Site-ul G4 Media, devenit portavocea Institutului „Elie Wiesel”, condus de propagandistul comunist Alexandru Florian, publică un articol cu titlul "O revistă cu legionarul Valeriu Gafencu este vândută pe site-ul Familia Ortodoxă și într-un magazin din Sibiu”.

G4 Media este un site care susține că omului îi lipsește coada.

Site-ul progresist se referă, într-un denunț de tip comunist, la revista „Familia Ortodoxă”, numărul din februarie 2024, a cărei copertă (foto mai sus) este ilustrată de chipul lui Valeriu Gafencu, cel supranumit de evreul convertit la ortodoxie, Părintele Nicolae Steinhardt, ca fiind „sfântul închisorilor” („Jurnalul Fericirii”). Tatăl lui, Vasile Gafencu, a fost membru al Sfatului Țării din Basarabia, a votat pentru Unirea cu Țara și apoi a fost ucis de NKVD într-un lagăr din Gulagul sovietic.

Familia Ortodoxă, în parteneriat cu ActiveNews, a susținut și o conferință de lansare a acestui număr, în care s-au invocat aceste aspecte, și la care a fost invitat de onoare ultimul poet al temnițelor comuniste, dl. Demostene Andronescu. Nimeni dintre autorii, organizatorii și participanții la lansarea revistei nu s-a dezis, nu se dezice și nu se va dezice vreodată de Sfântul Închisorilor.

Semnatara denunțului G4 Media, Andreea Pavel, invocă, încă din primul paragraf, prevederile Ordonanței de Urgență 31/2002, care "interzice și pedepsește cu închisoarea promovarea în mod public a doctrinelor sau figurilor legionare”.

De fapt, articolul 5 al OUG specifică: "Fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, precum și fapta de a promova, în public, idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani și interzicerea unor drepturi”.

Cine sunt cei care sunt vizați de acest articol 5?

O definește nefasta lege 217/2015, care, prin persoană vinovată de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război spune că "se înțelege orice persoană condamnată definitiv de către o instanță judecătorească română ori străină sau prin orice hotărâre recunoscută în România, potrivit legii, pentru una sau mai multe infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, precum și persoana din conducerea unei organizații al cărei caracter criminal a fost constatat prin hotărârea unei instanțe penale internaționale”.

Ori, Valeriu Gafencu nu a fost condamnat niciodată pentru aceste infracțiuni.

Totodată, Mișcarea Legionară, în cadrul căreia a activat în tinerețe Valeriu Gafencu, a fost exonerată de Tribunalul Internațional de la Nürnberg de orice acuzație de crime de război, de genocid, de xenofobie, de fascism sau de nazism.

De asemenea, Academia Română, cel mai înalt for științific al României, a afirmat foarte clar, că „Mișcarea Legionară NU a fost fascistă”.

În plus, Valeriu Gafencu a fost propus spre cuvenita canonizare, ca martir al temnițelor bolșevice, de academicianul Radu Ciuceanu, el însuși fost deținut politic.

Dacă ar fi citit revista "Familia Ortodoxă”, atât de apreciată în spațiul românesc ortodox, autoarea articolului G4 Media ar fi văzut că nu promovarea ideilor, concepțiilor sau doctrinei legionare au fost ținta publicației, ci trăirea creștină de dimensiune filocalică a lui Valeriu Gafencu.

Părintele Constantin Voicescu, pătimitor al închisorilor comuniste, afirma că Valeriu Gafencu a fost "stâlpul de foc al spiritualității creștine din închisorile comuniste”, al "lucrării de restaurare a omului, în plin iad comunist”.

A fost fermentul „fenomenul Târgu Ocna”, pe care îl opunea „fenomenului Pitești”.

G4 Media a cerut un punct de vedere Biroului de presă al BOR pentru a pune o presiune securistică și asupra instituțiilor bisericești care îl omagiază cum se cuvine pe sfântul închisorilor. Interpretând tendențios comunicatul Biroului de Presă, în articol se afirmă că acesta s-ar dezice de revista „Familia Ortodoxă”.

De fapt, în comunicat se precizează că revista nu aparține Patriarhiei Române, că nu e una bisericească, ceea ce „Familia Ortodoxă” nu a pretins niciodată, ci că este una strict privată.

