Situația de azi a Europei seamănă teribil cu cea de acum mai bine de un secol. Asasinarea Dariei Dughina poate fi un nou Atentat de la Sarajevo care să arunce în aer continentul.
1. Natalia Vovk, prezumptiva asasină a Dariei Dughina și membră a serviciilor secrete ucrainene, s-a refugiat în Estonia.
2. Estonia este țară membră NATO și UE.
3. Rusia a anunțat că va cere extrădarea. Are un temei juridic irefutabil.
4. Curtea Europeană de Justiție a stabilit în 2016 că statele UE sunt obligate să dea curs oricărei solicitări de extrădare. Chiar dacă vine din partea unui stat terț și se referă la o persoană care nu e cetățean UE.
5. Estonia refuză extrădarea. Lucru plauzibil prin prisma poziției sale radical anti-ruse în Războiul din Ucraina.
6. Asasinarea Dughinei poate fi considerată un gest de război: Rusia recurge la represalii - inclusiv cu caracter militar -împotriva Estoniei.
7. Orice acțiune militară poate fi considerată agresiune și declanșa Articolul 5 al Tratatului Nord-Atlantic: apărarea colectivă.
NATO contra Rusia. Fără interpuși, ca în Ucraina.
Așa poate începe un război mondial.
Citiți mai jos detaliile acestei situații incendiare într-un editorial Zero Hedge pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews.
*
La începutul secolului XX, fragilul echilibru politic al Europei se afla pe muchie de cuțit.
În condițiile în care puterile imperiale își extindeau imperiile, nu era decât o chestiune de timp până când un conflict să arunce în aer pacea în Europa.
În acea epocă, influența Rusiei era amenințată de cele mai puternice imperii europene, Austro-Ungaria și Germania.
Fisura dintre aceste imperii a fost adâncită de criza bosniacă din 1908, când Austro-Ungaria a anexat Bosnia-Herțegovina, folosindu-se de declarația de independență a Bulgariei față de Imperiul Otoman ca de un catalizator politic avantajos, care a destabilizat regiunea balcanică.
Acțiunile Austro-Ungariei vor determina Rusia să sară în apărarea fraților slavi din Serbia și Muntenegru, într-o reacție care va schimba definitiv modul poziționarea Rusiei între puterile Europei.
Deși Tratatul de la Berlin împiedicase până atunci un conflict de mare amploare, criza bosniacă va constitui fitilul care va aprinde inevitabil Primul Război Mondial.
Capca care l-a detonat a fost asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand de către naționalistul sârb bosniac Gavrilo Princip.
În condițiile în care Războiul din Ucraina poziționează din nou Rusia în conflict cu puterile europene, situația precară a unei păci aparent nesustenabile se repercutează asupra întregii Europe, la mai bine de un secol de la Primul Război Mondial.
Tensiunea actuală confirmă axioma potrivit căreia nimic nu este nou sub soare: volatilitatea Europei din 2022 o reflectă pe cea din 1908.
Poziția Rusiei împotriva hegemoniei europene exercitată prin intermediul NATO este analogă poziției sale în favoarea regatului slav de acum mai bine de un secol.
Acum, după asasinarea Dariei Dughina, este posibil ca și secolul XXI să își fi găsit propriul Franz Ferdinand.
Serviciul Federal rus de Securitate (FSB) a afirmat că asasinatul Dughinei a fost comis de un agent secret al Ucrainei. FSB-ul a identificat-o pe Natalia Vovk ca fiind prezumptivul asasin.
„Grație unui ansamblu de măsuri urgente de cercetare operațională, Serviciul Federal de Securitate a rezolvat crima ziaristei ruse Daria Dughina, născută în 1992”, a anunțat FSB, care a subliniat vinovăția guvernului ucrainean, declarând că „crima a fost pregătită și comisă de serviciile speciale ucrainene”.
Potrivit anchetei FSB, Vovk a intrat în Rusia în iulie și s-a instalat în aceeași clădire de apartamente în care locuia Dughina.
Vovk a urmărit-o pe Dughina la festival, în timpul căruia a fost pus dispozitivul exploziv care a dus la moartea acesteia.
Potrivit serviciilor ruse, după asasinat, Vovk, care era însoțită de fiica sa de 12 ani, a fugit în Estonia.
În urma identificării sale, organele judiciare ruse și-au anunțat intenția de a-i cere extrădarea.
