Dan Diaconu: Viitoarea structură europeană

De Dan Diaconu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



N-o să comentez prea mult azi. Am aflat că există o a patra scurgere în conductele de gaz, ceea ce înseamnă că actele de sabotaj continuă. Din ipoteze înțeleg că întreg dezastrul a fost făcut de submarinul nuclear american USS Jimmy Carter, de pe care s-au lansat mini-submarine care-au făcut toate actele de sabotaj pe care le vedem. Cel mai probabil, cele două coridoare energetice vor deveni inutilizabile. Și, cu acest punct, Rusia a fost îndepărtată definitiv de Europa.

OK, asta e, trebuie să privim lumea în față așa cum e. M-am săturat de idioți utili și, mai ales, de securiștii care-au început să-mi invadeze din nou canalele de comunicație. Le știu schemele de propagandă, astfel încât îmi e efectiv scârbă. Încep să văd în reluare băsismul, iohannismul și restul aberațiilor care, din 2004 deturnează această națiune. Din păcate acesta ne e destinul pe care-l lăsăm să ne invadeze.

O scurtă istorie a ceea ce trăim începe cu Malta, acolo unde s-a parafat terminarea Războiului Rece. În conformitate cu ceea ce știm, s-a convenit ca NATO să rămână în componența sa de atunci și să nu se extindă spre est. Nu s-a întâmplat. Americanii au profitat de slăbiciunea rezultată din implozia URSS, trezindu-se brusc cu o lume întreagă în care puteau face tot ce doreau. Exista o mică problemă: structura internă a economiei capitaliste care, pentru a continua să funcționeze, avea nevoie de un cadavru pe care să-l ronțăie. Iniția a fost Estul Europei. Vedem clar, pe propria noastră piele, cum ne-am transformat în hrană pentru hrăpăreața economie Vestică. Occidentul a demolat economiile din Est pentru a și le transforma în hrană. Se știa însă că asta nu va dura mult și că e nevoie de o nouă victimă, un nou cadavru pe care pirații mărilor să-l tranșeze. Și nu mai rămăsese decât Rusia. Însă, din nefericire pentru ei, în Rusia s-a retras tot intelligence-ul sovietic. Liniile secundare ale GRU și KGB făcuseră strategia de revenire a ceea ce se mai putea salva din URSS. După cum am mai spus-o, inițial Occidentul a fost adormit cu Boris Elțîn. Apoi, venirea lui Putin a avut două faze: pe de o parte continuarea cântecului de sirenă, prin jocul unei cărți aparent globaliste - care-a permis refacerea armatei și a infrastructurii de securitate - după care afișarea adevăratei fețe, prin clamarea independenței și apelul la regulile de bună cooperare stabilite la nivel mondial. 

O să vă rog să vă gândiți dacă există vreun moment în evoluția politică a Rusiei în care s-au comportat precum zapciii. Se tot vorbește despre „arma energetică” a Rusiei în condițiile în care rușii sunt cei care vor să dea gaz, iar paiațele europene sunt cele care-l refuză. Adevărul este că nu veți găsi nicio asemenea deraiere. Dacă însă vă voi spune să vă îndreptați ochii spre adevărații zapcii, anume spre SUA, s-ar putea să aveți o revelație.  Dacă ați fi pătruns prin intestinele puterii de la Bruxelles, ați fi observat transparent că acolo nu-i nimic altceva decât o pârghie prin intermediul căreia SUA dictează politica europeană. Și cum unora le vine probabil să mă contrazică, o să vă dau un exemplu scurt. 

Mai țineți minte acțiunea Mani Pulite? A fost declanșată de SUA în momentul în care politica italiană milita pentru o independență reală față de SUA deoarece pericolul sovietic dispăruse. Astfel, toți cei care „fluieraseră în biserică” au fost arestați și acuzați de verzi și uscate prinintermediul papițoiului Antonio Di Pietro, care primea listele cu acuzele de la CIA, via Ambasadorul SUA din Italia. Toate elementele pe care vi le spun au fost dezvăluite de ambasador, când se afla pe patul de moarte, probabil mușcat de regrete pentru ticăloșia pe care-a pus-o la cale și care a distrus o națiune. La fel se instrumentează ticloșiile peste tot în Europa, iar la noi ați văzut copia la indigo efectuată de jigodia Koveși împreună cu securiștii lui Maior-Coldea. Asta e politica efectuată de SUA. Se încalcă orice lege - inclusiv cea a bunului simț - pentru a-și păstra supremația. Dar care-i problema? - se vor întreba scepticii. 

