DRAGOSTEA ÎN CARE CRED

De Cronicar  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Așteptarea a luat sfârșit! Tocmai am primit de la tipografie noul volum de poezii al lui Marius Iordăchioaia! Cu o prefață semnată de Părintele Răzvan Ionescu din Paris, pe care ActiveNews o publică aici: 

Cuvântul...


Materialul de lucru al lui Marius Iordăchioaia. Prolificitatea lui mă lasă perplex. Ca să adâncești, trebuie timp, dar el pare a fi permanent în această stare. Pentru că nu are astâmpăr. Pentru că se teme de înțelegerile comode ca de ceva pustiitor. Unele după altele, cuvinte revelatoare de noimă în Hristos sunt aruncate zilnic în lume, răvașe de iubire concentrate cu virtute de haiku-uri duhovnicești. Se naște o specie nouă, care s-ar putea lăsa poate circumscrisă în registrul de interes al teoreticienilor literaturii dacă miza ei nu le-ar transcende preocupările printr-o lucrare vădit mai înaltă.

Sunt cuvinte de prețioasă atingere doar, doar deștepta-vor inimi întru noblețea înțelegerii și trăirii în Domnul. În fața lor s-a sfârșit cu comoditatea. Te lasă perplex, te rănesc, te poartă într-un parcurs al cărui deznodământ e întotdeauna o reîmprospătată înțelegere, un altfel, un cum nu neapărat gândeai, aruncând lumini și scoțând din banal ceea ce părea nesemnificativ, deschizând fântâni cu luciu de oglindire de cer deasupră-le acolo unde te păștea doar platitudinea unui decor fără importanță. Surprinzând, chiar descumpănind, trăgând preșul siguranțelor de sub picioarele tale, iată-te în față cu Evanghelie vie și larg deschisă în proximitatea de intimitate a propriei inimi. Cu o invitație neașteptată, de simțire patericală... [...]

Cuvintele lui Marius Iordăchioaia au virtutea declanșării problematizării noastre în Hristos. Chemării noastre la viață altfel decât predicile și catehezele obișnuite spațiului eclesial. Nu poți trece pe lângă ele cu nesimțire, căci sunt strigăte de trezire care îți turează brusc motorul lăuntric, disponibilizându-te în chip neașteptat pentru întâlnirea-ți atât de personală cu Viul.

Dacă nu ar fi existat, cu siguranță că Marius Iordăchioaia ar fi trebuit inventat. Eu sunt fan absolut. Pentru că îi simt onestitatea. Dacă este greu a scrie versuri, când nimic nu ai a spune, ușurința cu care Marius Iordăchioaia revarsă densitate de interpelare în lume are în chip evident o deslușibilă legătură cu harul lui Dumnezeu. Pentru că e un dar de Sus să te întâlnești cu aproapele tău așa. Pentru că ce mai mare noblețe decât să stârnești trezire întru Hristos, nimicind amorțirea comodității neangajamentului la viață, cea care ne pândește din umbră pe toți?

Pr. Răzvan Ionescu

Paroh al parohiei ortodoxe române

„Sfânta Parascheva – Sfânta Genoveva" din Paris

Vă invităm să citiți un fragment din volum pe site-ul www.theosis.ro de unde puteți comanda și cartea. În curând, volumul va fi disponibil și în principalele librării online dar și fizice din întreaga țară.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Părintele Pimen: Vom birui!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

20:55

Mită electorală de la festivalul satanist UNTOLD: Nicușor Dan se simte în elementul lui

20:20

Viktor Orban s-a răzgândit: ”Colaborăm cu foștii lideri ai României pentru a promova viața și supraviețuirea maghiarilor din Transilvania”

19:45

O Chilie Athonită pe pagina jurnalistei Anca Alexandrescu: ”Nu facem politică însă suntem totdeauna ÎMPOTRIVA candidaților care susțin păcatele frontale - iar Nicușor Dan susține și promovează LGBT”. Părintele Pimen: ”Cu ajutorul lui Dumnezeu, VOM BIRUI!”

18:55

Zoe Dantes: Ultrașii Democrației

18:00

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

17:30

10 Mai - Ziua Regalității României. Cele trei semnificații ale zilei de 10 mai în istoria țării

16:30

10 mai: Sfântul Apostol Simon Zilotul, cel la a cărui nuntă Mântuitorul a transformat apa în vin. Vă puteți închina la sfintele moaște ale sfântului Apostol chiar în București, la Biserica Podeanu din Grivița

14:51

Revolta elitelor și trădarea democrației

13:32

INTERVIU EXCLUSIV AL CELEBRULUI JACK POSOBIEC CU GEORGE SIMION, CANDIDATUL MAGA ȘI MEGA AL ROMÂNIEI. Fostul ofițer de informații al US NAVY: Vom sta cu ochii pe alegerile prezidențiale din România! - VIDEO

13:00

EFECTUL SIMION. CÂND ÎȚI DAI CU STÂNGU-N DREPTU': Mai bine GOLAN, decât ACTIVIST!

12:00

Trăiască RBR!

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)