Criză majoră Franța-NATO-AUKUS

De Petru Romoșan  /  

Foto: asumetech.com

Foto: asumetech.com

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Miercuri 22 septembrie 2021, președintele francez Emmanuel Macron a avut o convorbire la telefon cu președintele american Joe Biden în legătură cu criza submarinelor australiene. Cei doi au anunțat printr-un comunicat comun că vor să pună capăt crizei, desigur temporar, parțial, și că se vor întâlni în octombrie pentru a continua discuțiile. Excelentul ambasador francez la Washington, Philippe Étienne (fost ambasador al Franței la București în timpul marinarului nediplomatic Băsescu), se întoarce săptămâna viitoare la post. Cine nu era convins că Joe Biden este chiar președintele activ al SUA are acum, după catastrofala retragere a trupelor americane și NATO din Afgansitan, încă o dovadă de proporții istorice că Joe Biden conduce efectiv Administrația Biden.

Pierderea acestui „contract al secolului” poate fi decisivă pentru alegerile din aprilie 2022 din Franța. Cu atât mai mult cu cât „globalistul” Macron e atacat violent din toate părțile pentru lamentabila administrare a crizei Covid și a pașaportului vaccinal. După păcăleala pe care a reușit să le-o aplice anterior „vestelor galbene”. Manifestațiile anti-Macron sunt din nou săptămânale și acoperă masiv aproape toate orașele Franței. Atâta doar că nu se întrevede nici un contracandidat serios la orizont. Nici generalul Pierre de Villiers, fostul șef al Statului Major al Armatelor, și nici fratele acestuia, Philippe de Villiers, care a mai candidat la președinție, nu par încă hotărâți să candideze. Sau întârzie să-și anunțe candidatura. 

Povestea cu submarinele australiene e mai complicată decât o simplă reziliere de contract. Seamănă foarte bine cu un celebru banc de la Radio Erevan: „Un ascultător întreabă: Este adevărat că faimosul compozitor Haciaturian a primit lunea trecută în dar o Volgă albă pentru serviciile aduse URSS? Radio Erevan răspunde: Da, cu câteva mici corecții. Nu era luni, ci miercuri; nu era albă, ci era neagră; nu era vorba de o Volgă, ci de o bicicletă, care nu i s-a dat, ci i s-a furat.”

De fapt, execuția contractului franco-australian era prevăzută să înceapă doar peste un an. Relațiile dintre Australia și Franța nu au fost niciodată foarte bune, Australia fiind un fel de papagal al UK și SUA în relațiile cu Franța. Iar toți francezii știu că adversarul cel mai mare al Franței nu e Germania, ci Marea Britanie. Așa că e greu de înțeles de ce autoritățile franceze – președintele, prim-ministrul, ministrul Apărării și ministrul Afacerilor externe – s-au dus atât de departe într-un contract totuși fantezist. Care avea, probabil, rostul doar de a-i ajuta pe australieni în negocierile duble cu SUA și UK. Mai mult, presupusul contract de vânzare-cumpărare a unor submarine cu propulsie nucleară încheiat cu SUA și UK se transformă într-un contract de închiriere a unor submarine nucleare americane care va fi plătit scump de Australia. Interesul de a avea submarine nucleare la Perth, în Australia, e în primul rând al americanilor, pentru a declanșa războiul rece cu China. Britanicii vor numai să se bage și ei în seamă. 
„Guvernul Morrison are în vedere să închirieze pe termen scurt submarine cu propulsie nucleară de la Marea Britanie sau de la Statele Unite, dar Coaliția subliniază faptul că armele nucleare nu vor fi plasate în Australia. Ministrul de Finanțe, Simon Birmingham, și ministrul Apărării, Peter Dutton, au confirmat duminică în interviuri distincte că închirierea submarinelor de la aliații din AUKUS ar putea fi o soluție provizorie până când Australiei i se vor livra propriile submarine – potențial, în anii 2040. [...] Perth va fi astfel transformat, probabil, într-o bază adaptată staționării permanente a submarinelor nucleare americane. Acestea transportă arme nucleare. Navele „închiriate” sau cel puțin elementele lor de propulsie ar fi, evident, mereu echipate cu marinari americani sau britanici. Australienilor le e deja greu să-și păstreze echipajele submarinelor lor actuale. Puținul personal disponibil pentru navele „închiriate” nu va fi îndestulător pentru a le face să funcționeze. Australienii vor plăti deci scump pentru a avea privilegiul de a fi invitați la bordul submarinelor comandate, fără îndoială, de Statele Unite. Guvernul australian prevede, de asemenea, să achiziționeze de la Statele Unite un număr de rachete costisitoare și de arme cu bătaie lungă. Aceasta va permite o integrare mai profundă a efectivelor sale în planurile americane de război împotriva Chinei” („The fallout from the AUKUS deal”, moonofalabama.org, 20.09.2021).