Problema e simplă: Europa era o fabrică, iar Rusia priza care-i furniza energia ieftină de care avea nevoie. Într-o asemenea structură, Europa funcționa independent față de SUA. Nu s-a manifestat deschis niciodată vreo idee despre alungarea americanilor de pe Continent, dar era limpede că, după o întărire a relațiilor, acesta va fi rezultatul. Și era natural așa deoarece Uniunea Europeană doar concurând real se poate menține la suprafață. 

OK, acum trecem la realitatea de azi. SUA au întrerupt brutal legăturile Europei cu Rusia. În Germania și-au pus paiațele. În Franța, de asemenea, la putere e paiața lor. În rest puțin contează. Dar nu vă gândiți că e mare diferență. Serviciile secrete americane țin din scurt politica, astfel încât chiar și o deraiere de tip Meloni se va transforma într-o dezamăgire de tip Tsipras. Ăsta-i jocul menit a da speranțe după care „să se demonstreze” că acele speranțe nu sunt aplicabile. E simplu!

Bun, ce se va întâmpla? Europa va intra în întuneric. În ciuda tuturor „garanțiilor” care se dau, UE nu are cum să-și asigure energie ieftină. Atât cea nucleară, cât și GNL-ul american sunt soluții extrem de scumpe. Având la bază o energie scumpă, vei avea ca rezultat produse scuumpe. În plus, acea energie nici măcar nu este suficientă. Asta înseamnă că Europa ve fi împinsă în bezna economică. Și nici nu e greu de intuit cum, trebuie doar să te uiți peste giganticul portofoliu de obligațiuni achiziționate de BCE ca să-și dai seama că întreaga zonă EURO poate fi dinamitată în orice secundă. Asta au urmărit americanii: să lege câinele. Și au două lanțuri: unul energetic, iar celălalt financiar. UE e priponită și va sta așa cât timp vor dori americanii.

E totuși cât se poate de clar că, după ce-ai priponit un animal prost trebuie să-i dai de mâncare deoarece altfel îți moare. Deocamdată americanii se mulțumesc să-și țină prada la limita de supraviețuire(de-aia auziți de economisire, crizaă alimentară s.a.m.d.). Speră ei că, după ce vor îmblânzi și Rusia, Polonia va deveni nodul energetic deoarece pe acolo se va putea scurge gazul rusesc către Europa. Și se va scurge atâta gaz cât vor ei. Este, deci, cât se poate de clar că întreaga strategie americană se bazează inclusiv pe gazul rusesc. 

Însă nu trebuie să vă gândiți că rușii ar fi niște prostovani. Alungați din Europa, ei trebuie să-și găsească un rost în lume. De aceea își îndreaptă infrastructura spre Asia. India și China sunt principalele ținte. Vor reuși? Cu India încă e neclar deoarece sunt probleme cu traseul. În ceea ce privește China e simplu: s-a parafat. Și China e la fel de dornică de răzbunare istorică pe SUA ca și Rusia. Cine va pica victimă? În mod sigur Europa. Condamnată la subdezvoltare, Bătrânul Continent nu mai are absolut nicio șansă. Și părerea mea e că gazul pe care se bazează americanii va fi tăiat definitiv de ruși. Sub nicio formă nu vor mai juca jocul pe care-l cântă SUA. 

Ucraina va rămâne o formă fără fond. După ce Rusia îi va captura toată zona litorală - refăcându-și teritoriul istoric, Ucraina va rămâne un Banderistan sau Nullandistan care va trebui suportat de către europeni. Marea problemă se va constata atunci când vor hotărî să revină la patria-mamă, adică la Rusia. Priviți-i acum pe ceceni și puteți vedea viitorii ucraineni.  

