Chestiunea cu cine să cânte la Cuvioasa este simplă, și nu e. E simplă, pentru că răspunsul ortodox e: la strană tre să cânte psaltul.
Ca și cum te-ai întreba: oare pe cine să invităm să zică ecteniile? Cum cine, păi diaconul! Nu-l invităm pe Pavarotti, că are el voce mai puternică, sau pe Tom Hanks, în locul episcopului, că poate are mai multă experiență cu publicul larg.
Sau: oare cine să slujească Liturghia? Oare, în loc de preotul nostru paroh, n-ar trebui să-l punem pe domnu Becali? Are voce așa frumoasă - îl mai auzim uneori la Radio Trinitas, chiar de la Catedrală! Sau pe chef Scărlătescu, că poate taie mai geometric prescura! Sau, poate, de hram, pe prințu Duda, că se mișcă mai elegant, și are mai mulți epoleți! De ce să fim exclusiviști, învechiți, rigoriști, hai „să le dăm și lor o șansă”, să arătăm liberté, égalité, fraternité, să dea și ei slavă lui Dumnezeu… nu?
Evident, nimeni n-ar putea concepe că așa ceva e discutabil. Liturghia nu e act cultural, spectacol, operă sau eveniment de PR.
Liturghia e mistagogie. Iar Dumnezeu a poruncit clar – ierarhia bisericească nu e o decizie democratică, modă culturală sau invenție umană – actele liturgice se săvârșesc exclusiv de către cei in-ves-tiți, adică aleși de El, cărora le dă un har special prin ierurgia de investire.
Nu contează cât de prost cântă un psalt sau cât de bine cântă un solist de alt gen de muzică, n-are nici o importanță nici dacă psaltul e complet afon – e misiunea lui, a lui personal, numai a lui, dată de Dumnezeu, să cânte la slujbă. Poate să fie geniul geniilor muzicii solistul care nu e psalt: n-are dreptul să cânte în locul psaltului. Atenție: nu că n-ar putea cânta frumos, ci NU ARE VOIE, tot la fel cum cine nu e diacon efectiv nu are voie să tămâieze și să zică ectenii, iar cine nu-i popă n-are voie să facă liturghii.
Unii zic: e, lasă domle, că se poate face liturghie și cu cor polifonic. Așa e. Dar asta nu înseamnă că așa trebuie sau așa e bine, ci doar că ar fi caz de forță majoră, de pogorământ extrem, iar nu de bună rânduială. Păi, pe același fir de gândire, dacă stricto senso liturghia are valabilitate chiar și dacă nu ai avea icoane prezente, nu înseamnă că trebuie să scoți icoanele din biserici pe motiv că n-ar fi esențiale. Sau, pe motiv că liturghia n-are nevoie decât de antimis, să facem liturghie la Mall sau să dărâmăm bisericile. Sau că, din motiv ce toți oamenii știu să citească singuri, să nu se mai citească la strană psalmii, ci fiecare pe cont propriu. Toate lucrurile bisericii sunt NECESARE, nu sunt opționale. Orice amănunt liturgic cât de mic simbolizează ceva al Împărăției cerești, și are rol major în mântuire. Nu e pus acolo de moft – dacă vrei zici Doamne miluiește de 3 ori, dar dacă n-ai chef zici doar de 2 sau dacă ai chef zici de paișpe.
Păi ce e biserica, maidan democratic relativist sau spațiu sacru unde slujește Însuși Iisus Hristos, Domnul și Mântuitorul nostru!?
Să dai slujirea unei trepte ierarhice cuiva care n-are investirea nu se numește bunăvoință, se numește protestantism. Numai la protestanți toți sunt preoți, toți sunt diaconi, toți cântă și toți prorocesc. Cât va mai fi tolerat acest protestantism funcțional?
