Cora Muntean: La metrou, la Victoriei, era în fața mea. Își forța piciorul stâng să-l asculte și să pășească peste golul dintre tren și peron. La fel ca restul lumii, am vrut să-l ocolesc, să mă arunc în vagon, să prind loc

De Cora Muntean  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Când s-a clătinat, am stat în spatele lui și am întins puțin mâna spre el, dar a reușit singur. Ne-am prins amândoi de bara din mijloc și m-a întrebat ceva. Nu am înțeles și nu doar din cauza măștii. Pe care erau două urme de degete negre, parcă funingine. Și-a dat puțin masca la o parte și m-a întrebat de stația 1 Mai.
 
Atunci i-am observat gura strâmbă, pe care, repede, și-a ascuns-o sub mască. I-am spus că la a doua stație, Basarab, trebuie să schimbe, și că și eu cobor acolo. I-am arătat un scaun liber, dar a dat din cap că nu stă. Privea, prin geam, întunericul din tunel. La Basarab, toți au trecut pe lângă el, mai să-l spulbere. Nu putea mai repede, se chinuia să-și facă piciorul stâng să-l asculte. Purta adidași albi, ușori. Nu călduroși, dar, probabil, piciorul stâng nu simțea asta, iar dreptul era prea concentrat să-l ajute în echilibru. 

Stătea pe peron și privea. De această dată, nu întunericul, ci peretele gol și rece de peste linie. Când a venit trenul, s-a chinuit să-și treacă piciorul stâng în vagon și s-a așezat pe un scaun. Eu, lângă el, câteva scaune mai încolo. Și-a deschis rucsacul și privea, zâmbind cu ochii, în el. A scos, cu două degete negre, murdare de funingine, o pungă transparentă în care era un ursuleț. Din pluș, alb ca spuma laptelui. Mi-a surprins privirea și mi-a spus, trăgându-și puțin masca: „L-am luat pentru fetița mea. Va fi tare fericită”. M-am tras mai spre el și am aflat că a fost la cineva să muncească și așa a reușit să ia ursulețul. La 1 Mai, tot la muncă merge. Mi-am deschis geanta, dar nu am apucat să fac nimic. A întins mâna murdară spre mine, dar la jumătatea drumului s-a oprit, să nu mă atingă: „Să nu-mi dați bani! Sunt doar semi-paralizat, nu cerșetor. Mâinile, și mi-a arătat palmele, le pot folosi”. „A, nu, am încercat eu să mă scot, deși bani voiam să-i dau, căutam o mască. Poate am una nouă și v-o ofer”. „O mască, da. Asta e cam murdară”. I-am dat masca, s-a întors puțin cu spatele spre mine și și-a schimbat-o. Cea veche și murdară a împăturit-o atent și a pus-o în rucsac. „O spăl diseară”, a spus el. Se apropia stația 1 Mai. S-a ridicat cu greu, și-a tras piciorul stâng ca pe o ghiulea și s-a întors spre mine. „Sănătate! Să aveți o zi bună!”. „Îmi pare rău că nu am o jucărie la mine”. „Poate altădată”. S-a oprit pe peron și privea scările spre care trebuia să se avânte. Trăgându-și piciorul stâng lângă cel drept, de parcă se pregătea să escaladeze un munte. 

Am intrat într-un magazin și am cumpărat o păpușă mică, pe care o voi purta mereu cu mine.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (3)
  • Briela 01.02.2022 12:07
    Trist, atât de trist că pur și simplu nu am putut să-mi opresc lacrimile ce alunecau pe obraji! Câte drame se petrec în jurul nostru, câtă suferință este pretutindeni!
  • Tic 01.02.2022 15:35
    Ah, parca îmi vorbiți din suflet.
  • Mihai Floarea 01.02.2022 19:28
    Frumos exemplu de viață! E nevoie de multă compasiune, îndeosebi de empatie în aceste zile! Ce bine că am rămas încă oameni!
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  4. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  5. Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

  6. Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

  7. Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

  8. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  9. Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

  10. Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Ultima oră

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?