Cornel Nistorescu: Iohannis se chinuie s-o scoată la vopsea

De Cornel Nistorescu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Chiar nu mi-am imaginat că primarul Sibiului își poate vîntura caracterul pe scena publică mai ceva ca pe un scut ruginit sau ca pe o jucărie  stricată. Val de teutoni, oraș vechi, cetate cu reguli, oameni cu noblețe și onoare, cum să  te lipești tu de putere ca șoricelul în cutia cu clei de oase? Cam așa stă acum președintele nostru, lipit de fotoliul Cotrocenilor, învățat cu parfumurile și cu mierea de acolo și hotărît să mai guste puțin din bunătățile palatului. Altfel, n-ar fi încercat atîtea artificii să ajungă în alt loc moale, ba la NATO, ba un mahăr pe la Comisia Europeană, ba senator, ba chiar să împingă în locul său un om care să-i asigure imunitatea.

Ca ardeleanul, eu credeam că stă deasupra lucrurilor și trece peste micile slăbiciuni omenești, bucuros că vreme de un deceniu a fost bradul împodobit al României. Da’ de unde! Vremea l-a înrăit ca pe un refuzat și l-a făcut să muște și să arate că nu rămîne dator. Adică, să ne-o plătească!

Din păcate, exercițiul puterii strică rădăcinile și putrezește caracterul. În locul unei fundații în care să-și dedice timpul unor idei, Klaus Iohannis arată ca un trăgător de sfori prin culisele puterii. Așa îl văd eu după toate încercările de a se agăța de ceva. Acum, cînd realizez că de prin toate ungherele puterii se transmit semnale care vin dinspre același dirijor, nu pot să mă gîndesc la altceva decît la faptul că el este în spatele acestei nenorociri.

Răutatea și ambiția lui Klaus Iohannis ne-au făcut vedetele Planetei.

Nu recunoaște și nici nu-i pasă că el este principalul vinovat de această decădere a clasei politice din acești 10 ani. În loc să asistăm la instaurarea unei discipline măcar în economie, am văzut cum aroganța și disprețul produc parașute de președinți de PNL, cum inventează premieri slugarnici și cum influențele lui se întind ca pătura groasă pînă la Curtea Constituțională a României.

Refuz să cred că judecătorii CCR, unii politruci fiind, alții cu dosar la CNSAS, sunt totuși repetenți la Drept Constituțional și că pot participa la fredonarea Constituției României după cum li se dă tonul. Președintele României crede că noi suntem fraieri și nu ne dăm seama că el anunță deciziile pentru viitor chiar înaintea Curții Constituționale, ca pe o formă de prelungire a mandatului care seamănă cu o improvizație din lucrarea unei studente repetente de la Facultatea de Drept. Adică, ne spune el pînă cînd i se prelungește mandatul ca o gumă din izmene de care trage cît vrea el și Curtea redactează ca un răspuns din Domnul Goe, la data la care s-a gîndit președintele.

Credeți ce vreți, dar eu rămîn încoțopenit în bănuiala că soluția CCR cu anularea alegerilor prezidențiale a fost dictată. Și dacă acel Paștele Cailor de încheiere a mandatului a fost anunțat, atunci puțina logică pe care o mai am mă obligă să presupun că tot el a fost cel care a transmis și soluția cu anularea alegerilor după turul întîi. De ce s-ar fi avîntat Curtea Constituțională a României în anularea alegerilor pe baza unor rapoarte diluate, ambigue și lipsite de probe, livrate CSAT-ului de SRI și Ministerul de Interne? N-or fi simțit unii venerabili judecători (a nu se citi onorabili!) că notele de la SRI și de la alte servicii nu sunt probe, ci considerații, că pînă la dovezi și mărturii mai este o cale  lungă? Ce i-ar fi putut împinge la o asemenea decizie ridicolă din punct de vedere profesional după ce au și validat turul întîi? Numai o presiune dublată de amenințări ar fi putut produce o asemenea decizie. Iar bolovanul peste fotoliile bunăstării lor nu s-ar fi putut rostogoli decît din Dealul Cotrocenilor.

După felul în care s-a purtat în acești 10 ani, nu pot să imaginez că președintele Klaus Iohannis a fost cel care a răsturnat masa alegerilor din proprie inițiativă. E prea comod, prea dezamăgit de disprețul poporului care nu-i recunoaște măreția ca să mai facă eforturi și pentru un asemenea balamuc sau pentru o răzbunare. Toate planurile i-au eșuat, toate încercările sale s-au lovit de zidurile nepăsării și ale refuzului, așa că la ce i-ar fi folosit o așa aiureală periculoasă? Cîteva luni în plus în fruntea unei președinții disprețuite de popor!? Mare brînză! Cînd s-a întrebat „Ce fac eu?” el a răspuns un fel de „măcar, nu mai vreau nici postul vostru de premier”. Cu răspunsul său de „nu-mi trebuie nimic!” Klaus Iohannis n-a  făcut decît să recunoască sfîrșitul jocului. A dat OK la anularea alegerilor și apoi „Dumnezeu cu mila!”. Se duce unde o vedea cu ochii!  Scapă și de obligația față de Aliatul strategic! Dacă înflăcăratul Călin Georgescu nu s-ar fi trezit vorbind fără el și nu s-ar fi luat de Scutul de la Deveselu și n-ar fi pus sub semnul incertitudinii politica față de conflictul din Ucraina, cu siguranță, că ar fi scăpat ușor. S-ar fi întîlnit la predarea mandatului și la depunerea jurămîntului. Așa, cu felul lui de a vorbi mult și ușor, s-a băgat singur la încurcătură și l-a obligat să găsească o soluție și să se  expună la alte vagoane de blesteme și înjurături. Adică să intervină și s-o scoată la vopsea pînă să-și facă bagajele!

