

Povestea acestui cîntec este destul de simplă. Într-o zi, mergînd spre casă după un drum mai lung, Paula Hriscu s-a trezit fredonînd măsurile din linia lui melodică.
A realizat că acestea sunt din cîntecul despre care știa mai demult că într-o bună zi îl va scrie.
Ṣi povestea unui om, privită de ceilalți, este destul de simplă. După o mare cumpănă s-a hotărît să schimbe drumul și să înceapă o lucrare. Paulei Hriscu i-a venit să cînte. S-a trezit copleșită de un ton, de un gînd și de un fel de muzică.
Ṣi povestea unui popor, privită la scara timpului, este destul de simplă. Cu fiecare moment de încercare s-a tot strîns, s-a legat cu nevoi, cu suferințe, cu bucurii, cu temeri și cu speranțe. Ṣi în momentele cheie s-a exprimat destul de scurt. Ṣi apoi a cîntat pe limba sa doine, balade, bocete și colinde în care s-a regăsit.
În lunile noiembrie și decembrie, anul trecut, și în ianuarie, anul acesta, cîntecul Paulei Hriscu a răsunat peste tot. Era difuzat ca un mare hit. La televiziuni, la radiouri, pe străzi, la șocală, la demonstrații, în magazine și pe unde oamenii lucrau în grup, el se auzea obsedant.
Aceleași cuvinte simple rostite cu inconfundabila voce a Paulei Hriscu:
– „Da, da/ Ea este țara mea”
-„Si e despre tine, mîndră Românie”,
-„Da, da/Aici în țara mea”.
Cred că în aceste propoziții este toată frumusețea acestui cîntec atît de iubit de români, mai ales de oamenii fără ifose și contorsiuni.
Sună ca un apel, ca un program, ca un omagiu, ca o declarație de dragoste.
Oamenii se regăsesc în el ca într-o declarație românească de existență și de mîndrie. Și Paula Hrișcu semănă cu cîntecul ei care o definește prin toate tonurile sale.
Paula Hriscu vine din lumea moților. A copilărit în satele Apusenilor, la Bulzeștii de Sus, lîngă Brad, și prin tot ce cîntă spune și explicit și implicit, ca ritm și ca ton, dar mai ales ca trăire, ceva adînc din legătura moțului cu munții și cu limba română și cu povestea părinților.
Cînd o ascult o fac cu sentimentul că rădăcinile mele vin din asemenea cîntece și că mă regăsesc în ele mai mult decît în toate celelalte. De-aia m-am și trezit fredonînd prin casă.
– „Da,da /Ea este țara mea”, cum n-am mai murmurat nicicînd. Cu bucurie, dar și cu durere, cu ciudă, cu revoltă dar și cu un sentiment pe care nu l-am mai trăit atît de pregnant decît în copilărie cînd învățătoarea ne punea să cîntăm Imnul României. Atunci, prima oră din programul de școală începea cu Imnul țării noastre. Ne ridicam în picioare, un copil mai cu voce dădea tonul și cîntam cu glasuri aproape strigate. După atîtea decenii, mă trezesc fredonînd:
-Da, da! Ea este țara mea!”
Și am sentimentul că o fac mai cu durere, dar și cu un drag intens și îndesat, că iarăși simt un cîntec cu tot corpul, pînă la vîrful unghiilor, ca o căldură dulce, ca o legătură a mea cu tot ce mă înconjoară.
„România, mîndru plai” cu textul său bucolic se lipește de sufletul oamenilor ca un imn și exprimă în cîteva cuvinte legătura lor cu Țara. Succesul extraordinar al acestui cîntec a venit odată cu protestele și cu amplificarea sentimentelor de identitate românească. A fost preluat și amplificat de val și intonat ca un simbol sonor, ca un apel la refacerea unitătii pierdute.
Succesul Paulei Hriscu cu acest cîntec deja extrem de popular este unul din semnele importante că patriotismul se întoarce, că oamenii îl redescoperă, că îl simt și că există ceva mai adînc care îi leagă pe termen lung.
-„Da,da! Aici în țara mea”.


Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Și acum umilința națională cu cele cinci coifuri dacice și tablourile din colecția națională ale lui El Greco, Van Dyck și Rembrand și asta poate că e doar începutul...Dar așa cum spune priceasna la care făcea aluzie Mars.60 Stefan, ce folos dacă ai avea toată averea lumii și tot aurul, ai fi cel mai bogat jucător planetar dar nu îl ai pe Hristos, în schimb ai woke-ism, gender-ism, ...., satanism!! Cu asta de lauzi? Asta îți va fi pierzarea.
României, deocamdată, i s-a rezervat rolul cenușăresei Europei, dar peste tot e același curent antihristic, doar la noi e mai pregnant pentru că românul are o încăpățânare să nu renunțe la biserică, la liturghie, la Hristos, pentru toți arginții lumii. Și de aceea lovitura ciocanului este mai puternică în țara noastră.
Chiar mă întreb la ce le-or folosi acele coifuri dacice, în afară de a batjocori valorile națiunii române, suveranismul, cultul strămoșilor care îl avem înfipt puternic în inimile noastre, deși uni merg spre un extrem care lezează învățăturile Bisericii (vezi dacopatia). Doar poate dacă nu le-or folosi în vreun ritual chiar ei ca să-i facă mai puternici, să ce? Să zdrobească România, să-l înfrângă pe Putin? Chiar mă întreb. Pentru că ei înțeleg potențialul mistic-spiritual care îl are România și se tem grozav. Totuși în ciuda tuturor umilințelor dacă vom păstra ca și până acum puterea credinței și ne vom feri să ne mânjim cu ideologiile lor antiumane, Dumnezeu va interveni El însuși și va lupta de partea românilor, făcându-i de rușine pe dușmanii ei, și cred că asta se va și întâmpla. Cel mai mare avantaj este în ziua de astăzi, nu este bogăția, deși România e o țară cu resurse foarte variate, ceea ce ar face-o chiar un important ‘jucător planetar’ cum le place lor să se numească, cât mai degrabă să-l ai pe Dumnezeu ocrotitor ca să te apere “de ceasul ispitei ce va să vină peste toată lumea, ca să încerce pe cei ce locuiesc pe pământ” (Apoc. 3, 10). De aceea ne călăresc atâta și nu ne lasă să ne alegem liber președintele pe care îl merităm.
Am înțeles că Paula Hriscu e din Țara Moților, tot la fel ca și părintele Arsenie Boca, care era moț și el. Vă rog să rețineți această profeție a părintelui Arsenie: “într-un mod paradoxal și într-un interval de timp scurt, atenția lumii se ca concentra asupra țării noastre, datorită schimbărilor extraordinare care vor avea loc și a semnelor specifice care vor depăși cu mult puterea limitată de înțelegere a cunoașterii materialiste” (Noi Mărturii, Vol. II, p. 107). Rețineți aceste vorbe pentru că vom fi contemporani cu ele. Ele nu s-au împlinit dar se vor împlini în viitorul nu foarte îndepărtat. Putem vorbi de câțiva ani dar nu pre mulți.
Și atunci când se vor întâmpla, vă invit pe toți care scrieți pe Active News să comentăm aceste evenimente la un pahar de vorbă. Atunci românii își vor lua revanșa împotriva tezaurului vandalizat și a hegemoniei multinaționalelor în detrimentul românilor, ș.a.m.d. Dumnezeu nu rămâne datori nimănui, dar pe cei care îi iubește îi încearcă!