Dan Diaconu: Plafonarea petrolului rusesc

De Dan Diaconu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Întrucât antiaeriana ucraineană mai are puțin și reușește să rețină peste 170% dintre rachetele pe care rușii le trimit pe teritoriul lor, e timpul să vă explic ce e cu plafonarea prețului petrolului rusesc deoarece e cea mai tembelă măsură posibilă.
 
Și iscă să aibă în imaginarul occidental fix același efect  precum „Fantoma Kievului” sau 

Sunt trei componente esențiale în comerțul cu petrol. În primul rând producătorul, adică cel care are marfa. Apoi transportatorul, cel care  duce petrolul de la producător la client. Și apoi asigurătorul. Vi se pare că lipsește cineva din ecuație? Da, știu, clientul, doar că el nu apare deoarece nu contează. La câtă cerere e în lume, în afara celor trei elemente credeți-mă că restul efectiv nu mai contează!

Acum țineți-vă bine! Transportul petrolului rusesc se făcea cu vase grecești în proporție de 70%! Marfa era asigurată la Londra în proporție de peste 80%. Odată inderdicțiile puse, isteții occidentali au crezut că le-au dat lovitura finală rușilor deoarece le-au distrus două din cele trei elemente necesare vânzării perolului. Proastă gândire întrucât cele două elemente reprezentau o bază a business-ului lor din care își trăgeau profituri frumușele.

În ceea ce privește transportul, rușii au mirosit de mult care-i treaba și și-au achiziționat o importantă flotă de petroliere la preț redus. I se spune „flota întunecată” sau „flota din umbră”. E vorba de peste 100 de tancuri vechi, achiziționate cu preț mic, la mâna a doua, și menite a suplini lipsa transportatorilor pentru vreo 3 ani. Acestea vor transporta, în principal, pentru clienții mai mici, care nu au nave de transport disponibile. Clienții babani, China și India, au transport propriu. China are a doua cea mai mare flotă din lume și se bucură să achiziționeze petrolul de la ruși. India îi detestă atât de mult pe englezi încât nu i-au primit la negocieri, în ciuda funcției pe care o are Rishi. De aceea Uniunea Europeană s-a gândit să lucreze creativ, trimițând-o în vizită de lucru pe proasta proastelor, Annalena Burbock. Indienii nu acceptă plafonarea petrolului rusesc deoarece asta ar însemna ca rușii să le închidă robinetul, iar asemenea oportunități nu mai găsesc. În aceste condiții, prostovanca din Germania va obține maximul posibil adică acordul Indiei să exporte către nemți ... produse petroliere finite, în principal motorină și benzină. Nemții sunt oricum disperați, iar „concesia” indienilor care-și  văd și mai mulți bani intrați în buzunare este maximul pe care-l pot obține. Asta dacă și Rusia e de acord.

Dar cine va asigura transportul? Îmi vine să râd. Chiar credeați că e o problemă? Asiguratorii ruși au pregătit produse specifice, cu prețuri competitive. Deja asigură o parte a flotei proprii pentru a evita complicațiile occidentale. În plus, ca reasigurator al societăților rusești este ... statul rus. Desigur, există și societățile chinezești sau indiene care, cu siguranță, vor face pasul întrucât business-ul este tentant. 

Și acum mai e ceva: rușii trebuie să dea replica în ceea ce privește agresiunea prostească a occidentalilor. Iar replica este teribilă: în timp ce Occidentul le-a impus o limită superoară de preț, rușii vor să stabilească prin lege o limită inferioară de preț. Care limită oricum va fi mai mare decât limita occidentală. Și uite-așa ajungem cu pachetul de restricții exact acolo unde s-a ajuns cu restul restricțiilor impuse până acum, adică în profitul rușilor. Doar că e o mică diferență. Rusia a anunțat că va refuza să vândă țărilor care-au impus plafon. Mai mult, iau în calcul reducerea producției de petrol. În condițiile în care OPEC a menținut producția redusă, e clar ce urmează: un salt și mai mare al cotațiilor petrolului. Un salt din care, în afară de Arabia Saudită și restul OPEC , va profita din plin și Rusia. 

Poate vă întrebați de ce scade prețul? Deocamdată SUA încă pompează din rezervele sale sperând că va rezolva problema internațională. N-o va rezolva, iar când se va trezi din sevraj, va și cu depozitele goale și lipsită de orice capacitate de a influența politica internațională. Pare neverosimil? Așteptați și veți vedea că fix așa se va întâmpla.
 
Trenduri Economice
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (4)
  • Neptune 07.12.2022 11:48
    Scenariul este plauzibil, dar pentru noi ca si romani, in conditiile reducerii productiei de petrol din toate partie va insemna un singur lucru, pret crescut la benzina si motorina. Chiar daca nu suntem implicati direct in jocul sanctiunilor greilor planetei si chiar daca ne producem o mare parte din necesarul de petrol singuri. Cam asa s-a intamplat de fiecare data.
  • Tic 07.12.2022 13:33
    Asta înseamnă sabotarea premeditata, pe față, a vieții în Europa. Înseamnă penurie de motorina pt camioane, adică transport zero, adică afacere zero, adică bani zero. Rezultat:se adeverește ce ne-a profeți nemernicul ăla din Da vos. Cu ce sa mai aduci alimente în magazin? Cu măgarii, cu atelajele cu cai? De unde și astea, căci nu mai avem țărani, nu mai avem cai sau măgari! Cum mai transportam medicamente? Cu poala Anal Leanei sau a Sulei lui Bourla, fi-r-ar ele și ei blestemaț?!
    Asta înseamnă pe lângă frig. Înseamnă foame reală, înseamnă moarte a orice! Înseamnă transformarea Europei în colonie de mana a treisprezecea, înseamnă anihilarea identității rasei albe creștine și prin aducerea migranților masculi musulmani primitivi de alte rase, practic, eradicarea noastră. Bașca vaxxinul, care apropos este refuzat de noii veniți.
  • Neptune 07.12.2022 17:37
    Daca imi dai voie sa completez, toti cei ce sunt producatori si doresc sa reduca productia de petrol (rusi, arabi etc) sunt direct sau indirect parte a aceluiasi plan care ne va saraci si ne va degrada nivelul de civilizatie.
  • Tic ► Neptune 07.12.2022 18:35
    Da, clar. Europa și SUA așa cum le știam au fost sortite pieirii. Totul se muta pe China, India și se mizează pe stăpânirea lumii prin ele, noi depinzând de toate produsele făcute acolo cu energia livrata de cei amintiți.
  1. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  2. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  3. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  4. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  5. Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

  6. Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

  7. Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

  8. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  9. Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

  10. Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Ultima oră

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

16:00

8 mai: Sfântul Măritul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, vulturul iubit de Iisus, Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare, Sfânta Cuvioasă Emilia, mama Sfântului Ierarh Vasile cel Mare