Sau ce urmează? Înlocuirea diaconilor? Deja s-a început, prin faptul că în locul lor, la Anafora, credincioșii sunt puși sau au început să zică prin mimetism "Amin, amin, amin” - fără ca acesta să fie rolul lui! Păi cu ce drept s-a făcut ingerința asta? Înlocuirea preoților? Deja s-a început, prin faptul că preoții zic cu glas tare toate rugăciunile pe care sunt de fapt obligați să le citească numai în minte, astfel că și femeile, și copiii, și în general credincioșii evlavioși deja le-au învățat pe de rost și le zic odată cu preotul. Tot relativizare a tainei preoției este și un aspect aparent mic, anume rostirea deodată a tuturor preoților co-slujitori a dezlegării pentru cei adormiți sau a ecfonisului – păi preotul slujitor este chip al lui Hristos și Hristos Însuși slujește prin preot, Hristos Cuvântul rostește prin gura preotului, deci câți hristoși vorbesc toți odată?! Câți hristoși dezleagă odată?! E o ofensă, deși e numită "bunăvoință”, "frățietate” și "smerenie”, ca și în faza cu psalții a căror treaptă de slujire e dezonorată tot din "bunăvoință”, "frățietate” și "smerenie” față de unii cărora nu li se cuvine.
Iată deci că chestiunea nu e o simplă întâmplare, ci o persistență în înțelegerea greșită asupra ierarhiei și slujirii bisericești.
Înțelegere greșită pe care o găsești din belșug la clericii care dau la o parte revelația să primească speculația, dau la o parte porunca divină și primesc părerea umană (până la urmă îndumnezeind-o pe a lor proprie), dau la o parte Scriptura, canoanele și sfinții, și se îndoapă mental cu discursurile protestanților care emană toate duhorile pseudospiritualiste imaginate și imaginabile. Cu patalamale de doctori în teologie, altfel poliafoni, cu greu unii ca aceia mai catadicsesc să audă glasul restului de credincioși, pe care îi disprețuiesc cu o veritabilă ură de clasă – recte comportamentul lor tiranic față de ei: ‘boboru, chit că e drept-credincios, n-are alt drept decât să-i ridice în slăvi pe ăia cu patalamaua.
Dar Cum îți permiți să grăiești Tu așa arhiereului?, zicea slujitorul templului către Hristos după ce L-a pălmuit. La care Domnul i-a răspuns exact cum zicem și noi azi: Dacă am zis greșit, dovedește cu ce am greșit, iar dacă am zis bine, pentru ce Mă bați?
Și ajungem la răspunsul complicat. Nu pentru că nu s-ar ști că aceleași organisme extra-bisericești care au poruncit statelor ortodoxe înlocuirea formei muzicale liturgice tradiționale (monofonia bizantină) cu o muzică total străină (polifonia vestică), tot aceleași au desființat statutul de psalt, aceleași sunt care azi finanțează și sprijină din toate puterile în cult orice altă formă muzicală în detrimentul direct al psalticii tradiționale.
Nu asta e complicat. Știm cu toții ce vremuri grele sunt, și Biserica nu are libertate decât în Duh, nu și în acțiuni. Știm că trebuie să dăm slavă lui Dumnezeu că nu cad bombe pe noi ca la alții, că slujbele sunt corecte, nu ca la alții, că dogmele sunt curate, nu ca la alții, că liturghiile sunt valabile, nu ca la alții, că bisericile sunt pline, nu ca la alții, că sfinții sunt bine-cinstiți, nu ca la alții șamd. Știm. Dăm slavă lui Dumnezeu că avem unde și cine ne boteza, cununa, spovedi, împărtăși și înmormânta.
Dar tocmai pentru că vrem să le mai avem și mai departe chestiunea cu "cine să cânte la Cuvioasa” nu e un moft. Nu e un moft deloc. E bine că Mitropolitul a admis, în predica sa, că „unele critici au fost bazate pe lucruri reale”, dar nu știm care au fost cele „puțin exagerate”, alta decât comparația voit forțată a sa cu Klaus Iohannis, tocmai pentru a sublinia disonanța înlocuirii psalților cu coriști de multiple confesiuni, practici și „credințe”. Esența era și este alta: discuția nu privea o chestiune de gust muzical, ci o chestiune de ORDINE BISERICEASCĂ. O chestiune de structură fundamentală a ierarhiei. O chestiune de liturgică veșnic stabilită prin revelație încă din Vechiul Testament (nu cânta oricine la Templu, ci numai cântăreții bisericești ierosiți!). Și nu credem că Mitropolitul nu o știe, de aceea concesia este cu atâta mai gravă.
