Răzvan Bucuroiu, realizator TVR la „Universul Credinței”, ex-director la fosta revistă „Magazin Ilustrat Lumea Credinței”, editorialist la ziarul „Lumina” al Patriarhiei Române și influențăr pe Facebook, se arată indignat public față de un singur ierarh: IPS Teodosie. Desigur, dacă îi nimerește în cale, îl mai altoiește și pe IPS Laurențiu Streza doar pentru că l-a decorat pe George Simion și nu pe el.

La lansarea PR-istică a vrajbei despre Pascalie din Săptămâna Mare a Sfintelor Paști 2023, întreținută fecund de poaspăt „reorganizatul” Vasile Bănescu de la Patriarhie, Răzvan Bucuroiu nu putea lipsi din corul aplaudacilor de serviciu ai lui Adrian Papahagi și Teodor Baconschi:

Așadar, televizionistul nostru de serviciu cântă în ton uniton cu:

TROIKA HAGI-SKY-OLOGU

1) Adrian Papahagi, fost aghitant al actualei penale Monica Macovei (în PDL și M10), fiul criticului și istoricului literar Marian Papahagi, cu studii și doctorat la Facultatea de Litere și Filosofie din Roma, secția de limbi și literaturi romanice, în timpul și sub „odiosul regim ceaușist național-comunist” (1968-1972), cooptat în 1990 în Guvernul FSN Petre Roman II, ulterior decedat la Roma ca director al Accademia di Romania (1999);

2) Teodor A. Baconschi, fiul poetului proletcultist Anatol Baconsky (cel cu „Trece-o noapte și mai trece-o zi, Se ascute lupta între clase, Iar chiaburii se arat-a a fi Elemente tot mai dușmănoase”) la rândul lui aghiotant al Monicăi Macovei în PDL, dat afară din funcția de ministru de Externe pe motivul real, spun specialiștii serviciilor secrete, că consilierul lui personal, Armand Goșu, stătuse la ruși mai mult și decât Bush la Casa Albă;

3) Toader Paleologu, fiul întârziat al lui Alexandru Paleologu, fost Mare Maestru al Marii Loji Naționale din România și boier doar atunci când nu turna la Securitate, la rândul lui traseist politic pe urmele lui Papahagi și Baconschi, după Monica Macovei.

Ș.a....

FOTO cu aghiotanții în campanie electorală și cu șefa lor, co-fondatoare a asociației homosexualilor ACCEPT și fostă membră în conducerea Universității lui Soros de la Budapesta:

Despre IPS Teodosie, care „nu a respectat măsurile epidemiologice în pandemie”, ca să-l cităm cu o vituperație recentă pe fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, s-a exprimat și apărătorul de serviciu al ginerelui lui Silviu Curticeanu, ex-prințișorul roșu de Primăverii Vladimir Tismăneanu, autorul Raportului ticălos în care Biserica Ortodoxă Română este luată la țintă - după cum arăta și regretatul Pr. Prof. Adrian Gabor - și considerată colaboraționistă a regimului comunist.

Volodea Tismăneanu: „Ieri scriam aici despre ispita de a imbratisa mai vechi ori mai noi fantasme ale salvarii. Azi citesc despre Pestera Sf Andrei si mistica tesuta in jurul ei de unii lautari folclorici ce se inchipuie istorici si de un ierarh cazut in aceasta ispita si doritor sa o impartaseaca, neintarziat, cu cei pe care ii pastoreste. Atavism, primordialism, cinism? In plina pandemie, acest samanism sui generis este aberant si cat se poate riscant.”

La fel ca Papahagi, Baconschi, Paleologu, Bănescu și Tismăneanu s-a pronunțat și Bucuroiu, judecând de sus prezența Înaltpreasfințitului Teodosie în prima linie a credinței, în timpul pandemiei.

Falsa problema a lui Bucuroiu (și nu numai a lui) era că IPS Teodosie se deplasează cu trăsura, într-o procesiune de la Catedrala Arhiepiscopală până la slujba de Bobotează ținută pe faleza Mării Negre de la Constanța, pe o distanță de circa un kilometru, în condițiile în care, așa cum orice student la Teologie știe, veșmintele arhierești de sărbătoare conțin, fie iarnă, fie vară, stiharul, epitrahilul, brâul, bedernița, mânecuțele, polistravosul și omoforul, la care se adaugă, desigur, engolpionul, crucea, cârja și mitra arhierească. Și pentru că ierarhul tomitan nu și le purta pe jos, „publicistului creștin” i s-a părut normal să-l „ia la mișto”, în stilul revistei sovietice Bezbojnik:

