Cornel Nistorescu: Presa noastră crăcănată de partea Israelului

De Cornel Nistorescu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Nu-mi place acest subiect și nici această  situație. Dar nu o pot ocoli. Mă obligă profesia mea pe care am servit-o o jumătate de secol și mă încearcă un sentiment al datoriei. De aceea semnalez un fapt care ne poate discredita pe mulți dintre noi. Nu suntem echilibrați și nici obiectivi!

 

Balanța știrilor și comentariilor din  relatările privind situația din Gaza și de la  granița israelo-palestiniană este vizibil  prăvălită într-un subiectivism pro-israelian.  Înainte de a continua, trebuie să precizez un lucru. Nu am nici un strop de  înțelegere pentru atacul terorist comis de Hamas. Este condamnabil și merită judecat. Autorii lui trebuie să plătească pentru crimele comise, dar nu omorîți la grămadă, ca animalele, fără o  decizie pronunțată de o instanță de judecată.

După părerea mea, ne aflăm în fața unei situații în care comunitatea internațională, dacă mai are busolă și coerență, trebuie să-și spună cuvîntul.

Urmăresc cu sufletul la gură conflictul israelo-palestinian și situația din Gaza și nu pot să nu remarc dezechilibrul din presa română. Parcă am asista la un efort de a înclina balanța  percepției publice în favoarea Israelului. Jurnalele, relatările și  comentariile arată de parcă presa noastră s-ar fi înrolat într-o campanie de propagandă în favoarea Israelului. Ceea ce este nefiresc și incorect profesional, chiar dacă România are un parteneriat strategic cu Israelul și o mare parte din populația acestei țări este de origine română.

De cîteva zile, văd  pe micile ecrane cum un fost militar cu dublă cetățenie, română și israeliană, evaluează situația din conflict ca analist, ca martor și specialist. Se mută de la o televiziune la alta și opiniile sale sunt preluate pe diverse site-uri. El se numește  David Maxim. Nu-i știu gradul. Poate fi  David Maxim un comentator obiectiv? În nici un caz. Punctele sale de vedere nu pot contrazice opiniile ministrului apărării din Israel și nici ale statului său. Nu poate critica nimic și nici nu poate apăra pentru că nu este credibil. Eventual, poate fi mai dur. În mod normal, ofițerul israelian în rezervă ar fi trebuit să dea fuga acasă și să răspundă la mobilizare, cum fac și alți israelieni de  aiurea. El bate televiziunile. Punctele sale de vedere nu ar fi putut fi difuzate decît în pandant cu măcar un refugiat palestinian. Nu cu un luptător Hamas, ci cu un refugiat palestinian, cu un român surprins în Gaza sau cu un palestinian care a studiat în România. Regulile elementare ale jurnalisticii despre dispute și conflicte se supun celebrului dicton „audiatur et altera pars” (ascultă și cealaltă parte). Comunicarea balansată este valabilă inclusiv în politică și în diplomație, dar în acest conflict, mulți dintre colegii mei de breaslă nu o mai respectă. Cel puțin, în acest caz, în presa noastră, nici măcar nu se mai mimează. Nici vorbă de echilibru. În potopul de comentarii acuzatoare din ultima vreme, abia a încăput vocea unui palestinian, dacă nu mă înșel, jurnalist, dar acesta n-a apucat să spună mare lucru, pentru că a fost cel mai adesea acoperit de moderator și de invitați.

De cîte relatări am avut din Gaza și de cîte din Israel? Disproporția este evidentă. Care  este proporția între victimele Hamas din Israel și cele comise de  IDF și Shin Bet în Gaza? Parcă n-ar ști nimic și n-ar avea detalii despre drama civililor!

Luni, televiziunile difuzau aproape în buclă  știrea privitoare la recuperarea unui ofițer israelian (răpit de  Hamas) ca rezultat al  pătrunderii multiple în Gaza. A mai fost salvată de armata intrată în Gaza din captivitate și o „soldată”, dar nimeni nu a încercat să afle prețul, adică numărul morților, să ceară informații privitoare la numărul de vieți de palestinieni sau de persoane surprinse de conflict în Gaza!  Imaginile difuzate din Gaza (atîtea cîte au scăpat!), condițiile în care civilii încearcă să supraviețuiască arată o devastare totală, arată mai degrabă a exterminare.

Tolerează israelienii acest comportament nemilos după ce au supraviețuit unui holocaust? De ce tac politicienii români și  de ce presa ignoră tragedia și vorbesc numai despre situația prizonierilor luați de Hamas?

Și încă un fapt. Multe știri din conflict sunt comentate de ziariști români de religie iudaică sau de etnie evreiască. Pot fi ei obiectivi în prezentarea acestui conflict? Unii sunt cunoscuți chiar cu dublă cetățenie. Nici vorbă de o derobare elegantă sau de o precizare a identității lor. Cît de credibilă poate fi prestația unui jurnalist care aparține unei părți? Ce reacție am fi avut dacă o televiziune ne propunea un talk show despre situația din Gaza moderată de un palestinian?