Chestiunea nu e nouă. Nu a picat cuiva acum o fisă și gata, „scandalul”. La fel cum în Decembrie 89 nu s-a strigat din senin, în același glas cu pietrele, Jos comunismul! Și Libertate te iubim, ori învingem, ori murim! Strigătul acela venea după zeci și zeci de ani de întins răbdarea la maximum, răbufnire din suflet a oamenilor care nu au mai suportat dictatura strâmbă, indiferent de consecințe.
Așa și acum. Și s-a văzut că revolta psalților a fost îndrituită.
„Spectacolul” oferit de Corul Operei Naționale Române din Iași la Sfânta Liturghie de hram a Sfintei Cuvioase Parascheva susținută de Mitropolia Moldovei și Bucovinei la 14 octombrie 2024 a fost nu jenant, ci degradant, progresist și batjocoritor.
Madame colantate, cu ochelari de soare la modă pe nas, altele vocsite și răvășite sau chiar mascate regulamentar à la Nelu Tătaru-Găinaru, să nu ia covidu de la vreun arhiereu, stând chișor peste chișor ca la bar pe Corso, băieței cu șepci și gluci de 50 Cent pe cap, probabil ca să nu le intre fumul de tămâie pe-o ureche și să le iasă pe cealaltă... La picioarele lor, Sfânta plângea, după cum chiar pe Trinitas se vedea...
Și oare de ce toți „comunicatorii” abilitați ai Mitropoliei și Arhiepiscopiei nu s-au învrednicit să le explice „De ce stăm în picioare la Sfânta Liturghie?”. Puteau să le dea un How-to-do-Liturghia pe WhatsApp sau pe Tik-Tok chiar din Doxologia:
„Încă de la primii creștini, ortodoxul stă în picioare la liturghie: conform acestui obicei, el este pelerin, drumeț pe calea mântuirii, nu-și lasă trupul leneș în comoditatea la care acesta îl trage. Ortodoxul stă înaintea Creatorului, Domnul și Judecătorul său: el este ca un acuzat, pentru că știe că greșelile sale sunt nemăsurat de mari. Dar Hristos l-a îndreptat; de aceea stă drept în picioare: împreună cu Cel Ce S-a ridicat din morți stă drept.” (Tito Colliander, Credința și trăirea ortodoxiei, traducere de Părintele Dan Bădulescu, Editura Scara, București, 2002, p. 34)
Ce să mai vorbim de pelerinii care au stat câte 10-12 ore la rând în picioare chiar și la peste 90 de ani? La anul Mitropolia să bage o bandă rulantă cu șezlonguri și umbrele de soare ca să poată să se închine și coriștii Operei liniștiți...
Apoi, dacă-i așa, să vorbim cu Patriarhu să-i dea și lui Mihail Bucă un hamac sau măcar un scaun de bar ca să nu se mai „chinuie” trei-patru ore de Liturghie la Patriarhie.
Nu credem că brusc, așa, de săptămâna trecută, ca să „deranjăm” marea sărbătoare, psalții din țara asta și noi laolaltă cu ei ne-am săturat de cor lălăit de domni și doamne care mai de care cu vocea în derivă, stând jos, picior peste picior și mestecând gumă, frecând telefoanele mobile sub bagheta magică ba a unei cucoane despletite, ba a unui om c-o ureche de tablă, ambii probabil pilele cuiva de prin protipendada catedralelor sau alcovul operei.
