„Cincisprezece cuvioși și mărturisitori români sunt propuși spre canonizare, iar proclamarea canonizării lor va avea loc anul următor când Biserica Ortodoxă Română aniversează un secol de la recunoașterea statutului de Patriarhie”, informează Basilica.ro.

„Numele lor au fost propuse de sinoade mitropolitane din cuprinsul Patriarhiei Române, iar dosarele sunt în curs de analizare și urmează să fie aprobate de Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române – cu unele excepții, explicate mai jos.”, susține site-ul citat.

Astfel, primii sfinți din calendar a căror viață pământească s-a desfășurat (până) în secolul 21 ar putea fi români, transmite Basilica. Aceștia sunt: Arhim. Sofian Boghiu, Părintele Dumitru Stăniloae, Părintele Dionisie Ignat de la Colciu, Părintele Petroniu Tănase, Arhim. Cleopa Ilie, Ieroschim. Paisie Olaru, Părintele Dometie Manolache, Arhim. Serafim Popescu, Părintele Liviu Galaction Munteanu, Arhimandritul Gherasim Iscu, Protos. Visarion Toia, Protos. Calistrat Bobu, Părintele Ilarion Felea, Preotul mărturisitor Alexandru Baltaga, Protos. Iraclie Flocea.

Ciudățenia care frapează este că lipsește cel care este deja considerat sfânt de români, prin evlavia populară, una dintre condițiile canonizării, respectiv Părintele Arsenie Boca - Sfântul Ardealului.
Dosarul de canonizare a marelui duhovnic de la Sâmbăta, pătimitor și în lagărele comuniste, a fost depus încă din 2019 și este tergiversat din motive nelămurite. Chiar așa fiind este inexplicabilă nemenționarea acestuia dacă citim chiar și de două ori introducerea în problemă de la Basilica.

Inabilitatea comunicării pare să se fi transmis, ca o boală molipsitoare, de la „secretarul de partid” al Patriarhiei, cum îl consideră adeseori Ion Cristoiu pe Vasile Bănescu.  

Corect ar fi fost să se scrie „pe lângă dosarul de canonizare a Sfântului Ardealului - Arsenie Boca, deja depus și analizat dar rămas încă neaprobat, s-au mai depus alte 15 dosare”...

Nu mai discutăm de lipsa unor nume cu însemnătate pentru Ortodoxia lumii, cum sunt, dintre sfinții închisorilor comuniste, mari duhovnici care au luminat pământul românesc în viața lor, înainte și după căderea comunismului, și continuă să o facă din ceruri, ca Părintele Justin Pârvu, Părintele Arsenie Papacioc, Părintele Adrian Făgețeanu, Părintele Daniil - Sandu Tudor, Părintele Ilie Lăcătușu - cu moaște sfinte făcătoare de minuni aflate la vedere, Părintele Constantin Sârbu - descoperit recent cu moaște sfinte, Părintele Dimitrie Bejan, trecut și prin gulagul sovietic, Părintele Constantin Voicescu, Părintele Gheorghe Calciu, cu peste două decenii de încarcerare, cinstit și în America ba chiar și în Alaska, și mulți alții, după cum puteți citi și pe MĂRTURISITORII.RO.

Însăși ideea „rigorii” de impunere a doi „candidați” din fiecare Mitropolie pare cel puțin stranie. Ca și cum sfinții s-au nevoit pe parcele și tot așa trebuie să intre în calendar, ca parlamentarii pe județe. În plus, „regula” limitată și limitantă e încălcată de Mitropolia Clujului, unde IPS Andrei Andreicuț nu a găsit doi sfinți pe „parcela” lui.

Pentru că nu putem să nu observăm că nu există nici o femeie printre numele propose, îi sugerăm Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Andreicuț să o introducă pe Maica Teodosie (Zorica) Lațcu, absolventă a Facultății de Litere din Cluj, mare poetă, traducătoare, intrată în viața monahală la Mănăstirea Vladimirești și condamnată de regimul comunist, cu detenție în temnițele Jilava, Văcărești, Mislea, Miercurea Ciuc, Constanța. Așa cum ar trebui să-i stea alături, ca și în viața pământeană, prietena sa, doamna Aspazia Oțel Petrescu...

