Ne apropiem rapid de timpul în care nimeni nu-și va mai aduce aminte de felul în care era viața înainte de revoluția sexuală. Cu excepția unor comunități izolate care au luptat, cu un succes variabil, pentru a-și menține stilul de viață, cultura creștină tradițională e moartă în Occident. Participarea la slujbele Bisericii s-a prăbușit în Europa, în special în ultimele două decenii, la fel ca și în SUA. Căsătoria s-a năruit, a fost redefinită și, în cele din urmă, abandonată. Tinerii cresc acum într-o lume aproape complet lipsită de certitudinile care au aparținut strămoșilor din timpuri străvechi și până recent.

Filosoful polonez Zygmunt Bauman a descris vremurile noastre drept „modernitatea lichidă”. Pentru el asta însemna o mobilitate și o schimbare constantă în toate lucrurile: relații, economie globală, identitate personală. Totul a fost privatizat și odată cu apariția mișcării transgender, persoana a devenit politică. Un băiat poate deveni femeie și invers; poate deveni „non-binar”, poate deveni chiar „trans-rasial”. Ce nu poate face însă este să se întoarcă la lumea bunicilor săi, populată de certitudini solide și de ortodoxii restrictive.

În loc de asta, tinerii trăiesc într-o lume în care totul poate fi dobândit, dar nimic nu e suficient de solid încât să te poți ține de el. Pare libertate, dar după cum observă Bauman, e o responsabilitatea strivitoare să trebuiască să configurezi totul de la zero. Identitatea ta, familia ta, religia ta, chiar și sexul tău – totul poate fi modificat în funcție de cheful tău (sau cel puțin așa ni se spune). E o amețitoare tiranie a posibilităților care duce la oameni profund nefericiți. Poți avea tot ceea ce-ți dorești, dar nimeni nu-ți va spune de ce ai nevoie.

Mary Eberstadt descrie foarte bine acest fenomen în cartea sa „Primal Screams: How the Sexual Revolution Created Identity Politics.” În opinia ei, politica identitară nu e o formă nouă de tribalism politic. Până și cuvântul „tribalism” sugerează că cineva are o familie – iar tribalismul de astăzi e mânat în bună măsură de faptul că oamenii nu au familii. Familiile restrânse, lipsa taților, avorturile și alte noi „norme” au condus la ceea ce ea numește „Marea Împrăștiere”. Potrivit lui Eberstadt, omenirea nu a mai trăit nivelul acesta de anomie socială cu excepția vremurilor de conflict și a dezastrelor naturale.

Negându-li-se ecosistemele umane în care străbunii lor au trăit de secole, tineri își caută noi identități. Și peste toată această nenorocire vin să pună gaz pe foc rețelele sociale. Fanteziile utopice după care vom fi mai uniți prin rețelele sociale au apus demult, iar social media a devenit marele nivelator cultural. Niciodată în istoria omenirii nu a mai existat un timp în care copiii și adolescenții se puteau separa total de supravegherea și influența adulților, inclusiv a celor din familie. Tinerii caută astăzi aprobarea colegilor lor și și-au creat rețele etanșe la părinți, producând noi culturi complet rupte de orice tradiție și care exacerbează fluiditatea modernității lichide. Conectându-ne cu toată lumea, social media ne-a deconectat de la istoriile, tradițiile și credințele noastre.

Așa că apare întrebarea: ce poate face un tânăr conservator în această epocă?

Cândva, conservatorii aveau neajunsul de a trebui să se apere contra rebelilor care foloseau cântece rock cu toate aluziile revoluționare posibile, cu satisfacția de a înfrunta autoritatea și instituțiile. Acum, instituțiile sunt ale lor și a sosit vremea ca noi să ne revoltă. Și nu avem nevoie de cântece noi. Deja avem cea mai bună muzică.

În urmă cu câțiva ani, l-am întrebat pe filosoful conservator Patrick Deneen, cum crede el că ar trebui să reacționeze tinerii în fața acestor vremuri tulburi. M-a surprinsă să aud optimismul lui. Peste tot în jurul nostru, susținea el, vedem dovezi ale faptului că proiectul progresist nu ține, iar odată cu haosul apare o chemare, în special pentru tineri.

„Vremurile de convulsie sunt foarte grele și neliniștitoare –  și nimeni nu vrea să trăiască așa ceva”, mi-a spus.

Pe de altă parte, mă gândesc că pentru tineri pot fi vremuri cu multe oportunități – poți deveni un gânditor sau un  personaj important, ceea ce nu era adevărat în vremurile mele  când totul părea așezat și politica era normală (…)

Poate fi ceva mai înălțător decât să te lupți pentru salvarea civilizației? Potrivit lui C.S. Lewis, „prietenia se naște în momentul în care cineva îi spune altcuiva: Cum? Și tu? Credeam că eu sunt singurul” Nu ești. Suntem mai mulți.

Viitorul nu aparține celor care îmbrățișează sterilitatea sexului și avortul. Mai degrabă, aparține celor care luptă pentru iubire, pentru jertfelnicie, pentru copii. Putem reclădi și începe din nou. Mergeți la biserică. Citiți Scripturile. Citiți clasicii. Cântați într-un cor. Vizitați-vă bunicii. Studiați istoria. Așezați-vă. Întemeiați o familie. Vă va lua ceva.

de Jonathan Van Maren / ContraMundum