Orice operațiune militară concepută ca „rapidă și chirurgicală” presupune trei condiții: superioritate tehnologică, control al escaladării și neutralizarea capacității de ripostă a adversarului. Dacă una dintre aceste condiții eșuează, conflictul își schimbă natura. Iar când toate trei devin incerte, riscul sistemic crește exponențial.
Extinderea confruntării în proximitatea Golfului Persic ridică o problemă strategică majoră: strâmtoarea Ormuz. Aproximativ 20% din consumul mondial de petrol și aproape o treime din gazul natural lichefiat tranzitează acel culoar maritim lat, în anumite puncte, de doar câteva zeci de metri pe sens navigabil. O blocare, fie și temporară, prin atacuri asupra infrastructurii portuare sau prin scufundarea a două-trei nave comerciale, ar produce un șoc energetic global.
În termeni economici, aceasta ar putea însemna o creștere bruscă a prețului barilului, presiune inflaționistă în lanț și destabilizarea economiilor deja fragile.
Nu este vorba doar despre energie. Aproximativ 12–15% din comerțul maritim mondial tranzitează zona Golfului. Într’o economie interdependentă, întreruperea fluxurilor logistice afectează simultan Asia, Europa și America de Nord. Piețele financiare reacționează nu doar la realitate, ci la anticiparea riscului. Iar anticiparea poate fi mai destabilizatoare decât evenimentul însuși.
Strategic, problema majoră nu este doar confruntarea directă între state, ci proliferarea actorilor indirecți. Rețelele proxy, milițiile regionale, atacurile cu drone și rachete cu rază medie transformă conflictul într’un sistem descentralizat. În astfel de configurații, escaladarea nu mai este rezultatul unei declarații oficiale, ci al acumulării de incidente.
Istoria modernă arată că marile conflagrații au început adesea prin erori de calcul, nu prin decizii asumate de război total.
În paralel, se activează dimensiunea simbolică. Dacă această confruntare este interpretată ca opoziție între „lumea musulmană” și „lumea creștină”, atunci conflictul iese din registrul strategic și intră în cel identitar. Or, identitățile mobilizează mase, nu doar armate. În acel moment, nu doar guvernele decid dinamica, ci și emoția colectivă.
Aici perspectiva teologică devine relevantă nu pentru a legitima o parte sau alta, ci pentru a preveni absolutizarea conflictului.
Textul evanghelic vorbește despre „vești de războaie”, "despre războaie”, "despre "tulburarea neamurilor”, dar avertizează împotriva panicii eshatologice.
Cu alte cuvinte, criza nu trebuie confundată cu sfârșitul, iar analiza strategică nu trebuie contaminată de imaginarul apocaliptic.
Mai mult, avertismentul paulin că lupta nu este „împotriva cărnii și a sângelui” introduce o distincție crucială: demonizarea adversarului este începutul radicalizării.
În clipa în care un conflict geopolitic este transformat într’un război sacru, spațiul negocierii se contractă dramatic. Iar economia devine, la rândul ei, armă.
Pentru Europa, vulnerabilitatea este dublă: energetică și socială. Creșterea prețurilor la energie afectează direct competitivitatea industrială și stabilitatea politică internă. În același timp, societăți deja polarizate pot deveni teren fertil pentru narative antagonice.
În acest sens, discursul public devine parte integrantă a securității strategice.
Adevărata miză nu este doar cine câștigă un teatru de operațiuni, cât mai ales cine controlează logica escaladării și interpretarea ei.
Dacă actorii implicați reușesc să mențină conflictul în limite strategice și economice calculabile, există șanse de dezamorsare a escaladării. Dacă însă conflictul este mitologizat ca etapă a unei confruntări finale între civilizații, atunci simbolul va depăși strategia.
Istoria devine periculoasă în momentul în care oamenii încep să creadă că ei joacă un rol predestinat în ea.
Iar atunci când teologia este instrumentalizată de geopolitică, nu doar piețele devin volatile, ci și conștiințele.
Există, totuși, o perioadă de doar nouă zile, perioadă stabilită de strategii conflictului, dar care coincide și cu o anume profeție în care lumea o va apuca spre "Soare Răsare” sau "Nour Apune”.