Pentru Biserica Națională, care este „Maica Poporului Român”, după cum spune Eminescu, și care o are pe Maica Domnului drept „Icoană Vie”, ca să îl cităm pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, lipsa din această listă a unei femei, a unei monahii care a suferit pentru credință, pare o scăpare de neînțeles.

În plus, lipsesc mireni cu viață sfântă care s-au jertfit sau au fost uciși în închisori pentru credința strămoșească și strălucesc ca noi martiri ai Bisericii Ortodoxe Române chiar fără canonizarea formală, cum este, între mulții alții, Valeriu Gafencu - Sfântul Închisorilor.

Dacă nu se „încadrează” în rândurile duhovnicilor cu siguranță aceștia fac parte dintre mărturisitorii ortodocși români ai secolului al XX-lea - după cum a declarat Sfântul Sinod anul 2025, în Patriarhia Română, ca Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române și Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea.

Academicianul, teologul, ziaristul, poetul, „gândiristul” Nichifor Crainic, Vasile Voiculescu sau Radu Gyr - Poeți ai Închisorilor, cei care au ținut în viață cu versurile lor mii și mii de suflete închise între gratii, nu sunt Mărturisitori?

Filosofii Petre Țuțea și martirul pentru Hristos Mircea Vulcănescu - pe care îl sărbătorim chiar azi la 120 de ani de la naștere și care are cerere de canonizare din 1993! - nu sunt, și ei, Mărturisitori? Trebuie să dăm cuiva socoteală în țara noastră pentru mucenicii neamului românesc?

Ne bucurăm că există măcar unul - Părintele Alexandru Baltaga - dintre Apostolii și Martirii Unirii, românii care au votat pentru Marea Unire (între care s-a aflat și Vasile Gafencu, tatăl Sfântului Închisorilor, de exemplu) și care aproape toți au fost vânați de NKVD în nordul Bucovinei, în Basarabia și la București, arestați, închiși în lagăre și închisori, deportați, exterminați. Dar ar fi meritat să fie mai mulți. Și ei sunt martiri și mărturisitori români ai secolului al XX-lea.

Cu riscul de a fi recatalogați „putiniști” de apărătorul de serviciu al lui Vasile Bănescu, slavul mascat cu „slavă” Vladimir Tismăneanu, semnalăm că Biserica Ortodoxă Rusă a canonizat după 1991 peste 1700 de noi martiri căzuți victime ale bolșevicilor, în frunte cu Țarul Nicolae Romanov și familia sa. În temnițele bolșevice din România au fost încarcerați milioane de români dintre care au murit sute de mii în urma regimului satanist de exterminare.

Dar ca să evităm cu o eschivă ștampila proslăvitorului ai cărui genitori au plecat de la centrala NKVD din Hotelul „Lux” de la Moscova și s-au trezit pe tancuri la București zămislindu-și urmașul în „Orașul Stalin” de la poalele Tâmpei pentru a-l proiecta apoi până la Caracas și Washington, vom aminti că până și Biserica Catolică are beatificate și canonizate deja nu mai puțin de 18 persoane în total, din România secolului trecut, aflată sub ocupația comunistă.

Dacă luăm în calcul datele recensământului din 2022 din România, rezultă că la cele 740.000 de catolici declarați, ei au beatificat și canonizat 18, respectiv 0,002%, în timp ce noi, la cei peste 14.000.000 de ortodocși (vreo 2 milioane nu au participat la Referendum, se știe) - doar 16, dacă îl considerăm și pe Arsenie Boca alături de cei 15, respectiv 0,0001%. Deci unul la un milion.

Păi cum vine asta, românii ortodocși majoritari au de 20 de ori mai puțini sfinți în țara lor? De ce numai 15-16? Raportat la ce? Sau... la cine?

