice, politice, culturale sau sociale în stare să îndreptățească alipirea județelor Hotin, Ismail și Akerman la Ucraina.

Transmiterea de către Moscova în jurisdicția Ucrainei a teritoriilor românești din Basarabia nu s-a produs în mod spontan, ci constituie rezultatul unei politici intense, propagate în perioada interbelică de adepții expansionismului ucrainean. Formarea RSS Moldovenești a fost doar un prilej prielnic pentru realizarea acestor planuri susținute de Moscova.

Protestele moldovenilor rămași fără patrie. Populația moldovenească din județele Hotin (circa 137 mii de oameni), Ismail ( circa 72 mii), Akerman (circa 63 mii) și Bucovina de Nord ( circa 138 mii) n-a fost de acord cu o asemenea delimitare a teritoriilor. În adresa instanțelor de vârf, personal lui Stalin și Kalinin, au pornit sute de scrisori și telegrame colective cu cererea de revenire în componența RSS Moldovenești.

Protestele s-au mai domolit o dată cu dezlănțuirea războiului, însă la 29 iunie 1946 conducerea RSS Moldovenești s-a văzut nevoită să-i expedieze personal lui I.Stalin o interpelare oficială cu următorul conținut: ”CC al PC (b) din Moldova, Prezidiul Sovietului Suprem și Sovietul de Miniștri ai RSS Moldovenești Vă roagă să examinați problema readucerii în componența RSS Moldovenești a județelor Hotin, Akerman și Ismail ale Basarabiei, actualmente incluse în RSS Ucraineană”. Au avut curajul să semneze acest document secretarul II al CC al PC (b) din RSSM M.Salogor și Președintele Sovietului de Miniștri al RSSM N.Coval. În ianuarie 1954, A.Lazarev, în calitate de ministru al culturii din RSSM și membru al Biroului CC al PCM, a făcut o încercare (nereușită, însă) de a se întâlni cu N.Hrușciov, pentru a-i înmâna personal o interpelare similară. În 1958 A.Lazarev a făcut o interpelare conducătorilor de atunci ai RSSM: Z. Serdiuc, I. Codița și A. Diordița, privind ”petele albe” din istoria Moldovei și, în special, problema fostelor teritorii moldovenești.

Chiar și în anul 1986 un grup de veterani din Republica Moldova s-a adresat cu o scrisoare oficială Prezidiului Sovietului Suprem al URSS, în care era pusă problema sudului Basarabiei. Toate aceste adresări însă au fost lăsate fără nici un răspuns din partea autorităților de la Moscova. Nimeni nu s-a încumetat cel puțin să recunoască oficial marea nelegiuire comisă în vara anului 1940.

În perioada sovietică, Ucraina și-a lărgit hotarele din contul statelor învecinate, cu circa 150 mii km pătrați. Acest lucru a devenit posibil atât în virtutea politicii expansioniste a URSS, cât și grație unor ”daruri” generoase din partea Moscovei.

Conform recensământului populației din anul 1926, Ucraina stăpânea un teritoriu de 451,7 mii km pătrați, populat de 29 mil. de locuitori. Astăzi teritoriul ei constituie 603,7 mii km pătrați, cu 52 mil. de locuitori.

Cele mai valoroase ”achiziții” ale Ucrainei în anii totalitarismului comunist le-au constituit Crimeea (1954) – în calitate de ”cadou” din partea lui Nikita Hrușciov cu prilejul aniversării de 300 ani de la unirea Ucrainei cu Rusia și o parte din teritoriile moldovenești (1940).

După dezmembrarea vertiginoasă a URSS, avea să conteze fiecare metru de teritoriu, vecinii argumentând unul altuia, cu hărți și documente în față, unde trebuie instalat stâlpul de frontieră.