Chiar dacă lucrurile nu sunt ce par a fi, NATO a primit o lovitură, probabil, mortală. În 9 septembrie 1965, Charles de Gaulle părăsise comandamentul militar integrat al NATO. Nicolas Sarkozy, considerat și el un „american”, a reintegrat Franța în NATO activ în 2009. Singura soluție onorabilă care le rămâne politicienilor francezi în fața propriei populații, jignită de americani, indignată, este să se retragă din NATO, ceea ce nu va face, bineînțeles, Emmanuel Macron pentru că el e perceput azi de majoritatea francezilor tot ca „american” sau, mă rog, „globalist”. La fel sunt la București „americani” sau „globaliști” USR Plus și Clotilde Armand sau Dacian Cioloș, care nici ei nu reprezintă în nici un caz o „expansiune” a Franței, ci doar a „globalismului” ascuns sub etichetă franceză.
Consecințele economice pentru Australia riscă însă să fie enorme. Principalul său partener comercial, China, va trece la sancțiuni dure. Să luăm un singur exemplu. China este cumpărătorul aproape exclusiv al minereului de fier australian, principalul produs de export al țării. China se reorientează deja spre Guineea, din Africa de Vest. Guineea deține cea mai mare rezervă mondială de minereu de fier de foarte bună calitate, la Simandou – 110 km de dealuri. China deține participații importante în minele din Guineea. Prețul minereului de fier australian a scăzut de la 230 de dolari/tonă în luna mai la 110 dolari. China și-a diminuat brutal producția de oțel. Exporturile australiene către China de cărbune, vin, orz și carne de vită au scăzut și ele semnificativ. După recenta semnare a tratatului AUKUS, relațiile Australiei cu China vor continua să se deterioreze. 

Prin decizia lui Joe Biden și Boris Johnson de a înlătura Franța din contractul submarinelor australiene, nu numai NATO, ci și UE au încasat o lovitură de mari proporții. Rămâne de văzut cum va reacționa Germania după alegerile de duminică 26 septembrie 2021. „Peter Ricketts, fost ambasador britanic în Franța, prezice că NATO va avea probleme [...] : „Cred că această decizie afectează, cu siguranță, încrederea francezilor în NATO și în aliații ei, și le întărește impresia că trebuie să militeze pentru o autonomie strategică europeană”, a declarat el Agenției France Presse. Cred că acest lucru îi face rău lui NATO, căci NATO se bazează pe încredere” (idem).

Deci, despre ce e vorba între așa-ziși aliați? Ca în bancul de la Radio Erevan, nu era o Volgă, ci o bicicletă, și nu i s-a dat, ci i s-a furat: „Pe ansamblu, nu văd nici un avantaj pentru Australia în această decizie. Și-atunci ce motivează această inițiativă? E vorba de șantaj. China e de departe primul partener comercial al Australiei. „Strategii” americani și australieni afirmă că submarinele sunt necesare pentru a apăra de China rutele comerciale maritime ale Australiei, al cărei principal partener comercial e... China. Un lucru care nu are nici un sens. Singura rațiune pentru care Australia s-a întors politic și militar contra Chinei este șantajul exercitat de Statele Unite” („To protect itself from US hostility Australia decides to buy US submarines”, moonofalabama.org, 16.09.2021). Se citează, de altfel, frecvent, în aceste zile și „accidentul” celor două Mistral franceze (nave de război, portelicoptere) care, la presiunea SUA, nu au mai fost livrate Rusiei în 2015, pe vremea lui François Hollande.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

