Teodor Baconschi este un cunoscut scriitor român care, în prima tinerețe, s-a bucurat de aprecierea Mitropolitului Bartolomeu Anania, a pictorului Sorin Dumitrescu, dar și a regretatului Horia Bernea. O asemenea companie selectă nu doar flatează, ci și obligă. Ne propunem să analizăm, fără ură și fără părtinire, mai puțin cărțile eseistului Teodor Baconschi, cât acțiunile civice la care s-a înhămat de-a lungul ultimelor două decenii, sub pretextul consolidării „conservatorismului modern” pe malurile Dâmboviței.
În prezența unor oficiali germani de la Konrad Adenauer Stiftung și a numeroși membri ai Partidului Democrat-Liberal, între care și Vasile Blaga, Elena Udrea, Raluca Turcan sau Adriean Videanu, prin toamna anului 2010 se năștea la Ateneul Român proiectul Fundației Creștin-Democrate. Cu surle și trâmbițe, era anunțată primenirea agorei și sosirea „noului val” de tineri școliți în Occident, pregătiți să joace un rol important în arhitectura Statului român.
Prin actul de constituire a FCD, Teodor Baconschi s-a asigurat că va deține controlul total asupra organizației proaspăt constituite (cu girul altor intelectuali, precum Toader Paleologu, Mihail Neamțu, Radu Carp, Alexandru Gussi sau Radu Preda).
Conducerea executivă a fost asumată de cuplul Teodor Baconschi-Adrian Papahagi iar Statutul prevedea că „primul Președinte al Fundației este numit prin Actul constitutiv pe termen nelimitat.” În același timp, Președintele FCD își asigura dreptul de veto asupra oricărei decizii adoptate de către Consiliul Director… Ambiții nemăsurate, ca pentru un Cezar autoîncoronat al societății civile.
Nici republicană, nici democratică, ideea unui mandat pe viață s-a dovedit ilară și perdantă. De ce? Pentru că Teodor Baconschi (aspirant la Cotroceni în vremea respectivă) nu și-a terminat nici măcar primul mandat de ONG-ist… Cam puțin, pentru un orgoliu atât de mare. Care dintre marile Fundații private din Occident au o durată de numai trei ani?
Teologia politică propusă de Baconschi și modul discreționar de alocare a resurselor Fundației n-au încurajat creșterea unei mișcări creștine de anvergură națională.
În perioada 2011 și 2012, Fundația a finanțat conferințe, câteva titluri de carte la Editura Curtea Veche, organizarea unor școli de vară sau dezbateri publice, fără ca un singur eveniment să dobândească ecoul conferințelor duhovnicești ale ASCOR din anii 1990 sau măcar impactul întâlnirilor culturale cu personalități consacrate, precum regretatul Neagu Djuvara, Ioan-Aurel Pop sau Andrei Pleșu.
Dincolo de cercul restrâns al mediului academic, impactul acțiunilor FCD a rămas nesemnificativ la nivelul societății românești. Contrar recomandării Mântuitorului, liderii FCD nu i-au hrănit pe cei flămânzi, nu i-au îmbrăcat pe cei goi și nici nu i-au vizitat pe cei din temniță (Matei 25, 31-45). Ce-au făcut, în schimb? Colocvii profane, nu pelerinaje sacre; simpozioane literare, nu experiențe liturgice în vetre mănăstirești.
S-ar cuveni să cercetăm mai atent viziunea teologico-politică propusă de Teodor Baconschi corpului mistic al Bisericii. Vom analiza apoi elementele de pragmatism economic și realism financiar demonstrate la vârful conducerii FCD.
Să studiem mai întâi filozofia exprimată de FCD într-un moment de criză pentru evoluția societății românești post-comuniste. Ce își propuneau actorii principali, dincolo de implicarea unor biografii intelectuale într-o horă electorală oarecare?
Au căutat întemeietorii Fundației Creștin-Democrate trezirea moral-religioasă a neamului românesc, pe urmele părintelui Iosif Trifa, ctitorul Oastei Domnului? Și-au dorit unirea Basarabiei cu Țara Mamă? O nouă organizație de tip ASTRA? Au pășit liderii FCD în siajul isihaștilor de la „Rugul Aprins”? Sau și-au propus vreo incursiune sistematică pe marile bulevarde ale culturii, după modelul „catharilor de la Păltiniș”, mentorați de Constantin Noica?
Nimic din toate acestea.
