Cornelius Florin Stoica: Postul de televiziune Antena 3 CNN a difuzat un reportaj video editat din mai multe videoclipuri printre care două aparținând Lumina Cuvântului, încălcând drepturile de autor

De Cornelius Florin Stoica  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În data de 17 decembrie, postul de televiziune Antena 3 CNN a difuzat un reportaj video editat din mai multe videoclipuri printre care două aparținând Lumina Cuvântului.
 
Videoclipurile noastre au fost descărcate ilegal și editate ulterior. Logo-ul Lumina Cuvântului a fost blurat și acoperit grafic, astfel încât nu se mai poate identifica sursa imaginilor și de asemenea nu a fost menționată sursa lor.
 
Unul dintre videoclipurile noastre care a fost difuzat fără acordul nostru, a fost transmis în direct pe pagina noastră de Facebook. Reportajul difuzat a fost postat ulterior pe contul de YouTube al televiziunii Antena 3, acesta fiind condiționat de reclame comerciale. 

Este regretabil faptul că o televiziune care se pretinde a fi prestigioasă și demnă de un parteneriat cu CNN, descarcă videoclipuri ilegal și difuzează imagini încălcând drepturile de autor și de proprietate intelectuală. Lumina Cuvântului este un proiect jurnalistic independent și este protejat prin lege în ceea ce privește drepturile de autor și proprietate intelectuală. Amintim faptul că pirateria informatică este interzisă conform legislației în vigoare. (Legea nr. 8/1996) Pirateria informatică reprezintă descarcarea de conținut digital protejat de drepturi de autor fără permisiune. În ciuda ilegalitatii acesteia pirateria online este practicată din anumite motive și prin urmare se pare că este chiar încurajată de către anumite instituții de presă.

Echipa Lumina Cuvântului este deschisă pentru colaborări în ceea ce privește elaborarea de materiale jurnalistice, datele noastre de contact fiind vizibile atât pe contul nostru de Facebook cât și pe contul nostru de YouTube. În ceea ce privește difuzarea celor două videoclipuri, nu am primit nici o solicitare scrisă sau verbală din partea Antena 3.

Considerăm că prin acest gest regretabil al televiziunii Antena 3, încrederea în instituțiile de presă ar putea să scadă, astfel că publicul televiziunii mai sus menționate a fost dus în eroare prin faptul că televiziunea a prezentat imagini de la fața locului, fără ca reprezentații instituției să fie prezenți, ci doar s-au difuzat imaginile publicate de către terțe persoane în mediul online sau alte entități jurnalistice independente fără ca sursa lor să fie menționată.
A fost trimisă o solicitare pentru a se oferi un punct de vedere în ceea ce privește această situație însă postul de televiziune nu a răspuns până în acest moment.

Echipa Lumina Cuvântului
 
Foto:
 
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan a fost candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul evanghelist de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități” - DOCUMENT

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!