Nu știm cum s-ar deplasa Preafericitul Patriarh Daniel de la Catedrala Patriarhală până la Dâmbovița, dacă ar relua vreodată tradiția strămoșească a aruncării crucilor de Bobotează în apele râului Bucureștilor, dar când vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist a mers în „papamobil” cu Papa Ioan Paul al II-lea la vizita acestuia în România nu l-am auzit pe Bucuroiu comentând sarcastic. Dimpotrivă, multora a părut simpatic. Captură video AFP:

Sau, dacă Patriarhul Daniel s-ar deplasa de pe Deal până la Biblioteca Națională, unde, pe întinderea largă de apă ar relua tradiția de Bobotează și pentru bucureșteni, și ar merge precum înaintașul său Miron Cristea, tot în trăsură, credem noi că nimănui nu i s-ar părea nepotrivit. FOTO de arhivă:

Ce-ar spune atunci Bucuroiu? Și-ar înghiți limba la fel cum a fost silit să o facă după ce Preafericitul însuși a dat ordin să fie date jos de pe Catedrala Neamului cârpele blasfemiatoare cu Coduri QR, în prealabil lăudate de scribălău chiar în ziarul Lumina?

Miștocărelile de activist cu propaganda ale lui Bucuroiu nu s-au făcut auzite însă când tovarășul de idei al lui Papahagi și Baconschi, IPS Andrei Andreicuț, a fost dus, și el, cu trăsura, la diverse ocazii, cum ar fi chiar și o simplă sfințire de biserică. FOTO:

Bucuroiu a tăcut chitic și când, urmând tradiția, IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a fost transportat, de numeroase ori, cu caleașca, la diverse manifestări:

Ba nici măcar atunci când vrednicul de pomenire IPS Pimen s-a aflat chiar cu IPS Teodosie în aceeași trăsură la o sărbătoare din Bucovina, vajnicul Bucuroiu nu a comentat, nefiind pe buton apăsat (n-am găsit altă rimă). FOTO:

Ce să vezi? IPS Teodosie este bucovinean. Al 17-lea copil al unei familii de țărani credincioși. Grav că a „îndrăznit”, după ce că a ajuns dintr-o curte de țărani cu 17 copii tocmai pe Dealul Patriarhie și apoi în Sfântul Sinod, ca Arhiepiscop al Tomisului, să coboare câte ceva din tradiția bucovineană la Marea Neagră!

Dar ce te faci că, în timp ce IPS Teodosie doar deschidea calea procesiunii de Bobotează cu o trăsură mititică, distinsului publicist de magazine ilustrate religioase i s-a părut normal să blocheze circulația mașinilor în Defileul Jiului ca să poată să ajungă el la Lainici cu ditamai elicopterul Airbus, în care a fost plimbat „în pelerinaj” de un măherel, și să aterizeze în mijlocul drumului și vârful dealului, ca un adevărat secretar de partid aflat în „vizită de lucru”, pe teren:

Lauda de sine pe Facebook i-a adus elicopteristului care l-a plimbat pe „cucernicul” pelerin și o amendă. „Operatorul aerian care a aterizat cu elicopterul în parcarea Mănăstirii Lainici, blocând astfel circulația rutieră pe DN 66 Defileul Jiului, a fost sancționat de polițiștii rutieri cu suma de 4.000 de lei”, transmitea Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Gorj, citat de Agerpres. Dar na, tot Teodosie e de vină, că umblă cu trăsura!

Mema-ceea:

Pentru unii poate părea ciudat că Volodea Tismăneanu, fiul unui terorist bolșevic și comisar ideologic comunist, are cam aceeași părere despre un Înalt Ierarh al BOR cu Răzvan Bucuroiu, influențăr al unor magazine ilustrate cu subiecte religioase și student silitor la Teologie.

Este oare posibil ca ceva necunoscut să-i unească, totuși, pe Bucuroiu cu Tismăneanu și cu Baconschi, ba chiar și cu Bănescu? Un „fir roșu”, nevăzut?

Iată că realitatea ne spune că da.