Analizând temele lansate de FCD (când „hăis”, când „cea”), observăm că lipsește o virtute esențială din acțiunile și documentele programatice ale Fundației domnului Baconschi: curajul.
Cum altfel să explici absența unei confruntări directe a plăgilor modernității, de la apostazie și ateism până la consumism și materialism?
Și-a dorit FCD să reconcilieze regatul universal al Domnului Hristos cu „valorile europene” care legitimează avortul, eutanasia, pornografia, promiscuitatea? Cum să justifici dezinteresul pentru experiența uceniciei în interiorul Bisericii, adică pentru predanie — stâlp și temelie a Ortodoxiei răsăritene?
Nici redescoperirea Bibliei de către poporul lui Dumnezeu, nici misiunea creștină în școli și nici formarea de tineri discipoli educați în Duhul Evangheliei lui Iisus Hristos n-au reprezentat un obiectiv asumat de FCD. De asemenea, tensiunea dintre Regele Hristos și Cezarul vremelnic, adică diferența dintre Împărăția pașnică a lui Dumnezeu și violența veacului nu par să fi primit atenția cuvenită. Cum să reconciliezi Evanghelia păcii cu rivalitatea partinică și ispitele puterii?
Cât privește logica de tip secular propusă de FCD, lipsesc din „pachetul de măsuri” mai toate reflecțiile Dreptei conservatoare asupra unor subiecte stringente, precum hegemonia globalismului și suveranitatea națională, criza migrației, ascensiunea centralismului birocratic, cenzura social-media, critica formelor fără fond, dispariția subsidiarității locale, dar și reconstrucția simbolic-identitară a națiunii române, apărarea capitalului autohton și încurajarea etosului patriotic, fără să ocolim chestiunea bunăstării țăranilor, înfruntarea omniprezentului lobby al organizațiilor LGBTQ sau importanța protejării familiei naturale pe linia unui discurs comunitar tradiționalist.
Altfel spus, limbajul modernist și sincronist al liderilor FCD semăna perfect, atunci ca și astăzi, cu vocabularul „experților” liberali din cercurile GDS, Freedom House sau Open Society.
De altfel, încântat de sine și dezamăgit de mulțimea „prostovanilor” cu care este obligat să fie contemporan, Teodor Baconschi a scris rânduri consistente în apărarea „filantropilor” George Soros & Bill Gates. Nu cunoaște Baconschi legăturile între Open Society și mișcarea pro-avort din America? Nu știe oare Baconschi nimic despre învecinarea între pedofilul Jeffrey Epstein și Gates? Atât de superficială să fie înțelegerea unui intelectual public despre adversarii neobosiți ai Americii profunde?
Plasată mereu în contra-sens față de doctrinarii Tea Party (SUA), teologia liberală propusă de Teodor Baconschi s-a golit treptat de orice obiectiv apologetic, temei biblic sau conținut duhovnicesc.
În sfera progresiștilor, criticii modernității deșănțate (de la Donoso Cortes la Patrick Deneen) au fost mereu suspectați de „iliberalism” și „anti-occidentalism”. Între conformism și profetism, Baconschi a ales prima opțiune.
Documentele produse sub egida FCD ignoră contaminarea Occidentului cu ideologia nihilistă și neglijează faptul că nu românii ortodocși, catolici sau evanghelici atentează la viitorul civilizației apusene, ci apostolii ideologiei woke, ai ecologismului radical, ai transumanismului anti-științific.
Documentele FCD privind viitorul Uniunii Europene indică lipsa de apetit față de „întoarcerea la popor.” Visul de aur al creștin-democrației românești ar fi, chipurile, construcția Statelor Unite ale Europei. Baconschi & Papahagi ne-au propus, de altfel, renunțarea completă la suveranitatea națională (valoare fundamentală, redescoperită în contextul luptei ucrainienilor contra agresorului rus).
Analizând fotografiile de la evenimentele FCD, mai observăm absența — într-un registru social-antropologic — a preoților ortodocși sau a episcopilor Bisericii majoritare din cercul discuțiilor Fundației despre viitorul națiunii române. Oare de ce slujitorii Cuvântului viu n-au receptat entuziast această inițiativă civică? Cum n-a prins mișcarea rădăcini în mediul rural și-n micile orașe, unde Paștele încă e sărbătorit cu entuziasm nestăvilit?
În absența unor documente contabile transparente ale FCD, să privim spre cifrele memorate de ANAF.