După atac, s-a vorbit în mod firesc despre posibilitatea implicării Ucrainei, dată fiind reputația semnificativă, deși enigmatică, a tatălui ei de a fi unul dintre ideologii cei mai influenți ai lui Vladimir Putin.
Kievul s-a spălat prompt pe mâini de orice implicare, consilierul prezidențial Mihail Podoliak declarând: „Bineînțeles, Ucraina nu are nimic de-a face cu explozia de ieri”.
Deși oficialii ucraineni au negat orice implicare în atac, președintele Volodimir Zelenski a avertizat că se așteaptă ca acesta să ducă la intensificarea campaniei militare a Rusiei.
Date fiind rapoartele despre fuga lui Vovk în Estonia, destinația prezumptivului asasin plasează Rusia în conflict cu un stat membru NATO, într-un mod și mai direct decât a fost până acum războiul prin intermediari din Ucraina.
În 2016, Curtea Europeană de Justiție a stabilit un precedent care justifică orice solicitare de extrădare a lui Vovk în Rusia.
Precedentul s-a produs după ce Curtea a decis că orice stat membru al Uniunii Europene este obligat să dea curs oricărei solicitări de extrădare din partea oricărei terțe părți care nu este stat membru, chiar dacă persoana respectivă nu este cetățean al unei țări membre UE.
Decizia Curții a fost dată după ce Rusia a cerut extrădarea din Letonia a cetățeanului estonian Alexei Petruhin, pentru trafic de droguri.
Cadrul legal stabilit de Curtea Europeană de Justiție pune Estonia într-o situație foarte complicată, dacă într-adevăr Vovk s-a refugiat în această țară baltică.
Estonia a devenit membră a UE și a NATO în același an: 2004.
Potențialul conflict între Estonia și Federația Rusă ar putea activa Articolul 5 al Chartei NATO, care conține o clauză de apărare colectivă. Aceasta înseamnă că orice angajament militar cu un stat NATO constituie o acțiune împotriva întregii organizații transatlantice, indiferent cât de departe are loc, în est, în Estonia, sau în vest, în Hawaii.
Articolul 5 a fost constant fluturat în fața Rusiei ca o sabie a lui Damocles, menită să descurajeze orice escaladare a conflictului ucrainean.
Amenințarea voalată a fost invocată cel mai recent ca răspuns la atacul rus de la Centrala Nucleară de la Zaporojie și la incursiunile militare tot mai dese ale forțelor militare ucrainene în Ucraina.
„Orice distrugere deliberată provocând o posibilă scurgere de radiații la un reactor nuclear ucrainean va duce la activarea automată a Articolului 5”, a declarat parlamentarul britanic Tobias Ellwood.
Ideea a fost repetată și de congresmenul american Adam Kinzinger, care, cu doar câteva ore înainte de asasinarea Dughinei, a spus: „Este ceva ce nu lasă loc de dezbateri. Orice scurgere (radioactivă) care ucide oameni în țări NATO înseamnă activarea automată a Articolului 5.”
Până acum, invocarea Articolului 5 al Chartei NATO privind apărarea colectivă a fost utilizată pentru a descuraja Rusia să escaladeze agresiunile.
Asasinarea Dariei Dughina este însă o circumstanță radical diferită, deoarece Rusia va considera cu certitudine orice acțiune potențială pe care o va întreprinde pentru a obține extrădarea lui Vovk din Estonia ca fiind cu totul justificată. Un răspuns la o crimă, și nu ca atac împotriva unui stat membru NATO.
Odată cu declanșarea vânătorii lui Vovk, Europa este din nou ca o oală sub presiune. Așa cum a fost și după asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand de către Gavrilo Princip.
În această repetare a istoriei, însă, puterile central-europene se află acum în poziția agresorului care poate provoca un război catastrofal cu Rusia.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
În august, într-un oraș mic, cade o ploaie torențială și face ca pentru câteva zile orașul să pară pustiu. Era ceva timp de când criza a afectat acest loc, toți aveau datorii și trăiau pe baza creditelor.
Din fericire, vine un milionar burdușit cu bani și intră în singurul hotel, mic, al locului, cere o cameră, pune o hârtie de 100 de euro pe masa recepției și se duce să vadă camerele.
Seful hotelului ia bancnota și fuge să-și plătească datoriile la macelar. Acesta ia bancnota și fuge să-și plătească datoria la crescătorul de porci.
