Cu doctorul la benzinărie. Dr. Răzvan Constantinescu: LUMEA E MICĂ

De Dr. Răzvan Constantinescu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Eu cred că cel mai puternic detrusor îl au șoferii. Mereu amână golirea rezervorului, ba că-i parcarea prea aglomerată, ba că-i benzinăria prea mică, ba că-i tufișul prea rar...

Conduceam duminică dinspre București și mai aveam puțin până la Buzău, când am simțit momentul acela limită, știți voi, când e totul sau nimic, acum ori niciodată; și am oprit pe dreapta, în dreptul unei stații GPL, aflată pe stânga drumului, probabil cea mai mică și mai urâtă din întreaga țară.

Am pornit spre ea în alergare – când alergi, sistemul simpatic intră mai mult în acțiune, foamea dispare, tranzitul încetinește, iar presiunea aceea scade. Am intrat plin de speranță în dărâmătura cu pretenții de incintă, trei metri pe patru, și am dat de o vitrină cu zemuri pentru motoare. Părea că e părăsită, dar, de sub cotul meu drept, de pe un taburet, s-a ridicat, dublându-și înălțimea până la nivelul umărului meu, un omuleț de vreo 70 de ani și vreo 5-6 dinți răsfirați. I-am spus care e problema mea, dar cred că și el își dăduse seama în urma analizei figurii mele:
– Avem, dar afară, între copaci, nu e prea strălucită...

Așa de mult mi-a plăcut epitetul ăsta, că până și nevoia imperioasă s-a îmblânzit sub mângâierea înțelesurilor.
– „Strălucită”..., am râs eu, iar domnul benzinar (sau găzar) mi-a replicat:
– Eh, ca să nu folosesc un cuvânt mai dur...
- Domnule, am filosofat eu, când foamea e uriașă, și un colț de pâine uscată e bun!
Cred că i-a plăcut declarația mea.

Ajunși în lateralul „stației”, omul mi-a explicat de la distanță, ca să-mi respecte intimitatea:
– O luați pe aleea asta și, la al doilea copac, faceți dreapta și dați de locul dorit.

De pe la primul copac, m-au luat în primire doi câini revoltați de prezența mea în aria lor de supraveghere: unul extrem de zgomotos, dar legat, unul mai rezonabil, dar liber. Cum cel de-al doilea se apropia cu metodă, sistemul simpatic din nou intră viguros în funcție, ceea ce mi-a conferit răgazul necesar intrării în cea de-a doua incintă, cea izbăvitoare.

Cred că nu am văzut niciodată un veceu mai hâd decât acela. Întunecos, strâmb, neparfumat. Totuși, atât de prietenos. Scândura pereților era înnegrită, așa că, nici dacă aș fi avut timp de lectură, tot nu aș fi putut citi mesajele predecesorilor mei. O altă problemă pe care am întâmpinat-o era faptul că arhitectura cabinei fusese prost gândită: pe măsură ce te apropiai de locul cu gaură, tavanul cobora, obligându-te la un fel de semigenuflexiune pentru a putea intra în azimut cu ținta. Cum ar veni, era un fel de mansardă fără nivelurile de sub ea. Olfactiv, apropierea nu a fost benefică, deoarece cuva păstra urmele digestive ale celui de dinaintea mea, însă, din punct de vedere psihologic și practic, acest amănunt nu a mai contat, devenise un factor de relativizare.

În fine, am țintit corect și apoi am ieșit dintre scânduri cu un moral excelent, viața părea mult mai frumoasă. La zece metri în față și la deal, împins de la spate de soarele după-amiezei, pe care îl eclipsa, binefăcătorul meu mă aștepta și zâmbea într-un fel ciudat:
– Mă tot uit la dumneavoastră și mă întreb: sunteți cumva domnul doctor de la Iași?
– Da, sigur, cine altul?!
– Eu cu soția vă admirăm foarte mult. Și pe doamna Șoșoacă. Sunteți cu ea, nu?
– Oarecum... Adică avem atitudini comune, dar fiecare în stilul său, pe drumul său...
– Aha!, păru omul să înțeleagă, dar pe domnul Horneț de ce nu-l bagă, dom’le, nimeni în seamă?
Faptul că, în acel loc uitat de lume, un septuagenar știa de Diana și de mine nu era decât surprinzător, dar că auzise de Iuliean Hornet – cel mai mare inventator român contemporan – asta era de-a dreptul șocant, deși, într-o lume normală, ar fi fost legitim.

Am intrat din nou în ghereta lui, voiam să-i fac vânzare. Că prea-mi gâdilase egoul. Ulei tocmai pusesem, la fel antigel și lichid de parbriz, becuri de far aveam... Eu cred că nu avea mai mult de doi mușterii pe zi.
– Dar ce fel de clienți aveți aici? Doar cei care au motoare pe gaz?
– Nu, că avem și-o pompă de benzină și una de motorină.
– A, perfect, mașina mea e în partea cealaltă a șoselei, o aduc mintenaș și pun motorină!

În rezervor, doar 20 de litri încăpură, dar tot era ceva. După ce ultimul „clanț” al pompei ne anunță că s-a săturat de noi, văzui un alt domn, cu vreo zece ani mai tânăr, apropiindu-se, după ce tocmai parcase. Semăna cu omul meu, pe care l-am întrebat:
– E rudă cu dumneavoastră?
– Nu, el e patronul.

Aha, deci maghernița cu trei pompe, cinci rafturi, doi câini și o „strălucită” în curtea fără gard avea și patron!
Și numai ce-l auzim pe patron:
– Gică, dar cum ai făcut să-l aduci pe dom’ doctor aici?
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • event201 26.05.2023 08:21
    Apreciem deosebita finete a textului, acuratetea descrierii. Multumim in acelasi timp Activenews pentru preluarea acestui text deosebit de important si plin de informatii foarte utile!! In sfarsit am mers cu domnul doctor la toaleta! :-)
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

  4. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  5. Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

  6. Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

  7. DOCUMENTE: Casele de avocatură care au contracte de peste 11.000.000 de euro cu Primăria Capitalei condusă de Nicușor Dan, deși Aparatul Juridic al Primăriei are peste 80 de angajați. DEZVĂLUIRE CETĂȚEANUL.NET

  8. Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua, cei ce vor să înțeleagă

  9. Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

  10. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua, cei ce vor să înțeleagă

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități”

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

08:40

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!