În Academia Română, dominată de coterii, ca mai toată societatea românească, se duce o luptă pentru debarcarea academicianului Dumitru Radu Popescu și pentru ocuparea postului de director general al Editurii Academiei Române, post ocupat încă de scriitorul aflat în spital. Pentru multă lume, Dumitru Radu Ropescu, supranumit și DRP (pronunțat Derepe), este de departe cel mai important romancier în viață și unul dintre cei mai importanți scriitori ai literaturii române.

Unii mai mici sau mai răi nu uită și nu-l iartă pentru perioada în care Dumitru Radu Popescu a fost, pînă în decembrie 1989, președintele Uniunii Scriitorilor din România și membru în CC al PCR. În ciuda rolului său politic, nuvelele și romanele sale au supraviețuit reevaluărilor și detractărilor venite mai ales dinspre gruparea pretinsă de dreapta a scriitorilor din partida internaționalistă (zisă și a Străinătății).

La un moment dat, la Editura Academiei se naște un conflict intern. Într-un text semnat de prozatorul Nicolae Iliescu (redactor șef în Editura Academiei), apare o explicație:

Atmosfera de la Editura Academiei

„În editură, există de altfel moda numirii a câte unui redactor într-o funcție de conducere prin decizie internă. De aici, s-a înlănțuit suita de șicane la care am fost supus și care a culminat cu mârșavele calomnii la adresa conducătorului unității, a directorului general, acad. Dumitru Radu Popescu, și a amenințării cu chemarea dânsului în contencios administrativ. De altfel, însăși numirea lui, a lui Popa Mihai, este exact ca acestea ale noastre, prin decizia directorului general, nu prin concurs. Din redactor, Popa M. a devenit redactor șef și apoi director, fără niciun concurs. Au mai fost astfel de cazuri de numiri, fie de redactori șefi, fie de redactori șefi adjuncți, precum doamnele Alexandra Ciutacu, Elena Popescu și domnul Gh. Negrea. Toate cu scopul eficientizării lucrului în redacție". 

Mihai Popa deschide un proces în instanță prin care contestă dreptul directorului general de a lua decizii. Este destul de greu de stabilit dacă unii îl contestă pe Dumitru Radu Popescu numai pentru decizia luată în editură sau pentru post ori familia scriitorului vrea să îl retragă din alte rațiuni! Sau toate la un loc.

De o bună bucată de vreme, problemele de sănătate ale academicianului s-au înmulțit și intensificat. A fost internat prin spitale în mai multe rînduri. Și-a revenit și și-a reluat de fiecare dată activitatea pînă cînd situația s-a înrăutățit din nou. La un moment dat, din spital, Dumitru Radu Popescu a fost transferat de familie într-un cămin pentru vîrstnici. Trebuie precizat că, tot la solicitarea familiei, un medic generalist l-a consultat pe scriitor și a emis un certificat medical în care precizează că „se află în evidența noastră cu diagnosticul: tulburări neurovegetative majore (inapt cu statutul de angajat datorită incapacității permanente de a exercita atribuțiile de serviciu)„

Acest certificat medical (reprodus în facsimil) a fost prezentat la Editură și la Academie de către familia scriitorului și a reprezentat principala piesă de la dosarul campaniei de debarcare din funcția de directorul general al Editurii Academiei. Surprinzător, directorul adjunct Mihai Popa (fostul favorit al academicianului Dumitru Radu Popescu) și familia scriitorului declanșează cam în același timp o campanie împotriva directorului general al Editurii. În aceeași perioadă, oameni din editură apelează la un medic specialist în medicina muncii care să-l consulte pe academician. Dr Anca Roncea a constatat că Dumitru Radu Popescu este în deplinătatea facultăților și poate desfășura activități intelectuale. E drept, nu sportive, căci la Editura Academiei este suficient să gîndești și să dovedești luciditate și criterii logice.

Certificatul de incapacitate prezentat de familie a devenit baza de „lucrare" pentru Biroul Permanent al Academiei Române, preocupat să-l destituie pe DRP și să instaleze în locul său un conducător mai tînăr. Adică pe profesorul universitar Adrian Miroiu, fără performanțe editoriale, soțul Mihaelei Miroiu (și ea profesor universitar în aceeași școală), partea cea mai cunoscută din clanul Miroiu de la SNSPA, o școală socotită urmașa Academiei Ștefan Gheorghiu și instituția de învățămînt în care Serviciile secrete românești au cea mai mare influență. Acolo, predau profesorii Florian Coldea și soția!

