De doi ani, conversațiile noastre – atunci când se mai întâmplă- sunt, inevitabil, luate în stăpânire de marele, omniprezentul subiect: pandemia. Relațiile dintre noi nu mai sunt rânduite în funcție de afinități intelectuale, ci de stricta poziționare în raport cu politica sanitară oficială. Mai deunăzi, într-un nedorit dialog cu un amic, a ținut, de câteva ori, adresându-mi-se, să mă descrie drept „antivaccinist”.

- Fals! l-am repezit, la un moment dat.

Știam că intru într-un teritoriu care s-ar fi cuvenit ocolit, dar impulsul a biruit precauția. Am încercat să-i explic că nu sunt deloc antivaccinist, ci doar am ales să nu mă injectez cu serul produs de nu știu cine și promovat cu stăruință de aparatul de stat. Mi se părea o nuanță evidentă pentru orice om rezonabil. Mi se părea.

- Bine, dar ești nevaccinat! a insistat el.

- Din nou fals! Tu ești vaccinat. Eu sunt în starea mea naturală.

Era vorba deja de nuanțe de o subtilitate care depășea capacitatea lui de procesare. Lumea lui fusese împărțită (de alții), în vaccinați și nevaccinați. Altceva nu mai încăpea acolo. Criteriul de segregare, azi, era unul singur: injecția. Așa era în lumea lui. Orice demonstrație aș fi încercat să construiesc era inutilă, presupunea logică, un proces rațional complex. Lucruri deloc la mare căutare azi.

Sigur, mi s-ar putea replica, pe drept cuvânt, că acea stare naturală pe care o invoc e cel puțin discutabilă. Am fost vaccinat în copilărie (la o vârstă, deci, la care problema consimțământului nu se punea), am suferit intervenții chirurgicale, folosesc (sporadic, spre exasperarea medicilor) o anume medicație. Altfel spus nu ar fi prima dată când sunt supus unor proceduri medicale, nu e prima dată când aș avea de a face cu produse farmaceutice. Absolut corect! Așa este! Două lucruri trebuie spuse în această privință:

- dacă am apelat cândva la proceduri medicale/produse farmaceutice nu înseamnă că mi-am asumat obligația de a accepta de-a pururi orice proceduri medicale/produse farmaceutice

- cu excepția vaccinurilor din copilărie, eu am decis când și dacă e cazul unei intervenții medicale

Pentru un om rezonabil ar trebui să fie, deci, de înțeles că nu sunt nici anti-vaccinist, nici nevaccinat. Ci eu însumi, cu nume, prenume și cod numeric personal (!). Punct.

Vaccinismul a devenit cea mai bine reprezentată ideologie (pentru că despre asta este vorba) la nivelul guvernelor statelor lumii. Cancelarul austriac (care nu a fost votat de nimeni, dar a fost plantat acolo după ce fostului cancelar i s-a fabricat un dosar ridicol de corupție, după o rețetă cunoscută), după ce a introdus obligativitatea vaccinării afirmă, nici mai mult, nici mai puțin, că vaccinarea este condiția libertății! Lipsirea de libertate drept condiție a libertății e ceva nou.

Autoritățile australiene își motivează decizia de expulzare a lui Djokovic invocând faptul că „prezența sa în Australia poate stimula sentimentul anti-vaccinare”. Sentimentul (sic!) antivaccinare!

Într-o campanie extrem de costisitoare, Guvernul României ne explica ce conține vaccinul: vaccinul conține vacanțe! Autoritățile franceze insistă asupra faptului că „normalitatea va exista doar când veți accepta vaccinarea!”. Macron plusează, cerând batjocorirea nevaccinaților.

Exemplele pot continua. În aceeași notă. Cetățenii sunt somați să accepte injectarea nu din rațiuni de sănătate publică (nimeni nu mai crede în bazaconia asta!), ci ca o condiție de netrecut pentru exercitarea unor drepturi fundamentale. Se repetă cu stăruință obligația de a avea încredere în știință! Dar ceea ce e evacuat în forță din conversația publică e tocmai știința!