Dacă aș fi fost Patriarh... (pot să spun asta, că sunt ziarist și nu risc să iau patru buline negre de la SS) l-aș fi chemat pe George Enache și, în loc să-l pun să bage bețe-n roate Mitropoliei Tomisului - un proiect care ar fi făcut dreptate Istoriei BOR (contestate de un austro-elvețian la editura unui anticreștin) dar și istoriei naționale, plus că ar fi întărit stabilitatea și securitatea națională a unei țări cu un război la granița Dobrogei -, l-aș fi pus să-mi spună câți bieți români au trecut prin experimentul satanist de la Pitești. Apoi, pe istoricul Adrian Petcu să-mi spună câți preoți și călugări, câte femei și câți români au fost uciși în total în urma încarcerărilor din lagărele și închisorile de pe cuprinsul României Mari masacrate și ocupate și din Gulagul sovietic. La final l-aș fi sunat pe Ionuț Corduneanu și i-aș fi spus:

„- Ionuț, scrie:

Propunerile Cancelariei și Președintelui Sfântului Sinod către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române:

1. Se canonizează Sfinții Români Mucenici de la Pitești și Aiud.

2. Se canonizează Cei 800.000 de Mucenici din Lagăre și Închisori (dacă îi adăugăm, cum s-ar cuveni, și pe basarabeni și bucovineni, se depășește cu mult milionul)

3. Se canonizează Cei 500 de preoți și monahi uciși pentru Hristos în temnițele comuniste și Mucenițele pentru Hristos din perioada regimului comunist.

4. Se canonizează Mucenicii români uciși în masacrele din timpul dictaturilor horthyste și staliniste: de la Ip, Treznea, Moisei, Mureșenii de Câmpie și de pe tot cuprinsul Transilvaniei ocupate, de la Fântâna Albă și Lunca Prutului, de la Bălți și de la Nistru.

5. Se canonizează Martirii Unirii, preoți, istorici, deputați care au fost uciși de regimul de ocupație sovietic pentru idealul Marii Uniri.

6. Se canonizează și cei doi Mihai care au luptat și murit martiric pentru Unirea tuturor românilor: Mihai Viteazul și Mihai Eminescu.

7. Se reactivează Mitropolia Tomisului, cu eparhiile de la Galați și Tulcea, în vederea sărbătoririi prezenței străromâne la Sinodul de la Niceea acum 1700 de ani și a cinstirii primilor martiri și mucenici ai Bisericii lui Hristos pe pământurile românești. Teodosie, doar dojană verbală făcută de Streza pentru agitația lui Tîrnoveanu și Grăjdeanu...

- Păi, Preafericirea Voastră, altfel ne-a venit în plic...

- Plicul dă-i-l lui Bănescu să-l înghită că lui îi plac ordinele! Apropo: să-l dăm afară că-mi ajung 10 ani de păsărească patavicească și nu vreau să mai spună Calinic că mi-am tras Chihuahua...

- Am înțeles, Să Trăiți!”

Sigur, se va spune: e bine și-așa, să ne smerim, sfinții se fac în timp, slavă lui Dumnezeu și pentru atât! Sau clasicul „Acum nu e momentul”. Este adevărat: noi știm să răbdăm. Dar a durat 35 de ani ca să vedem 15-16 nume pe o listă, din milioane de români uciși de bolșevici în timpul ocupației antihristice. Cu actualele premise ale ocupării Patriarhiei cam când credeți că se va proclama un an al Sfinților Închisorilor?

Iată lista celor 15 propuși spre canonizare, conform Basilica.ro:

Mitropolia Munteniei și Dobrogei

Două propuneri sunt confirmate de Mitropolia Munteniei și Dobrogei, doar că dosarele de canonizare nu vor fi înaintate Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ci Patriarhiei Ecumenice, fiind vorba despre monahi care s-au nevoit în Sf. Munte Athos.

În plus, ierarhii Mitropoliei Munteniei și Dobrogei susțin canonizarea celui mai mare teolog ortodox al secolului 20 și a părintelui supranumit „Apostolul sau Duhovnicul Bucureștilor”.

Iată care sunt cele patru nume a căror canonizare este susținută de Mitropolia Munteniei și Dobrogei:

Pr. Dumitru Stăniloae (1903-1993) 

Părintele Dumitru Stăniloae a tradus scrierile asceților, monahilor și clericilor ortodocși din secolele IV – XV care erau centrate pe practicarea Ortodoxiei – o latură la fel de importantă ca și partea dogmatică a teologiei ortodoxe. Acestea au fost publicate în seria intitulată Filocalia (gr. „iubirea de frumos”) și ulterior traduse și pentru publicul internațional.

„Când citim opera Părintelui Stăniloae, avem impresia că el este contemporan cu Sfinții Părinți și, în același timp, el îi face pe Sfinții Părinți contemporani cu noi. El însuși este un Sfânt Părinte al secolului al XX-lea”, afirma anul trecut Părintele Patriarh Daniel, care i-a fost student.

