Nu știu dacă în oceanul de cărți polițiste a fost vreodată vorba de o întâlnire a șefilor serviciilor de spionaj ale principalelor țări ale lumii. Dar un asemenea conclav există în realitate.

Șefii serviciilor de informații din câteva zeci de țări se întâlnesc de câțiva ani, în fiecare vară, într-un hotel din Singapore. Întâlnirile sunt cât se poate - și cât se dorește -de secrete.

Nimeni în afară de cei direct implicați nu știu nimic nici măcar despre despre pregătirile pentru o asemenea reuniune, chiar dacă ele pun în mișcare un angrenaj vast de intelligence, cu ași ai informațiilor și subordonați de-ai lor la toate nivelurile. Iar despre agenda reuniunilor nici vorba de scurgeri de informații.

Și totuși, în acest an, s-a produs o surpriză. Agenția Reuters a aflat, din cinci surse, câte ceva. Că la întâlnire au participat Statele Unite și aliații lor din lumea anglo-saxonă (Marea Britanie, Canada, Australia și Noua Zeelanda).

Și o revelație: că a fost și China.

Și o revelație încă mai mare: că Rusia nu a participat. Nu se știe dacă nu a vrut sau nu a fost invitată.

Mai mult n-a transpirat. Deci, indiscreția a fost calculată, bine dozată și secretul a fost păstrat cu strășnicie.

Că a fost o scurgere de informații nu mai e o noutate. Dar de ce tocmai acum s-a pus la cale, premeditat, o asemenea indiscreție, în ce scop? Căci e prima data când se întâmplă așa ceva. Nu pare a fi chiar o întâmplare.

Toate aceste informații și presupuneri le oferă publicului larg bineinformatul politolog american George Friedman, fondatorul a două agenții de presă care au fost numite și un fel de "puișori ai CIA pentru toată lumea”.

El presupune că nu s-a vorbit despre război, ci mai degrabă despre cum ar putea fi preîntâmpinat  estionat un pericol de război – interceptare, comunicare, avertizare etc.

Războiul e treaba generalilor, cei de la intelligence au altele, mai importante și mai subtile de făcut.

Așadar Rusia, care a participat (iarăși probabil) la întâlnirile anterioare, de data aceasta nu a fost de față.

Iar Friedman a ținut să adauge: "Evident, China nu a insistat ca Rusia să fie inclusă. Disponibilitatea chinezilor de a se aduna cu alte puteri în lipsa Moscovei înseamnă că Rusia nu este văzută ca o mare putere.”

China și SUA aveau ce să-și vorbească, slavă Domnului, China și India la fel. Dar și Rusia avea ce discuta cu SUA. Și atunci?

De ce n-a fost și Rusia? Friedman livrează două motive.

1. SUA vrea să puna capăt războiului din Ucraina și apelează la China să-și convingă partenerul "mai mult decât strategic” să încuviinteze să se facă pace.

2. Rusia ar fi în declin și ceilalți doi supermari ar trebui să prefigureze un viitor neconflictual al relațiilor lor și un viitor al lumii bun pentru ele.

Washingtonul ar vrea să știe dacă China poate convinge Moscova să accepte pacea și ce ar cere Beijingul în schimb.

Presupuneri.

Si probabil, mai zice Friedman, India ar vrea si ea să se mai distanțeze de Rusia și să se reapropie de SUA.

Iar Chinei i-ar conveni într-un fel, căci alianța militară anglosaxonă din Pacific ar coopta dar și tempera într-un fel India, care ar urma să-și destindă relațiile cu China.

Beijingul e interesat de detensionarea atmosferei în Asia de Sud, nu vrea război, ci acces neîngrădit în Pacific. 

De câtva timp, remarcă Friedman, "o serie de discursuri și articole în China subliniază nevoia de a evita conflictele și de a crește cooperarea”.

Întrebarea este însă dacă China ar renunța la realipirea Taiwanului la continent.

Iar Friedman răspunde ambiguu: "Chinezii au un nou sentiment al modului în care funcționează lumea (…). Nu e sigur dacă schimbarea tonului este permanentă. Testul va fi dacă ar înceta să amenințe cu războiul pentru Taiwan sau măcar si-ar limita amenințările la gesturi rituale. Dar, în ansamblu, China semnalează noi relații”.

Politologul american își încheie comentariul mulțumit: "Cei care scurg secrete au venit din țări care s-au descurcat bine la adunare. Ceilalți aproximativ 20 și-au păstrat anonimatul. Acesta este un eveniment major în schimbarea echilibrului de putere”.

Visuri.

Câteva precizări sunt totuși necesare.

1. Analiza acreditează ideea că alianța ruso-chineză dă semne că începe să se fisureze.

2. Washingtonul și Beijingul intenționează să cadă la învoială sau macar să reducă încordarea dintre ele pe problema Taiwanului.

3. India s-ar reorienta dinspre Moscova spre Washington.

4. Rusia ar fi în defensivă în Ucraina, și-ar pierde din nou statutul de superputere, iar SUA și China ar putea prefigura, doar ele, o nouă bipolaritate, Washington-Beijing.

Crede oare într-adevăr în aceste susțineri bine informatul politolog de la Washington?

Oricum, el are dreptate când pornește de la premisa că America s-a saturat de războiul din Ucraina și caută formule pentru a lăsa baltă, cât mai puțin abraziv, aventura în care s-a băgat.

Restul e deocamdată tăcere.