LIBERTATE PENTRU STEGARUL DAC!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (2)
  • Maresalul 25.09.2021 04:24
    Evident ca SUA face presiuni atat asupra membrilor NATO (din timpul lui Trump), cat si a partenerilor (sclavilor) anglofoni (Australia, UK).

    UE nu poate adopta o pozitie complet diferita de SUA in raport cu China, datorita integrarii (dependentei) de sistemul financiar occidental (american). La fel ca in cazul Iranului, cand SUA decide sa introduca sanctiuni, nici o firma europeana nu poate sa se opuna. A incercat EU sa protejeze firmele europene de sanctiunile SUA asupra Iranului si nu a reusit. Toate firmele europene au incetat imediat proiectele cu Iranul cand SUA s-au retras din tratatul antinuclear cu Iranul (in timpul lui Trump).

    In plan militar, la fel. Armata UE (independenta de SUA/NATO, si care va implementa politica externa a UE, din nou, independent si atunci cand trebuie, chiar opusa celei americane este o alta fantezie. Nu poti sa ai o armata independenta, cand toata infrastructura de comunicatii speciale si spionaj/securitate europeana e controlata de SUA. Construirea ei de la zero se poate realiza doar prin porumbei voiajori si masini de scris mecanice. In rest, SUA stie si controleaza orice flux de informatii, oricat de criptat ar fi.

    Asadar, independenta (sau rivalitatea) UE fata de SUA este doar un cancan politic fara finalizare. E dragut sa vezi cum se infoaie Macron in fata SUA, de dragul electoratului francez, dar tot firimituri ude din palma SUA va inghiti dupa mica infoiala

    La fel si in raport cu China, UE va urma cu capul plecat directia impusa de SUA. Independenta economica a EU fata de politica SUA e o fantezie. Motivul pentru care Germania a fost lasata sa termine Nord Stream 2-ul cu Rusia, este pentru ca rusii s-au inteles cu americanii. Asadar si in acest context (al submarinelor pentru Australia), francezii si EU/Bruxelles-ul vor tace din gura si vor face mai departe ce li se va spune/da voie de catre SUA.

    Ce vor face Australieni cu submarinele (unde le vor pozitiona), precum si natura rivalitatii (conflictului) SUA-China sunt aspecte interesante.

    De cand cu Covid, cooperarea statului paralel american cu China a devenit cat se poate de evidenta. Insa americanii paraleli nu sunt renumiti pentru ca isi respecta partenerii si intelegerile. Asa ca la momentul ales de ei, americanii ii vor injunghia pe la spate pe chinezi, daca acestia din urma vor dormi pe ei.

    China nu a facut miscari bruste de politica externa, asa ca e interesant de urmarit daca ii vor injunghia ei primii pe americani, sau vor continua strategia de asteptare si consolidare militaro-economica de pana acum.
  • Tina Turner 25.09.2021 17:54
    Nu mai cred de ceva timp in statele naționale, atâta timp cât la butoane sunt aceeași păpușari globaliști. Doar mici zvâcniri ale unor naționaliști, puțini rămași la structurile de vârf ale statelor, care mai încearcă ceva in interes național. Cred doar că se mai regizează niște tensiuni pentru a se ajunge la stări conflictuale, asta pentru ochii celor mulți, ca o justificare a crizelor ce vor urma. Și care sunt planificate de mult probabil. Nimic nu e întâmplător. Cu Divide et impera merge de milenii.
  1. TRUMP ÎMPUȘCAT! Glonțul i-a trecut pe la ureche! Tentativă de asasinare a lui Donald Trump - FOTO/VIDEO/ACTUALIZĂRI: APAR ÎNTREBĂRILE! - UN AN DE LA ATENTAT

