„Avem de-a face cu moartea în fiecare zi, aflăm de nenorocirea unor semeni de fiecare dată când ascultăm știrile la radio." Tineri care se sinucid pentru că nu mai cred în nimic, cei în vârstă pentru că nu mai cred în societate și în dreptate. Unii ucid pentru a se apăra, alții pentru a fura mii de euro sau un aparat foto. Tinerilor le e frică de viitor, bătrânilor, că o să se repete trecutul. Așa stând lucrurile, îți mai vine dimineața când te scoli să exclami: „Ce zi frumoasă!"? Poate doar dacă îți propui să nu mai citești ziarele, să nu mai asculți radioul, să nu te mai uiți la televizor. Adică, să te sustragi bombardamentului mediatic cu știri prăpăstioase. Dar te poți izola de ce se întâmplă în jurul tău, în lume? Și în lume, după ce citești, asculți, vezi, s-ar părea că se petrec doar grozăvii.

 

Filozoful, tot francez, Michel Serres observă că trăim într-o „societate în care se regizează frica". Ca dovadă, să numărăm de câte ori revine cuvântul „moarte" în informațiile de „fapt divers" ale fiecărei zile. Cui servește acest adevărat „marketing al fricii" explică, în cartea sa recentă „State of Fear" (Starea de teamă), autorul anglo-saxon Michael Chrichton: „Întreținerea fricii permanente este o formă de control al societății de către politic, mass-media și juridic". Oamenii de știință ne învață că omul este înzestrat cu un sistem de fixare în memoria vizuală și emoțională a evenimentelor traumatizante: catastrofe, accidente, acte teroriste, pandemii, incendii, inundații, cutremure, tsunami, demonstrații, scandaluri de tot felul, corupție. Potrivit mecanismelor biologice ale selecției darwiniene, cei care ies cel mai puțin afectați de asemenea întâmplări nefericite au mai multe șanse de supraviețuire. Ei vor putea astfel procrea și asigura supraviețuirea și dezvoltarea speciei. Sondajele de opinie TV atestă audiența numeroasă a temelor catastrofice, iar alcătuitorii de programe se conformează legilor pieței. Așadar, un cerc vicios, care amplifică răul, un rău tot mai exploatat mediatic.

 

Unei asemenea turnuri pesimiste, trebuie să-i existe însă și o variantă luminoasă. „Bineînțeles, nu e vorba de a-i opune acestui catastrofism permanent un angelism suav și naiv, ci de a ieși din alternativa sterilă între atitudinea pesimistă și cea optimistă față de viitor, de a o înlocui printr-o abordare realistă, lucidă, pragmatică și constructivă" - pledează Michel Serres, care exemplifică: „Fapte pozitive există în masă, în viața cotidiană a lumii: descoperiri hotărâtoare pentru viitor, creații colective, solidaritate, generozitate, legături transculturale etc. Trebuie doar să știi să le promovezi". Pentru a ieși din paradigma fricii și a te instala în paradigma creației colective a viitorului trebuie apelat la faptele pozitive care, legate între ele, potențează „dorința de viitor".

 

Claire Fortier-Durand are și ea o rețetă a fericirii. Ea apelează, pentru aceasta, mai degrabă la sensibilitatea feminină: „Să ascultăm, timp de câteva minute sau câteva ore, o muzică menită să ne trezească amintiri plăcute, să mergem la un film deconectant, să citim o carte amuzantă. A doua zi dimineața, vom avea puterea să primim, din nou, știri despre nenorociri sau grozăvii de tot felul". Autoarea franceză pledează pentru o adevărată revoluție spirituală, care ar fi capabilă să împrăștie spectrul catastrofalului și starea de teamă: „Revoluția este la îndemâna noastră și chiar dacă groaza e cuibărită în inimi, iar vorbele pot produce răni, mâinile pot învăța să mângâie, inimile să iubească, iar cuvintele să aline".

 

Mai pragmatic, un alt autor francez, Jean-Marc Bellot, propune, în locul soluției individuale, una ce apelează la colectivitate. Iar pentru aceasta, îi reamintește virtuțile. Însuși Winston Churchill, cel care a spus că „democrația este cel mai rău dintre regimuri, cu excepția celorlalte", a emis, cu alt prilej, o constatare mai puțin cunoscută, dar nu mai puțin memorabilă: „Într-o conversație de numai cinci minute cu un alegător obișnuit, poți obține un argument-beton împotriva democrației". Ceea ce, nu-i așa, vorbește tot despre valorile democrației, în care individul își poate spune cuvântul, iar acest cuvânt are greutate. Căci tot Churchill spunea: „Opinia publică trebuie să orienteze și să controleze, în orice împrejurare, acțiunile miniștrilor, care sunt slujitorii și nu stăpânii săi". Iată deci că nici măcar pentru Churchill democrația nu e chiar atât de deprimantă cât s-ar fi crezut. Fapt pe care își propune să-l demonstreze cartea „The Wisdom of Crowds" a lui James Surowiecki. În privința luării deciziilor asupra unei probleme complexe - se afirmă în carte - o mulțime de indivizi fără cunoștințe deosebite obține rezultate mai bune decât orice expert în materie. Afirmație sprijinită de un exemplu. În dimineața de 28 ianuarie 1986, când s-a aflat că naveta Challenger a explodat în zbor, piețele financiare au sancționat imediat cursul societăților asociate la programul NASA. La numai 21 de minute după catastrofă, cursurile la Rockwell, Lockheed Martin, Marietta și Morton Thiokol au pierdut 3-6 puncte. Către sfârșitul zilei, toate cursurile se stabilizaseră, cu excepția acțiunilor Morton Thiokol, care au continuat să scadă și au pierdut 12 puncte. Experții au reușit, abia șase luni mai târziu, să identifice vinovatul responsabil de explozia navetei: era Morton Thiokol. Ceea ce specialiștii au aflat după o jumătate de an de activitate laborioasă, gloata de simpli acționari „simțise" din primele clipe. Nu este, și acesta, un motiv de optimism, de încredere că nu (întotdeauna) e bietul om sub vremi, că știe „să supraviețuiască" în situații de catastrofă?

 

Redacția ActiveNews îi urează Domnului Corneliu Vlad La Mulți Ani!