Corneliu Vlad: Eminescu, ctitorul politologiei românești. Scuturile supraviețuirii naționale: Echilibrul și Neutralitatea

De Corneliu Vlad  /  

Foto: Mihai-Eminescu.Ro

Foto: Mihai-Eminescu.Ro

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În clipa astrală a Unirii Principatelor Române, Mihai Eminescu avea nouă ani, iar când s-a recunoscut numele oficial al țării, România, împlinea 12 ani. Omul deplin al culturii românești a crescut așadar, s-a maturizat și s-a exprimat, tot mai lucid și mai răspicat, odată cu afirmarea statului a cărei efigie spirituală identitară avea să devină.

Tânără Românie se vă confrunta, încă din zorii existentei sale ca stat independent și până la urmă unitar (dar nu și pe deplin întregit) în timpul vieții sale. Iar Eminescu, prevăzând încercările existențiale prin care el avea să treacă, i-a definit clarvăzător și riguros sfidările cu care vă lupta și i-a jalonat calea devenirii. Eminescu s-a dăruit tânărului stat al românilor ca poet, prozator și dramaturg, ca filozof al istoriei și politolog, ca lucrător diplomatic, ca gazetar lucid și înflăcărat.Dar mai cu seamă ca militant de primă linie al intereselor și idealurilor naționale, de la primele elanuri în mișcările tineretului epocii până la elaborarea și aplicarea strategiilor ambițioase și temerare ale Societății "Carpați”.

Întreaga viață și lucrare a acestui mare roman au stat sub pecetea patriotismului și sub semnul naționalismului rațional. Iar viața sa tumultuoasă și zbuciumată și sfârșitul său nedrept de timpuriu au rămas în conștiința colectivă ca jertfă supremă pe altarul slujirii patriei, în luptele sale neîntrerupte pentru binele și propășirea ei. Au trecut un secol și câteva decenii de la dispariția sa pământeană, dar exegeții vieții și operei sale nu contenesc să-i investigheze, cerceteze, comenteze și răspândească uriașul patrimoniu de gândire și exprimare artistică prin capodopere pe care l-a lăsat viitorimii.

Cercetători aplicați, de la Titu Maiorescu și G. Călinescu, Dumitru Murărașu și C. Rădulescu Motru, Eliade, Cioran și Țuțea, Ilie Bădescu și George Ene, s-au aplecat cu precădere asupra moștenirii de politolog a Poetului național, cel care poate fi considerat, între multe altele, și ctitorul politologiei române moderne. Spiritul și verbul său au făcut lumină în desișul tenebros al unei epoci tulburi a Europei, dar mai ales a părții noastre de lume, pentru a-i defini mecanismele puterii și a desluși obscurele, maleficele jocuri ale unor forțe copleșitoare, "monștrii reci” ai epocii, cum îi numea Nietzsche, forțe de regulă potrivnice intereselor românilor.

Din articolele sale de ziar, care au îmbrățișat o vastitate de domenii, cei care s-au aplecat asupra rândurilor așternute ordonat pe hârtie reconstituie și ne restituie o arhitectură bine structurată a doctrinei de politolog a lui Eminescu. Ei descoperă și scot la iveală un edificiu de concepție și aplicativitate practică întru totul valabil și astăzi, într-un moment istoric nu mai puțin complicat și cotropit de primejdii pentru ființa noastră națională.Încercările feluriților Zoili de a demonetiza sau răstălmăci parșiv mesajul lui Eminescu se spulberă, de peste un secol, una după alta.

Actualitatea lui Eminescu ca politolog și strateg al dăinuirii naționale rămâne neclintită și de netăgăduit. Impactul tezaurului politologic al gândirii lui Eminescu este uriaș și de arzătoare actualitate, dar mult-mult prea puțin frecventat și cunoscut și însușit de către puternicii zilei, adică tocmai cei ce ar avea datoria sfânta să se supună primii comandamentelor acestei doctrine care este, în ultimă instanță, cea a supraviețuirii naționale.

Preocupările de politolog în domeniile securității și siguranței naționale au ca filigran al întregii sale concepții de politică externă supraviețuirea statului independent România.

Din acest cuprinzător tezaur de înțelepciune politică pot fi valorificate și aplicate astăzi, în fața multiplelor riscuri și pericole care asalteza mereu România, de la statul abia închegat și până în zilele noastre.

Un stat care nu avea în vremea lui Eminescu nici doctrină de securitate națională, nici un organism național specializat și care trebuia să facă față rivalităților dintre marile puteri inclusiv pe seama României și presiunilor multiple ale acestora asupra țării noastre.

Eminescu punea pe acest teren încă neatins primele jaloane pe calea devenirii statului român modern într-un climat tot mai complex și subminat constant de adversități și primejdii dinafară hotarelor. Prioritara era în această privință apărarea și salvgardarea țării de pericolele externe, care proveneau în majoritate covârșitoare din partea marilor puteri și a alianțelor sau adversitatilor dintre ele. Iar coordonatele politici externe a țării în acest context minat de riscuri, presiuni și amenințări sunt Echilibrul și Neutralitatea.

Despre ele, într-un articol viitor.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • Mihai Cantuniari 16.01.2022 06:44
    Foarte bun articol, concis si la obiect, concentrat asupra primejdiilor trecute si prezente ce ameninta fiinta nationala a unui Stat care de la nasterea sa a avut de luptat continuu cu amestecul strain si toxic, cu Mari Puteri foarte mici la suflet si caracter, cu interese monstruoase ascunse viclean sub cuvinte adormitoare. La fel si in prezent, nu poti fi patriot fara a fi si nationalist rational, veghetor neadormit fata de cantecele de sirena ale globalistilor totalitaristi agresivi, paranoici. Si atunci si acum avem aceiasi dusmani. Si avem aceleasi arme --- echilibrul, bunul simt, demnitatea, taria de caracter, darzenia celor care stiu ca au dreptate intru adevar.
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan a fost candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul evanghelist de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități” - DOCUMENT

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!