Și eu am fost la Drumul Crucii, marșul unionist al tinerilor români de o parte și de alta a Prutului! Iată mărturia mea, făcută un an mai târziu, în 1993, precum și mesajul transmis atunci de participanți.

„Scriu această scrisoare în amintirea clipelor de acum un an, când 30 de tineri ai Basarabiei au pornit spre noi pe un «Drum al Crucii», aducându-ne pe rănile tălpilor fărâme din acel pământ sfânt. Tinerii Bucureștiului li s-au alăturat la numai patru zile de la plecare. Au mers pe un drum lung și greu, purtând pe o Cruce de lemn înălțată spre ceruri Iubirea, Credința, Speranța. Ca o umbră a Sfintei Cruci, trupurile lor s-au unit, într-o dintotdeauna îmbrățișare, formând o cruce vie.

Ȋmi amintesc că imaginea Crucii vii mi-a apărut la intrarea în Brașov, ca o revelație. Aveam în față o minune. Și abia atunci am înțeles pe deplin cum a reușit Neamul Românesc să dăinuie peste secole.

Parcă văd și acum lacrimile oamenilor, atât de multe lacrimi ce se prăbușeau surd pe pământ. Erau de fericire sau de tristețe? Era bucuria regăsirii sau durerea sufletului sfâșiat de înstrăinare? Nu știu, dar cred că erau în primul rând momente de comuniune cu sufletul Neamului... «Ȋn aceste momente mulțimile plâng». Misiunea acestor copii ai Țării era aceea de a împăca Națiunea cu Dumnezeu. Și aceasta nu este numai misiunea lor, ci a întregului tineret român, singurul care poate readuce comunitatea națională de azi pe calea dreaptă a Neamului Românesc.

Niciodată nu văzusem atât de mari mulțimi unite nu prin revoltă, ci prin dragoste, prin iubire. Prin dragoste de Țară, de pământ, de strămoși. Nu era o revoluție, ci doar un semn, o prevestire a ceea ce va veni – un glas al strămoșilor și al pământului. Un semn al renașterii sufletului românesc. (...)

Ȋn ultimele zile, la fiecare biserică în care ne plecam genunchii, ne rugam Domnului să ne trimită un semn. Și semnul avea să vină.

Ȋn clipa în care Crucea de lemn a trecut pragul Patriarhiei baierele cerului s-au deschis, dintr-odată revărsând – ca un minunat botez – picăturile calde ale unei ploi mângâietoare.

Poate că mulți au pus acest fapt pe seama întâmplării. Dar noi știam! Era încă una din nenumăratele dovezi că Dumnezeu este cu noi.

Mai mult! Exact în momentul în care P.F. Părinte Patriarh ne dădea binecuvântarea și rostea Numele Domnului, din cer a răsunat un tunet prelung și plin de măreție. Toți ochii s-au ridicat, iar Numele Domnului a răsunat pe buzele tuturor celor de față, mărturisind, cutremurați: «Cu noi este Dumnezeu». Iar când ultimul dintre purtătorii cămășilor albe a ieșit din curtea Patriarhiei, ploaia a încetat, la fel de brusc și la fel de miraculos.

Ce a însemnat apoi așezarea crucii aduse din Basarabia, lângă troița din Piața Universității? Sfârșitul Drumului Crucii, se spune. Dar cei ce spun aceasta nu știu că Drumul Crucii noastre abia a început. Căci atunci am mărturisit tuturor care ne este misiunea, care ne este datoria datoria față de Neamul Românesc.

Atunci ne-am așezat sufletul – unul singur – la umbra Crucii. Ȋmpodobind-o cu flori și lumânări și lacrimi, și ne-am jurat fără cuvinte că nu vom păși de acum înainte decât pe acel drum al dreptei credințe și al Neamului nostru, pentru totdeauna.”

(Textul a fost publicat în 1993 și semnat Crina Ianculescu, studentă în anul I, la Facultatea de Filologie din Brașov.)

La „Marșul Crucii” din martie 1992 a fost lansat „Mesajul copiilor Basarabiei către forțele vii ale Țării”:

„În întreaga sa istorie, neamul nostru s-a grupat, în ceasurile tragice, în jurul unor talismane mântuitoare: Biserica, Armata și Țara.

Purtăm în noi ideea creștină și de trăire românească, opunând celor fără de cruce și suflet: Crucea și Patria!

Știm cu toții ce se petrece la hotarul țării, unde satanicele umbre ale bolșevismului roșu istovesc încă sângele tinerilor României. Astăzi, când grupările politice se sfarmă între ele, noi, copiii acestei Țări care mâine vom cădea primii pe câmpurile de bătaie lângă hotarul de Răsărit atacat din nou de dușmani, acum, când glasul patriei ne cheamă să ne întindem mâinile cu drag la umbra Crucii Albe, să proclamăm într-un singur gând UNIREA tinerimii române.