Cât să (vă) mai suportăm? Câte zeci de ani, câte mii de Duminici și sărbători?? De câte zeci de ori trebuie să răbdăm bătaia de joc cu care sunt dați la o parte ditamai psalții catedralelor ca voi să chipurile cântați? Cât să mai strângem din dinți și să băgăm capu-n pământ să nu păcătuim lui Dumnezeu urându-vă niște binemeritate expletive, măcar cât ține liturghia? - auzim vocea psalților strigând.
În FIECARE Duminică de când se difuzează pe net slujbe la catedrale, aceeași nedumerire, același strigăt mut suie în inimile lor și ale noastre până ce răbufnește cu năduf: DE CE? De ce, la liturghia duminicală, sunt înlocuiți psalții cu corul afon care screme cu aplomb sau lentoare compoziții rusești pe voci?, spun aceștia.
Păi ar fi, după cum circulă zvonurile și ni se relevă, mai multe posibile răspunsuri:
- ca să știe țara că e tot sub ruși. Altfel de ce acești intruși liturgici n-ar cânta niște compoziții polifonice mai acătării? (nu sunt chiar de acord cu acest posibil răspuns, fiindcă da, sunt evident compoziții rusești, însă rușii cântă excelent);
- ca să simtă poporul că, fiind urât de stăpânitori, trebuie să rabde Urâtul și nedreptatea, să-și răstignească auzul și trăirea liturgică, și să realizeze că aici pe pământ nu au dreptul la pace, bună-rânduială, bucurie, nici măcar în casa lui Dumnezeu;
- pentru că cei care decid asta (să nu cânte psalții) sunt ei înșiși afoni, sau nostalgici cu paradigma sonoră cu care au crescut și preferă să sacrifice Tradiția Bisericii cu gustul lor personal;
- pentru ca psalții să fie descurajați a crede că merită respect, și prin urmare să nu-și ceară dreptul lor fundamental, care este 1 să cânte la slujbă, și 2 să fie plătiți pentru asta;
- pentru ca generațiile tinere de psalți să fie descurajate din start, căci văzând că dreptul la strană se dă altora, ei vor renunța să mai învețe psaltică;
- pentru ca alte Biserici ortodoxe naționale să aibă motiv să râdă de BOR ("ia uite la fraierii ăia, au sute de psalți din cei mai buni, iar ei angajează soprane cu planetara descentrată”). E ca și cum l-ai angaja pe Dorel să-ți facă tabloul de familie când vecini ai cincizeci de Michelangelo, pe care îi silești să vopsească gardul (psalții profesioniști, din cauză că-s lăsați fără salariu, cântă cu oricine și oriunde, inclusiv la balul bobocilor, la sindrofii oengiste, la un grătar cu mici dat de careva, la inaugurări de parcări, la lansări în spațiu a câte unui Bănescu cu tinichele, la câte un ITO copiat de la catolici cu vreun Necula pe post de DJ, șamd, șamd, șamd... deoarece dintr-un cras sindrom de autosabotare sau din îndoctrinarea cu modernismele ajung a nu-și mai apăra o demnitate pe care nici alții nu le-o respectă);
- pentru ca alte culte să râdă de ortodocși. Păi ăia pun să cânte pe cei mai buni dintre ei;
- pentru ca ateii să râdă de ortodocși – ateii nu sunt obligatoriu și afoni, ei aud cât de jenant sună, ba mai aud clar și că psalții sunt muzicieni excepționali, care creează stări de sublim, cu o muzică definitorie cultului, și se întreabă pe bună dreptate de ce e promovată o muzică străină cultului. Este ca și cum catolicii ar pune la mesa lor să se cânte vreo raga hindusă;
- pentru ca să se dea o bucată de pâine sau o catifelare la ego unor dirijori inepți, care pentru cine știe ce șantaj trebuie tolerați acolo, în ciuda faptului că n-au nici cel mai mic simț muzical sau liturgic.