Aveți încredere în știință! ni se cere. Vocile a sute de medici, cercetători sunt suprimate, argumentele lor sunt ignorate, protestele lor reprimate. Există studii care indică limpede ineficacitatea vaccinurilor. Alte studii care vorbesc despre efectele secundare, lipsa de eficiență, lipsa de cercetare riguroasă referitoare la efectele pe termen lung. Nu există, în presa oficială, o dezbatere echilibrată în care aceste argumente să fie auzite. Mai mult, orice informație care merge împotriva versiunii oficiale e blocată sau în cel mai fericit caz îngropată în epitete, dar niciodată discutată cu resposabilitate. A devenit cert că vaccinul oferă o protecție neglijabilă, nu mai există nicio incertiduine, cei vaccinați pot transmite virusul. Și?

Atunci când suntem solicitați să avem încredere în știință ni se cere, de fapt, să ignoră, rigoarea științifică, să nu ținem seama decât de poziția oficială. Adică de ceea ce ne spun niște funcționari și producătorii de vaccinuri. Care știință?

Precauția firească e ridiculizată. „Nu știu ce conține salamul, dar tot îl mănânc” – argumentează adepții curentului „statul știe ce e mai bine!”. Firește că e vorba despre o evidentă fraudă logică, firește că nu-și injectează salam în venă și e la fel de limpede că nimeni, niciodată nu le-a impus consumul obligatoriu de salam cu aditivi!

Apoi e numărătoarea valurilor! Mereu fioroasă, anunțând hidoasa apocalipsă. Și mereu eșuând în fâs-uri timide. Detaliul că grozavele valuri coincid, fără excepție, cu sezonul gripei e ignorat lejer.

În cei doi ani am pierdut oameni dragi. Nu din cauza pandemiei, ci din cauza mizeriei provocate de măsurile de „combatere” a pandemie. Nu din cauza virusului, ci din cauza bătăii de joc, a transformării spitalelor în tabere ideologice. Din cauza refuzului medicilor de a acorda îngrijiri necesare! Am trecut prin grozava boală așa cum am trecut prin orice gripă. Pentru unii, fără îndoială, a fost mai greu. Pe unii boala i-a răpus. Cei care au decis că ne sunt stăpâni au văzut în asta un prilej numai bun pentru a vedea cât de repede ne obișnuim cu jugul. Am supraviețuit ca indivizi, dar ca umanitate vom ieși din povestea asta mutilați.

Acum, când a devenit limpede că limitele răbdării au fost atinse, că eficacitatea presiunilor, amenințărilor, constrîngerilor e pe cale să expire și ea, se vorbește despre ieșirea din pandemie. Din nou, nu are legătură cu datele medicale, ci cu decizia politică. Și e inutil să discutăm cine sunt cei care iau această decizie. Nu suntem noi, asta e limpede. Așa că, încet, pe măsură ce ne apropiem de vară, vom auzi vorbindu-se tot mai des despre „ieșirea din pandemie”. Cu viteze diferite, de la o țară la alta, în funcție de nivelul de nebunie al autorităților, în funcție de nivelul lor de obediență față de stăpâni. Dar am fost deja proveniți: nu e cazul să vorbim despre revenirea la normalitate! În cel mai bun caz, suntem anunțați, va fi vorba de o relaxare. Vremelnică. Pentru revigorarea șeptelului. Apoi mașinăria de fabricat frică va intra din nou la treabă. Iar noi vom fi mult mai docili decât acum, pentru că vom fi învățat că trebuie să fim recunoscători pentru că ne e îngăduit să supraviețuim.

Nu ne vom mai suna unii pe alții să ne întrebăm dacă știm pe cineva care poate face rost de Arbidol. Va fi inutil. Dacă am acceptat că stapânii stabilesc când și cum putem respira, orice va urma va fi mult, mult mai ușor de suportat. Iar dacă nu va fi ușor de suportat, ce?

O înmormântare durează puțin. Foarte puțin.

Daniel Octavian Bejan este autorul site-ului Adnotări.ro și ne face onoarea și bucuria de a accepta să publice și la ActiveNews