În timpul comunismului, Părintele Dumitru Stăniloae a trecut prin experiența temnițelor comuniste, din cauza participării la mișcarea cultural-duhovnicească Rugul Aprins. După căderea comunismului, a devenit membru al Academiei Române. Opera sa are o valoare inestimabilă, prezentând concepte de mare profunzime și finețe în cuvinte simple și adecvate.

Arhim. Sofian Boghiu (1912-2002) 

„Duhovnicul Bucureștilor” s-a născut în Basarabia și a fost, timp de opt ani, elev de premiul întâi. Închinoviat la Mănăstirea Dobrușa, a trecut Prutul în România după ocuparea Basarabiei de către sovietici. A condus obștea de la Mănăstirea Antim din Capitală și a fost condamnat la muncă silnică împreună cu intelectualii și clericii din grupul Rugul Aprins.

Două mari daruri au fost evidente: a pictat biserici și a călăuzit suflete la scaunul de spovedanie. „Toată admirația am avut-o pentru omul acesta. El nu prea vorbea, trăia”, afirma un alt mare duhovnic, Părintele Arsenie Papacioc. „În cununa părinților din veacul acesta, îl plasez în cer.”

Ieroschim. Dionisie Ignat (1909-2004) 

A fost al optulea și cel mai mic copil al unei familii de țărani din județul Botoșani. A urmat doar școala primară, unde a fost mereu premiant, și câteva clase de școală profesională. A ajuns în Sf. Munte Athos când avea 17 ani, împreună cu fratele lui, monahul Ghimnazie, și a devenit, treptat, unul dintre cei mai experimentați duhovnici din Sfântul Munte.

S-a mutat la Domnul în 2004, la 95 de ani de viață pământească, din care 78 petrecuți în Sfântul Munte Athos. La înmormântarea sa a participat actualul Rege Charles al III-lea al Marii Britanii.

Arhim. Petroniu Tănase (1914-2011) 

S-a închinoviat la Mănăstirea Neamț când era foarte tânăr. A studiat Teologia la București și a lucrat pentru scurt timp la Cancelaria Sfântului Sinod și la secretariatul Patriarhului Nicodim. A ajuns în Sf. Munte Athos în 1978, cu aprobarea statului român, după ce monahii de la Prodromu au cerut ajutor pentru revigorarea obștii în urma deceniilor de comunism din România, care i-a izolat.

A fost ales stareț în 1984 și a condus obștea de la Prodromu până în 2011, anul mutării sale la cele veșnice. „Rar mi s-a dat să întâlnesc un om cult și smerit, în același timp, cum a fost Părintele Petroniu!” a afirmat, la un moment dat, Mitropolitul Serafim al Germaniei și Europei Centrale și de Nord.

Mitropolia Moldovei și Bucovinei

Sinodul mitropolitan al Moldovei și Bucovinei a propus canonizarea îndrăgiților duhovnici Cleopa Ilie de la mănăstirea Sihăstria și Paisie Olaru de la Sihla.

Arhim. Cleopa Ilie (1912-1998)

A cincilea copil din cei zece ai unei familii de țărani credincioși, s-a închinovat, împreună cu un frate la Sihăstria Neamțului. Alți doi frați și o soră au intrat și ei în monahism. A fost, timp de trei ani, ucenicul Părintelui Paisie Olaru. La Sihăstria, a păscut oile obștii timp de 12 ani. A devenit stareț în 1945 și a fost hirotesit arhimandrit în 1947.

După instalarea regimului comunist ateist în România, a stat ascuns în munți. În 1964, a revenit la Sihăstria ca duhovnic. Ar fi putut să aleagă Sf. Munte Athos pentru nevoința călugărească, dar un cuvânt al sfântului Iustin Popovici l-a convins că în România nu se va mântui doar pe sine, ci și pe mulți alții. În 1987, a devenit nașul de călugărie al Părintelui Patriarh Daniel.

