Consider că e de datoria noastră să ne edificăm pe deplin asupra faptului că pe omul fără nici o frică de Dumnezeu trufia îl mână de la spate și îl transformă în monstru, adică, devine mult mai rău decât fiarele sălbatice. Acest tip de om degenerat îl întrece cu mult în răutate pe diavol. Fiindcă diavolul îi recunoaște lui Dumnezeu statura Sa indiscutabilă de Creator a Totțiitorul, cum spunem noi la Crezul ortodox, motiv pentru care se teme, în schimb, omul, care refuză orice prescripții, orice normativ de conviețuire, acela e în stare să reducă la tăcere tot ce înseamnă viață. Uită că e dator cu recunoștință și față de aerul pe care îl respiră, și față de legea gravității care îi ține pământul sub picioare, față de apa pe care o bea, față de toate darurile primite. Criteriul prin care acești indivizi inconștienți își selectează recruții, acesta este: - Faci dovada că vei distruge oameni fără nici o remușcare? Atunci, ești validat, ai promovat!
Îmi amintesc frecventele discuții avute în perioada anilor 80 când, copii fiind, ne gândeam, referitor la acea orânduire socială comunistă, că ceva mai rău nu ar putea să mai existe. Uite, omule, că poate fi de zeci de ori mai rău! Homo homini lupus, adică, Omul pentru om este lup, mai ales în cazul comuniștilor! Acest val mereu crescând de neocomuniști se întrec unii pe alții, într-un deliciu al satisfacției, care reușește să fie cea mai performantă centrifugă care aruncă peste bord toată avuția, toată forța de muncă, tot sufletul românesc, toată istoria, toată educația, toată industria. Așa vor rămâne de aici încolo: niște ciocli odioși.
Ce ne rămâne nouă, victimelor, de făcut?
Chiar dacă mărturisirea Adevărului a fost și va fi mereu convertibilă în sânge, trebuie să fim gata, să avem tăria să-l mărturisim. Oare avem dreptul să fim naivi să nu ne imaginăm că vom trăi și noi, cât de curând, un 14 Mai? Sunt de acord cu acea vorbă care spune că: ”Decât o viață cioară, mai bine o zi vultur!” Sau, la fel de nimerită este și pilda lăsată nouă de poetul național George Coșbuc în Rugăciunea unui dac: ”Din zei de-am fi scoborâtori/ Cu-o moarte toți suntem datori,/Totuna e daca-i murit, flăcău, sau, moș îngârbovit,/ Dar, nu-i totuna leu să mori, sau, câine-nlănțuit.”.
Încă ne mai este la îndemână ca fiecare să facă atâta cât poate ca să ținem piept acestui curent. Dacă reușești să fixezi o cărămidă lăngă o alta și, apoi, o alta peste, deja ai creat un mic stăvilar care va devia cursul curentului. Da, putem menține aprins un spirit războinic! Cum făceau strămoșii noștri în fața cotropitorilor străini? Urcau pe vârfuri, pe coline și țineau aprins acel foc prin care semnalau pericolul, prin care românii înțelegeau că situația e gravă,e imediată, că trebuie să se organizeze exemplar și să fie gata de luptă! Sunau pretutindeni tulnicele prin care se cerea mobilizarea! Am fost mereu și suntem încă un neam de războinici căci, numai așa am putut rezista într-o integritate de suflet, de limbă și teritoriu! Noi trebuie să fim acele generatoare de curent care să trezească năzuința noastră de a ne apăra prin lupta de orice fel. Cine mă oprește ca în sufletul meu să ating o turație a voinței similară cu turbinele de la Porțile de Fier? Toată apa aceea blajină a Dunării se transformă pe loc într-o colosală forță electrică! Așa îmi doresc să ne luăm dușmanii și să îi trântim de pământ! Trebuie să îi căutăm și să-i găsim pe cei mai buni dintre noi, pe cei acei voluntari, pe aceia care au nativ structura de luptători, și care niciodată nu vor îngenunchea în fața nici unui fel de compromis. Caracterul integru, precum și înaltele trăsături morale, vor fi singurele repere sau criterii de selecție. La capitolul apărării Țării, toți trebuie să simțim acest voluntariat la fel și, nu va fi nici o inovație, fiindcă, toți strămoșii noștri au simțit și au acționat absolut la fel, așa cum ne propunem și noi acum!