Sunt nouă zile, așadar, nu pentru meditații sterile și nici pentru analize interminabile, ci pentru decizii lucide, diplomatice și, dacă este cazul, militare, care să oprească mecanismul escaladării, înainte ca acesta să devină ireversibil.
În astfel de momente, istoria nu așteaptă concluzii academice, ci discernământ și voință politică.
Dacă acest interval va fi folosit cu luciditate, criza de astăzi poate rămâne un episod sever, dar depășit. Dacă nu, ceea ce este încă un avertisment riscă să devină un prezent fatidic.
Diferența dintre un trecut frisonant și un viitor incendiar se măsoară, uneori, doar în câteva zile.
Va interveni Dumnezeu sau, nechemat fiind, va lăsa omenirea să’și aleagă și de data asta singură drumul?
În orice caz, în vremuri de grele amenințări și de negre frământări, credința adevărată îndeamnă la pace, la dragoste, la luciditate și mai ales la rugăciune.
Doamne, iartă’ne și scapă’ne!


Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Purtarea de grijă a lui Dumnezeu cu privire la destinul creației și al omului dacă nu se vede nu înseamnă că nu există.. indisolubilă fiind de planul de mântuire a lumii potrivit sfatului Său veșnic(!)..indiferent de impresiile noastre..
Doamne, miluiește.
Icosul al 10-lea
Ne-a cerut Mântuitorul Hristos să îi binecuvântăm pe cei care ne blestemă și să îi iubim pe cei care ne fac rău, dar suntem slabi în credință și răutățile vrăjmașilor noștri ne covârșesc. Pentru aceasta cădem către tine, Sfinte Gherasim, cerând să vii în ajutorul celor nedreptățiți, și te lăudăm așa:
Bucură-te, că pe creștinul cel nevinovat l-ai ajutat;
Bucură-te, că judecătorul i-a făcut dreptate celui năpăstuit;
Bucură-te, că stai împotriva pârâșilor care nu au frică de Dumnezeu;
Bucură-te, judecător ceresc care împarți dreptatea;
Bucură-te, că ne înveți să biruim răutatea prin bunătate;
Bucură-te, că ne îndemni să alegem iubirea în locul urii;
Bucură-te, împăciuitorule al celor care se vrăjmășesc;
Bucură-te, că aduci pacea în casele creștinilor;
Bucură-te, că pe părinți îi împaci cu fiii lor;
Bucură-te, că alungi tulburarea din mănăstiri;
Bucură-te, că pe cei prigoniți pentru credința lor îi întărești;
Bucură-te, că și noi mărturisim harismele tale;
Bucură-te, Sfinte Gherasim, zid nesurpat de uneltirile diavolești!
Icosul al 11-lea
Lumea aceasta, iubitoare de desfrâu și de apostazie, îi prigonește pe iubitorii de Dumnezeu, batjocorindu-i pentru credința lor. Și mulțimea ispitelor i-ar doborî la pământ, dacă nu ar fi ocrotiți de Dumnezeu și dacă nu ar fi călăuziți de ajutorul Maicii Domnului și al tuturor sfinților. Iar noi, cei care știm minunile tale, îți cântăm:
Bucură-te, că prin mustrarea celor necredincioși ne ferești de păcatul necredinței;
Bucură-te, primind rugăciunile celor ce se roagă ție pentru rudele lor;
Bucură-te, că îi ajuți pe copii pentru rugăciunile părinților lor;
Bucură-te, că îi ajuți pe părinți pentru rugăciunile copiilor credincioși;
Bucură-te, mustrătorule al celor care au mințile întunecate de păcat;
Bucură-te, că, în viață fiind, ai chemat oamenii să se spovedească;
Bucură-te, că și acum ne îndrepți pașii spre Taina Spovedaniei;
Bucură-te, că cei ce se roagă ție leapădă frica de spovedanie;
Bucură-te, împreună-rugător cu duhovnicii pentru îndreptarea ucenicilor lor;
Bucură-te, chip al povățuitului desăvârșit;
Bucură-te, biruitorule al patimilor, că îi ridici pe cei căzuți;
Bucură-te, călăuzitorule al păstorilor pentru rugăciunile celor păstoriți;
Bucură-te, Sfinte Gherasim, zid nesurpat de uneltirile diavolești!