Coșmarul Morgenthau și sinuciderea Germaniei

De Redacția  /  

Dresda în ruină, după bombardamentul anglo-american din februarie 1945

Dresda în ruină, după bombardamentul anglo-american din februarie 1945

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În urmă cu 80 de ani, SUA au dorit dezindustrializarea, dezarmarea și „sterilizarea” Germaniei, dar au renunțat la plan, considerându-l prea nemilos. Astăzi, Germania se autodistruge de bună voie după un scenariu identic.

Un editorial de Victor Davis Hanson pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews.

*

Cu mai puțin de un an înainte de sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, Henry Morgenthau, pe atunci Secretar al Trezoreriei Statelor Unite, a elaborat un plan de coșmar pentru a pedepsi Germania postbelică.

După seria de războaie franco-prusac din 1871-1871, Primul și Al Doilea Război Mondial – împreună cu eșecul tratatului de pace de la Versailles din 1919 – Aliații din Al Doilea Război Mondial au vrut să se asigure că nu va mai exista niciodată o Germanie agresivă și suficient de puternică pentru a-și invada vecinii.

Când așa-numitul Plan Morgenthau a fost dezvăluit presei, în septembrie 1944, la început a fost elogiat pe scară largă.

La urma urmei, se presupunea că ar fi făcut Germania incapabilă să mai declanșeze vreodată un alt război mondial în Europa.

Este cert că Morgenthau imaginase o Pace Cartagineză, care să creeze o Germanie dezindustrializată, neînarmată și pastorală.

Germania postbelică ar fi semănat cu frontiera antică, pre-civilizațională, despre care istoricul Tacitus a scris în secolul I d.Hr. în a sa Germania.

Planul prevedea ca, în termen de șase luni de la capitularea Germaniei, toate instalațiile și echipamentele sale industriale să fie dezmembrate.

Ruhrul, renumitul centru al puterii industriale europene, urma să fie „sterilizat” permanent, prin lipsirea de energie, materii prime și infrastructură.

După război, planul prevedea dezarmarea aproape totală a Germaniei. Forțele sale armate, odată temute, urmau să devină inexistente.

De asemenea, erau prevăzute restrângeri masive ale granițelor Germaniei. Diverse țări, precum Uniunea Sovietică, Polonia și Franța, urmau să primească părți mari din Al Treilea Reich.

Securitatea viitoare a Germaniei urma să depindă doar de puterea și bunăvoința Statelor Unite victorioase și a aliaților lor.

Când Partidul Nazist, aflat pe moarte, a aflat de plan, ministrul Propagandei al lui Hitler, Joseph Goebbels, s-a dezlănțuit. El le-a strigat germanilor că sunt cu toții condamnați la nimicire dacă pierd războiul, inclusiv opozanții în creștere ai Partidului Nazist.

Chiar și numeroși americani au fost îngroziți de acest plan.

Generalul George Marshall, șeful Statului Major al armatei, a avertizat că simpla menționare a planului a stimulat trupele germane să lupte până la capăt, sporind numărul victimelor americane, pe măsură ce acestea se apropiau de teritoriul Germaniei.

Fostul președinte Herbert Hoover a criticat planul ca fiind inuman. El se temea de înfometarea în masă a poporului german, dacă ar fi fost redus la o țărănime rurală premodernă.

Însă, odată ce Aliații victorioși au ocupat o Germanie devastată, au văzut peisajul ei selenar, distrus de bombardamentele masive și de luptele din casă în casă, și au descoperit că „aliatul” lor, rusul Iosif Stalin, era necruțător și hotărât să facă toată Europa comunistă, administrația Truman a renunțat la plan.

Iată însă că există o tragică notă de subsol ororile abandonate ale Planului Morgenthau: în prezent, Germania își provoacă singură tot ceea ce Morgenthau a visat cândva.

Iluziile sale ecologiste au dus la închiderea mult prea multor centrale nucleare, pe cărbune și pe gaz.

Capricioasa „energie durabilă” eoliană și solară a făcut ca costurile energiei electrice să fie de patru ori mai mari decât media din Statele Unite.