Mi-aș mai dori ca toți dușmanii știuți și insolenți, venți aici la căpătuit, la furt,la ocupație, să vadă și să audă că această categorie de români există, că este foarte vie și activă și că au dreptul strămoșesc prin care pot păși în propria lor țară, cu pasul greu care se imprimă adânc, atât în pământ, dar, mai ales în pieptul lor lacom și ticălos, cu forța unor prese de zeci de tone prin care îi vom strivi! Aveți dreptul, dragi români, să patrulați în voie în văzduhul năzuințelor de mărire națională și să-i priviți pe acești netrebnici cu autoritatea și cu ascuțimea privirii șoimului stăpân peste teritoriul său, care vede și cuprinde sub sprânceana sa tot ce mișcă, pe toți acei lași care complotează ascunși în cotloane ce-și mișcă cu disperare peste cap ochii roșii, care și încotro să fugă. Sunteți de acord că, în calitatea noastră de ultime verigi ale acestui arbore al neamului, avem căderea să-i chemăm în ajutor pe toți vitejii neamului? Pe toți cei ce au trăit, au suferit și au murit aici, dar și pe cei ce sunt printre noi.
Să-i chemăm, fraților, atât în intimitatea rugăciunilor noastre, cât și în grup și, nu am îndoiala că aceștia ne vor răspunde și că ne vor veni în ajutor. Haideți să-i strigăm, căci sunt foarte mulți, foarte curați și au fost foarte viteji!
Acea floare care înflorește în vremuri de restriște este cea mai rară, mai parfumată și mai frumoasă dintre flori. Trebuiesc create condițiile apariției acestei rare flori! Ne trebuie musai un mediu moral în care să se nască și să crească acest erou, care, de aceea este erou, fiindcă se luptă și biruie răul din el și va fi capabil să învingă și răul din societate. Acest mediu trebuie musai izolat de restul lumii prin acorduri și prin întărituri sufletești. Doar cei ce se vor angaja să lupte pentru neam nu vor veni dintr-un interes sau pofte personale, căci, această luptă se va desfășura pe coordonatele sfinte ale bunei cuviințe, ale înaltei noblețe sufletești, iar, nu cu egoism, nu cu trufie. Sunt sigur că ne vom închega ca o unitate de simțire căci, dezbinările, vedem bine, că nu aduc decât nenorocire și dezastru și sunt o rușine națională față de care suntem datori să ne rugăm cu foc, și să scăpăm odată pentru totdeauna de această meteahnă rușinoasă.
Eu îmi doresc să le generăm semenilor noștri o stare de trăire benefică, optimistă, de elan, de bună comunicare, de entuziasm și de încredere reciprocă. Disciplina pe care dorim să o abordăm, să nu fie mânată de ambiții, de orgolii oarbe de afirmare, de patimi fără sens ci , să fie o îngrădire a noastră pornită din dragoste și din bunăvoință pentru a ne putea conforma acestor norme etice de viață în care nimeni nu înjosește pe nimeni. În orice oaste de pe lumea aceasta disciplina este cea care facilitează biruința și face posibilă buna organizare. Ea întărește deopotrivă și încrederea în membrii combatanți dar și încrederea în îndeplinirea misiunii, a scopului pentru care lupți. Această decizie luată de comun acord poate căpăta forma, personalitatea unui cilindru indestructibil de voință comună, care se ridică semeț, pe înălțime, prin curăție, prin moralitate și, devine astfel foarte vizibilă, bagă groaza în dușmani și, își face simțită, din ce în ce, amprenta personalității. Avem, genetic, o teribilă tărie dar și forță de caracter! Este momentul să o afirmăm!
