Rosenstein a cumpărat un iPhone nou și și-a instruit asistentul să configureze o funcție de control parental pentru a-l împiedica să descarce orice aplicație.

El a fost în mod particular conștient de atracția butonului „îmi place” al lui Facebook, pe care îl descrie ca pe niște „niște semnale luminoase de pseudo-gratificare”, care pot fi la fel de seci pe cât sunt de seducătoare. Iar Rosenstein ar trebui să știe: el a fost inginerul Facebook care a creat funcția „îmi place” de la bun început.

La un deceniu după ce a stat treaz toată noaptea pentru a programa un prototip a ceea ce se numea pe atunci butonul „genial”, Rosenstein aparține unui grup mic, dar în creștere, de eretici din Silicon Valley care se plâng de ascensiunea așa-numitei „economii de atenție”: un internet modelat în jurul cerințelor unei economii publicitare.

Acești refuznici sunt rareori fondatori sau directori executivi, care au puține stimulente pentru a se abate de la mantra potrivit căreia companiile lor fac lumea un loc mai bun. În schimb, ei tind să fi lucrat numai o treaptă sau două mai jos pe scara corporatistă: designeri, ingineri și manageri de produs care, la fel ca Rosenstein, au pus în urmă cu câțiva ani bazele unei lumi digitale de care acum încearcă să se desprindă. „Este foarte comun”, spune Rosenstein, „ca oamenii să dezvolte lucruri cu cele mai bune intenții, și ca acestea să aibă consecințe negative neintenționate”.  

Rosenstein, care a contribuit, de asemenea, la crearea Gchat în timpul unei perioade petrecute la Google, iar acum conduce o companie cu sediul în San Francisco care îmbunătățește productivitatea biroului, pare cel mai preocupat de efectele psihologice asupra persoanelor care, după cum arată cercetările, ating, tastează sau glisează telefonul de 2.617 ori pe zi.

Există o îngrijorare tot mai mare că, pe lângă utilizatorii dependenți, tehnologia contribuie la așa-numita „atenție parțială continuă” – limitând sever capacitatea oamenilor de a se concentra – și, posibil, la scăderea IQ-ului. Un studiu recent a arătat că simpla prezență a smartphone-urilor dăunează capacității cognitive – chiar și atunci când dispozitivul este oprit. „Toată lumea este distrasă”, spune Rosenstein. „Tot timpul.”

Dar aceste semnale de alarmă sunt banale în comparație cu impactul devastator asupra sistemului politic, despre care unii dintre colegii lui Rosenstein cred că poate fi atribuit dezvoltării rețelelor de socializare și a pieței bazate pe atenție care o conduce.

Trasând o linie dreaptă între dependența de rețelele de socializare și cutremurele politice precum Brexitul și ascensiunea lui Donald Trump, ei susțin că forțele digitale au bulversat complet sistemul politic și, lăsate necontrolate, ar putea chiar să facă democrația – așa cum o știm – un vestigiu al trecutului. (articolul continuă dedesubt) VIDEO:  

 

 

În 2007, Rosenstein a fost unul dintr-un mic grup de angajați Facebook care au decis să creeze calea cea mai ușoară – un singur clic – pentru a „trimite fragmente mici de pozitivitate” pe platformă. Funcția „îmi place” a Facebook a avut, spune Rosenstein, un succes „incredibil”: implicarea a crescut pe măsură ce oamenii se bucurau de impulsul pe termen scurt pe care îl primeau prin actul de a da sau a primi confirmare socială, în timp ce Facebook colecta date valoroase despre preferințele utilizatorilor care puteau fi vândute agenților publicitari. Ideea a fost în curând copiată de Twitter, cu „like-urile” sale în formă de inimă (anterior „favorite” în formă de stea), Instagram și nenumărate alte aplicații și site-uri web.

Colega lui Rosenstein, Leah Pearlman, pe atunci manager de produs la Facebook și în echipa care a creat „like-ul” Facebook, a fost cea care a anunțat funcția într-o postare din 2009. Acum în vârstă de 35 de ani și devenită ilustrator, Pearlman a confirmat prin e-mail că și ea a devenit nemulțumită de „like-urile” Facebook și de alte capcane de gratificare adictive. Ea a instalat un plug-in de browser web pentru a-și eradica fluxul de știri de pe Facebook și a angajat un manager de rețele de socializare pentru a-i monitoriza pagina de Facebook, astfel încât să nu fie nevoită să o facă ea însăși.