Uneori, din păcate, se recurgea și la ultimul ”argument” – zăngănitul armelor…

Republica Moldova și granițele ei post-sovietice. Și Republica Moldova, după vreo 10 ani de tratative îndelungate, și-a încheiat procesul anevoios de demarcare a actualei frontiere de stat cu țara-vecină Ucraina. Proces, cam dosit de opinia publică, fără ca mass-media autohtonă să insiste prea tare asupra oglindirii lui multilaterale și minuțioase. Acum rar cine poate să numească componența nominală a grupului de lucru din partea Republicii Moldova, sau să-și amintească (cu excepția cazului satului Palanca) câte ceva din activitatea comisiei guvernamentale abilitate. Dar, după încheierea tratativelor sus-numite și cunoașterea rezultatelor finale, se pune întrebarea: oare nu cumva ”deficitul” de informație la tema dată urmărea scopul de a atenua, cumva, poziția cam timidă și nehotărîtă a părții moldovenești? În timp ce ucrainenii, potrivit unor surse veridice, dominau pe tot parcursul activităților de delimitare a granițelor, fiind la orice pas controlați de conducerea de vârf a Kievului, dar și de întreaga populație locală – prin intermediul organelor de informare în masă. În consecință, ei au obținut ceea ce și-au dorit, adică o delimitare favorabilă a hotarelor cu Moldova. Ba chiar, în plus, alipitindu-și și vreo 7 km de traseu strategic, la care râvneau de mult timp.

S-au mai domolit spiritele legate de acest fapt și Chișinăul a dat asigurări populației că nu s-a comis nici o cedare. Și doar țăranii satului moldovenesc Palanca au fost lăsați singuri cu noile lor probleme. Cei din partea locului se conving zilnic, pe propria piele, că s-a produs cel mai adevărat act de cedare. Ei se umilesc zilnic în fața vameșilor și a grănicerilor străini – de fiecare dată când pleacă ”peste drum” la muncă în câmp sau când își aduc roada de pe lanuri.

Care puteau fi argumentele de bază ale părții moldovenești până la semnarea actelor cu privire la delimitarea frontierelor cu Ucraina? De mai bine de 10 ani, din arhivele secrete au fost scoase la lumina zilei un șir de documente autentice care incontestabil demonstrează faptul că, în perioada sovietică, prin uz de fals, Basarabiei i-au fost înstrăinate teritorii imense. Încă în anul 1990, savanții români A.Moraru și I. Iațenco, presimțind căderea imperiului sovietic și inevitabila acutizare a problemelor teritoriale, au efectuat o muncă titanică de arhivă publicând, ulterior, documente veritabile ce demască ilegalitățile admise de Kiev și Moscova, în august 1940, la delimitarea teritoriilor și instaurarea frontierelor între RSS Moldovenească și RSS Ucraineană.

Documentele în cauză nu lasă piatră pe piatră din toate ”argumentele științifice” publicate cândva la comanda Kievului, în scopul îndreptățirii acțiunilor de acaparare nelegitimă a pământurilor românești ale Basarabiei.

Intenționat sau întâmplător, dar cert e că, din anul 1990 încoace, aceste documente au fost date uitării și, în afară de specialiștii, rar cine cunoaște ceva despre acele evenimente reale, nu inventate, din istoria imediată. Ba, se pare chiar și factori de decizie, obligați prin funcțiile lor să le cunoască, au făcut abstracție de ele pe parcursul actualului proces de delimitare a frontierelor – anume atunci, când era momentul potrivit de a opera cu argumente istorice convingătoare.

Ostașii români eroi au trecut Prutul în Campania de eliberare a Basarabiei și nordului Bucovinei (22 iunie-26 iulie 1941) răpite de ruso-ukraineni la 26-28 iunie 1940, pentru reunirea cu Patria lor Mamă România. Armata Română a trecut apoi Nistrul pentru înlăturarea amenințării bolșevice și maloruse de la frontiera de răsărit și de nord a țării, pentru eliberarea românilor transnistrieni victime ale foametei organizate de bolșevici și ale prigoanei la care erau supuși. În iulie 1924 fusese înființată de Stalin așa zisa ”republică autonomă sovietică socialistă moldovenească” cu centrul la Balta și mai târziu Tiraspol, pentru a atrage și Basarabia românească în această formațiune fantomă. Comitetul executiv central din Ukraina din 12 octombrie 1924 a stabilit ca această formațiune să intre în componența Ukrainei sovietice...