Politicianismul ne otrăvește! Dar România Mare nu a ieșit din calculele politicienilor și din culisele partidelor, ci de pe câmpiile de luptă, stropite cu sângele veșnic tinerilor soldați români! Tinerii luptători ai României sunt singurii chemați să-și conducă destinul și Patria fiind singurii răspunzători în fața istoriei.

Credem că trebuie înlăturată nepăsarea ce pune stăpânire pe suflete, trebuie luptat pentru ridicarea normelor morale ale creștinismului la rangul ce li se cuvine.

Vremea ne e potrivnică. Trupul ne e istovit, picioarele ne sunt pline de răni. Dar nu vom obosi nicicând să afirmăm că Biserica, Armata și Școala reprezintă stâlpii Națiunii Române. Ele sunt garanțiile existenței, Statului și Poporului nostru.

În curând, poate, noi vom pleca la război. Dorim să încheiem acest marș, cu gândul de a ne îndeplini o datorie de suflet și cu speranța că amintirea noastră va rămâne întipărită în sufletul veșnic viu al României.

Drumul acesta este pentru noi o probă apostolică ce trebuie să marcheze mobilizarea conștiinței naționale. Acest mic eroism nu este nimic altceva decât o dovadă de voință și personalitate pe care noi, tinerii Noii Generații, suntem datori să o demonstrăm.

Ne aflăm în fața unui EV NOU.

O «comunitate fără Dumnezeu», chiar dacă pare să devină unitatea societății de mâine, nu e comunitatea de dragoste a creștinismului și nu se poate confunda cu ea. Comunitatea Bisericii nu poate fi substituită. Biserica este aliatul eforturilor noastre către unitate.

Afirmăm: Duhul României este viu! Inițiativa noastră nu vrea să fie altceva decât un imbold, o mică contribuție la opera Reîntregirii.

Risipirea noastră de neam trebuie stopată. Avem convingerea că ne stă în putință acum refacerea conștiinței de neam.

Naționalismul nu semnifică doar marea iubire pentru morții și pământul nostru, ci este mai ales setea de eternitate a României.

Tinerii de azi, ce par a hoinări pe străzi cu aerul celei mai mari indiferențe față de toate lucrurile pământești, neîngrijit îmbrăcați, cu părul în dezordine, pentru care Pământul este prea strâmt și cerul nu-i destul de înalt, cu teorii proprii despre Univers și despre viață, tinerii aceștia reprezintă cu toate virtuțile și defectele lor purtătorii loialității, patriotismului și ai onoarei naționale.

Tinerii văd dincolo de prezent. Ei vor ști să intervină în el prin viziuni, stări sufletești proprii.

Nu ne este teamă să greșim, pășind alăturea de drum, pentru că știm că există un drum care ne este menit.

Suntem generația sortită să închege noi sinteze românești, cu toate păcatele și cu toate darurile ce se află în sufletul românesc.

Atâta timp cât energiile creatoare românești nu au secat, nu ne pasă. Românismul există în istorie și asta este de ajuns.

Ziua de azi este istorie. Tineretul român este chemat să își conducă destinul și patria fiind singurul răspunzător în fața istoriei.

Scopul acțiunii noastre este de a împăca Națiunea cu Dumnezeu. Suntem siguri că la ceasul socotelilor, când rânduiala de azi va fi aruncată la coșul de gunoi al istoriei, judecătorul neamului va fi Mihai Eminescu însuși.

Noi nu dorim ca acest Marș să fie transformat în prilej de beneficii electorale ale vreunui partid. Am gândit această acțiune în spiritul unității românești, dincolo de orice idee partizană.

Dedicăm efortul nostru tinerilor luptători ai Armatei Române, pentru slava Bisericii și a Neamului!

Fie ca această Mișcare a noastră, prin trupul țării, să fie temeiul nașterii unei Generații Noi pentru România.

Așa să ne ajute Dumnezeu!”

Mesajul a fost semnat de Organizația Tinerilor Creștini Democrați, prin președintele Vlad Ceremuș. Liga Studenților din Universitatea București a transmis atunci că se identifică profund cu acest mesaj.

Citiți și 27 martie 1992: 31 de ani de la Drumul Crucii pentru reunirea Basarabiei cu Țara-Mamă. Mihai Tîrnoveanu: Să dea Dumnezeu ca, odată și odată, România să fie din nou întreagă, cu Bucovina de Nord, Basarabia și Bugeacul!

Fotografia de mai jos este inedită, fiind realizată în curtea Academiei Militare din Brașov, conduse pe atunci de regretatul general Petrișor Mandu, gazdă generoasă a tinerilor unioniști în perioada 20-22 martie 1992.