Debutul publicistic al lui Mihai Eminescu a avut loc încă de pe vremea cînd era student la Viena cînd publică în revista „Albina” din Pesta, nr. 7/ 19 și 9/21 din ianuarie 1870 articolul „O scriere critică.” În același an, în revista „Familia” tot din Pesta publică „Repertoriul nostru teatral”, semnat cu inițiale. Încă din aceste articole ce aveau un conținut cultural, dar se refereau și la viața românilor din Imperiul Habsburgic, descoperim spiritul de polemist, accentuat de siguranță și aplombul pe care i le ofereau vîrsta: avea doar 20 de ani. Trei luni mai tîrziu sub pseudonimul Varro publică în ziarul „Federațiunea” din Pesta, primele articole cu cartacter politic: „Să facem un congres”, „În unire e tăria” și „Echilibrul”.

Avînd o tentă naționalistă pe loc atrag poetului o citație în fața procurorului public din Pesta. E clar că spiritul său de dreptate, precum și convingerile sale îl fac să se exprime fără echivoc în chestiuni cît se poate de delicate, așa cum era problema națională.

Cercetătorii operei eminesciene sînt încă datori cu deslușirea "enigmei" care se leagă și continuă să țină în negură debutul la Pesta, tocmai la Pesta, al poetului național al românilor. De ce în reviste românești din Pesta și-a publicat Eminescu primele poezii și scrieri politice? De ce nu în „dulcea Bucovină", unde s-a născut și și-a făcut studiile elementare și gimnaziale? De ce nu în vreo revistă ieșeană? De ce nu la București, sau Brașov, unde apăreau revistele lui George Bariț, întemeietorul ziaristicii române transilvănene, cunoscute în toate provinciile populate de români: Revista de Transilvania și Foaie pentru minte, inimă și literatură? Avem de a face cu un caz întîmplător sau o opțiune conștientă din partea lui Eminovici, nume a cărui obîrșie se pierde în negura trecutului? La debutul literar din Familia lui Iosif Vulcan, Eminescu avea 16 ani, la cel publicistic din Federațiunea lui Alexandru Roman, avea 20 ani.

Dintre colaboratorii Federațiunii acela care avea să constituie mai tîrziu cea mai de seamă mîndrie a ei, a fost Mihai Eminescu. Cînd, în 1870, Eminescu trimite de la Viena spre publicare lui Al. Roman articolele sus menționate Să facem un congres, În unire e tăria și Echilibrul, studentul vienez știa deja prea bine din experiența politică a celor patru ani de dualism că cenzura aplicată cu acuratețe dar nu și cu consecințe drastice nu face posibilă apariția lor în „Familia” în care îi apăreau poeziile, revista lui Vulcan rămînînd consecventă promisiunilor făcute de la început că "nu facem politică" sau "politica cea mai bună este politica culturală" (Iosif Vulcan). Cu atît mai evidentă părea publicarea lor în „Federațiunea” lui Alexandru Roman, care era, ca și tînărul Eminescu, un adversar al dualismului, mai precis un opozant al politicii pe care ungurii și austricii o aplicau față de minorități, fără ca poetul să-i împărtășească și opiniile federaliste.

Era, deci, firesc ca articolele politice ale lui Eminescu să fie trimise la „Federațiunea” (1867-1876) lui Roman, deși, cum vom vedea mai jos, publicarea lor nu era lipsită de risc pentru redactorul ei, combativ, care, de altfel, întreținea relații amicale cu unele personalități maghiare influente. Practic „Federațiunea”, cunoscut ca un organ politic militant, era cea mai competentă revistă pentru publicarea articolelor lui Eminescu. Al. Roman și Ioan Poruțiu (redactor responsabil) le-au acordat o deosebită importanță în lupta lor politică, publicîndu-le drept articole de fond. Eminescu se angajează cu articolele sale politice în lupta pe care o duceau românii din Imperiul Austro-Ungar pentru cucerirea libertății naționale.

Guvernul de la Budapesta pentru criticile lui Eminescu prin care atacă bazele constituționale ale Imperiului Austro-Ungar intentează proces de presă lui Ioan Poruțiu, redactorul responsabil al ziarului (articolele fiind semnate sub pesudonimul Varro). Eminescu nu era însă omul care să treacă asupra altora răspunderea pentru opiniile sale. "Procesele de presă ale ziarului "Federațiunea” – scrie „Familia” în 13 noiembrie 1870 – se vor pertrecta în 29 noiembrie și 7 decemvre la Curtea juraților din Budapesta. În urma celui din urmă proces, intentat pentru articolul „Echilibrul”, a intervenit un incident nou, rugîndu-se autorul aceluia de d-l Poruțiu a-i spune numele la judecătoriul de instrucțiune. Așa dară acest proces se va intenta de-a dreptul în contra autorului. Precum aflăm, autorul e junele poet și colaborator al nostru d-l Michai Eminescu”.

Procesul continuă cum vedem din scrisoarea lui Eminescu către I. Negruzzi din 11 februarie 1871. "Apoi am avut și supărări care de care mai minunate – se scuză poetul pentru întîrzierea răspunsului la scrisoarea redactorului ieșene –; pro primo: un proces de presă, al cărui capăt nu sunt încă în stare a-l prevedea.” În fine procesul a fost amînat și nu a avut consecințe în ce privește activitatea publicistică a lui Eminescu.

Maria Berenyi