În acest moment, acesta pleacă să plătească ceea ce datorează furnizorului de hrană pentru animale. Proprietarul morii ia bancnota in zbor și fuge să-și lichideze datoria la Maria, prostituata pe care o lunga perioada de timp nu o plătise, caci deh, in vremuri de criza pana si ea oferea servicii pe credit... Prostituata cu bancnota în mână se duce la Micul Hotel, unde și-a adus clienții in ultimele dați și nu platise încă, și ii da bancnota proprietarului hotelului.
În acel moment, milionarul care s-a uitat la camere pana sa vina Maria, spune că nu ii place niciuna, ia bancnota și pleacă.
"Nimeni nu a câștigat niciun ban, dar acum tot orașul trăiește fără datorii și privește viitorul cu încredere"!!!
Omorîrea Dughinei e mai degrabă similară omorîrii pe pămînt britanic a unor persoane de către serviciile secrete ruse. S-a cerut extrădarea celor bănuiți de către Marea Britanie dar Rusia a refuzat.
Nu știu dacă în Rusia există pedeapsa cu moartea. Dacă da, existența pedepsei cu moartea în Rusia este motiv juridic legal de refuzare a extrădării - fiindcă în UE nu există pedeapsa cu moartea și se poate justifica că prin extrădare s-ar încălca dreptul la viață al doamnei Vovk ori că aceasta ar putea fi supusă unor tratamente crude, inumane sau degradante.
Caz din România cînd s-a refuzat extrădarea unui cetățean învinuit de terorism și ucidere intenționată în Uzbechistan pe motiv că „există risc serios de a fi supus pedepsei cu moartea, torturii sau altor pedepse sau tratamente inumane sau degradante”:
Dec. ÎCCJ (SP) nr. 1529/2016
NCPP: art. 274 alin. (3) și (6); Legea nr. 302/2004: art. 18-35, art. 36, art. 38; C. pen. al Republicii Uzbekistan: art. 97, art. 155, art. 159, art. 242, art. 244; Tratatul ONU privind refugiații: art. 1, art. 3, art. 19, art. 33
Conform examenului de regularitate internațională efectuat de Ministerul Justiției, realizat în conformitate cu dispozițiile art. 38 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, persoana a cărei extrădare se solicită are cetățenie suedeză, iar între România și Republica Uzbekistan se aplică dispozițiile Convenției Națiunilor Unite împotriva criminalității transfrontaliere, iar extrădarea este supusă condițiilor prev. de art. 18-35 din Legea nr. 302/2004.
Potrivit art. 18 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, pot fi extrădate din România, în condițiile prezentei legi, la cererea unui stat străin, persoanele aflate pe teritoriul său care sunt urmărite penal sau sunt trimise în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni ori sunt căutate în vederea executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranță în statul solicitant.
Din cererea de extrădare reiese că A. este acuzat de crimele prevăzute de lit. e), g) și i) din partea a doua a art. 97 (ucidere internațională) de lit. a) și b) din partea a treia a art. 155 (terorism), de lit. b) din partea a treia a art. 159 (atentate la ordinea constituțională a Republicii Uzbekistan), de partea a întâi a art. 242 (organizarea comunității criminale) și art. 244 (revolte) C. pen. al Republicii Uzbekistan, constând în aceea că în luna mai 2005, în regiunea Andijan din Uzbekistan, A., ca membru al organizației teroriste „Mișcarea Islamică a Turkestanului”, având ca scop schimbarea armată a sistemului de guvernământ al statului Uzbekistan, a intrat într-o conspirație criminală cu alți membri ai organizației menționate și anume cu B., C. și alții, iar în data de 13 mai 2005, A. cu ajutorul grupului său infracțional au atacat Unitatea Militară din Andijan și închisoarea Nr. 64/1, și au înlesnit evadarea prizonierilor. De asemenea, A. cu ajutorul grupului său infracțional au ocupat biroul primarului și au luat ostatici.
Legea nr. 302/2004 prevede expres persoanele exceptate de la extrădare (art. 19), motivele obligatorii sau opționale pentru care statul solicitat poate refuza extrădarea (art. 21 Motive obligatorii de refuz al extrădării și art. 22 Motive opționale de refuz a extrădării), precum și condițiile de fond (art. 24-35) și de formă (art. 36) ce se cer a fi îndeplinite pentru admiterea acesteia.