Presa românească în cea mai mare parte a  relatărilor transmite preponderent  punctele de vedere  ale Israelului, cu nenumărate  declarații ale miniștrilor israelieni, interviuri telefonice cu cetățeni israelieni de origine română, cu rude sau cu prieteni. Declarațiile politice ale premierului României și ale președintelui au fost unele de un vizbil suport pro-israelian, fără o contextualizare a conflictului. Iar ziariștii se avîntă în  considerații de parcă ar fi scăpat toate hățurile gîndirii.

Conflictul arabo-israelian este vechi și ține de secole. Cel puțin în ultimul, românii și România s-au străduit să păstreze un echilibru, să țină balanța într-o judecată dreaptă.

De ce am renunțat la asta, mai ales că mintea de pe urmă ne trimite întotdeauna la o socoteală?

Cu un Post Scriptum din David Maxim la COTIDIANUL

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
Top 5 autori
VideoNews

Pr. Bogdan Florin Vlaicu, dialog cu părintele Filotheu Monahul de la Mănăstirea Petru Vodă și Av. Marina-Ioana Alexandru, despre semnele vremurilor, Antihristul, semnul, numele și numărul fiarei

Poeții Carlos Aquasaco și David Noria despre Constantin Barbu la Festivalul Internațional de Poezie de la Tomis

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (4)
  • Mars.60 Stefan 01.11.2023 12:17
    MAX IGAN - ISRAEL, GAZA 2023 CONFLICT WHAT'S REALLY GOING ON
    https://www.bitchute.com/video/AGkKWQ7NmewZ/

    MAX IGAN - ISRAELI FALSE FLAG = GENOCIDE GAZA
    https://www.bitchute.com/video/W2DgKT0fMigI/

    MAX IGAN - ISRAEL IS GENOCIDING GAZA
    https://www.bitchute.com/video/QZ3Sh6jXoQ3j/

    Gaza has become a ‘graveyard’ for thousands of children: UN
    În medie, 420 de copii palestinieni au fost uciși sau răniți în fiecare zi în Fâșia Gaza începând cu 7 octombrie.
    https://www.aljazeera.com/news/2023/10/31/gaza-has-become-a-graveyard-for-thousands-of-children-un
  • Mars.60 Stefan 01.11.2023 12:36
    Presa noastra de mult nu mai e a noastra, iar comunitatea internațională spune ce vrea conducerea politica a Israelului.
    Gaza has become a ‘graveyard’ for thousands of children: UN
    În medie, 420 de copii palestinieni au fost uciși sau răniți în fiecare zi în Fâșia Gaza începând cu 7 octombrie.
    https://www.aljazeera.com/news/2023/10/31/gaza-has-become-a-graveyard-for-thousands-of-children-un

    MAX IGAN - ISRAEL, GAZA 2023 CONFLICT WHAT'S REALLY GOING ON
    https://www.bitchute.com/video/AGkKWQ7NmewZ/

    MAX IGAN - ISRAELI FALSE FLAG = GENOCIDE GAZA
    https://www.bitchute.com/video/W2DgKT0fMigI/

    MAX IGAN - ISRAEL IS GENOCIDING GAZA
    https://www.bitchute.com/video/QZ3Sh6jXoQ3j/