Astfel, aș apela la promovarea unui motto: Mă rog să înebunesc după Hristos și după dreptatea neamului meu, lepădându-mă de acea vionță de sine, egoistă, care este principala frână în afirmarea identității, atât individuale, cât și de grup. Pe cei ce vor fi de la început câtrcotași sau cu gânduri semețe, obraznice, de răzvrătire, cu afirmații indecente, de oameni deștepti, mai bine să ne onoreze cu absența lor. Dacă vrem să mai avem țară în care să ne îndeplinim misiunea noastră ca generație, a acestor ani apocaliptici, trebuie să ne luptăm întâi cu patimile , cu potrivnicia din noi înșine. Acesta este obiectivul la care trebuie să ne rezumăm deocamdată: Lupta la nivelul conștiinței - de departe cea mai crâncenă luptă! Scoate-ne, Doamne, la liman și fă-ne biruitori!
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
sau redus complet la tacere.
Rezonez cu ideile dumneavoastra.
Ceea ce ma tem insa e ca noi romanii n-am inteles din simulacrul de democratie ce ni s-a servit ca iesitul in strada cu hei-rup nu prea rezolva lucrurile, daca nu chiar le incurca si mai mult datorita provocatorilor, infiltratilor si altor tehnici de a duce o miscare in derizoriu, sau chiar a o confisca.
Mult mai valoroasa mi se pare organizarea in teritoriu pe o platforma ideologica clara, cu lideri adecvati, asa incat lumea sa participe masiv la lupta politica in organismele consacrate, iar atunci cand i se calca vointa in picioare sa fie pregatita anterior de lupta, sa stie ce are de facut in fiecare colt de tara pt apararea fiintei nationale. Pt asta era nevoie de cultivarea constiintei nationale, nu cu sloganuri si impaunari retorice, ci prin simtirea/trairea apartenentei la neam, istorie si pamant. Dupa '89 am avut sansa de a cultiva aceasta constiinta pe un sol improspatat, nu prin tirade sforaitoare, care greu ating vreo coarda a simtirii. Am pierdut acel tren. Generatiile tinere nu prea inteleg si nu au apetit pt asta. Au sucombat propagandei si spalarii eficiente pe creier din marile centre ale culturii contemporane, inoculate la noi prin toate mijloacele. Materialismul, oportunismul, interesul, arivismul, forma goala, simularea etc sunt idolii de lut ai supravietuirii.
Poate Biserica ortodoxa ar putea prelua aceasta misiune de reanimare a neamului din moarte clinica.
Desi inclin sa cred, iartati-ma, ca in stadiul in care ne aflam azi, omenirea, numai o interventie divina masiva ne mai salveaza...doar daca nu ne vom lasa inselati de antihrist si de aceasta data...
Si da, nu exista Credinta fara fapte, fara actiune. Dar credinta in Hristos Iisus are faptele care rodesc din Duhului Sfant din inima ta, care decurg din invataturile Domnului Iisus prezentate atat de limpede prin Duhul in Sfintele Evanghelii de catre Sfintii Apostoli. Faptele Credintei sunt mila si implinirea Poruncilor Sfinte. Domnul Iisus Hristos nu ne invata nicaieri in Sfanta Scriptura sa fim rai, vicleni, uraciosi sau ucigasi. Dimpotriva, ne invata sa fim intelepti ca serpii si blanzi si nevinovați ca porumbeii (Matei 10:16). Sa fim drepti, buni si milosi cu oricine intr-o lume rea potrivnica lui Dumnezeu si crestinilor, pregatiti mereu pentru mucenicie. Crestinii sunt neamul ales, Noul Israel cu care Dumnezeu a facut un Nou Legamant/Testament vesnic prin Iisus Hristos Domnul, un neam sfant, fii ai lui Dumnezeu rascumparati din toate neamurile pamantului. Suntem o Imparatie Spirituala Cereasca Sfanta si eterna(1 Petru 2:9-11), nicidecum una materiala, lumeasca, pamanteasca si pieritoare. Noi nu luptam sa ne facem aici "o lume mai buna" pe pamantul acesta pieritor pe care Dumnezeu a lasat-o in voia mintii ei blestemate, plina de patimi si pacate inimaginabile, lume in care suntem doar straini si calatori vremelnici. Nu ne-am pus nadejdea in lumea aceasta din ce in ce mai apostata sortita Judecatii si pieirii. "Iar dacă nădăjduim în Hristos numai în viața aceasta, suntem mai de plâns decât toți oamenii"(1 Corinteni 15:19) spune Sfantul Apostol Pavel. Noi apartinem Cerului Sfant pentru ca am fost rascumparati la Cruce cu un pret nespus de mare de Cel care a pregatit pentru noi o patrie mai buna decat lumea actuala trecatoare, peste care se lasa tot mai mult intunericul satanic si pustiirea. Domnul Iisus ne-a pregatit o Patrie Cereasca (Evrei 11:16) eterna (ceruri noi și pământ nou) in care vom fi totdeauna cu Domnul si Mantuitorul nostru (2 Petru 3:13). De aceea nu ne temem, pentru ca Dumnezeu este cu noi daca si noi ascultam si implinim Poruncile Lui.