Dacă despre comisarul bolșevic sovietic Leon Tismăneanu, născut Leonid Tisminețki și supranumit Ciungul, venit de la Hotelul „Lux” al agenților NKVD călare pe tancurile sovietice, pentru a-l plodi pe Volodea Tismăneanu în „Orașul Stalin” de la poalele Tâmpei și a se stabili apoi în cartierul „burgeziei roșii” din Primăverii, fost redactor la Radio Moscova și apoi nomenclaturist comunist ca director adjunct al Editurii PMR, ulterior Editura Politică (actualmente Humanitas) și șef al catedrei de marxism-leninism la Universitatea București, somat de Securitate în anii '60 să renunțe la apartenența la KGB sau să plece în URSS, se mai știe câte ceva, despre Valeriu Bucuroiu, tatăl publicistului pe teme de religie de la TVR și ziarul „Lumina” Răzvan Bucuroiu se știu prea puține lucruri, cu excepția faptului că și-ar fi botezat fiul cu briciul, cum se zice în popor.

DECORAT DE CEAUȘESCU CU ORDINUL MUNCII

Haideți, totuși, să vedem cine a fost Valeriu Bucuroiu, mai precis Valeriu F. Bucuroiu - FOTO:

VALERIU F. BUCUROIU a absolvit Facultatea de Filologie-Pedagogie a Universității din București în 1957.

Anul 1961 îl găsește ca propagandist politic la Școala elementară 107.

În 1965 ajunge deja deputat și vice-președinte al comitetului executiv al Sfatului Popular Raional Tudor Vladimirescu.

În 1968 este numit vicepreședinte al Comitetului pentru Cultură și Artă al Municipiului București.

Iar în 1972 este deja instructor al Secției organizatorice din C.C. al P.C.R..

Prin Decretul nr. 506/1972 privind conferirea unor ordine și medalii ale Republicii Socialiste România,  

Pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 25 de ani de la proclamarea Republicii,

Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România condus de tovarășul Nicolae Ceaușescu decretează

Conferirea Ordinul Muncii clasa I, II și III unui puhoi de tovarăși, fruntași, maiștri, activiști și securiști, între care și

Valeriu F. Bucuroiu, instructor la C.C. al P.C.R., decorat cu Ordinul Muncii Clasa a III-a.

Culmea, tatăl lui Bucoroiu, Valeriu F. Bucuroiu, este tovarăș de Decret chiar și cu Silviu Curticeanu, viitorul cancelar al lui Ceaușescu și socru al lui Bănescu, pe atunci doar șef de sector la C.C. al P.C.R.. „Karma”...

PROLETCULTISTUL

Bucuroiu Sr. debutează cu versuri în 1969 și, la fel ca Baconsky Sr, publică și traduceri din literatura rusă, cum ar fi din scriitorul revoluționar Vasili Sleptsov, poetul comunist Robert Rojdestvenski sau cel anti-pro-stalinist Osip Mandelștam. De altfel, și versurile dedicate Patriei – Partidului în „România literară” și alte reviste au cam același elan revoluționar cu cele ale lui Anatol Baconsky:

Într-o ședință plenară a Uniunii Scriitorilor din România, care se afla în sarcina tov. Valeriu F. Bucuroiu, din octombrie 1975, arhivele ne lasă mărturie o pledoarie fulminantă a marelui scriitor Fănuș Neagu contra unor astfel de poezii ca cea de mai sus, chiar cu autorul ei de față. Redăm din Stenograma aflată la Biblioteca Academiei Române și publicată de doamna Gabriela Dumitrescu în revista „Tezaur” (Foaie a B.A.R.) sub titlul „UNIUNEA SCRIITORILOR și CONTROLUL POLITIC al REVISTELOR LITERARE”:

„[...] în Prezidiu:

- Tov. Virgil Teodorescu, Președintele Uniunii Scriitorilor din R.S.R.;

- Tov. Laurențiu Fulga, Prim vicepreședinte al U.S.;

- Tov. Suto Andras, Vicepreședinte U.S.;

- Tov. George Macovescu, secretar general al Asociației Scriitorilor București

Deschide ședința tov. Președinte Virgil Teodorescu:

Stimați tovarăși,

Deschid ședința de lucru a Biroului Uniunii Scriitorilor la care participă, ca de obicei, pe lângă membrii Biroului Uniunii Scriitorilor, scriitori membri ai C.C. al P.C.R., deputați secretari ai asociațiilor de scriitori din țară, invitați.

Salutăm prezența tov. Valeriu Bucuroiu [C.C. al P.C.R.], Paul Andrei și Alexandru Simion.

[...]

(Tov. Virgil Teodorescu citește informarea asupra activității desfășurate de la ultima ședință de birou, pe baza planului de măsuri)

[...] Trecem acum la punctul 3 al ordinei de zi:

Tov. Laurențiu Fulga dă citire informării asupra analizei revistelor editate de Uniunea Scriitorilor.