În ce-l privește pe sfântul închisorilor, Biroul de presă (reorganizat) al BOR precizează:

„Cazul Valeriu Gafencu este unul sensibil, întrucât acest om a murit foarte tânăr în închisoarea comunistă de exterminare de la Târgu Ocna și, datorită torturilor îndurate și mărturisirii martirice a credinței sale creștine, a fost numit chiar de către Nicolae Steinhardt „sfântul închisorilor”. Dincolo de trecutul său legionar scurt (nu a luat parte la mișcări asociate cu holocaustul din România), el este perceput de foarte mulți ca fiind un om care a trecut printr-o reală convertire și care a murit ca deținut politic anticomunist, dându-și viața prin cedarea medicamentelor care l-ar fi putut salva inclusiv pastorului Richard Wurmbrand”. Clar și concis.

Se mai afirmă în articol că Gafencu este omagiat în parohiile din cadrul BOR și chiar de la tribuna Parlamentului, amintind că "Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România ”Elie Wiesel” a reacționat și a atras atenția că Valeriu Gafencu a ”incitat cu pistolul în mână elevi din liceele ieșene” să se alăture loviturii de stat în timpul rebeliunii legionare din 1941”.

Aici avem de-a face cu un neadevăr marca Alexandru Florian, care a pierdut ÎN INSTANȚĂ cu aceleași minciuni și contestarea titlului de Cetățean de Onoare al orașului Târgu Ocna conferit post-mortem lui Valeriu Gafencu. Nu există nicio probă a faptului că Valeriu Gafencu ar fi „incitat cu pistolul în mână”.

În 19 ianuarie 1941, Valeriu Gafencu a preluat conducerea Frățiilor de Cruce din Iași. Într-o declarație de anchetă, dată în 10 martie 1941, acesta precizează că organizația pe care o conducea nu avea niciun fel de arme.

În urma unui ordin anterior preluării conducerii organizației de către Valeriu Gafencu, se interzicea fraților de cruce să poarte arme, iar cei care le-au avut până atunci trebuiau să le predea. Ordinul fusese executat de multă vreme, precizează Gafencu. În continuarea declarației, tânărul luptător anticomunist spune:

"Eu, care în zilele de 19-23 ianuarie îndeplineam funcțiunea de șef al FDC-ului aici în Iași, n-am dat absolut niciun ordin prin care cineva să ia în primire de la vreo instituție sau alt loc, vreo armă, baionetă sau gloanțe. (...) Deci eu n-am dat nicio dispozițiune de acest fel, așa că FDC-ul n-a avut nici un fel de armă despre care să știu eu, sau să fiu anunțat, câtuși de puțin”.

Curtea Marțială a C IV T – Parchetul Militar nu a putut reține nicio acuză privind armamentul ascuns de FDC (nu mai vorbim de așa-zisă "incitare cu pistolul în mână”):

"În drept, deși numiții au activat în mișcarea legionară, din cercetările noastre nu s–a putut stabili că armele găsite în acel pod ar fi fost depozitate acolo de dânșii sau cu știința lor.

Concluziuni: Suntem de părere că este cazul a se clasa dosarul privitor pe Valeriu Gafencu, Dumitru Octavian și Simionescu Neculai, din lipsă de indicii penale suficiente împotriva lor. Iași, 2 august 1941” – cu rezoluția "se clasează”. Articolul continuă după Documentele doveditoare de la CNSAS obținute de Civic Media:

La presiunile regimulului de autoritate militară al Mareșalului Ion Antonescu, Valeriu Gafencu a fost condamnat la 3 luni închisoare corecțională, pentru că ar fi instigat elevii ieșeni la o grevă de protest față de guvern.

În noiembrie 1941, Gafencu a fost din nou arestat și condamnat pentru organizarea unui „ritual legionar” în pădurea Breazu, de lângă Iași.

Paul Miron, filosof și viitor profesor universitar la Freiburg, arestat în același lot cu Valeriu Gafencu, povestește că, de fapt, se întâlniseră pentru a-i face parastas unui foarte bun prieten de-al lui Valeriu, ofițer de stat major, sfârtecat în atentatul de la Odessa, în urma căruia a fost aruncat în aer comandamentul militar românesc.

Astfel, pentru organizarea unei slujbe religioase, Gafencu a fost condamnat la 25 de ani de închisoare, iar Paul Miron, care avea doar 15 ani, primește și el o condamnare la 5 ani.