„Un motiv pentru care cred că este deosebit de important pentru noi să vorbim despre acest lucru acum este pentru că am putea fi ultima generație care își poate aminti viața dinainte”, spune Rosenstein. S-ar putea sau nu să fie relevant faptul că Rosenstein, Pearlman și cei mai mulți dintre specialiștii tehnologici din interior care interoghează economia atenției de astăzi au peste 30 de ani, și sunt membri ai ultimei generații care își mai aduc aminte de o lume în care telefoanele erau conectate în perete.

Este revelator faptul că mulți dintre acești tehnologi mai tineri se înțarcă de propriile produse, trimițându-și copiii la școli de elită din Silicon Valley, unde iPhone-urile, iPad-urile și chiar laptopurile sunt interzise. Ei par să respecte o regulă ilustrată printr-un vers de Biggie Smalls din tinerețea lor, despre pericolul de a face trafic cu cocaină: nu te droga niciodată cu propria ta marfă.

Într-o dimineață din luna aprilie a acestui an, designeri, programatori și antreprenori din domeniul tehnologiei din întreaga lume s-au adunat la un centru de conferințe de pe malul Golfului San Francisco. Fiecare dintre ei a plătit până la 1.700 de dolari pentru a învăța cum să manipuleze oamenii în utilizarea uzuală a produselor lor, la un curs curatoriat de organizatorul conferinței, Nir Eyal.

Eyal, în vârstă de 39 de ani, autorul cărții Hooked: How to Build Habit-Forming Products (Prins în cârlig: Cum să construiești produse care creează obișnuințe) are în spate câțiva ani de consultanță pentru industria tech, predând tehnici pe care le-a dezvoltat studiind îndeaproape modul în care funcționează giganții din Silicon Valley.

El explică trucurile psihologice subtile care pot fi folosite pentru a-i face pe oameni să dezvolte obiceiuri, cum ar fi variația recompenselor pe care oamenii le primesc pentru a crea „o dorință” sau exploatarea emoțiilor negative care pot acționa ca „declanșatori”. „Sentimentele de plictiseală, singurătate, frustrare, confuzie și indecizie instigă adesea la o ușoară durere sau iritare și determină o acțiune aproape instantanee și adesea irațională pentru a calma senzația negativă”, scrie Eyal.

Participanții la Habit Summit 2017 au fost surprinși când Eyal a urcat pe scenă pentru a anunța că discursul principal din acest an va fi despre „ceva puțin diferit”. El a vrut să abordeze îngrijorare tot mai mare că manipularea tehnologică ar fi oarecum dăunătoare sau imorală. El a spus publicului său că ar trebui să fie atenți să nu abuzeze de designul persuasiv, și să manifeste precauție în a nu trece linia către constrângere.

Dar el a fost defensiv vizavi de tehnicile pe care le predă, și a respins comparația dintre dependența de tehnologie și cea de droguri. „Nu fumăm Facebook și nu ne injectăm cu Instagram aici”, a spus el. El a proiectat în treacăt pe ecran imaginea unui raft plin cu produse de patiserie. „Așa cum nu ar trebui să dăm vina pe brutar pentru că a făcut astfel de bunătăți, nu putem da vina pe producătorii de tehnologie pentru că și-au făcut produsele atât de bune încât să vrem să le folosim”, a spus el. „Desigur că asta vor face companiile de tehnologie. Și, sincer: le vrem altfel?”.

Fără ironie, Eyal și-a încheiat discursul cu câteva sfaturi personale pentru a rezista la tentația tehnologiei. El le-a spus publicului său că folosește o extensie Chrome, numită DF YouTube, „care elimină o mulțime de declanșatori externi” despre care scrie în cartea sa și a recomandat o aplicație numită Pocket Points care „te recompensează pentru că nu te atingi de telefon atunci când trebuie să te concentrezi”.

În cele din urmă, Eyal a mărturisit eforturile pe care le face pentru a-și proteja propria familie. El a instalat în casa sa un întrerupător programabil conectat la router care întrerupe accesul la internet la o oră prestabilită în fiecare zi. „Ideea este să ne amintim că nu suntem neputincioși”, a spus el. „Suntem în control.”

Dar oare suntem? Dacă oamenii care au construit aceste tehnologii sunt nevoiți să ia astfel de măsuri radicale pentru a se înțărca tehnologic, se poate oare în mod rezonabil aștepta ca noi, restul, să ne exercităm liberul arbitru?

Articol integral aici.