La punctul 3 al ordinei de zi se înscriu următorii :

Tov. Fănuș Neagu: L-am ascultat cu plăcere pe tov. Fulga și mi-am dat seama că la Congresul al 12-lea al P.C.R. ne vor fi trasate mai puține sarcini decât cele trasate în expozeul în legătură cu revistele noastre.

Văd că nu este nimeni de la „România Literară”. Niciodată - până acum - nu am crezut că presa literară poate avea atâtea sarcini. Din tot ceea ce Dv și noi toți de aici, din toate aceste sarcini asupra paginilor de revistă eludăm, vrând nevrând, din nefericire chiar vrând, niște realități care sunt, în pofida dorințelor noastre, mai puțin plăcute.

Vă amintesc pentru că referatul nu putea fi și de părerea mea, că s-a omis, datorită mie, un fapt care ar trebui să ne ducă către ideea că dacă le mai omitem și în viitorul raport, nu va fi bine.

Unele din revistele noastre sunt aberant de plate, pentru că sunt cerute plate, amendate să fie plate.

Mă așteptam să fie arătat în referat că revistele noastre literare sunt cerute de „sus” să fie proaste și uneori devin mizerabile.

Vedem publicându-se în revista „Luceafărul ” sau în „România Literară” poezii ordinare, care sunt patriotarde în ultimul hal, adresate națiunii și Partidului Comunist Român, care duc la distrugerea noțiunii de poezie în ochii cititorilor.

[...] De ce ne-am ferit să spunem că „România Literară” și „Luceafărul ” dau poezii patriotarde, false, ciuntite, la adresa Partidului Comunist Român sau a țării noastre?”

„SECURISTUL UNIUNII”

O notă a Securității din 22.12.1977, reprezentând transcrierea unei conversații telefonice a lui Nichita Stănescu, de la postul lui, ascultat și înregistrat de Securitate, ne arată că marele poet era silit să apeleze la Valeriu Bucuroiu de la CC al PCR pentru rezolvarea unor probleme scriitoricești:

De ce apela Nichita tocmai la el? Vom vedea din dezvăluirea următoare:

Scriitoarea Ileana Mălăncioiu publică la Editura Polirom, Iași, 2006 (ed. a 2-a), lucrarea „Crimă și moralitate: eseuri și publicistică”.

În Argumentul din deschidere, scriitoarea ne relatează că „Volumul de față reia integral textul ediției princeps, apărută în anul 1993 la Editura Litera. Ca la orice reeditare, a trebuit să mă întreb dacă unele pagini nu sînt datate și dacă se cuvine să mai fie publicate. Faptul că lumea e în continuă schimbare, iar răsturnările de situații fac ca per­ sonajele politice ori culturale vizate la începutul anilor '90 să apară acum în cu totul alt loc pe tabla de șah, ori că anumite piese albe ale jocului politic să fi devenit negre - și invers - m-a determinat să-mi asum riscul de a repeta întocmai tot ceea ce am spus altădată. Dar nu mi-a fost ușor. Între altele, și pentru că unul dintre cei cu care am polemizat ades, așa cum aș polemiza cu mine însămi, a fost Andrei Pleșu, la vremea respectivă ministru al Culturii.”

La pagina 207 întâlnim următoarea relatare cu privire la poeta comunistă Nina Cassian:

„Riscul de a privi memoria ca zestre

Cartea Ninei Cassian Memoria ca zestre a stîrnit comen­tarii care, inițial, m-au intrigat. Mi se părea că nu e frumos să se vorbească atît de mult despre viața intimă a autoarei. Poate și pentru că nu mi-aș fi imaginat-o pe Tania Radu, care e o intelectuală sobră și delicată, intitulîndu-și o cronică literară: „Stahanovismul amo­rului". Dar, după ce am citit și textul la care se referea, mi-am revenit. De vreme ce autoarea cărții socotește memoria un fel de zestre care trebuie apreciată la justa ei valoare și eventual, mărită, cred că am jigni-o dacă am trece peste amorurile sale, povestite cu lux de amănunte, ca și cum nu ar fi existat. Ce mi se pare totuși de neacceptat este faptul că Nina Cassian nu amestecă realitatea cu ficțiunea doar cînd e vorba despre viața sa intimă, ci și cînd ne spune că ea a iubit partidul, dar partidul nu a iubit-o pe ea. Chiar dacă pot să admit că amorul acesta neîmpărtășit ar fi făcut-o să sufere mai mult decît toate celelalte la un loc. Printre amintirile sale vesele și triste apar și două care sînt legate de numele lui Nichita Stănescu și de al meu. Lui îi reproșează că i-ar fi lăudat și pe ea și pe Bucuroiu, care era securistul Uniunii. De mine se plînge că aș fi înțeles greșit ce a spus cu ocazia unei întîlniri de la Sinaia și aș fi pîrît-o lui Eugen Jebeleanu, iar el ar fi porcăit-o din cauza asta.”