Se constată că cererea de extrădare formulată de autoritățile uzbece îndeplinește condițiile de formă cerute de lege și că, în sprijinul său, au fost prezentate documentele prevăzute de tratatul internațional aplicabil și de alin. (2) al art. 36 din Legea nr. 302/2004, însoțite de traduceri.
În ceea ce privește condițiile de fond, se reține că persoana extrădabilă este urmărită penal pe teritoriul statului solicitant pentru infracțiunile prevăzute de lit. e), g) și i) din partea a doua a art. 97 (ucidere internațională) de lit. a) și b) din partea a treia a art. 155 (terorism), de lit. b) din partea a treia a art. 159 (atentate la ordinea constituțională a Republicii Uzbekistan), de partea a întâi a art. 242 (organizarea comunității criminale) și art. 244 (revolte) C. pen. al Republicii Uzbekistan, care au corespondent în legea română.
Totodată, se constată că nici potrivit legislației române, nici a statului solicitant nu a intervenit prescripția răspunderii penale, faptele pentru care se solicită extrădarea atrag, potrivit legislației statului solicitant, o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 1 an (de 20 ani închisoare) și că în Republica Uzbekistan a fost abolită pedeapsa capitală.
De asemenea, se constată că persoana extrădabilă nu se numără printre persoanele exceptate de la extrădare, prevăzute de art. 19 din Legea nr. 302/2004, aceasta neavând statut de refugiat în România, chiar dacă i-a fost acordat anterior, într-un alt stat membru al Uniunii Europene și că nu este incident niciunul dintre motivele obligatorii de refuz al extrădării, inclusiv existența unor motive serioase pentru a se crede că extrădarea este solicitată în scopul urmăririi sau pedepsirii persoanei extrădabile A. pe motive de religie, așa cum susține acesta, în condițiile în care religia islamică, pe care persoana extrădabilă o practică, este religia majoritară din Uzbekistan.
Totuși, o eventuală extrădare trebuie să fie compatibilă cu principiul „nereturnării”, stabilit prin art. 33 din Tratatul privind refugiații al Organizației Națiunilor Unite, dar și de Tratatul împotriva Torturii al Organizației Națiunilor Unite, Tratatul privind drepturile cetățenești și politice al Organizației Națiunilor Unite și Tratatul European privind protecția drepturilor omului, care impun ca refugiatul să nu poată fi trimis într-o țară unde este de temut că va fi urmărit penal sau unde viața și siguranța îi sunt puse în pericol. (Decizia nr. 1378 din 13 octombrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală)
Se constată că persoana extrădabilă A. a primit statutul de refugiat în Suedia, nu cel de protecție subsidiară, iar ulterior l-a pierdut din punct de vedere juridic, prin acordarea cetățeniei suedeze, însă motivele pentru care a obținut statutul de refugiat nu s-au schimbat, în caz de extrădare existând riscul real ca acesta să sufere maltratări.
Prin urmare, Înalta Curte constată că o eventuală extrădare a intimatului A. este de natură a aduce atingere art. 19 din Cartă, conform căruia nimeni nu poate fi strămutat, expulzat sau extrădat către un stat unde există un risc serios de a fi supus pedepsei cu moartea, torturii sau altor pedepse sau tratamente inumane sau degradante, interdicție cu caracter absolut, în condițiile în care este strâns legată de respectarea demnității umane, vizată la art. 1 din cartă (Hotărârea din 5 aprilie 2016, Aranyosi și Căldăraru în cauzele conexate C-404 din 15 și C-659 din 15 PPU).
Existența unor declarații și acceptarea unor tratate internaționale care garantează, în principiu, respectarea drepturilor fundamentale nu sunt suficiente, în sine, pentru a asigura o protecție adecvată împotriva riscului de rele tratamente atunci când din surse fiabile reies practici ale autorităților – sau tolerate de acestea – vădit contrare principiilor Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Hotărârea Saadi împotriva Italiei).
Înalta Curte constată că, prin Hotărârea Ismoilov și alții împotriva Rusiei din anul 2008, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat asupra cererii intimatului-persoană extrădabilă A., s-a constatat că riscul de tratamente dure persistă în Uzbekistan.