În fine, s-a priceput, sperăm, ideea. Când ai cea mai frumoasă muzică din univers și cei mai buni cântăreți și ai și obligația să slujească ei iar nu alții, iar tu alegi să însoțești Jertfa Mântuitorului cu o muzică pe care n-a poruncit-o El, cântată de unii pe care nu i-a investit El, apăi nu știm care e evlavios aicea – noi care ținem cu El, sau ăia care Îi dau Lui și nouă lecții de larghețe culturală.
Așadar nu nouă, îndelung-răbdătorilor ai necuviinței unora doar pentru că am nădăjduit că se vor îndrepta, să ni se aplice mustrări ca și cum n-am fi apologeți ai bunei cuviințe ci victimele inculturii sau ale vreunui psihism, ci ălora care numesc necuviința tradiție iar Tradiția vechitură de lepădat.
Chestiunea deci despre cine să cânte la Cuvioasa nu e un elan social apărut spontan, ci despre un principiu eclesiastic structural cu implicații și ecouri dogmatice.
La anul, dacă noi și psalții vom tăcea, pietrele vor cânta!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Preotii si cantaretii au ca cauta pe scena operei?
Anul trecut, la sărbătoarea Sf. Parascheva, la Iași a cântat Filarmonica din Iași, cu soprana E. Mosuc pe post de sare și piper. În „Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți)”, ca să citez exact de pe basilica.ro.
https://www.youtube.com/live/rvfVI9S4w5c?si=hs3RysPP4a4rjnje&t=10741
Anul acesta au chemat corul Operei din Iași.
https://www.youtube.com/live/QHA05Hh5Ok0?si=vs_jrI39cNRcXznl&t=5233
Măcar de ieșea ceva, dar pe lângă prezentarea vizuală complet nepotrivită (au cântat șezând, picior peste picior, îmbrăcați ca niște paiațe), cântarea a fost hmm....
Daca nu cade roua si ploaie este uscaciune, iar daca praful de pusca se umezeste, nu mai are nici o putere.
"Nu contează cât de prost cântă un psalt sau cât de bine cântă un solist de alt gen de muzică, n-are nici o importanță nici dacă psaltul e complet afon – e misiunea lui, a lui personal, numai a lui, dată de Dumnezeu, să cânte la slujbă".
M-a amuzat zicerea, pai daca un psalt canta prost, atunci nu este psalt al Lui Dumnezeu, ci pus acolo de oameni, nu de Dumnezeu. Daca dascalul sau cantaretul este afon, atunci fug ingerii din altar cand incepe el sa gajaie. Este datoria preotului sa aduca prin rugaciune un cantaret bun, altfel este bataie de joc fata de cantarile si imnurile Bisericii care au fost alcatuite de Sfinti prin darul Lui Dumnezeu.
Ajungem la cea spus marele parinte Arsenie: "tot tipic, tipic, tipic si la inima nimic!".
Cantaretul nu poate fi afon, altfel se ajunge la expresia folosita in opere literare "un tarcovnic cu glas pitigaiat care canta pe nas". Cantarile ortodoxe, bine cantate, dupa cum le-au lasat Sfintii, merg direct in sufletul celor care sunt in cautarea Lui Dumnezeu. Multi barbari fiorosi au fost imblanziti de glasul cantarilor crestine si popoare s-au botezat dupa ce au ascultat cantece frumoase si s-au simtit in alta lume.
Evlavia din sufletul nostru e deja moartă iar scopul lor ar fi reușit, adică să ne țină cât mai departe de sfinți, de liturghia în care se pogoară Domnul nostru Iisus Hristos și împărtășirea cu El.
Că așa-i în Minunata Lume Nouă!
https://www.stiridecluj.ro/social/video-ritual-ciudat-in-cluj-napoca-persoane-in-negru-surprinse-in-timp-ce-faceau-ceremonii-neobisnuite-update-este-vorba-despre-un-spectacol
Politia, Jandarmeria Romana ce fac ???
Alo, dle Ciolacu se aude ???
Alo dle Boc se aude ???
MAI ce face ???
Asta este permis guvernantii din psd, pnl, usr, bleahhhhhhh
Trezirea POPOR !!!
