Cora Muntean: Plânge sufletu-n mine și-mi fierbe sângele de revoltă. Acum, la Kaufland, în Bucureștii Noi, unde s-au făcut țarcuri.

De Cora Muntean  /  

Foto: Bună Ziua Brașov

Foto: Bună Ziua Brașov

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Plânge sufletu-n mine și-mi fierbe sângele de revoltă. Acum, la Kaufland, în Bucureștii Noi, unde s-au făcut țarcuri.

În față, o mamă cu fetița, cam de 5 ani. Copila plângea cu lacrimi șiroaie, dar fără a fi isterică. Din ochii-i luminoși și blânzi se revărsau puhoaie, iar ea își ținea mâinile sub bărbie, ca pentru a le strânge.

Mama a îngenuncheat în fața ei. „Haide, mergeam în altă parte, aici nu avem voie”. „Dar de ce nu avem voie? Uite, oamenii intră. Noi nu suntem oameni?”, suspina copila.

Eu stăteam la câțiva metri.

A venit o cucoană. De lume bună. Pălărie, mănuși din dantelă. De fapt, bănuiesc, că o panaramă care a avut noroc în viață. „Dar de ce plânge, dragă, copilul?”. Femeia, care-i săruta fetiței obrajii și-i sorbea lacrimile nu a zis nimic. Copila a privit-o ca pe o salvatoare. „Noi nu putem intra”.

Și a început matracuca să o facă troacă de porci pe mamă: „Dragă (ton de parcă ar fi vorbit cu servitoarea), îți place ce-i faci copilului? De ce nu te vaccinezi, inconștiento? O să ajungeți pleava societății, nu vă mai primește nimeni nicăieri. Voi ca voi, nu aveți decât să crăpați, dar nu vă dați seama ce le faceți copiilor, cum îi chinuiți, cum le distrugeți viitorul?”.

Fetița s-a oprit din plâns și o privea contrariată. Mama s-a ridicat și i-a spus: „Hai să mergem!”. Copila a prins-o cu putere de mână și au plecat, dar se tot întorcea să privească în urmă. Privirea ei, speriată, parcă voia să o îndepărteze pe scorpie de mama ei.

Nemernica se întoarce spre mine și câțiva oameni care mai priviseră, absenți, scena: „Nu am dreptate?”.

„Cucoană, ești o jigodie!”, i-am spus eu și am plecat să le ajung pe mamă și fetiță.

M-am oprit în spatele lor. Amândouă cântau „Rățuștele mele”. Am zâmbit și m-am întors din drum.

#nuedespreboală

#ucigașidesuflete
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (3)
  • o.c. 23.11.2021 13:17
    să le mulțumim partidelor care au făcut tot posibilul ca hipermarketurile deținute de corporații din vest să dețină monopolul asupra distribuției produselor alimentare. ba mai mult, le-au dat voie să-și deschidă hiper-magazinele (car unde se muncește pe salarii de mizerie) în orașe, nu la marginea lor așa cum ar fi fost normal, în felul acest distrugând competiția venită din partea magazinelor mai mici deținute de români.
    de asemena să le mulțumim și românilor care la fiecare tur de alegeri își iau țara înapoi și votează PNL/PDL, PSD, USR.
  • Filipan Daniel Marius 23.11.2021 16:21
    Nu pot sa nu fiu de acord, totusi si salariul minim va distruge orice a ramas din micile afaceri . Uita-te cat se platea acum 10 ani pentru o carte de munca si cat se plateste acum ? Incaseaza micile afaceri dublu sau triplu fata de ce incasau acum 10 ani ? Dimpotriva, multe afaceri mici incaseaza mai putin, marile companii, comertul online, lumea saraca sau care nu-si cunoaste prioritatile ca si asta e o mare problema la noi din pacate . De multe ori si sursa saraciei este exact imposibilitatea unui om sau a unei familii de nu-si da seama ce este intr-adevar esential, uita-te doar la vanzarile de tigari si alcool, mai nou si pacanelele fac ravagii .
    Nu ca nu au contribuit, dar nu as pune toata vina pe marile magazine pentru situatia in care se afla multe afaceri mici acum .
  • Quo vadis 23.11.2021 19:24
    Ce comentariu sa mai adaug? Mai e ceva de comentat? Sa-i arda focul sfant din cer pe tortionarii oamenilor. Bate un vant neomenesc in lume!
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  4. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  5. Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

  6. Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

  7. Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

  8. Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

  9. Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

  10. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Ultima oră

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?