În cuprinsul hotărârii se reține că raportorul special al ONU privind tortura, din 2002, a descris practica torturii asupra celor din custodia poliției uzbece ca fiind „sistematică” și „fără discernământ”. Succesorul său în acest post a anunțat, în 2006, că în mandatul său a continuat să primească acuzații grave de tortură la adresa organelor de drept uzbece. La sfârșitul anului 2006, Secretarul General al ONU a atras atenția asupra problemelor persistente ale tratamentelor dure pe scară largă a prizonierilor și s-a plâns că au fost luate măsuri inadecvate pentru a-i aduce pe cei responsabili în fața justiției. În plus, nu a fost adusă nicio dovadă concretă că s-a produs o îmbunătățire fundamentală în protecția împotriva torturii în Uzbekistan, în ultimii ani. Deși guvernul uzbec a adoptat anumite măsuri menite să combată practica torturii, nu exista nici o dovadă că măsurile respective au avut rezultate pozitive. Prin urmare, Curtea a fost convinsă că maltratarea deținuților este o problemă generală și de durată în Uzbekistan.
A mai reținut că aceste constatări descriu situația generală din Uzbekistan în ceea ce privește situațiile personale ale reclamanților, Curtea Europeană a Drepturilor Omului observând că au fost acuzați în legătură cu evenimentele de la Andijan și că Amnesty International a considerat că persoanele acuzate în legătură cu aceste evenimente prezintă un risc crescut de maltratare, iar Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului și raportorul special al ONU privind tortura au îndemnat guvernele să nu accepte transferarea persoanelor acuzate de implicare în tulburările Andijan în Uzbekistan, unde s-ar confrunta cu riscul de tortură.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat semnificativ faptul că biroul Înaltului Comisar al ONU pentru Refugiați a acordat statutul de refugiat reclamanților, după stabilirea deciziei că au avut fiecare o temere bine întemeiată de a fi persecutați și maltratați, dacă vor fi extrădați în Uzbekistan. Totodată, a reținut că un tribunal din Rusia a constatat că, având în vedere dovezile bine documentate de tortură pe scară largă în Uzbekistan, extrădarea reclamanților i-ar expune riscului de tortură.
În acest context, Curtea a fost convinsă că reclamanții, printre care și persoana extrădabilă A., ar fi supuși unui risc real de a suferi maltratări în cazul în care ar reveni în Uzbekistan.
Examinând argumentul Guvernului rus privind asigurările de tratament uman din partea autorităților uzbece la adresa reclamanților, ca o garanție de siguranță adecvată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit că, în hotărârea sa în cazul Chahal, a avertizat împotriva încrederii în asigurările diplomatice împotriva torturii într-un stat în care tortura este endemica sau persistentă.
De asemenea, a reamintit că în Hotărârea Saadi v. Italia, a constatat că asigurările diplomatice nu au fost suficiente pentru a asigura o protecție adecvată împotriva riscului de maltratare, iar surse de încredere au raportat practici la care au recurs la sau pe care le-au tolerat autoritățile, care au fost în mod evident contra principiilor Convenției (a se vedea Saadi, citată mai sus, §§147. și 148). Având în vedere faptul că practica torturii în Uzbekistan este descrisă de către experții internaționali de renume ca fiind sistematică, Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a fost convinsă că asigurările oferite de autoritățile uzbece au o garanție de încredere împotriva riscului de maltratare.
S-a constatat că întoarcerea forțată a reclamanților în Uzbekistan ar da naștere la o încălcare a art. 3, dat fiind faptul că s-ar confrunta cu un risc serios de a fi supuși torturii sau unor tratamente inumane sau degradante.
Înalta Curte reține că de la constatările Curtea Europeană a Drepturilor Omului din Hotărârea Ismoilov și alții împotriva Rusiei, pronunțată în decembrie 2008, în care persoana extrădabilă a avut calitatea de reclamant, reproduse pe larg anterior, deși în Republica Uzbekistan s-au înregistrat unele îmbunătățiri în protecția drepturilor omului, una dintre acestea fiind abolirea, în anul 2008, a pedepsei cu moartea, încă persistă riscul de rele tratamente, așa cum se statuează și Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea Zokhidov împotriva Rusiei din 5 februarie 2013.
De asemenea, Parlamentului European, prin Rezoluția din 23 octombrie 2014 referitoare la drepturile omului în Uzbekistan [2014/2904(RSP)], a menționat în legătură cu evenimentele din Andijan, din 2005, că guvernul uzbec continuă să refuze o anchetă independentă cu privire la masacrul a sute de persoane, peste 200 de persoane executând pedepse legate de acele evenimente în urma unor procese desfășurate cu ușile închise, marcate de grave încălcări ale dreptului la un proces echitabil și de indicii că s-a folosit tortura pentru a obține recunoașterea acuzațiilor.