”Și cu noi care trăim pe celălalt mal al Nistrului, cum rămâne fraților, pe noi cui ne lăsați?” ne întreba țăranul transnistrean Toma Jalbă în anul 1918…

Moldovenii aceștia care au îndurat jugul sovietic ukrainean (fost pravoslavnic rusesc), și-au păstrat ca prin minune graiul curat și portul românesc! Părinții și bunicii lor au așteptat venirea Armatei Române eliberatoare încă din anul 1918 când Basarabia s-a Unit cu Patria sa Mamă ROMÂNIA! Peste un deceniu, în august 1941 visul lor se va îndeplini!

Azi nu a a dispărut această ramură a poporului român, sub jugul bolșevic sovietic și cel malorus! Ruso-ukrainenii au răpit României Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herța în 26-28 iunie 1940 și apoi prin Convenția de armistițiu, semnată în noaptea de 12/13 septembrie 1944...

Molotov afirmase despre Cernăuți și nordul Bucovinei: ”UCRAINENII ÎL CER! SUNT UKRAINENI CARE TRĂIESC ACOLO, EI NE-AU ORDONAT SĂ FACEM ASTA! UKRAINENII TREBUIE SĂ SE UNEASCĂ!” (din răspunsul său către Friederich von der Schulenburg ambasadorul german la Moscova, în iunie 1940!) DOVADĂ CLARĂ CĂ UKRAINA INAMIC AL ROMÂNIEI PRIN NEHALITU HRUSCIOV PE ATUNCI PRIM SECRETAR AL RESPUBLICII SOVETICE UKRAINENE A COMANDAT ANEXAREA DE TERITORII DIN ROMÂNIA SFÂȘIATĂ! Hrusciov a făcut presiuni asupra lui Stalin să fie date Ukrainei toate teritoriile pe care împreună i le-au răpit României la 28 iunie 1940, dar nu a primit decât nordul Bucovinei, Ținutul Herța, nordul și sudul Basarabiei. După ce devenise lider la Kremlin în anul 1953, Hrusciov va dărui după numai un an Crimeea Ukrainei… În cartea de amintiri a lui Viaceslav Molotov "Molotov remembers. Inside Kremlin Politics" sunt relatate circumstanțele în care România a pierdut nordul Bucovinei și Ținutul Herța, în anul 1940, odată cu Basarabia. Molotov relatează: ”Nu cunoșteam bine geografia la data vizitei lui Ribbentrop. Nu știam geografia granițelor dintre Rusia, Germania și Austro-Ungaria. Am cerut să trasăm granițele în așa fel încât orașul Cernăuți să ne aparțină nouă. Germanii mi-au spus: ”Dar voi n-ați avut niciodată Cernăuțiul. El a aparținut întotdeauna Austriei. Cum puteți să-l cereți?”, ”Ucrainenii îl cer! Sunt ucraineni care trăiesc acolo, ei ne-au ordonat să facem asta!” Dar Cernăuți n-a fost niciodată oraș rusesc, a fost întotdeauna parte a Austriei și apoi a României!” a răspuns ambasadorul german la Moscova, Friederich von der Schulenburg. ”Da, dar ucrainenii trebuie să se unească!" ...Schulenburg...a oftat și apoi a zis: ”Voi raporta guvernului meu”. A raportat și Hitler a aceptat." Textul ultimatumului din 26 iunie afirma, în mod incorect, că Basarabia era populată, în principal, cu ucraineni: ”În anul 1918, România, folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei, a desfăcut de la Uniunea Sovietică (Rusia) o parte din teritoriul ei, Basarabia, călcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni, cu Republica Sovietică Ucraineană.” Guvernul sovietic cerea partea de nord a Bucovinei care ”ar reprezenta, este drept că numai într-o măsură neînsemnată, un mijloc de despăgubire a acelei mari pierderi care a fost pricinuită U.R.S.S. și populației Basarabiei prin dominația de 22 de ani a României în Basarabia.” Bucovina de nord avea unele legături istorice cu Galiția, care fusese anexată de URSS în 1939 ca urmare a invaziei germano-sovietice din 1939, doar prin faptul că ambele regiuni fuseseră parte a Imperiului Austro-Ungar din a doua parte a secolului al XVIII-lea până în 1918.

Pe 28 iunie 1940 Basarabia și nordul Bucovinei și Ținutul Herța vor fi răpite României în urma ultimatumului dat de satrapul stalin. Pe 2 august 1940 Basarabia va fi și ea sfâșiată la cererea Ukrainei care a primit cadou și ocupă încă ilegal nordul și sudul Moldovei dintre Prut și Nistru unde ca și în nordul Bucovinei și Ținutul Herța pe care le anexase imediat după ultimatum, comite un feroce genocid etnic și cultural asupra românilor.

Este interzisă limba română în școli, pentru distrugerea deliberată a moștenirii culturale a poporului român, scopul fiind desigur dispariția totală a românilor! În prezent sudul Basarabiei cu Cetatea Albă de la Limanul Nistrului, ieșirea la mare și brațul Chilia al Dunării, Nordul Bucovinei și al Basarabiei cu cetatea Hotin de strajă la Nistru, Ținutul Herța se află sub ocupație ilegală ukraineană din anul 1944.

UKRAINA - INAMIC AL IDEALULUI NAȚIONAL ROMÂNESC A SFÂȘIAT BASARABIA ȘI I-A RĂPIT PARTEA DE NORD ȘI DE SUD (10.579 km²) PE 2 AUGUST 1940, teritorii pe care le deține ilegal din anul 1944. A fost părtașă la răpirea Basarabiei (44.422 km², 3.200.000 de locuitori) și nordului Bucovinei cu Ținutul Herța (5.713 km², peste 500.000 de locuitori) de la Patria lor Mamă România în 28 iunie 1940 și prin faptul că le-a cerut imperios și a primit de la Stalin o parte din aceste teritorii românești se poate spune că UKRAINA A RĂPIT ROMÂNIEI NORDUL BUCOVINEI, ȚINUTUL HERȚA, NORDUL ȘI SUDUL BASARABIEI (16.292 km²)! La 28 iunie 1940 ruso-malorușii/ukrainenii sovietici au răpit României Basarabia și nordul Bucovinei, ultimatumul stalinist și invadarea acestor teritorii românești purtând pecetea revizionismului ukrainean. Ukraina în calitate de respublikă sovetică mocnea de pretenții imperiale încă înainte de Primul Război Mondial și după ce a pretins nordul Bucovinei și l-a primit chiar după ultimatum, a cerut insistent lui Stalin și toată Basarabia făcând presiuni în cercurile puterii de la Kremlin, dar nehalitul malorus Hrusciov, pe atunci prim secretar al Ukrainei nu a reușit să obțină pe 2 august decât sudul și nordul jumătății de răsărit a Moldovei (10.579 km²).

NAȚIONALISMUL DE GROTĂ UKRAINEAN SFIDEAZĂ ROMÂNIA. Recent, autoritățile de la Kiev au instalat la intrarea în Odesa, un banner uriaș cu mesajul: ”Basarabia este Ukraina”. Republica Moldova colcăie de agenți ukraineni care pe diferite căi, inclusiv de la tarabele lor online încă înainte de război făceau propagandă agresivă încercând să atragă prostimea într-un cor de ”slavă” pentru Ukraina, inamicul idealului național românesc. Nu Rusia și rusificarea este marele pericol actual pentru românii din teritoriile răpite României la 28 iunie 1940, ci Ukraina șovină și ukrainizarea prin spălarea pe creiere a românilor din r.m., cu intenția de a anexa și acest teritoriu, de a-i îndepărta de România și de a-i aduce în aceeași stare de înstrăinare în care au fost aduși cei din nordul Bucovinei, Ținutul Herța, nordul și sudul Basarabiei, ilegal ocupate de Ukraina după 1944 și până astăzi.
Să nu uităm că pe 27 aprilie 2022 bannerul din Cernăuți care amintea de Alexandru cel Bun, fusese scos și înlocuit de autoritățile ukrainene de ocupație cu drapelul Ucrainei, ca ”recunoștință” pentru ajutorul uriaș pe care România îl acordă după începerea războiului, acestei țări înexistente pe harta lumii înainte de anul 1991.

În timpul Războiului din Transnistria din anul 1992, membrii ”Adunarii Naționale Ucrainene” – ”Autoapărarea Poporului Ucrainean” (UNA-UNSO) au luptat alături de separatiștii transnistreni împotriva forțelor guvernamentale ale românilor moldoveni pentru apărarea de ”romanizare” a minorității etnice ucrainene din Transnistria. Peste 50 de membri UNSO au primit Ordinul ”Apărătorul Transnistriei”. UNA-UNSO este o organizație ucraineană de extremă dreaptă creată la 30 iunie 1990 la Lvov, condusă pe atunci de naționalistul Dmytri Korchynsky. La Odesa, UNSO a oprit o inițiativă de a se crea o Republică Novorossiysk, influențând mișcările separatiste din Bucovina și Zakarpattia. La 7 iunie 1992, un grup UNSO din Lvov a destrămat un congres român la Cernăuți care pleda pentru unificarea Bucovinei de nord cu România!

Jumătatea de răsărit (cuprinsă între Prut, Nistru, Dunăre și Mare) a principatului românesc Moldova fusese răpită de ruși în anul 1812. Reprezentanții legitimi ai acestui străvechi rământ românesc, întruniți în ”Sfatul Țării”, vor vota Unirea cu Patria-Mamă România la 27 Martie 1918.

Tot sudul și nordul Basarabiei, nordul Bucovinei și Ținutul Herța se află din anul 1944 sub ocupație ilegală ukraineană, românii fiind supuși unui feroce genocid etnic și cultural. Este interzisă limba română în școli, pentru distrugerea deliberată a moștenirii culturale a poporului român, scopul fiind desigur dispariția totală a românilor! Ukraina parte a Rusiei care nu a existat ca stat ridica chiar mai înainte de Primul Război Mondial pretenții insolente asupra Bucovinei și asupra Basarabiei - jumătatea dintre Prut și Nistru a Principatului Românesc Moldova. La o sută de ani de la răpirea sa de către țariști în anul 1812 care au denumit-o de atunci Basarabia, timp în care românii din acest teritoriu au fost supuși unei feroce denaționalizări prin biserică, școală și administrație și au venit sau au fost colonizați aici ukraineni, ei românii rămăseseră totuși peste 70% din populație (Ion Pelivan: Unirea Basarabiei cu Patria-Mamă ROMÂNIA LA 27 Martie 1918 - Harta Basarabiei, procentajul populației Basarabiei. București 1919, ”Cartea Românească”). Printr-o propagandă mincinoasă, falsificând date etnice și istorice, Ukraina va pretinde nordul Bucovinei și Basarabia conform apetitului său anexionist susținut de patronii săi germano-austrieci. Malorușii revendicau zone mari din Galiția, Volânia, Transcarpatia, Maramureș, Caucaz și Crimeea. Nu ne facem deci iluzii că Unirea Basarabiei cu România ar fi durat prea mult sub puterea pumnului german! Malorușii deja dezertau masiv în Primul Război Mondial din armata țaristă și erau pregătiți în Germania și Austria pentru a-și face o țară pe seama vecinilor lor români, polonezi și ruși. În America au scos o hartă în anul 1920 cu pretențiile teritoriale ale Ukrainei anexate la memorandumul adresat guvernului Statelor Unite pentru recunoașterea republicii populare ukrainene, prezentat de ”misiunea ukraineană”. Solicitau ruperea și anexarea din România Mare a mari părți din Basarabia (cu accesul la Marea Neagră și Dunăre), a Bucovinei și a Maramureșului! Cu această hartă Ukraina se prezenta Americii a fi o ”țară” cu 330.000 mile pătrate adică… 854.700 km² (azi după toate împroprietăririle masive de după război cu teritorii străine are numai 603.628 km²!) Ukraina se prezenta Americii a fi o ”țară” cu 330.000 mile pătrate adică… 854.700 km² (azi după toate împroprietăririle masive de după război cu teritorii străine are numai 603.628 km²!) și o populație de 45 milioane locuitori, cu forma de guvernământ ”republică”, stabilită în anul 1917 (sub patronaj germano-austriac) și capitala la Kiev… Poate-i mai prezintă și azi o astfel de hartă Americii… are de ”recuperat” diferența de 250.000 km² de la Rusia pe care nu i-a căpătat încă… După ce au trădat Antanta trecând în tabăra patronilor lor tradiționali germano-austrieci care i-au recunoscut ca stat și le promiteau teritorii vaste pe seama vecinilor lor români, polonezi și ruși, au schimbat barca când s-a scufundat și au mers la Conferința de Pace de la Paris a Aliaților cu aceleași hărți și revendicări... Din România, ukrainenii revendicau mari părți din Basarabia - jumătatea de est a principatului românesc Moldova răpită de țariști la 1812, ”Țara de Sus” a Moldovei răpită de Imperiul Habsburgic la 1775, denumită apoi de austrieci Bucovina în care acestia au dus o politică de deznaționalizare feroce a românilor, favorizând infiltrarea din nord a malorușilor în special și Maramureșul întreg. Aceste teritorii românești se reuniseră cu Patria-Mamă ROMÂNIA la 27 Martie, 28 Noiembrie și respectiv 1 Decembrie 1918 prin voința reprezentanților lor aleși. Ukraina mai revendica mari părți din Polonia și Rusia la Conferința de Pace de la Paris din anul 1919. Pe acea hartă confecționată de ukraineni, la vest luau din teritoriul Poloniei până aproape de Varșovia. La nord, est și sud-est se rotunjeau bine pe seama rușilor și te întrebi ce căutau în Crimeea și Caucaz?