Giganții Volswagen, BMW și Mercedes, care altădată dominau Europa, pierd astăzi clienți și profit. Decretele propriului guvern, privind vehiculele ecologice și electrice, fac o certitudine faptul că acestea vor deveni necompetitive la nivel mondial.

Economia germană s-a contractat în 2023. Iar Ruhrul, cu puterea mult diminuată, nu mai poate salva economia germană de propriii ei politicieni utopici.

Armata germană este aproape dezarmată și are un deficit de mii de recruți.

Industriile germane nu produc suficiente muniții, tancuri, nave și avioane, pentru a echipa chiar și această armată anemică.

La doar câteva sute de kilometri de Germania, în Ucraina, mai mult de un milion de ucraineni și ruși sunt morți, răniți și dispăruți – în cea mai costisitoare bătălie europeană după ororile de la Stalingrad.

Cu toate acestea, națiunea germană postbelică, atât de dinamică și energică nu cu mult timp în urmă, nu are acum forța de muncă, muniția și banii necesari pentru a ajuta Ucraina în mod semnificativ împotriva unui invadator rus tot mai puternic.

Peste un milion de imigranți au intrat ilegal în țară, marea majoritate a lor provenind din Orientul Mijlociu. Mulți dintre aceștia sunt ostili valorilor și culturii europene, după cum au demonstrat-o recentele crime teroriste. O cincime din populație nu s-a născut în Germania.

Poporul german, tot mai restrâns, este din ce în ce mai furios, mai dezbinat și mai deprimat. Rata de fertilitate de 1,4% este una dintre cele mai scăzute din lumea occidentală.

Ce tragică ironie a sorții!

După cel de-Al Doilea Război Mondial, administrația Truman a respins ideea unei Germanii pastorale, dezindustrializate și lipsite de securitate, deoarece reprezenta o rețetă crudă pentru sărăcie, foamete și depopulare.

Acum, însă, poporul german însuși a votat pentru propria versiune a Planului Morgenthau – prin reducerea de bună voie a orelor de lucru în fabrici, prin restrângerea aprovizionării cu energie și combustibil, și se confruntă cu milioane de străini ilegali și cu frontiere permeabile.

Germanii acceptă să nu aibă o armată care să le protejeze granițele nesigure – fără un NATO condus de SUA.

În urmă cu 80 de ani, cuceritorii Germaniei au respins ideea distrugerii națiunii învinse, pentru că au considerat-o prea nemiloasă.

