Camera de alături (The Room Next Door) reprezintă debutul în lungmetraj în limba engleză al celebrului regizor spaniol Pedro Almodóvar, marele câștigător al Festivalului de la Veneția din 2024 (Leul de Aur).

Ecranizare a romanului What Are You Going Through de Sigrid Nunez, publicat în 2020, filmul se anunță interesant, abordând tema eutanasiei prezentată ca o alegere demnă în fața morții.

Povestea se concentrează pe relația dintre două prietene vechi, Ingrid (interpretată de Julianne Moore) și Martha (Tilda Swinton). În tinerețe, cele două au lucrat împreună la o revistă, dar drumurile lor s-au separat: Ingrid a devenit o romancieră de succes, specializată în autoficțiune, iar Martha a devenit corespondent de război. După ani de distanță, ele se reîntâlnesc într-o situație extremă – Martha este diagnosticată cu un cancer cervical în stadiul patru și decide să-și pună capăt vieții în propriile condiții, alegând eutanasierea.

Martha îi cere lui Ingrid să fie alături de ea în ultimele săptămâni de viață, într-o casă închiriată în zona rurală de lângă Woodstock, New York. Mai exact, Martha dorește ca Ingrid să stea „în camera de alături” atunci când va lua o pastilă letală achiziționată de pe dark web, pentru a-i oferi companie și sprijin moral, fără a fi implicată direct în act.

Cam asta puteți citi din partea unui AI dacă cereți să vă spună despre ce este vorba în film. Și nu sună rău, doar că sunt evitate tocmai lucrurile deranjante.
Tema eutanasiei nu este singura explorată în film; mai avem și tema încălzirii globale și deschiderea față de comunitatea LGBT, ca să se bifeze, probabil, toate obsesiile de ultimă oră din UE.

Încălzirea globală apare ca obsesie a unicului personaj masculin important, o fostă relație a ambelor protagoniste, care a trecut de la una la alta și care apare în rol de confident pentru Ingrid. Acesta ține conferințe pe tema schimbărilor climatice și este atât de scandalizat de lipsa de reacție a opiniei publice față de pericolul climatic, încât își tratează grosolan nora, care se pregătea să aibă al treilea copil, pe motiv că doar un inconștient ar face atâția copii când planeta e în pericol.

Ca să bifăm și tema LGBT, în film apar doi călugări carmeliți din Irak, întâlniți în timpul reportajelor de război ale Marthei, împreună cu partenerul său de lucru, un fost iubit al unuia dintre călugări. Aceștia, ni se spune, pot îmbina foarte ușor plăcerea cu rigorile religiei catolice.

Ce surprinde și dezamăgește, până la dezgust, este modul în care filmul ratează orice legătură cu spiritualitatea din partea personajului care se pregătește să se sinucidă. Discuțiile dintre cele două foste jurnaliste sunt despre întâmplări de la joburi, relații pasagere, lucruri de bun gust și stil, dar nimic despre dimensiunea supranaturală a morții.

E doar o trecere demnă, fără prea mare importanță, pe care cei apropiați o vor primi cu o tristețe sinceră, dar rezervată. Cum să nu alegi așa ceva, când alternativa este o agonie dezumanizantă?

De fapt, motivația adevărată din spatele idealizării eutanasiei o oferă chiar fostul iubit comun al celor două prietene, care, referindu-se la faptul că în SUA este ilegal să facilitezi eutanasierea, consideră că această interdicție va dura doar până când sistemele de asigurări sociale vor colapsa.

Și când sistemele sanitare vor colapsa, vor exista doar două alternative: soluția elegantă a morții asistate, ca în unele țări europene, sau soluția grosolană a morții încurajate, ca la Spitalul Pantelimon.

De altfel, în UE, legiferarea eutanasiei a devenit o practică tot mai răspândită, mergând până la aprobarea cererilor unor persoane depresive, nicidecum aflate în stadii terminale.

Nu vreau să minimizez suferința și posibilele ieșiri ale celor care se confruntă cu stadii terminale ale unei boli. Mă refer doar la modul în care filmul ratează orice dilemă morală reală, orice trimitere la supranatural (fie și ca temă de discuție), transformând totul într-o pledoarie pentru moartea „salvatoare”, asezonată cu discuții despre încălzirea globală și libertinajul sexual.

Mai poate scăpa vreo temă importantă, de la naștere la moarte, fără felia corespunzătoare de propagandă în spațiul european? (Să ne amintim ce am pățit în pandemie și în prima fază a războiului din Ucraina.)