Ca sa "iesim din starea hipnotica si sa punem piciorul in prag" cum spunea un confrate, trebuie sa ne sfintim, sa iesim (EXOD) din mijlocul neamurilor sodomite ce compun si se supun abominatiilor satanice UE si NATO, recastigandu-ne neutralitatea, suveranitatea, si Libertatea in Domnul printr-un referendum ROEXIT in care sa ne afirmam cu hotarare apartenenta la Iisus Hristos ca Neam sfant Ortodox si ca Tara crestina (valorile euroatlantice pe care suntem pacaliti sau siliti pas-cu-pas sa le acceptam fiind contrare valorilor noastre crestine stramosesti).
Deci cum se poate lupta din intuneric, din interiorul "Babilonului" pacatos NATO/UE pentru apararea Libertatii si valorilor crestine, cand tu, neam crestin ortodox, te complaci la a ramane acolo, fricos, fara Lumina, rob tacut si sclav ascultator, deci te complaci a te inchina/supune "directivelor" si poruncilor satanice NATO/UE tot mai aberante si mai abominabile, contrare vietii pe pamant in general, nu numai vietii crestine? Practic este imposibil sa te aperi de atacurile demonice fiind partener cu demonii, dusmanii Domnului si ai neamului omenesc. Singura metoda de a scapa si de a ne redobandi Libertatea va fi EXODUL spre Lumina, nesupunerea fatisa, smulgerea noastra din "Babilonul" pacatos NATO/UE, dintre acele neamuri sodomite pacatoase, iesirea prin referendum din UE si din NATO, declarandu-ne Libertatea langa Hristos si devenind neutri si suverani in Tara noastra binecuvantata de Dumnezeu, Gradina Maicii Domnului. Biserica prin Ierarhii ei are un rol determinant in sensul acesta adanc spiritual. Nu poti fi in doua luntrii deodata. Trebuie sa ascultam doar de Dumnezeu. Ori cu Dumnezeu, ori cu satanistii sodomiti si "valorile lor euroatlantice" abominabile, trebuie sa ne hotaram odata! Biserica, daca vrea, poate organiza acest referendum.
E vreme de razboi spiritual, vremea cernerii, razboi pe viata si pe moarte pentru ultimile suflete omenesti de pe acest pamant, razboi pentru Mantuire intru Hristos Domnul.
ROEXIT! Pentru Domnul Iisus Hristos, din iubire si pretuire sfanta pentru El, Neam si Tara, ROEXIT!
Efeseni 2:10
10. Pentru că a Lui făptură suntem, zidiți în Hristos Iisus spre fapte bune, pe care Dumnezeu le-a gătit mai înainte, ca să umblăm întru ele.
1 Ioan 2:17
17. Și lumea trece și pofta ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac.
Matei 7:21-23
21. Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri.
22. Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am proorocit și nu în numele Tău am scos demoni și nu în numele Tău minuni multe am făcut?
23. Și atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtați-vă de la Mine cei ce lucrați fărădelegea.
