Motto: „Astfel Dumnezeu Cuvântul, Înțelepciunea, Puterea a fost Creatorul naturii umane, nu împins din necesitate la crearea omului, ci în virtutea iubirii Sale pentru această ființă a cărei existență a produs-o.” - Sfântul Grigorie de Nyssa

Iată a trecut și Praznicul Nașterii Domnului, marcând un nou început de an și o nouă șansă de a ne uni cu Hristos în această călătorie frumoasă a vieții de pe Pământ. Crăciunul este sărbătoarea bucuriei, punctul zero care a împărțit omenirea în două coordonate temporale, ("înainte" și "după" Hristos), dăruind omului cea mai înaltă bogăție din câte pot exista: nemurirea. Fiul lui Dumnezeu s-a născut și a luat trup de om pentru a aduce pacea lui Dumnezeu pe pământ, restabilind legătura tainică dintre om și Creatorul său. Pruncul născut din Fecioara Maria, înfășat în scutece și așezat într-o iesle săracă, s-a pogorât la noi nesilit de nimeni. Dragostea Sa nemărginită pentru ființa umană este motivul pentru care a venit Iisus să mântuiască lumea, dându-ne cea mai mare pildă de smerenie. Cel neîncăput se face încăput în pântecele Maicii Domnului, luând trup omenesc, după cum  menționează Catavasiile: "Taină minunată și neobișnuită văd, cer fiind peștera, scaun de heruvimi Fecioara, ieslea sălășluire, întru care S-a culcat Cel neîncăput, Hristos Dumnezeu, pe Care, lăudându-l, Îl mărim."

Precum o coajă care învăluie miezul de nucă, așa și această mare Sărbătoare este tot mai ascunsă și mai umbrită de factorii externi care o înconjoară. Decorațiunile devin de la an la an, tot mai numeroase și mai pregnante; luminile, reclamele și melodiile de Crăciun creează o atmosferă exuberantă și ademenitoare. Cadourile și feluritele mâncăruri ne fură ochii, iar sentimentele care se nasc odată cu ele au o natură pozitivă, plină de "bunăvoință" și mai ales, de plăcere. Ipocrizia, însă, a ajuns la cote foarte înalte în cadrul acestui peisaj feeric, iar sensul sărbătorii creștine a fost înlocuit cu o atmosferă " magică" în care oamenii sunt încurajați să lase frâu liber imaginației, să-și alcătuiască propriul univers colorat cu spiriduși, zâne și alte fantasme atrăgătoare. În cele din urmă, ce este rău în cadrul acestui peisaj frumos? Doar este vorba despre un obicei de iarnă, o ocazie de a se aduna omul cu cei dragi ai săi în jurul bradului, oferind cadouri, dulciuri și bucurându-se de plăcerea dobândită. Problema în sine nu se referă la peisajul exterior, ci își strecoară forța de influență în miezul profund al lucrurilor. Crăciunul propriu-zis și-a pierdut valoarea autentică, uitată fiind în această ideologie globalistă bazată pe un masiv consumerism. Lumea contemporană nu îl mai sărbătorește pe Hristos, ci se entuziasmează celebrând " bucuria, bunătatea, libertatea" în felul în care sunt ele deformate astăzi. Nimic nou! Este limpede faptul că toată capcana descrisă a fost atent alcătuită și clădită, adăugând câte o cărămidă în fiecare an la marele plan de reorganizare și de restructurare a omenirii.

Și totuși, în această lume atât de îndepărtată de Dumnezeul ei, Mântuitorul se naște în fiecare an de Crăciun. Se naște pentru mine, pentru tine, se naște pentru noi... Hristos vine în lume și bate cu dragoste și cu blândețe la poarta inimilor noastre, ale tuturor! Cu cât sunt timpurile mai încercate, cu atât ar trebui să îl simțim pe Hristos mai prezent în mijlocul nostru. Era credința aceasta la bătrâni (indiferent de felul greutăților întâmpinate) că "Nu ne lasă Domnul!".

Oricât de mare este lupta de a dezrădăcina firescul cu orice preț și de a distruge identitatea popoarelor sub pretextul întemeierii unui singur stat uniformizat, alcătuit din oameni " resetați ", mai există încă normalitate în multe suflete.

Părintele Justin Pârvu descrie foarte sugestiv Crăciunul de altădată:

"Pe câtă vreme, când omul era în continuitatea lui, simplu, modest în toate pregătirile – nu erau atâtea cheltuieli și enormități, și trăirea și timpul parcă erau altfel. Li s-a dat drumul industriașilor să facă o sumedenie de jucării sub imaginea Moșului Crăciun. Dar Moș Crăciun n-are nicio legătură cu ceea ce se comercializează. Acestea ne distrag atenția spre cele exterioare. Pe când omul nostru, când mergea la biserică, stătea acolo până la terminarea slujbei; de-acolo pleca în liniștea lui înspre casă, fără să vorbească unul cu altul și așa se depărtau cu gândul rugăciunii și a sfintei rânduieli din biserică. Când intrai înainte în casa lui, făceai mai întâi două-trei închinăciuni, apoi spuneai un Cuvine-se cu adevărat… și iată de ce-am venit la d-voastră. Își spunea omul ce avea de zis, mai făcea o rugăciune, iarăși un Cuvine-se cu adevărat… și pleca acasă. Ei bine, astăzi dacă intrăm la vecinul, nu se mai vorbește de rugăciune, rugăciunea păcii: Pacea peste casa aceasta a d-voastră! Acum intră direct cu aparat de fotografiat, cu aparat de înregistrare, și toate aceste lucruri îl scot pe om din făgașul lui normal."

Cred că esențial este să pășim în Noul An care ne stă înainte cu o privire spre trecutul neamului nostru. Să ne aducem aminte, să cercetăm și să aflăm cum sărbătoreau moșii și strămoșii noștri Crăciunul, Anul Nou, Boboteaza...Cum se pregăteau ei pentru fiecare perioadă din an și care sunt greutățile istorice în fața cărora au reușit să țină fruntea sus și credința la Dumnezeu. Poate că timpurile s-au schimbat, dar planurile de a rupe omul de rădăcina lui sunt aceleași, îmbrăcate în cu totul alte veșminte. A fost comunismul nu demult trecut un experiment totalitar, dar și anii aceștia care îi urmează poartă același crez. Mai perfid chiar, mai înșelător!

Românii de odinioară au biruit fiindcă nu s-au lăsat văduviți de credința și de identitatea lor națională. Mulți au murit luptând, victime ale sistemului, dar au lăsat în urma lor o pildă vie. Noi, cei de astăzi, cunoaștem povestea lor și aceasta ne dă curaj să mergem tot așa prin veacul întunecat și încercat: numai înainte!