În fine, s-a priceput, sperăm, ideea. Când ai cea mai frumoasă muzică din univers și cei mai buni cântăreți și ai și obligația să slujească ei iar nu alții, iar tu alegi să însoțești Jertfa Mântuitorului cu o muzică pe care n-a poruncit-o El, cântată de unii pe care nu i-a investit El, apăi nu știm care e evlavios aicea – noi care ținem cu El, sau ăia care Îi dau Lui și nouă lecții de larghețe culturală".
Frunzaverde, Patriarhul
La ordin, au ascuns PSALTUL
Care divin ne canta
Si ne proiecta pe'o stea
Daniel va fi clonat
De stapanii lui din Stat
Cu masonul Frunzaverde
Vom vedea ce nu se vede
Frunzaverde, sortulet
Cu mistrie si harlet
Ne intineaza Altarul
Români, nu vi s'a umplut paharul ?
La privegherea de duminică noaptea au cantat psalții și a fost ceva dumnezeiesc. O Liturghie Sfânta de te cutremurai din cap până-n picioare.
De Sărbătoarea Sfintei Cuvioase, cu madamele alea la cor, s-a pierdut mult din harul liturgic.
Nu amesteci graul cu neghina !
Nu ai cum!
Apoi madama care s-a căulit la Iubite-voi Doamne !!! Ceva de Doamne ferește!
Nădăjduiesc că Înaltul Teofan să se smerească și să-și ceară iertare Cuvioasei și lui Dumnezeu pentru rătăcirea lui. Saracul !
Și mai mult , să nu uite că nu este nemuritor!
Și la Catedrala Mântuirii Neamului, tot muzică psaltică ar trebui să fie. Este vorba despre Mântuirea Neamului Românesc și trebuie respectate canoanele și rânduielile bisericești. În biserică nu poate cânta oricine la sfintele slujbe și de aceea trebuie respectate cu strictețe toate regulile Bisericii Ortodoxe. Pe lângă aceste lucruri, acolo pictura este cu totul deosebită se realizează în tehnica mozaic cu cele mai prețioase tesere, adică în stil autentic bizantin, așa că și muzica ar trebui să fie tot bizantină. Așa ne învață și tradiția care trebuie păstrată, de exemplu la Catedrala Sf. Sophia din Constantinopol este mozaic și se cânta psaltică. Catedrala Mântuirii Neamului are și cea mare catapeteasmă ortodoxă din lume înveșmântată în mozaic, și nu se potrivește cu polifonia pentru că nu este muzica autentică a Ortodoxiei. Și sunt foarte multe mărturii ale credincioșilor care spun că muzica psaltică îi ajută în mod deosebit la rugăciune și să se apropie cel mai mult de Dumnezeu.
https://m.youtube.com/watch?v=2U9NaTLoQyA&pp=ygUPSW1udWwgcHNhbHRpbG9y
Asemenea probleme de cunoastere sau de atitudine fata de cult se vede nu doar din predicile lor si din activitatile lor parohiale sau eparhiale (ecumeniste cat incape) dar si din faptul ca, atunci cand nu se ostenesc sa se arate ca patroni ai artelor de orice fel, ca orice ecumenist care se respecta, multi se poarta duplicitar fata de categoriile de cantareti bisericesti, si anume: fata de rudele lor sau persoanele din comitetul de facut sarmale de hram, pe care ii pun la strana, se comporta cu manusi albe, plini de recunostinta, cu lacrimi in ochi de evlavie si dandu-le ba ceva banuti, ba un vin bun, ba un colac proaspat, in vreme ce cu vreun psalt profesionist care s-a chinuit saracul si a invatat, sau chiar cu un cor intreg de asemenea psalti, se poarta cu dispret total – nu le ofera multumiri, nu le ofera nici macar un pahar de vin sau macar costul benzinei (desi preotul este obligat sa rasplateasca si cu cuvantul, si cu plata minima, pe lucratorul Domnului). Ba adesea un astfel de mai mare e auzit cum ii jigneste, ii ignora, le porunceste cum sau ce sa cante, le face mustrari in timpul slujbei, le pretinde taios eforturi pe care nu isi permite sa le ceara cantaretilor bisericesti de alte genuri muzicale nici macar mieros.