Astăzi, Germania devine tot mai pastorală – se dezarmează, se dezindustrializează și se distruge - de bună voie.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (3)
  • viorel craciun 05.01.2025 19:26
    Acum daca urmarim putin trecutul din informatiile publice existente . planul in cauza al trezorierie americane , avand in vedere " marea criza economica americana , din anii respectivi anii 30, de fapt unul dintre " motivele acoperiri " mascate a dictaturii naziste " privind " finantele evreiesti de la vremea aceea si economia concuretiala europeana ( precizam la vremea aceea nu era RUSIA SI CHINA CONCURENTI ECONOMICI " MONDIALI , dar repet " MAREA OLIGARHIE FINACIARA SIONISTA AMERICANA " a gasit " supapa de supravituire " prin sacrificarea " OLIGARHIEI FINANCIARE SIONISTE EUROPENE " , cu asa zisul " PLAN MARSHALL " DE RECONSTRCTIE EUROPENA , prin " banii furatii evreiilor europeni depozitati de Nazisti in ELVETIA si prin asa zise " daune de razboi corecte mondial " si prin " Holocaust " corect , dar prin " obligarea Germaniei la " cedarii politice , economice , etc ,etc , privind " MORALITATEA SI VINA HOLOCAUST ( reala , dar santajabila permanent politic , asa cum s-a incercat si in Romania si se incearca , privind HOLOCAUST , manuale , INSTITUTII DE STAT , etc ,etc , cu toate ca ROMANIA NU A DEPORTAT EVREII , iar UNGARIA tara vecina a deportat din cifre asa zis oficiale 500.000 de mii , dar " UNGARIA ESTE ACUM UNDE ESTE CU TOATA DEPORTAREA EI IAR ROMANIA ESTE ACUM UNDE ESTE FARA DEPORTARE " si condusa de ei prin " alesi democratici in cauza de vreo 35 de ani .Dar revenind la planul prezentat in cauza , se pare ca noi uitam de alt plan financiar evreiesc olandez , adica planul Bakker -Schultz , CARE L-A VREMEA ACEEA NU A FOST APROBAT , DAR EVREUL OLANDEZ PRIN " CONTINUITATEA LUI POLITICA AMERICANA " L-A PUS IN APLICAREA CONTRA GERMANIEI ,prin decidentul sau politic european evreiesc doamne in cauza pe car os tim cu totii , dar cand ? DUPA CADERE " ANGELA MERKEL " asa zisa " FILO-RUSA " europeana , care din bun -simt crestin , fiind fata de preot a " adus emigarntii arabi in EUROPA " cu aprobarea de atunci si financiara si politica a tutoror si americani decidenti si englezi decidenti " Acum dupa caderea lui Schultz , si venirea la putere a " esticilor -germani " dupa schimbarile internationale si europene estice , este firesc ca " OLANDEZII SA SPUNA PRIN ALESUL LOR DECIDENT POLITIC EUROPEAN " UITA VINOVATUL -GERMANIA " Dar nemtii dupa ce s-a refacut , ca populatie , ca reconstrcutie de stat , dupa tot dezastrul si impartirea lor conform " PROGRAM PREZENTAT IN CAUZA " , dar nemtii vor ramane fiindca sunt " uniti , ordonati , disciplinati " si au nevoie doar de " LIDER " fiindca sunt obisnuiti de sute de ani cu " LIDER " , il vor gasii ca sa iasa dIN SITUATIA ACTUALA . DAR CE VOM FACE NOI , LA MARGINEA EUROPEI , CAND NEMTII " LOCOMOTIVA EUROPEI " VOR GASII ALT TREND NATIONAL ? , fiindca sigur cu " OLANDA SI VESTICII VOR GASII O SOLUTIE CEL PUTIN DE MOMENT DE APLANARE CONFLICT IN CAUZA dAR Vom vedea , sigur pana in 2026 , pe " TRENDUL DE TARA " actual " SI MAI RAU PANA IN 2030 , privind daca te uiti la PROGRAMUL DE DEZVOLTARE DURABIL AL ROMANIEI PE TERMEN MEDIU 2025-204 , ( pg.18 ) , unde din 2026 , dispare procentul de expprt roman de la cota din 2024 , la alta cota minima si creste " PROCENTUL corporatist zonal in PIB NATIONAL " Vom vedea cei care mai apucam sa traim , sau urmasii , urmasiilor nostri , vorba " literala in cauza "
  • H2SO4 05.01.2025 19:48
    Germania a fost cândva un pol al corectitudinii, al preciziei, al disciplinei, al rigurozității, al ordinei, al civilizației, într-un cuvânt un popor model.
    Este aproape de neînțeles cum de și-au ales să fie conduși de lideri nepotriviți care i-au adus în stare de hipnoză.
    O Merkel care le-a băgat mortu-n casă, mă refer la imigranți puturoși si cu pretenții, pentru care in loc de proteste, nemții și-au desfacut brațele si i-au oploșit in societatea lor. A început declinul fulgerător in doar câțiva ani, iar ca bomboană pe colivă au ales sabordarea întregii industrii, începând cu producerea "ventilatoarelor" simultan cu desființarea centralelor nucleare si pe cărbuni.
    Ce-ti faci cu mâna ta, se cheamă...sepuku.
    Când s-or trezi din hipnoză, va fi prea târziu... Alții vor fi departe.
  • Tic 06.01.2025 11:55
    Germania este "sinucisă " și cu ea ,întreaga Europă.
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  4. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  5. Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

  6. Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

  7. Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

  8. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  9. Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

  10. Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Ultima oră

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?