Ieroschim. Paisie Olaru (1897-1990)

Originar din județul Botoșani, a intrat în monahism la Schitul Cozancea, unde a petrecut 26 de ani, fiind, pentru scurt timp, egumen. În 1947 a devenit duhovnicul Sihăstriei Neamțului. Părintele Cleopa Ilie îl descria astfel: „Smerit, tăcut, blând, înțelept la cuvânt, foarte milostiv și iubitor de aproapele. Întotdeauna căuta pacea cu toți și iubea liniștea. Nu-i plăcea să trăiască între mulți și își ascundea viața și nevoința.”

„Părintele Paisie Olaru era un foarte smerit rugător, având darul lacrimilor. Dacă Părintele Cleopa era cercetat și căutat pentru cuvântul lui, Părintele Paisie era căutat mai ales ca un duhovnic care avea darul liniștirii duhurilor și al împăcării omului cu Dumnezeu”, a spus Arhim. Arsenie Popa, actualul stareț al Sihăstriei Neamțului.

Mitropolia Ardealului

Din partea Mitropoliei Ardealului sunt propuși spre canonizare:

Arhim. Dometie Manolache (1924-1975) 

A fost stareț al Mănăstirii Prislop, duhovnic al Mănăstirii Râmeț și absolvent cu media 10 al cursurilor de doctorat ale Institutului Teologic din București. Un documentar realizat anul trecut de Trinitas TV îl prezintă cu o profundă milostenie: le dădea săracilor hainele de pe el.

„Pretutindeni s-a răspândit mireasma caracterului său”, afirma, la un simpozion din 2015, Arhiepiscopul Irineu al Alba Iuliei. „De la părintele Dometie învățăm că viața credincioșilor este rodnică în măsura în care ei rămân în Hristos și-I îngăduie Lui să lucreze în ei. Mulți oameni ar putea să progreseze în cunoașterea iubirii lui Dumnezeu, dacă preoții și creștinii ar fi martori vii ai acestei iubiri!”

Arhim. Serafim Popescu (1912-1990) 

Originar dintr-un sat de lângă Alba Iulia, i-a fost secretar Părintelui Dumitru Stăniloae în perioada în care aceasta a fost rectorul Facultății de Teologie din Sibiu. Plecat cu o bursă în Grecia, a ucenicit șase luni la Arhim. Antipa ­Dinescu, starețul Prodromului.

A fost apoi, timp de 10 ani, starețul mănăstirii de metanie, Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, județul Brașov, „reușind să formeze o obște bine închegată”, nota Arhim. Ioanichie Bălan în Patericul românesc. După ­retragerea din stăreție a rămas duhovnic al obștii până la sfârșitul vieții.

Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului

De la Mitropolia Clujului, pe lista de canonizări pentru 2025 se regăsește numele unui (singur - n.n.) preot mărturisitor din temnițele comuniste:

Pr. Liviu Galaction Munteanu (1898-1961)

Părintele Liviu Galaction Munteanu s-a născut în 16 mai 1898 într-o familie de învățători din Cristian, județul Brașov. A fost doctor în Teologie al Universității din Cernăuți. Hirotonit preot de Episcopul Nicolae Ivan, a fost și rectorul Academiei Teologice din Cluj-Napoca.

În 1958, sub ascultarea Episcopului Teofil Herineanu, a întocmit o programă pentru catehizarea copiilor și adulților care l-a adus în atenția Securității. A fost anchetat, iar în 1959 condamnat la opt ani de închisoare pentru „uneltire contra ordinii sociale”. A murit în 1961 în temnița de la Aiud, ca urmare a tratamentului inuman la care a fost supus.

Mitropolia Olteniei

Doi stareți din Mitropolia Olteniei se regăsesc pe lista de posibile canonizări pentru Anul Centenar 2025.

Arhim. Gherasim Iscu (1912-1951) 

Născut în județul Bacău, a intrat în viața monahală de la 12 ani. După studii de Teologie la București, a fost, pe rând, stareț la Arnota, jud. Vâlcea, bibliotecar la Cernica (perioadă în care a refuzat să activeze în Mișcarea Legionară), și apoi misionar în Transnistria, unde a ajutat la înființarea a două mănăstiri și a învățat limba ucraineană, pentru a predica pe înțelesul tuturor.

În 1943, a fost numit stareț la Tismana, mănăstirea sa de metanie. În 1948, după ce a fost contactat de luptătorii din rezistența anticomunistă și a ținut o predică anti-comunistă, a fost arestat.