Eclestiastul 9:10
10. Tot ceea ce mâna ta prinde să săvârșească, fă cu hotărâre, căci în locuința morților în care te vei duce nu se află nici faptă, nici punere la cale, nici știință, nici înțelepciune.
Eclesiastul 12:14
14. Căci Dumnezeu va judeca toate faptele ascunse, fie bune, fie rele.
2 Corinteni 5:10
10. Pentru că noi toți trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, ca să ia fiecare după cele ce a făcut prin trup, ori bine, ori rău.
Iacov 2:13-16
13. Căci judecata este fără milă pentru cel care n-a făcut milă. Și mila biruiește în fața judecății.
14. Ce folos, frații mei, dacă zice cineva că are credință, iar fapte nu are? Oare credința poate să-l mântuiască?
15. Dacă un frate sau o soră sunt goi și lipsiți de hrana cea de toate zilele,
16. Și cineva dintre voi le-ar zice: Mergeți în pace! Încălziți-vă și vă săturați, dar nu le dați cele trebuincioase trupului, care ar fi folosul?
Apocalipsa 19:7-8
7. Să ne bucurăm și să ne veselim și să-I dăm slavă, căci a venit nunta Mielului și mireasa Lui s-a pregătit,
8. Și i s-a dat ei să se înveșmânteze cu vison curat, luminos, căci visonul sunt faptele cele drepte ale sfinților.
Tit 2:14
14. Care S-a dat pe Sine pentru noi, ca să ne izbăvească de toată fărădelegea și să-Și curățească Lui popor ales, râvnitor de fapte bune.
Tit 2:7
7. Întru toate arată-te pe tine pildă de fapte bune, dovedind în învățătură neschimbare, cuviință,
Tit 3:1-8
1. Adu-le aminte să se supună stăpânirilor și dregătorilor, să asculte, să fie gata la orice lucru bun,
2. Să nu defaime pe nimeni, să fie pașnici, să fie îngăduitori, arătând întreaga blândețe față de toți oamenii.
3. Căci și noi eram altădată fără de minte, neascultători, amăgiți, slujind poftelor și multor feluri de desfătări, petrecând viața în răutate și pizmuire, urâți fiind și urându-ne unul pe altul;
4. Iar când bunătatea și iubirea de oameni a Mântuitorului nostru Dumnezeu s-au arătat,
5. El ne-a mântuit, nu din faptele cele întru dreptate, săvârșite de noi, ci după a Lui îndurare, prin baia nașterii celei de a doua și prin înnoirea Duhului Sfânt,
6. Pe Care L-a vărsat peste noi, din belșug, prin Iisus Hristos, Mântuitorul nostru,
7. Ca îndreptându-ne prin harul Lui, să ne facem, după nădejde, moștenitorii vieții celei veșnice.
8. Vrednic de crezare este cuvântul, și voiesc să adeverești acestea cu tărie, pentru ca acei ce au crezut în Dumnezeu să aibă grijă să fie în frunte la fapte bune. Că acestea sunt cele bune și de folos oamenilor.
Iacov 1:22
22. Dar faceți-vă împlinitori ai cuvântului, nu numai ascultători ai lui, amăgindu-vă pe voi înșivă.
Iacov 3:13-15
13. Cine este, între voi, înțelept și priceput? Să arate, din buna-i purtare, faptele lui, în blândețea înțelepciunii.
14. Iar dacă aveți râvnire amară și zavistie, în inimile voastre, nu vă lăudați, nici nu mințiți împotriva adevărului.
15. Înțelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, trupească, demonică.
Apocalipsa 22:12
12. Iată, vin curând și plata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia, după cum este fapta lui.
+++
Fara El, fara Iisus Hristos nu putem face nimic.
Dumnezeu sa aiba mila de Romania si de romanii de pe tot pamantul!
Fiti binecuvantat!
Ati articulat cu alese pasaje biblice care este profilul distinct al crestinului in lume care va conta pt mantuirea sa si posibil a neamului si a lumii.
Va multumesc!