Ulterior, Parlamentului European, prin Rezoluția referitoare la cea de a 28-a sesiune a Consiliului pentru Drepturile Omului al ONU, aprobată la 12 martie 2015, a îndemnat statele membre să preia inițiativa și să depună o rezoluție ICNUR în temeiul punctului (4) pentru instituirea unui mecanism al ONU dedicat pentru Uzbekistan, care să asigure monitorizarea ONU, raportarea publică și dezbaterea la nivelul ICNUR a situației dezastruoase a drepturilor omului din Uzbekistan din cursul anului 2015, care să coincidă cu comemorarea a 10 ani de la masacrul de la Andijan, dată fiind atitudinea Uzbekistanului de a nu coopera în cadrul mecanismelor ONU pentru drepturile omului și reținerea neîncetată a uni mare număr de oponenți politici și apărători ai drepturilor omului, restrângerea permanentă a libertății de asociere și a libertății de exprimare și a mass-media și folosirea continuă a muncii forțate și a muncii copiilor.
Mai mult, într-o fișă informativă recentă a Parlamentului European, din septembrie 2016, se reține că „toate republicile din Asia Centrală – îndeosebi Turkmenistanul și Uzbekistanul – suferă de pe urma unor deficiențe grave în domeniul drepturilor omului și al libertăților fundamentale”.
Raportat la aceste date, Înalta Curte constată că, în cauză, există motive serioase și temeinice de a se crede că intimatul-persoană extrădabilă A. ar putea fi supus unui tratament inuman și degradant sau la rele tratamente în statul solicitant, context în care pot fi aduse unele limitări principiilor recunoașterii și încrederii reciproce ce stau la baza cooperării internaționale în materie penală, așa cum s-a statuat și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 5 aprilie 2016, Aranyosi și Căldăraru în cauzele conexate C-404 din 15 și C-659 din 15 PPU).
Față de aceste considerente, ținând seama de faptul că intimatul – persoană extrădabilă A. se confruntă, în caz de extrădare cu un risc ridicat de maltratare, încă din anul 2005 și dată fiind atitudinea Uzbekistanului de a nu coopera în cadrul mecanismelor ONU pentru drepturile omului și reținerea neîncetată a unui mare număr de oponenți politici și apărători ai drepturilor omului, restrângerea permanentă a libertății de asociere, a libertății de exprimare și a mass-media și folosirea continuă a muncii forțate și a muncii copiilor, constatată de Parlamentul European, Înalta Curte constată că acest risc nu poate fi înlăturat într-un termen rezonabil, motiv pentru care va respinge, ca nefondată, contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Sentinței penale nr. 249 din data de 06 decembrie 2016 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/54/2016, privind persoana extrădabilă A.
Văzând și dispozițiile art. 274 alin. (3) și (6) C. proc. pen., Înalta Curte respinge, ca nefondată, contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Sentinței penale nr. 249 din data de 06 decembrie 2016 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/54/2016, privind persoana extrădabilă A..
https://www.universuljuridic.ro/infractiune-de-terorism-extradare-vs-regimul-juridic-al-refugiatilor-motive-de-refuz-al-extradarii-ncpp-legea-nr-302-2004-tratatul-onu-privind-refugiatii/
Capitolul 24, 6-14
6. Și veți auzi de războaie și de zvonuri de războaie; luați seama să nu vă speriați, căci trebuie să fie toate, dar încă nu este sfârșitul.
7. Căci se va ridica neam peste neam și împărăție peste împărăție și va fi foamete și ciumă și cutremure pe alocuri.
8. Dar toate acestea sunt începutul durerilor.
9. Atunci vă vor da pe voi spre asuprire și vă vor ucide și veți fi urâți de toate neamurile pentru numele Meu.
10. Atunci mulți se vor sminti și se vor vinde unii pe alții; și se vor urî unii pe alții.
11. Și mulți prooroci mincinoși se vor scula și vor amăgi pe mulți.
12. Iar din pricina înmulțirii fărădelegii, iubirea multora se va răci.
13. Dar cel ce va răbda până sfârșit, acela se va mântui.
14. Și se va propovădui această Evanghelie a împărăției în toată lumea spre mărturie la toate neamurile; și atunci va veni sfârșitul.