Să revenim la debarcarea academicianului Dumitru Radu Popescu din fruntea Editurii Academiei. În baza certificatului medical de incapacitate eliberat de un medic de familie, nu de o comisie de specialiști, la solicitarea aparținătorilor și la presiunea Biroului Permanent al Academiei Române postul este scos la concurs. Anunțul este afișat la avizierul institutiei și se solicită înscrieri, în ciuda faptului că DRP se află încă în concediu medical.

De precizat că și președintele Academiei Române, istoricul Ioan Aurel Pop, se află într-un prelung concediu medical (cu certificat medical sau nu) fără ca nimeni să-i ceară debarcarea și fără să se organizeze alegeri pentru post. Fiind mereu spitalizat și în indisponibilitate, deciziile la Academia Română sunt luate de Biroul Prezidiului. Cine face parte din Biroul Prezidiului Academiei Române? Pe lîngă președintele Ioan Aurel Pop, mai mult bolnav, sunt cei patru vicepreședinți, academicienii Mircea Andruch-matematician, Nicole Mircea Zamfir-fizician, Răzvan Theodorescu-istoric și Mircea Dumitru -filosof și logician, și secretarul general Ion Dumitrache. Academicianul Mircea Dumitru este profesorul de logică, fost rector la Universitatea București și ministru al Educației, acuzat de plagiat, dar și de colaborare cu Securitatea. În absența președintelui Ioan Aurel Pop, mai recentul și mai tînărul academician Mircea Dumitru conduce Biroul Permanent, iar Editura Academiei se află în directa sa coordonare. Din cîte am aflat pe parcursul acestei documentări, vicepreședintele Mircea Dumitru este și principalul promotor al debarcării lui Dumitru Radu Popescu și susținătorul discret al aducerii pe post a profesorului universitar de SNSPA, Adrian Miroiu.

Puținii care l-au vizitat în căminul pentru seniori pe Dumitru Radu Popescu spun că DRP era nemulțumit de locul în care se afla și le spunea mereu:

-Scoateți-mă de aici și duceți-mă la Elias sau la Ana Aslan!

În cele din urmă, după un stagiu la cămin, marele prozator a fost readus la Spitalul Elias unde, acum, se află internat într-un salon.

Departe de urechile și de voința sa, se derulează, însă, cumplita încordare pentru debarcarea din postul de director general al Editurii Academiei. Procesul intentat de Mihai Popa a mers mai departe, fără ca președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop (și el într-o precară stare de sănătate), sau Biroul Prezidiului Academiei Române să încerce să-l stingă sau să ia apărarea academicianului Dumitru Radu Popescu.

După toate informațiile noastre, familia nu-l mai vrea acasă, iar conducerea Academiei Române nu l-ar mai vrea la Editură.

Unii ar putea zice „Sic transit gloria mundi", în vreme ce alții s-ar reduce doar la o trimitere discretă la obrazul Academiei Române.

Post scriptum:

Închei povestea cu o paranteză. Nu sunt și nu am fost membru al Uniunii Scriitorilor din România. Și nici nu voi fi. Asta am hotărît-o prin anii ’80, cînd Fănuș Neagu, afumat bine, mi-a zis:

-Băă, cît voi fi eu aici, tu n-o să intri niciodată în Uniunea Scriitorilor!

Și pentru că nu dormeam pe mine și pentru că știam ce scrisesem despre încasările sale pe scenarii în ancheta mea despre cinematografie și Casa de filme condusă de Corneliu Leu, i-am răspuns:

-Mai veneam pe la doamna Candrea să-mi iau țigări, dar, dacă este așa, nu mai intru nici la bufet!

Replica mea a fost valabilă pentru toate deceniile care au urmat și aș putea să o repet și astăzi. Nu mai vreau nici țigări de la Uniunea Scriitorilor, mai ales că nu mai fumez!

Fac această precizare pentru a înțelege că n-am fost publicat de Dumitru Radu Popescu nici cît a fost redactor-șef la revista Tribuna, nici cît a fost președinte al Uniunii Scriitorilor și nici după 1990, la Editura Academiei Române. În tot acest deșert de relație, există un mic palmier de 30 de secunde. Fără acesta aș fi putut spune că pînă în anul 2015 nu am vorbit și n-am avut nici un contact cu Dumitru Radu Popescu.

Acele 30 de secunde fac parte din altă poveste pe care o voi scrie cîndva.

Cotidianul