Structura noii Europe va fi una haotică. Unele țări vor fi lăsate libere, altele - printre care și noi - vor fi ținute cu forța la jugul american. Asta cât timp se va mai considera că Europa va mai avea vreo importanță strategică. Acesta e adevărul, priviți-l în față!
 
TRENDURI ECONOMICE
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Adevărul despre Dosarul lui Marian Enache de la Securitate și SRI - Emisiune Starea de Libertate - ActiveNews cu ofițerul de contrainformații militare Doru Paraschiv - FB și YT:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (3)
  • Constantin din S. 29.09.2022 12:35
    UE va rămâne ca o forță, alături de China cu India, de Rusia cu țările estice și de țările arabe. După ce-și vor testa puterile, vor cădea la pace; dar această pace nu va dura mulți ani și abia apoi va veni dezastrul.
  • Mihai Cantuniari 29.09.2022 15:28
    Absolut de acord cu ce ati scris. Analiza impecabila, chiar daca ne lasa fara sperante atata timp cat stam in genunchi si pupam funduri sustenabile ursul-esti si nuland-eze. Apropo, ce se aude cu aurul romanesc facut plocon Bancii Angliei care nu este Banca de Stat, cum cred in naivitatea lor romanii, ci Privata adica plutocratica-resetata NOM rothshildiana si rockefeleriana?
  • Tina Turner 29.09.2022 16:41
    Până la un punct, pare logic ce spune autorul. Doar că teoria asta nu explică de ce se sapă din interior SUA. In momentul in care cauți să-ți șubrezești victimele, ar fi logic sa te întărești, iar ce se întâmplă acum cu America arată mai mult ca un autosabotaj. Deci...? Îmi scapă mie ceva ?
Ultima oră

23:00

“Vocea lui Traian Trifan a sunat în sufletele noastre ca o trâmbiță a Apocalipsului” († 27 aprilie)

22:00

Sinaxarul demnității românești: 27 aprilie, TRAIAN TRIFAN. ”Lupta noastră nu este limitată în timp, ci permanentă”

21:30

Piața Universității 35: Mai bine haimana, decât trădător, Mai bine huligan decât dictator, Mai bine golan decât activist, Mai bine mort decât comunist!

20:30

Marian Munteanu: NOI ÎNȘINE. (VIDEO)

19:25

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO

18:20

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

17:30

Mort subit după vaccin, în floarea vieții - a debutat post-mortem...

17:20

George Simion, interviu de excepție pentru The American Conservative: ”Sunt un susținător puternic al UE și al NATO, dar ca partener egal, nu ca țară de mâna a doua”

16:20

Dilema unui judecător timp de 25 de ani: Din ce putere face parte Curtea Constituțională? Pentru că, potrivit Constituției României, în statul român există 3 și doar 3 puteri: puterea legislativă, puterea executivă și puterea judecătorească”

15:44

Ioana Ene Dogioiu: CCR nu e mai presus de lege! Hotărâre definitivă fără precedent. Curtea Neconstituțională a României poate distruge o țara. Cazul avocatei Elenina Nicuț, care a înfrânt CCR în instanță, și cel de la Curtea de Apel Ploiești

15:36

Marius Lulea, reacție după ce Ilie Bolojan i-a făcut campanie electorală cu circ, episcop și defilare MApN și SRI lui Crin Antonescu: ”Mai grav este că promovarea acelui candidat s-a făcut din banii românilor”

14:55

Macron, exclus de la întâlnirea lui Trump cu Zelenski din Bazilica Sfântul Petru - FILMAREA ZILEI

14:40

Jurnaliști americani de marcă își exprimă îndoiala privind sinuciderea Virginiei Giuffre, acuzatoarea lui Epstein și a Prințului Andrew. ”Vă asigur că nu mă voi sinucide”

14:00

Duminica Tomii, a doua după Paști - IPS Anania: "Nu poate fi vorba de Toma Necredinciosul, ci de Toma Îndoitul"

13:32

AUR propune modificarea Legii Curții Constituționale pentru a preveni abuzurile electorale și a alinia legislația românească la standardele europene