Același Paul Miron aduce mărturie, în memoriile sale, de atitudinea compătimitoare a lui Valeriu Gafencu față de evrei: 

”Ca să ajungem la Ploiești, unde am petrecut Crăciunul, am mers o săptămână cu duba atașată la tot feluri de trenuri, peste Botoșani, Cernăuți, Bacău, Mărășești și Buzău. Dacă n-ar fi fost cu noi Valeriu, care își asumase rolul de călăuză prin infern, cred că ne-am fi topit de disperare. În capitala Bucovinei, abia eliberată, grupe de evrei cu stea galbenă pe piept, curățau de zapadă strada pe care înainta convoiul nostru. "Uitați-vă la ei, săracii!”, spuse Gafencu, "vina lor e că s-au născut în alt neam, motiv de a fi prigoniți…” Și le facu prietenește un semn cu mâna. Dar oamenii aceia, condamnați și ei, îl blestemară; unul îl scuipă: "Criminalule, ajungă-te juvățul!” (Paul Miron – Măsura urmelor, Editura Marineasa, Timișoara, 2000).

În aceeași lucrare, Paul Miron arăta modul în care Valeriu Gafencu a luat apărarea unui rabin, care a fost tâlhărit în trenul care îi transporta spre închisoare:

„În drum spre Ploiești, la Bacău, a fost împins în compartiment un rabin în vârstă, cu perciuni sclipitor de albi. Imediat, hoții l-au descălțat de ghete (erau de calitate bună) și i-au confiscat un sac plin doldora de alimente. Bietul bătrân se apăra cum putea, când un vlăjgan încerca să-l dezbrace de palton. Îi pusese mâna în gât, îl sufoca.

Niciodată nu mi-am putut închipui că cineva poate fi mai aprins de mânie, cum a țipat Valeriu la acel răufăcător: "Lasă-l!” Rabinul leșinase. Când și-a revenit, i-am făcut loc între noi, pe bancă. A poruncit să i se dea sacul și ghetele înapoi. Și lucrul ciudat, brutele acelea atât de independente, l-au ascultat. A mai mârâit unul: "Nu vedeți că e un jidan puturos? Ăsta nu mai are multe zile de trăit!” – „E om și el ca noi!”, replică Valeriu de se făcu tăcere.

Rabinul ne-a povestit ce făcuse. Montase un bec în coșul unei case, ca să semnalizeze avioanelor inamice poziția orașului, faptă pasibilă de o pedeapsă grea. "Domnule, mi-ai salvat viața! Dar nu stiu dacă mi-ai făcut un bine”.

N-am înțeles tot ce a spus Valeriu, dar am reținut că-i vorbea despre demnitatea morții. Mi-aduc aminte pâna azi, îi aud vorbele șoptite în horăitul hoților adormiți, mai simt în nări duhoarea dospită a trupurilor lor chinuite”.

Deși, în memoriile sale, pastorul evreu Richard Wurmbrand a „uitat” să menționeze că Gafencu i-a dat streptomicina care i-a salvat viața în Penitenciarul-Spital de la Târgu Ocna, acesta avea să mărturisească totuși că Valeriu Gafencu „avea oroare de antisemitism”.

La începutul lunii martie a acestui an, a fost inaugurat Corpul O al Universității „Al. I. Cuza” din Iași, transformat în cea mai modernă bibliotecă din Iași.

Liberalul Alexandru Muraru, un colaborator apropiat al Institutului Elie Wiesel și ambasadorului României de la Tel Aviv, Radu Ioanid, presupusul frate vitreg al lui Alexandru Florian, scria:

„Am apreciat în mod deosebit că această clădire va continua să poarte numele Olgăi Bancic, luptătoare antifascistă din România, executată de naziști la Stuttgart pentru lupta care a dus-o împotriva lor”.

„Lupta antifascistă” este o formulă de acoperire a bolșevicilor.

În fapt, Olga (Golda) Bancic a fost comunistă în ilegalitate și luptătoare de partea Kominternului în războiul din Spania.

Fiica ei a purtat numele Dolores, în cinstea lui Dolores Ibárruri, reprezentantă a Kominternului, cunoscută ca „La Pasionaria”.

În paranteză trebuie spus că tatăl lui Petre Roman, Valter Roman, născut Ernő Neuländer, a fost căsătorit cu nepoata lui Ibarruri.

Olga Bancic a fost ghilotinată de naziști, fapt pentru care cel mai probabil este omagiată de oamenii de stânga.

În schimb, Valeriu Gafencu, care s-a săvârșit martiric la Târgu Ocna, dându-și viața pentru un evreu, este re-condamnat de ideologii neobolșevici și de tromboanele lor care privesc istoria cu un ochi acoperit.

Dacă clădirea ar fi purtat, în locul numelui Olga Bancic, numele lui Valeriu Gafencu, oare ce reacții ar fi existat? În condițiile în care vedem că, PE BAZA UNOR FALSURI, este contestată o prestigioasă revistă ortodoxă și autorii ei, pentru simplul fapt că au închinat un număr și o copertă sfântului închisorilor...

Vrednici sunt!