    MAX IGAN - ISRAEL IS ISIS - ISIS IS BOLSHEVIK
    https://www.bitchute.com/video/LCGSZDjxWDHU/
  • Mars.60 Stefan 01.11.2023 12:42
    Cea mai malefica metoda de inducere a fricii si deznădejdii (vrajire) in poporul nostru este folosirea non-stop a posturilor de televiziune care revarsa fluvii de indoctrinare cu ura, minciuni, fake-uri si propaganda pro noua ordine demonica. Oamenii vor sa se informeze, sa stie ce li se mai intampla, si recurg la cea mai la indemana metoda - televiziunea, care apartine in totalitate acelorasi demonici promotori/profitori ai marii resetari (inselari). Si primesc din plin inselare satanica. Atata timp cat oamenii se vor inchina la ecranele lor, nu vor intelege ce li se intampla si imperiul celui viclean isi va desavarsi planul de pierdere si distrugere a cat mai multor suflete omenesti de pe pamant. Pierderea mantuirii celor mai multi gura-casca-tv prin marea si vicleana inselare a intunericului care, "ii informeaza" eficient si sigur. Daca pana acum ne-au vaccinat in brat cu zeama mortii fizice pangarind trupul omenesc, acum ne vaccineaza in minte/frunte cu ura, frica, dezbinare si deznadejde pangarind sufletul omenesc. Toate aceste actiuni ale intunecatilor se vor a se desfasura, dupa cum vedem, inlauntrul nostru. Atacul satanei se da asupra trupului si sufletului omenesc, acolo unde, potrivit Sfintei Scripturi (1 Corinteni 6:19-20) se afla Duhul Sfant, trupul nostru apartinand lui Dumnezeu si fiind templu al Duhului Sfânt. Si vedem cum mase mari de oameni se lasa dominate si manipulate si fac exact cum isi doresc imtunecatii ca intr-o vraja stranie colectiva. Si nu pot sa nu-mi amintesc avertizarea Domnului Iisus "vedeți să nu vă amăgească cineva"(Matei 24:4) si "Căci va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum și nici nu va mai fi. Și de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa nici un trup, dar pentru cei aleși se vor scurta acele zile."(Matei 24:21-22). Eu stiu ca omul fara Dumnezeu nu poate face nimic sa se apere de aceste forte demonice ale vremurilor de apoi pe care le traversam, doar Dumnezeu il poate apara daca apartine trup si suflet Domnului Iisus Hristos. Domnul Iisus va veni curand!
    El, Domnul este scaparea, nadejdea si bucuria vietii noastre, doar El ne poate salva in aceste vremuri periculoase si tulburi, slavit fie Domnul Iisus Hristos in veci si pururea, Amin!
  • CoRin 01.11.2023 12:52
    "FERICIȚI FĂCĂTORII DE PACE, CA ACEIA FIII LUI DUMNEZEU SE VOR CHEMA." De așteptat, asa cum a prins aproape întotdeauna, crăcănarea cu pricina prinde la cei care stau cu nasul în TV uitându-se la posturile de partid și de stat... Din punctul meu de vedere atunci când mor copii nevinovați nu mai sta în picioare nici un argument rațional, singurul lucru care se poate face este Pacea și oprirea operațiunii tribale de răzbunare.Unde v-om ajunge dacă toate statele se comporta asa? Oricum nu trebuie sa uitam ca într-un final Bunul Dumnezeu va împărții Dreptatea - și aceasta poate fi, contrara celei crezute de noi oamenii ca este întotdeauna a învingătorilor. Va indemn, în perioada următoare sa-i pomenim, pe toți copilașii nevinovați, uciși în războaie de peste tot în lume și sa nu ne oprim sa ne rugam pentru Pace! Doamne ai mila de noi păcătoșii!
Ultima oră

23:00

Magda Ursache: Fără Duh și fără Slovă? ”Între arta profană și cea religioasă este aceeași deosebire ca între o groapă și un monument”

22:34

Florin Palas: Dumitru Moldovan, ultimul luptător din rezistența armată anticomunistă de pe versantul nordic al Munților Făgăraș (+ 12 octombrie)

22:02

Cuvânt trezvitor al Părintelui Gheorghe Calciu: “Nu va lăsați intimidați de etichetele presei. Nu vă lăsați doborâți! Dacă-L ai pe Dumnezeu, ai într-adevăr vârtute și poți să răstorni cu bărbăția ta toate capcanele satanei”

21:55

Fostul prim-ministru al Scoției Alex Salmond s-a prăbușit și a murit subit după un discurs ținut în Macedonia de Nord

21:23

BlackRock, cel mai mare administrator de bani din lume a depășit active de 11,5 mii de miliarde de dolari, un maximum istoric

21:15

Trei ani fără robul lui Dumnezeu Marcel Petrișor ( + 12 Oct. 2021 ). VIDEO-INTERVIU: Despre cinstirea Sfinților din închisori

20:58

Tudor Avrigean: JUSTIȚIA, DREPTATEA ȘI KATEHONUL

20:30

MIZA NISTRU. 12 octombrie 1808: Rusia anexează Moldova și Țara Românească, după convenția semnată de Napoleon I și Alexandru I

19:22

Doliu în sportul mondial: A murit un atlet britanic de doar 28 de ani, care a reprezentat Marea Britanie la Campionatele Europene - VIDEO

18:20

12 octombrie: Sfinții Mucenici Prov, Tarah și Andronic; Cuviosul Cosma Melodul, episcop de Maiuma; Sfânta Muceniță Anastasia fecioara

17:36

Peste 6,5 milioane de români în diaspora: Suntem fruntași în Europa la capitolul emigrație - Revista presei 7-11 octombrie 2024

16:46

Globaliștii și-au dat jos masca! – Ceva foarte rău e pe cale să se întâmple...

15:44

Iohannis a beneficiat de sume uriașe din bani publici pentru a-și satisface mofturile - Victor Ciutacu îi numără lui Iohannis terenurile de golf: “Vila Lac 3 ar trebui redenumită Vila Lac Trei Găuri” - VIDEO

14:22

FENOMENUL ORTODOX ROMÂNESC DE LA SFÂNTA PARASCHEVA – Foto/Video

13:00

Alexandra Spireanu: "Care este Adevărul?"