Pentru conformitate:

Notăm că din 1993 până azi, deși a urmat și reeditarea din 2006, Răzvan Bucuroiu nu a contestat public afirmația reputatei scriitoare Ileana Mălăncioiu.

Desigur, se poate pune întrebarea firească „Ce vină are fiul pentru păcatele tatălui?”.

Ne răspunde tot Fănuș Neagu, într-un dialog cu aceeași întrebare dar despre colegul de idealuri al cvintetului de coarde din corul „intelectualilor lui Petrov” - Bănescu, Baconschi, Papahagi, Paleologu și, cu voia Dvs, ultimul pe listă, Bucuroiu, recte Tismăneanu (VIDEO mai jos, după transcriere):

„Unde ridicați glasul? În presă? Care presă? Ei au banii, ei au invitațiile, ei au dreptul de a pătrunde oriunde! Ei conduc televiziunile, care sunt niște mari mârșăvii… televiziunile au ajuns niște mari mârșăvii! Ei distrug totul! …Venind cu coada măgarului ridicat. Niște bajbujuci! Răsplatirea cu ministere, cu baieții lor, că i-au pompat pe toate instituțiile bănești… Toți au fost puși pe bani. Pupă în cur Președinția și baieții nu se duc decât după bani!… Nu au nici un Dumnezeu baieții ăștia, decât banul!

Ei aveau ceva pete pe umăr… Ei se dau curați? În presa se dă curat dar când el (Pleșu) își făcea Raportul către Ceaușescu, ca să nu-l dea afară din Partidul Comunist, că el iubește Partidul Comunist și turna la Partidul Comunist… 

Ei au pus mâna pe GDS-CNSAS… Au luat tot, au știut cum, cu hoția… Cine facea astea? E o ocultă! Dinescu e și el pe-acolo dar e "o mână mi-i ridică”... Oculta! Este anticomunist Dinescu? Știu eu cât de "anticomunist” e!… Ce va mira în România?

Luați istoria și învățați!

E stricată istoria? E vina lui Băsescu, el i-a băgat în manualul de istorie pe Tismăneanu și ai lui, pe comuniștii care au adus comunismul!

N-are nici o vina copilul?

Ba are, are! A crescut cu ta’-su în vilă! (FOTO: Tismăneanu în fața casei din Primăverii. Dialogul continuă după fotografie)

Eu am crescut la coada vacii!

Aceleași condiții de învățământ le-am avut și eu și el?!

Eu am mers cu aceeași pereche de pantofi opt ani, el mergea opt zile cu una!

Are o vină, că avea de toate!

Tatăl meu a luptat până la Stalingrad și până la Praga. Tatăl lui Patapievici – și al lui Tismăneanu – era general de Securitate (KGB). E, (și-acum) cine conduce?

Eu ce vină am? Că tata a fost pe front cu cinci copii acasă și s-a întors cu pradă de război o duzină de chibrite și două sticle de benzină? Macar de mi le-ar fi lăsat moștenire să dau peste ei, să le pun la sediul lor!”

Când mai atacăm un monah al lui Dumnezeu ajuns ierah al Bisericii Ortodoxe Române dintr-o bătătură de la Dorna Arini în care era al 17-lea copil al unei familii credincioase de țărani în timp ce noi, purul detractor, singurel la părinți, mergeam de „Moș Gerilă” la sala de spectacole a CC al PCR, ghiftuiți și cu bilet de voie de la Ceaușescu, e bine, totuși, să ne gândim de două ori înainte de a ridica piatra.

Mai ales când avem și un asemenea istoric secu-cecepeceristo-tismă-bacon-hagi-ologist ținut la secret (la Bănescu nu ne putem referi, pentru că pedigriul lui e necunoscut, încă).

Sigur, avem și posibilitatea, oricând (până acum au trecut doar 34 de ani de la revoluție și-or să mai tot treacă), să vorbim de convertirea noastră miraculoasă dintr-o familie a unui propagandist proletcultist din citadela lui Ceaușescu în mai marea familie a beizadelelor de politruci și privilegiați ai regimului comunist, de la Moscova și până la Washington și Roma. Putem scoate chiar și o carte. Un titlu bun ar fi:

„Trăiască lupta pentru pace! Votăm cu țara!”

VIDEO de luat aminte: