Daniel Gașpar, protestatar antipandemic de la Timișoara, amendat penal cu 15000 lei. Dacă nu plătește pînă la 1 mai 2023 va face închisoare

De Marius Mioc  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Despre Daniel Gașpar, unul dintre cei care s-au remarcat la protestele antipandemice din Timișoara, am mai scris pe acest blog: Daniel Ilie Gașpar, protestatar anti-mască de la Timișoara, internat forțat la psihiatrie (linc).

În 2021 acesta fusese invitat la o emisiune a televiziunii timișorene Europa Nova, emisiune pe care o pusesem și pe blogul meu, dar apoi întreg canalul youtube al televiziunii Europa Nova a fost șters, deci emisiunea nu mai este disponibilă. A 2-a zi după prezența lui la emisiune judecătoria Timișoara a dispus internarea lui Daniel Gașpar la psihiatrie. Acest lucru a determinat o adunare de protest la Timișoara, unde s-a cerut eliberarea lui Daniel Gașpar, ceea ce s-a și realizat după o vreme. Senatoarea Daniela Șoșoacă și deputatul Mihai Lasca au fost printre cei care au cerut eliberarea lui Daniel Gașpar de la psihiatrie (linc).

Problemele juridice ale lui Daniel Gașpar au pornit de la faptul că, pe facebook, ar fi scris un comentariu amenințător la adresa lui Raed Arafat. Nu cunosc exact conținutul acelui comentariu. În final, domnul Gașpar a fost osîndit pentru ultraj într-un proces în care figurează ca parte vătămată un anume Ciprian Matei Graur, care nu s-a constituit parte civilă. Osînda este de 15000 lei amendă penală, în caz că nu plătește acești bani domnul Gașpar e amenințat cu 300 zile de închisoare. Iată, de pe portalul instanțelor,  hotărîrea judecătoriei Arad în dosar 5900/55/2022 (linc):


Solutia pe scurt: În baza art. 279 alin. 2 Cod penal raportat la art. 206 alin. 1 Cod penal stabilește pentru inculpatul Gașpar Daniel Ilie, la pedeapsa de: -300 (trei sute) zile amendă în cuantum de câte 50 lei, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 279 alin. 2 Cod penal, raportat la art. 206 alin. 1 Cod penal, valoarea totală a amenzii fiind de 15.000 lei. În temeiul dispozițiilor art. 67 Cod penal, aplică inculpatului pedepsele complementare prevăzute de art. 66 lit. a), b) Cod penal, pe o perioadă de 2 (doi) ani În baza art. 25 Cod procedură penală constată că persoana vătămată Graur Matei Ciprian, nu s-a constituit parte civilă. În baza art. 274 alin.1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Va dispune virarea sumei de 868 lei din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Arad, reprezentând plata onorariului avocațial din oficiu. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 01 noiembrie 2022.
Document: Hotarâre 1991/2022 01.11.2022

Pe internet găsesc că Ciprian Matei Graur este autorul cărții „Acțiunea penală între oficialitate și oportunitate” (linc), a cărei poză apare la profilul Ciprian Graur de pe facebook. Deasemeni, este președintele secției penale a judecătoriei Timișoara (linc) și autor, pe lîngă cartea menționată, a mai multor articole și conferințe pe teme juridice (de pildă: „Limitări ale principiului aflării adevărului în noua legislație penală” – conferință ținută în 2015 la a 7-a ediție a conferinței internaționale a doctoranzilor în drept de la Timișoara).

În procesul legat de ultrajul împotriva lui Raed Arafat cauza a fost clasată. Daniel Gașpar a fost nemulțumit, a  făcut plîngere împotriva ordonanței de clasare, dar această plîngere a fost respinsă (linc).

Cu alte cuvinte: inițial Daniel Gașpar a fost trimis în judecată pentru ultraj la adresa lui Raed Arafat, pentru comentariul său de pe facebook. A fost internat forțat la psihiatrie, apoi scos de la psihiatrie, după ce cazul său generase proteste publice. În dosarul respectiv s-a hotărît pînă la urmă netrimiterea în judecată, dar apoi a fost trimis în judecată pentru ultraj la adresa judecătorului Ciprian Matei Graur pentru care a fost osîndit la amendă penală de 15000 lei. Mă întreb dacă ultrajul împotriva judecătorului n-a avut loc exact la procesele cînd judecătoria Timișoara hotărîse trimiterea sa forțată la psihiatrie.

Prin mesageria facebook i-am trimis atît lui Daniel Gașpar cît și lui Ciprian Graur mesaje prin care le ceream explicații despre motivele concrete pentru amenda penală respectivă. Nu am primit explicații.

Pe lîngă amenda penală, domnul Gașpar a primit în timpul pandemiei și o serie de amenzi contravenționale. Pe portalul instanțelor găsesc la Judecătoria Timișoara și Tribunalul Timiș următoarele procese ale lui Gașpar împotriva unor amenzi contravenționale: dosar 27882/325/2021* (amendă anulată – linc), dosar 10065/325/2021 (amendă menținută – linc), dosar 10062/325/2021 (amendă menținută parțial – linc), dosar 10064/325/2021 (amendă menținută – linc), dosar 10063/325/2021 (amendă menținută – linc), dosar 9778/325/2021 (amendă menținută- linc), dosar 9776/325/2021 (amendă menținută parțial – linc), dosar 9771/325/2021 (amendă înlocuită cu avertisment – linc), dosar 9772/325/2021 (amendă menținută – linc). Cu alte cuvinte, pe lîngă amenda penală, domnul Gașpar a avut de plătit în această perioadă, ca urmare a activității sale de protestatar împotriva măsurilor pandemice, și o mulțime de amenzi contravenționale.

Pe profilul său de facebook, Daniel Gașpar a publicat mai multe filmări de la protestele antiplandemice din Timișoara. Iată unul din protestele filmate de dînsul, din 22 martie 2021: 

 

Statistica facebook pretinde că filmarea a avut doar 8 vizualizări, dar sînt 554 reacții tip „like” sau inimioară și 474 de comentarii. La un moment dat, în timpul filmării, Gașpar spune „îl punem de Arafat în tomberon”. Alți participanți la adunare scandează „Arafat judecat, pentru cei legați de pat!”

 

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (4)
  • Elina 28.02.2023 12:12
    Imi pare rau! Ce vremuri traim! Cum putem ajuta? Nu functionez cu facebuc
  • Radu Comsuta 28.02.2023 12:21
    Și dacă ar face mai puțin de un an de zile pușcărie, mai mult de atât nu au ce să-i facă. Va ieși din pușcărie erou. Viața îi va sta înainte. Libertatea de exprimare rămâne încă unul din drepturile fundamentale ale omului chiar dacă astăzi, se pare, cel mai grav încălcate. E mai rău când facem ciocu mic, și ne distrug toate drepturile, traiul decent, la fel cum au făcut cu Delta Dunării.
  • mihaipopescu 28.02.2023 13:04
    "Daniel Gașpar a fost trimis în judecată pentru ultraj la adresa lui Raed Arafat, pentru comentariul său de pe facebook.
    - A fost internat forțat la psihiatrie, apoi scos de la psihiatrie, după ce cazul său generase proteste publice."

    Cam toti EROII care s-au opus la NEBUNIA VESTULUI: Covidul...au fost internati in psihiatrie si in germania o celebra si importanta avocata a fost internata cu forta de catre REGIM.

    Acum a fost omorat si Clemens Arvay, cel care a informat publicul german despre faptul ca toata animalele de experimenta injectata cu MRNA au murit.
    - Acum servicile secrete l-au omorat si pe acest tanar de 42 de ani...si declara ca s-a sinucis.

    cam toti cei care s-au opus REGIMULUI vor murii sau vor fi distrusi creierul lor in psihiatrie fortata.
  • Tic 28.02.2023 13:57
    Sensibilul și blândul Clemens Arvay, fie-i țărână ușoară, a fost omorât de toată hartuirea făcută de oamenii mass-media, gen Barbara Todd, de fel și fel de entități anonime de pe Wikipedia, de cei din Universitatea din Viena, care i-au stopat doctoratul, care i-au spus în derâdere grădinar - el fiind biolog, absolvent al fac de cultura a solului, și de parca a fi grădinar e ceva de rușine,într-un cuvânt de toate curvele ascunse ale sistemului demonic, ieșite la iveala în dans frenetic la comanda "filantropilor" care ne vor binele cu glonț, otravă, perversiuni, crime, pumn în gura.
    Ăștia l-au omorât pe Clemens Arvay. Era omul discursului, al dialogului, sa vedem tu zici, căci eu zic ca este așa,hai sa conlucra la soluția problemei. Dar, criminalii, au făcut ce știu ei mai bine:l-au ucis. Mi-era drag pt felul lui blând cum nu găsești pe toate drumurile. Dumnezeu să-i pedepsească pe cei răi! Dar sunt acum în Austria câțiva oameni care vor sa ii tragă la răspundere pe făptași și lucrează ca atare.
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

  4. Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan a fost candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

  5. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  6. Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

  7. Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

  8. DOCUMENTE: Casele de avocatură care au contracte de peste 11.000.000 de euro cu Primăria Capitalei condusă de Nicușor Dan, deși Aparatul Juridic al Primăriei are peste 80 de angajați. DEZVĂLUIRE CETĂȚEANUL.NET

  9. Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

  10. Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  6. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan a fost candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul evanghelist de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități” - DOCUMENT

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!