  2. ”Dacă citez din Corneliu Codreanu, ”cel care luptă, chiar singur, pentru Dumnezeu și neamul său, nu va fi învins niciodată” e posibil să iau pușcărie. Dar dacă strig ”îmi bag p*la în România, mă p*ș pe ea”, primesc aplauze!" - Observația Zilei

  3. 10 iulie: Martiriul Nicoletei Nicolescu. 86 de ani de la asasinare: torturată și arsă de vie la crematoriul din București

  4. Călin Georgescu, la Tribunalul București: ”Administrația Trump a documentat abuzurile împotriva mea și confiscarea statalității de către Macron. Nu există biruință fără cruce și adevăr fără suferință”. NOI CITATE

  5. BNR e interesată de averea românilor și lansează un recensământ. Oamenii vor fi programați la interviuri de câte 90 de minute în propria locuință

  6. DEMONIZAȚII DE LA COSTINEȘTI - promovați și încurajați de media oficială și protejați de autorități pentru a insulta românii și România

  7. Tucker Carlson: Epstein a fost agent Mossad și șantaja pentru Israel – De aceea i-a fost mușamalizat dosarul

  8. BREAKING: CCR a respins contestația lui Nicușor Dan privind ”Legea Vexler”. Av. Toni Neacșu: Președintele poate retrimite legea în Parlament. În caz contrar, trebuie să o promulge în 10 zile

  9. Președintele Dan sesizează la CCR legea ”anti-legionară” a lui Vexler printr-o gravă retorică periculoasă și chiar ticăloasă: FALSUL că publicistica lui Mihai Eminescu ”conține idei și concepții antisemite” și că Scrisoarea III e ”xenofobă”. RUȘINE!

  10. ROMÂNIA CAPTURATĂ. Luminița Arhire: MUZICĂ ȘI POEZIE LA ”BEACH, PLEASE”

Ultima oră

12:42

BTI, despre fotografia din avion cu Nicușor Dan: A luat cu el tot blocul progresist. O declarație clară de disociere față de PSD, PNL și UDMR

11:29

Academicianul Eugen Mihăescu cere intervenția lui Nicușor Dan pentru Stegarul Dac: ”Veți demonstra că sunteți Președintele tuturor românilor”

11:15

Cristian Dogaru: La Lidl România intri client și ieși hoț

10:51

Procuroarea care se ocupa de cazul Epstein, concediată de Trump

10:28

Scandalul ”Epstein” ia amploare: Trump, acuzat de Wall Street Journal că i-ar fi trimis o scrisoare cu un desen obscen lui Jeffrey Epstein. Ce spune președintele

09:19

17 feluri prin care vaccinurile pe bază de ARN-mesager ar putea cauza cancer

08:48

Oana Eftimie: Stegarul Dac - primul dintre noi capabil de sacrificiu total

08:34

Apelul fermierilor: Apa e viață! Frați români, veniți să apărăm ce ne aparține de drept!

08:25

Ion Cristoiu: Motivele halucinante prin care CCR a respins sesizarea lui Nicușor Dan

00:00

STEGARUL DAC - VOR SĂ ÎL OMOARE! Av. Dan Chitic: ”Ordinul a venit, instanța s-a conformat…”

23:45

Oana Eftime: APĂ DE COLONIE! Cine ne-a vândut francezilor

23:31

APA noastră nu e a FRANCEZILOR! - Opinie Politică

23:06

Un F-35 este blocat de luna trecută pe un aeroport din India. Primadona cerului are iar probleme

23:00

Sfântul Părinte Teofil Bădoiu - Student la Școala Suferinței (11 Septembrie 1925 - 17 Iulie 2010). Portret de artistul George-Sorin Nicolae (DESEN/FOTO)

22:35

USR-ista Diana Buzoianu îl plagiază pe Călin Georgescu și cere BANI PENTRU APĂ: „Apa e o resursă limitată. Intrarea în legalitate a agricultorilor: să declare exact câtă apă iau și să plătească”