Structura bugetului Fundației Creștin-Democrată arată o tendință către risipa deșănțată specifică, deși la altă scară, programelor „Clinton Foundation”. Timp de trei ani fiscali (din cei patru ani de existență a Fundației), cheltuielile aprobate de Baconschi s-au dovedit a fi mai mari decât veniturile.
Deși a atras sute de mii de euro (fonduri provenite din România și R. F. Germană), FCD n-a excelat prin nicio investiție materială majoră și prin nicio producție intelectuală cu potențial de capitalizare (cărți, obiecte de patrimoniu, etc).
În anul electoral 2012, Președintele Fundației Crestin-Democrate (organism care avea pe hârtie obiective culturale, nu politice) a autorizat cheltuirea sumei de 842.045 lei, înregistrând astfel datorii nejustificate din perspectiva misiunii și a viziunii declarate publicului larg și sponsorilor apropiați. Dispăruseră taman prudența și moderația, adică două virtuți conservatoare!
Se constată la finele anului 2012 , chiar o dorință bizară de lichidare a întregului capital strâns prin operațiuni dificile de fundraising asumate de membrii și simpatizanții FCD.
Conform unor relatări credibile din presa bucureșteană, la începutul anului 2013 salariul pe care Teodor Baconschi și l-a oferit singur — ca Președinte FCD — a fost de „numai” 8790 lei, adică undeva lejer peste 2000 euro… O remunerație bună pentru managerul unui faliment deja anticipat (vezi PATRICK ANDRÉ DE HILLERIN, Cațavencii, nr. 1 (79)/2013). Pe când Teodor Baconschi încasa lunar aceste sume, Fundația n-a desfășurat nicio activitate publică în beneficiul comunității. Fondatorul își condamnase „copilul” la o moarte asistată.
În primăvara din 2013, Fundația condusă de Teodor Baconschi (președinte) si Adrian Papahagi (vicepreședinte) ajunge în stare de insolvență. Urmează, evident, falimentul. Reformiștii nu schimbă nici soarta României, nici destinul funest al PDL, însă devin groparii conservatorismului cu voie de la stăpânire. O moarte fără parastas…
Să recapitulam, așadar. În doar trei ani de activitate reală (patru ani fiscali), Fundația Creștin-Democrată a cheltuit galopant suma de 1.583.485 (la cursul valutar din 2012 vorbim despre 365.700 Euro). O sumă nici foarte mare, dar nici foarte mică. (Surse apropiate Fundației sugerează c-ar fi probabil, nu doar posibil, ca anumite donații spre FCD să nu fi fost fiscalizate și ca anumite salarii pentru angajați să nu fi fost plătite.)
Pentru orice profesor, preot, diacon ori simplu scriitor din România, utilizarea discreționară a unor drepturi de autor în valoare de 1.500.000 lei reprezintă, chiar și astăzi, o utopie.
Din analiza cifrelor și a faptelor, vedem cum Teodor Baconschi — om de establishment — s-a folosit de-o funcție politică influentă (prim-vicepresedinte PDL și Ministru de Externe) pentru a obține din partea Germaniei lui Angela Merkel și a României lui Traian Băsescu un profit de imagine și clare avantaje materiale.
Cuplul Baconschi-Papahagi a acuzat mereu Stânga pentru proasta gospodărire a avuției țării. Poate aveau dreptate, criticând vehement politicile socialiste. Dar neo-calendariștii n-au spus nimic despre propria lor „performanță” managerială.
Dincolo de vorbele meșteșugite și cravatele cumpărate la Paris, cifrele seci ne arată cum un teolog devenit Ministru de Externe al României avea el însuși instincte nestăvilite pentru consum și nicio apetență pentru economisire, adică pentru înfrânare.
Ce diferență morală mai există, atunci, între distrugerea bazei materiale a Fundației Creștin-Democrate (construită din fonduri private) și prăduirea patrimoniului sportiv al organizației „Cutezătorii” (construită din fonduri publice)?
De ce domnii Baconschi & Papahagi și-au abandonat propria construcție politico-civică, anunțată prin 2010 într-un limbaj mesianic-salvator? Oare doar pentru că Traian Băsescu — un politician trecător — a pierdut puterea? Oare pentru că nemții de la KAS & Hans Seidel Stiftung s-au lămurit în privința lor?
Ce declara Teodor Baconschi în contextul lansării FCD?