A trecut prin cele mai grele temnițe comuniste și a murit într-un spital de penitenciar, grav bolnav, în noaptea de Crăciun, împreună cu fostul său torționar de la Poarta Albă. În noaptea morții lor, i-a dăruit torționarului nu numai iertarea sa, ci și pe a lui Dumnezeu, spovedindu-l și împărtășindu-l.

Închinoviat la Frăsinei, județul Vâlcea, Arhim. Visarion Toia a fost numit, în 1929, stareț al Mănăstirii Lainici, care se afla într-o stare precară. A arătat o grijă deosebită pentru moaștele predecesorului său de la Lainici, Cuviosul Irodion, canonizat ulterior, în 2011.

Arhim. Visarion Toia (1929-1951) 

Sub conducerea sa, obștea a crescut. Părintele Visarion călăuzea obștea cu dragoste și smerenie. Dar viața pământească i s-a sfârșit în urma violențelor la care a fost supus de comandantul unei unități militare staționate în mănăstire cu aprobarea autorităților comuniste.

Mitropolia Banatului

Doi clerici sunt propuși spre canonizare de Sinodul Mitropoliei Banatului:

Protos. Calistrat Bobu (1900–1975)

De metanie de la Sihăstria, a fost trimis preot misionar în Banat, unde a întemeiat Mănăstirea Timișeni și a înnoit viața monastică de la Săraca, Partoș și Vasiova. „Pentru smerenia și blândețea inimii lui, a primit de la Dumnezeu darul vindecării și al izgonirii duhurilor necurate dintre oameni”, scrie Arhim. Ioanichie Bălan în Patericul românesc.  A trecut la Domnul în ziua de Paști.

Pr. Ilarion Felea (1903-1961)

A fost moț de pe Valea Crișului Alb devenit duhovnic al tinerilor din Arad. A fost condamnat de regimul comunist la 20 de ani de temniță pentru „activitate intensă contra clasei muncitoare și mișcării revoluționare”, adică pentru că nu propovăduia în duhul comunist. A murit în temnița de la Aiud pentru că a fost lipsit de asistență medicală.

Închiși de regimul comunist, Părinții Ilarion Felea și Dumitru Stăniloae au fost duhovnicii deținuților de la Aiud. Mai târziu, Părintele Stăniloae spunea că Părintele Felea îl întrecea din punct de vedere al vieții lăuntrice: „Eu am tradus Filocalia, dar el a trăit-o”.

Mitropolia Basarabiei

Din zona Basarabiei vin două propuneri de canonizare: un preot și un cuvios din Basarabia de Sud.

Pr. Alexandru Baltaga (1861-1941) 

În 1918, când s-a votat unirea Basarabiei cu România, Părintele Alexandru Baltaga a fost unicul cleric din Sfatul Țării. În 1940, când Uniunea Sovietică a ocupat Basarabia, avea aproape 80 de ani, ceea ce nu i-a împiedicat pe ocupanții sovietici să-l aresteze.

Mai întâi, a fost torturat pentru credință în temnițele NKVD-ului, serviciul de poliție politică al Uniunii Sovietice. Apoi deportat într-un lagăr din Kazan, azi capitala Tatarstanului, unde a murit în anul următor.

Protos. Iraclie Flocea (1893-1964)

Era bucovinean, dar s-a călugărit în Basarabia după ce Dumnezeu l-a salvat printr-o minune în timp ce lupta în Războiul de Reîntregire. Între anii 1941-1944 a îndeplinit ascultarea de exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Chișinăului, iar în martie 1944 a fost numit vicar eparhial pentru regiunile evacuate din Arhiepiscopie.

În 1945 a fost arestat și condamnat la 8 ani de muncă silnică în Siberia, doar pentru că era român și monah, ceea ce îl făcea automat dușman al Partidului Comunist și al Uniunii Sovietice. După opt ani de lagăr a reușit să se întoarcă, îndeplinind diverse ascultări. În 1992, a fost reabilitat de Procuratura Generală din Republica Moldova.

În 2025, Biserica Ortodoxă Română va împlini 140 de ani de la recunoașterea Autocefaliei și 100 de ani de la ridicarea sa la rangul de Patriarhie. Cu acest prilej, se pregătește canonizarea mai multor clerici care au mărturisit dreapta credință în cea mai grea perioadă de persecuții declanșate de regimul comunist ateist.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!