Dan Tomozei: Klaus Iohannis a schimbat viceprimarii ca pe șosete (IV)

De Dan Tomozei  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Provocat de domnul Ion Cristoiu, deși nu stabilisem că vom aborda "perioada Sibiu”, am vorbit despre evenimente trăite și observate în perioada în care eram unul dintre cei doi gazetari care îndrăzneam să ne facem datoria în orașul asediat de Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR), în orașul trădat de PSD, PNL, ulterior de PD-L, iar acum PNL.
 
Repet, eram doi. Pentru că luptătorul Marius Albin Marinescu a plecat în eternitate, în Decembrie 2020. Doar doi!

Iritat de o serie de comentarii și mesaje primite după dialogul public avut cu domnul Ion Cristoiu, apoi cu domnul Marius Tucă, în care mi se imputa că am venit să fac pe curajoasul abia acum și tocmai din China, am decis să fac apel la arhivele încă publice. O fac din două motive: pentru a arăta că nu am tăcut toți, dar mai ales pentru a arăta că exact ca și în anii din urmă, la fel ca și în perioada de dinainte de 1990, majoritatea era … complice, lașă, oportunistă!

Iată de ce, dacă în urmă cu peste 25 de ani, la Sibiu, eram doar doi, și am rămas doar doi până când Albin a plecat în altă lume, constat că de o vreme s-au înmulțit curajoșii locali și naționali. Este drept, la București au fost voci care au înțeles valoarea și nivelul uman al celui votat de două ori președinte, însă, inclusiv la București, interesele străine, complicitățile și trădările, au primat.

Da, este târziu. Da, este un dezastru. Da, este o permanentă bătaie de joc și sfidare la adresa României și a românilor. Dar … nu trebuie să uităm! Acesta este motivul pentru care astăzi, voi deschide seria de articole: CE PUȚINI AM FOST, CE MULȚI AM RĂMAS! Să nu mai uităm, pentru a nu repeta, la nesfârșit, pentru a nu prelungi blestemul crimelor pentru care suntem vinovați prin tăcere, indiferență sau complicitate.

Este un proiect în care voi arăta cum România a devenit un Sibiu ceva mai mare. Ce a făcut la Sibiu, Iohannis face la nivel de țară. Își bate joc, sfidează, umilește, calcă în picioare. Absolut tot!

Bătaia de joc este posibilă mai ales pentru că presa este complice! Pentru că presa minte, evită, distorsionează realitatea, exact cum se întâmpla înainte de 1990. Puținele voci care vorbesc sunt izolate, lipsite de resurse, nu în puține cazuri hărțuite, agresate, intimidate … democratic!

Cum este posibilă această prăbușire spre o nouă dictatură în România și la nivelul Uniunii Europene? Simplu: prin tăcere, complicitate și trădarea intereselor naționale.

Cine trădează România?

PSD și PNL, în principal. Apoi, trebuie să privim spre tot ceea ce înseamnă uniforma statului: servicii și armată. Cei în uniformă au jurat credință ROMÂNIEI, nu unui tembel sau străinilor.
Apoi, cei care trădează România sunt cei din mass media, care au transformat presa într-un instrument supus și la ordin politic, chestiune incompatibilă în sistemele așa-numite democratice.

Seria de articole va avea la bază texte publicate în Jurnalul Național, în perioada în care eram în România, în perioada în care Marius Tucă (director), Valentin Zaschievici (redactor șef-adjunct) – un om rar și neprețuit, la fel cum făcea și Victor Ciutacu (redactor șef), ținea spatele corespondenților din teritoriu. De asemenea, textele au la bază arhiva personală a publicației Dacii Liberi, pe care am deținut-o la Sibiu, și volumul "Iluzia Democrației”, apărut în 2010 la Editura Universității "Lucian Blaga” din Sibiu, cu puține zile înainte de a pleca din România.

De ce fac acest demers? Repet: pentru că românii au memorie scurtă. Iar pe cât de scurtă este memoria, pe atât de lată, lungă și fără margini este impostura și lașitatea.

– Episodul IV –
Klaus Iohannis a schimbat viceprimarii ca șosetele
sau ca … premierii!
Dacă în nouă ani de mandat la Cotroceni a schimbat nouă prim-miniștri, se înțelege că boala asta nu s-a născut odată ce a primit cadou PNL, apoi funcția de președinte al României. Cel mai bine o știu foștii pediști actuali liberali, liberalii și pesediștii care, în mandatele lui Băsescu, Geoană, Tăriceanu, Ponta, au fost umiliți în Primăria și Consiliul Local Sibiu.

Pe scurt, după ce sibienii i-au dat majoritatea în Consiliul Local (2004), primarul Iohannis a devenit un mic dictator, în care democrația avea principii neglijabile. Cât despre responsabilitatea în fața alegătorilor și a consilierilor locali … totul se poate reduce la un singur cuvânt: SFIDARE! Sună cunoscut? Evident. Românii au votat sub imperiul manipulării și au ajuns mult prea târziu să descopere adevăratul caracter al celui care propunea "România normală”, "România lucrului bine făcut”, "România educată”.

Ipochimenul străinilor, plantat în fruntea României cu grava complicitate a celor care poartă haina statului, armată, servicii, inclusiv haina preoțească, a fost dintotdeauna așa cum abia de o vreme îl văd românii: indolent, impostor, lipsit de bărbăție, scrupule, valoare și empatie umană.

La finalul anului 2002 – era abia la jumătatea primului mandat, Iohannis a început să își execute viceprimarii. Primul a fost viceprimarul fostului Partid Democrat, Gheorghe Tuluc, cel care punea în real pericol realegerea lui Iohannis. În complicitate cu majoritatea PSD, Iohannis a dorit să îl umilească public pe Tuluc, însă acesta a aflat. Cu câteva minute înainte de începerea ședinței de Consiliul Local, Gheorghe Tuluc a demisionat din funcție, nedând satisfacție celui pe care l-a îmbrăcat și încălțat: Iohannis.

Înlocuitor a fost numit un viceprimar din partea PSD. Însă, așa a început decăderea și prăbușirea reprezentării românilor în municipiul și județul Sibiu, totul încăpând pe mâna unei majorități zdrobitoare a Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), o majoritate sfidătoare și nu de puține ori cu un comportament în bătaie de joc la adresa românior reprezentați în Consiliul Local.

Românii știu că povestea cu "ciocu mic, nou suntem la putere” a fost brevetată de ex-deputata PD-L Anca Constantinescu, în Parlamentul României, în primul mandat al președintelui Băsescu. În practică, acest comportament abuziv era practicat, lună de lună sau de fiecare dată când se întrunea Consiliul Local Sibiu, acolo unde primarul Iohannis și consilierii locali FDGR erau și încă sunt stăpâni.

Dacă astăzi niciun parlamentar sau ministru PNL sau PSD nu îndrăznesc să critice măcar abuzurile președintelui Iohannis, vă imaginați că într-un Consiliu Local, unde consilierii sunt amărâți membri de organizație locală, nu aveau nicio putere.

Și totuși … au fost consilieri locali care au avut demnitatea de a nu se lăsa călcați în picioare.
 
Continuarea AICI
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

  4. Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan a fost candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

  5. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  6. Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

  7. Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

  8. DOCUMENTE: Casele de avocatură care au contracte de peste 11.000.000 de euro cu Primăria Capitalei condusă de Nicușor Dan, deși Aparatul Juridic al Primăriei are peste 80 de angajați. DEZVĂLUIRE CETĂȚEANUL.NET

  9. Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

  10. Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  6. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan a fost candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul evanghelist de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități” - DOCUMENT

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!