Sunt multi preoti care, fiind crestini si la inima nu doar pe hartie, arata respect egal fata de toti de la strana, indiferent ce sau cum ar canta – acei preoti sunt nevinovati de duplicitate emotionala. Dar ceilalti se poarta cu psaltii ca niste stapani de sclavi pe plantatie. De ce nu se poarta egal cu toti cantaretii? Pentru ca ei nu dispretuiesc direct persoanele psaltilor (de care nu le pasa), ci psaltica in chipul ei de icoana insuflata de Duhul lui Dumnezeu, si pe care duhul cel rau din preotii antitraditionalisti nu pot sa-L suporte, caci ii odihneste si ii bucura orice modernism.
Oamenii din biserica vad toate astea. Le vad, se intristeaza sau le e greata si nu mai zic nimic, ca cine stie, poate vladicii o sa-i ia in ture si pe ei sau n-o sa-i mai spovedeasca sau n-o sa le mai boteze copilul sau sa le îngroape mortul. Cand aceeasi parohie are bani sa plateasca un cor polifonic, dar n-are bani sa plateasca un singur psalt, dubla masura e strigatoare la cer. Mai e si chestiunea romaneasca cu pilele: domnu Mirel Nechit care dirijeaza corul polifonic din catedrala de la Iasi la Cuvioasa duminica de duminica, un om complet lipsit de simt muzical (asa cum se aude pe transmisiunile pe internet ale slujbelor pe care le distruge ca pe neuronii nostri daca trebuie sa il rabdam), e adus pe banii mitropoliei din Ardeal saptamanal...
Tacerea psaltilor este cea mai graitoare dovada a faptului ca le e frica. Iar faptul ca le e frica e cea mai graitoare dovada a motivului pentru care le e frica. Comportamentul discretionar, duplicitar sau chiar de teroare al mai-marilor lor. Daca nu ar fi asa, ar fi zis liber si direct sau la lumina tiparului ceea ce psaltii zic cu stres si frica intre ei.
Mai e ceva: dvs din delicatete ati uitat sa subliniati ca vointa poporului credincios careia va faceti glas de atata vreme nu e sa tina partea psaltilor cat sa reinstituie muzica psaltica la slujbe – ca doar nu e vorba doar de cine o canta cat si de cine o asculta: in primul rand Dumnezeu, Care vrea sigur psaltica, apoi Sfintii, care au iubit-o si au suferit si mucenicie pentru ea ca si Sfintii care au aparat icoanele de iconoclasm, si apoi la urma de tot noi pacatosii care vrem sa ne mantuim.
Constatam cu stupoare ca unii atata minte au avut, ca au inteles ca “uram” corala pe voci! Ce legatura are ce muzica ne place in timpul nostru personal? Fiecare cu maneaua, cu rockul, cu polifonia sau cu priceasna lui, e chestiune de gust personal. Dar la slujbe vrem ce trebuie, adica psaltica. Or sa vina si cantaretii de pricesne sau de manele, cum a venit un psalt care dubleaza ca si cantaret de polifonie, sa zica ca cum ne permitem sa comparam genurile. Dar de ce sa nu ne permitem? Ce ne opreste? A compara lucruri e un drept inalienabil al omului, dat de Bunul Dumnezeu.
Numai interventia patriarhului, sa puna in ordine toata nebuneala, ar rezolva rapid lucrurile. Anul trecut la Sfantul Dimitrie Basarabov s-a cantat psaltic. Deci s-a putut. Poate da Dumnezeu si anul asta. Daca nu cumva vor face greva psaltii cerand ca neaparat sa fie inlocuiti de corala polifonica. Nu ne-am mira.
Va salut cu stima