Românii adevărați nu se vor resemna niciodată cu schilodirea Patriei lor pusă la cale de sovieto-germani prin pactul criminal ribbentrop-molotov din 23 august 1939. În baza lui, sovieticii au răpit României Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herța în 26-28 iunie 1940 și apoi prin Convenția de armistițiu, semnată în noaptea de 12/13 septembrie 1944... După sfârtecarea României în anul 1940 și în anul 1944, sovieticii au organizat un adevărat genocid contra românilor basarabeni și bucovineni, au sfâșiat și Basarabia pe 2 august 1940 oferind cadou Ukrainei alături de nordul Bucovinei și Ținutul Herța, nordul și sudul României dintre Prut și Nistru - Pământ Românesc pe care îl ocupă ilegal până în ziua de azi! La ceea ce a mai rămas din Basarabia, după ce i-a fost confiscată de Ukraina ieșirea la mare și accesul la Dunăre, precum și fortărețele Cetatea Albă și Hotin ale gloriosului domnitor Ștefan cel Mare, stalin a adăugat o fâșie de-a lungul Nistrului din pomenita R.S.S.A.M. , rezultând țarcul care a rămas până azi…

P.S: Ukraina inamic al idealului național românesc a mușcat din Basarabia mai mult în anul 1940 decât a primit de la stalin în anul 1944 și ocupă ilegal până în prezent! https://www.flickr.com/.../52540.../in/dateposted-public/... Hartă germană document care prezintă foarte clar schimbarea granițelor României sfâșiată în anul 1940 și cum a fost imediat sfârtecată și Basarabia Pământ Românesc la 2 august 1940 la cererea Ukrainei! Așa arăta primul țarc ”republica sovietică socialistă moldovenească” după sfârtecarea Basarabiei de către stalin la insistențele Ukrainei (căreia i s-a oferit nordul și sudul ei) și adăugarea unei fâșii subțiri de dincolo de Nistru. De o mai mare sluțenie ca țarcul actual rămas moștenire până azi de la tătuka stalin după a doua ocupare ilegală a nordului și sudului Basarabiei din anul 1944. I s-a dat lui hrusciov de către stalin nordul cu cetatea Hotin și sudul cu Cetatea Albă, toată ieșirea la mare și tot accesul la Dunăre al Moldovei dintre Prut și Nistru. Și în sud Ukraina răscroise mai mult în sus pe Prut prada în anul 1940 (până dincolo de comuna Colibași și aproape de Cahul) decât ocupă ilegal din anul 1944 și până astăzi! La ceea ce a mai rămas din Basarabia după această barbară sfârtecare ocupanții au adăugat un mic teritoriu, așa zisa republică sovietică socialistă autonomă moldovenească de dincolo de Nistru, creată ca o diversiune de satrapul stalin în anul 1924 pentru a atrage Basarabia ce se unise cu Patria sa Mamă la 27 Martie 1918. La 28 iunie 1940 ruso-ukrainenii în cârdășie cu Germania au răpit României Basarabia și nordul Bucovinei în urma paktului Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939.