„S-au consumat munți de pișcoturi pe seminarele legate de creștin-democrație. Dar acțiunea este importantă. Acțiunea politică.”
O acțiune, firește, discutată și aprobată-n prealabil de șeful Statului. După eșecul electoral din 2012 cu PDL și rateul din 2014 cu PMP, Teodor Baconschi a renunțat la politica de partid, întorcându-se la pișcoturi și cafea (uneori foarte scumpă). Nu și la munca de jos, lăsată în dreptul căpșunarilor mai harnici, veniți și ei din „mahalaua ineptă” a societății românești.
De ce azi Konrad Adenauer Stiftung nu-l mai plimbă prin țară pe Teodor Baconschi? De ce BMW nu-i mai oferă mașină de protocol? Cum au perceput ceilalți sponsori gestiunea proiectelor FCD? Care alți intelectuali din Europa se mai pot lăuda cu falimentarea voluntară a propriei lor organizații în doar trei ani de existență? Chiar și Mircea Geoană a fost ceva mai longeviv ca președinte al Aspen Institute România…
De ce nu continuă Teodor Baconschi & co. să slujească și azi idealurile creștin-democrației printr-un vehicul propriu? De ce nu coordonează Baconschi-Papahagi o publicație precum „The New Criterion” sau „First Things”? Unde sunt traducerile din clasici, bursele de excelență, cărțile de referință sau programele de formare a tinerilor discutate acum zece ani?
Nicăieri.
De ani buni, Teodor Baconschi s-a refugiat — pe banii Dvs. — în zona comodă a unei „fabrici de narcisism”, cum el singur a definit universul Facebook.
După ce-a publicat eseuri naționaliste în revista „Puncte cardinale” condusă de Răzvan Codrescu, pentru a lăuda mai târziu matroana globalismului Hillary Clinton; după ce s-a afișat cu jurnaliști conservatori precum Claudiu Târziu, pentru a scrie apoi cuvinte laudative despre George Soros; după ce a aplaudat politicieni controversați, precum Joe Biden sau Elena Udrea (condamnată penal); după ce a girat personaje corupte, de la Sorina Plăcintă (cercetată de ANI) sau obscurul Eric Bartha (sponsor FCD) până la prosperul Sergiu Diacomatu (sponsor PMP, ulterior anchetat de DNA), domnul Teodor Baconschi a căutat să-și relegitimeze discursul public. Cum?
A lăsat politica internă deoparte, redescoperind analiza geopolitică pe Facebook (dar nu și în documente oficiale MAE).
Sub aspect retoric, Teodor Baconschi & Adrian Papahagi sunt intrasigenți cu cei mici și onctuoși cu cei puternici. De altfel, cei doi intelectuali au făcut politică doar pe durata mandatului Președintelui Traian Băsescu. Când au dispărut garanțiile de confort și siguranță, liderii FCD n-au mai luptat pentru „binele comun”, ci doar pentru binele individual. Desființată fiind și Fundația, la propriu, n-au mai putut visa nici măcar la o mansardă eliadescă…
N-a trecut mult timp și, uitând cum ne-a vorbit despre „sufletul european” al Federației Ruse (se întâmpla prin 2010), Teodor Baconschi a început vânătoarea de „conserve kaghebiste” și confecționarea unor „liste de putiniști” autohtoni (și ca și când structurile de securitate nu-și fac datoria)…
Mulțumit de „reușitele” sale din politica internă, fostul ordonator de credite finanțat de Statul german filorus (prin Fundația Kondrad Adenauer) s-a putut autodesemna drept posesor ultim al clarității morale în materie de politică internațională, demonizând oamenii vechi din Kremlin, protejați odinioară taman la Berlin.
După ce a aplaudat relația dintre Germania și Federația Rusă, portretizând figura lui Serghei Lavrov ca pe „o legendă a diplomației,” „un monstru sacru” și o „personalitate fascinantă” atinsă de „șarmul tolstoian al aristocratului hedonist”, Teodor Baconschi s-a cocoțat în 2022 pe mormanele de morți produși chiar de tandemul Putin-Lavrov în războiul criminal al Moscovei contra Ucrainei.
Nu știm de ce oare Teodor Baconschi ne cere să alegem între Rusia putinistă și eurocentrismul LGBTQ, ca și cum „tertium non datur”? Falsele dihotomii — acceptate numai de oamenii care nu sunt liberi — sugerează că odiosul război lansat de Putin îl face automatic simpatic pe Zelensky la București. Or, nu este deloc așa. Faptul că-n 1989 Ion Iliescu a fost adversarul lui Ceaușescu nu-l recomanda pe Iliescu drept unică soluție pentru România.