Populația s-a încins și acum tot aparatul se chinuie să o repare. Strigă din răsputeri, extremism, rusism, bani negri, interlopi și banditisme, diversiuni, rețineri și pune la cale percheziții. Participă Serviciile, Internele, televiziunile, partidele înghesuite și patrioții binevoitori. Toată suflarea aleargă și sapă după probe care să justifice decizia care face înconjurul lumii. Cine livrează un vinovat, un scenariu de complot sau o rețea cu legături în Rusia va fi îngropat cu onoruri militare și cu drapelul pe piept.

Numai că toate aceste strădanii, abuzuri, grosolănii și înscenări, în loc liniștească populația și să-i adoarmă nemulțumirea, o trezesc și o luminează.

Ba, o împing să caute ieșirea din coșmarul  apărut pe neașteptate.

 
Cotidianul
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (4)
  • rekk 10.12.2024 08:17
    Greșit! Toate acțiunile Dulapului au la bază UN ORDIN EXTERN! Toată panica nemernicului are la bază teama că n-o să poată aduce la îndeplinire același ORDIN EXTERN. Ăsta n-are treabă cu nimeni altcineva decât cu stăpânii de peste graniță - ceea ce face și mai mizerabil faptul că el arată spre Călin Georgescu, urlând din toți bojocii: „Implicare a unei influențe externe!!”

    N-o fi Georgescu neprihănitul de serviciu al națiunii, dar, în comparație cu catastrofa bipedă înfiptă în Dealul Cotrocenilor, chiar pare un salvator venit pe cal alb! :))
  • PeterMinea 10.12.2024 12:45
    Martin LUTHER!
  • Niko 10.12.2024 14:35
    Respect domnule Nistorescu !
    Ati punctat adevarul gol, goluț.
  • Sophie 10.12.2024 20:51
    Haideti ca asta e teatru chiar de 2 bani. Acum satrapii nici nu se mai chinuie sa puna macar o sceneta mai de Doamne ajuta, ca plebea crede orice le spune tatucu televizor, sau "prietenii" lor de pe fb, tiktok samd.

    Planurile astea au fost stabilite cu mult, mult timp inainte, si toti reprezentantii sint actori, inclusiv georgescu. A venit vreunul sa spuna pe undeva ca de fapt dulapul nu are nici un fel de drept constitutional sa mai stea la cotroceni? Nu, toti au urlat ca s-a anulat votul, de parca votul ala al plebei chiar ar conta. Sa fim seriosi. Toti s-au angrenat in circul cu aia perindati pe la televizor ca cine stie ce ar fi facut. Circ.

    Din pacate, plebea nu realizeaza ca nici unul care ajunge sa candideze vrea binele poporului si al tarii. Speranta moare ultima cum spune bietul roman.
  1. Crin Antonescu NU VOTEAZĂ CU Nicușor Dan și dinamitează Coaliția “M**e PSD” care vrea să “salveze” țara cot la cot cu Băsescu și Pleșu: ”Am dreptul să nu fiu luat în turmă de SECURISTOIZI ca dl. NICUȘOR, new entry”

  2. Cora Muntean: Am fost abordată de un comando. Au zis că sunt eliberatorii României de extremiști și dacă le pot acorda 5 sau 10 minute

  3. NICUȘOR DAN, sponsor oficial al producției EU SUNT NICU - povestea unui tânăr homosexual pe străzile Bucureștiului. Premiera la Muzeul Țăranului Român, Studioul ”Horia Bernea”

  4. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  5. Trump a dat lovitura: Primul Papă american la Vatican - Leon al XIV-lea

  6. Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

  7. Jenant dar sănătos: Trump se retrage în fața Houthis

  8. BTI: Vlad Voiculescu a făcut un lucru bun, la care eu nu m-aș fi gândit, necunoscând prea bine tefeliștii

  9. Declarație șocantă făcută de Nicușor Dan: ”Președintele are în mână un instrument foarte puternic – influența sa în justiție”. Reacția lui George Simion

  10. Virgiliu Gheorghe: Ce părere aveți: compensațiile oferite familiilor soldaților decedați pe care Nicușor Dan vrea sa ii trimita pe frontul din Ucraina vor fi suficiente pentru a le alina durerea? Întrebări pentru candidatul prezidențial soroșist

  1. PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

  2. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  3. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  4. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  5. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  6. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  7. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  8. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  9. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  10. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

Ultima oră

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion ÎN DIRECT cu Nicușor Dan AICI - VIDEO

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

Trump a dat lovitura: Primul Papă american la Vatican - Leon al XIV-lea

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

16:00

8 mai: Sfântul Măritul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, vulturul iubit de Iisus, Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare, Sfânta Cuvioasă Emilia, mama Sfântului Ierarh Vasile cel Mare

16:00

8 mai, Sărbătoarea MINUNII care se petrece ÎN FIECARE AN la mormântul Sfântului Ioan Evanghelistul: pulberea sfântă și vindecătoare care se ridică în aer

15:03

Maria Eftimie: Trăim vremuri în care glasul neamului nostru se stinge încet, sub zgomotul lumii moderne care ne cere să uităm cine suntem