Lucrurile nu s-au oprit aici.
Decenii de neclaritate imorală ori umorală s-au făcut uitate în numele unei „modeste” lupte pentru civilizația euro-atlantică, dar și pentru reforma internă a BOR (ca și când integrarea României în UE și NATO nu s-ar fi petrecut deja…).
Indignarea față de „conspiraționiștii întunecați” s-a metamorfozat în dispreț explicit pentru credincioșii încă fideli (de la Muntele Athos până la Ierusalim) calendarului pascal iulian.
Sugerând (în chip eretic) faptul că Fiul lui Dumnezeu s-ar întrupat pentru triumful Împărăției euro-atlantice a Cezarului pe pământ, Teodor Baconschi a renunțat la eshatologia inaugurată a Bisericii primare.
Așa s-a făcut și trecerea de la manierismul estetic al anilor petrecuți în ambasade la maniheismul etic al senectuții foarte agitate (dualismul metodologic fiind un instrument de autopromovare narcisică prin neobosita „îndreptățire de sine”).
Necruțător cu tradiționaliștii din spațiul evanghelic sau ortodox, Teodor Baconschi a găsit resurse să împace Evanghelia lui Iisus Hristos cu pozițiile furibund anti-bisericești ale unui Andrei Caramitru Jr. (cel pentru care BOR era, în pandemie, o „organizație teroristă”, comparabilă cu ISIS).
Deși cheltuise-n trecut sute de mii de euro ca Președinte al FCD, Teodor Baconschi s-a plâns în spațiul public c-ar fi fost țepuit cu 100 de euro de către un știut negustor de cafea… Sic transit gloria mundi.
După ce a deținut, rând pe rând, funcțiile de ambasador, secretar de stat sau Ministru de Externe, dl. Baconschi s-a mai declarat și „pion sacrificat” de politicienii dâmbovițeni, incapabili să aprecieze geniul unui absolvent la Sorbona.
În realitate, Teodor Baconschi n-a fost niciodată o victimă, ci doar un intelectual răsfățat al tranziției postcomuniste, mereu abonat la sinecuri și proptele, fiind programat și la pensie specială binemeritată de un diplomat care a slujit toate regimurile.
Vorbind în numele săracilor și invocând valorile Bisericii Ortodoxe, Teodor Baconschi s-a bucurat de privilegii străine unor muritori de rând: reședința într-o vilă de lux din cartierul Primăverii (nu departe de casa lui Ceaușescu), onorarii, mese, chiolhanuri, cazări și deplasări decontate generos, plus tot tacâmul specific huzurului cu pretenții aristocratice.
Eșecul Fundației Creștin-Democrate e plin de învățăminte.
Resortul falimentului proiectului Baconschi nu trebuie căutat în scandaluri sau bârfe de tip can-can (cu vreo Dalila-n peisaj) și măcar nici în aroganța cosmopolită, în misecuvenismul strident ori în elitismul snob al fondatorilor.
Eroarea majoră a discursului FCD ține de relativizarea categoriilor teologice (devenite private, deși transcendente) și absolutizarea categoriilor geopolitice (socotite sacre, deși imanente). Dorința omului „de-a fi în rând cu lumea” sufocă orice elan spiritual demn de ucenicia lui Hristos.
Pentru teologii liberali ca Teodor Baconschi sunt „creștini de rangul doi” nu cei care păcătuiesc față de poruncile lui Hristos, cât mai ales cei nemulțumiți de Bruxelles și dezamăgiți de „realizările” complexului industrial-militar din Washington DC. Imaginați-vă un apostol Pavel dornic să vestească nu pacea lui Mesia și Împărăția lui Dumnezeu, ci să justifice politica de stat a „marelui” Nero!
Nu știm cum îi va judeca posteritatea opera intelectuală, dar Teodor Baconschi și-a pierdut iremediabil statutul de „intelectual conservator reformist” atât în politică, cât și-n spațiul de reflecție al Bisericii Ortodoxe Române.
Altminteri, prin pocăință, cu toții putem dobândi „mintea lui Hristos”, adică limpezimea unui Logos doritor ca „toți oamenii la cunoștința adevărului să vină.” Chiar și teologii.
Marius Raul Vasilescu / R3media
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.