Victor Roncea: Continuăm seria noastră de interviuri pe care ne propunem să o și publicăm în volum, la un moment dat. Așadar, știu că ați terminat de tipărit toate cele 100 de volume din noua supracarte de poeme intitulată Stîlpul versului.Stîlpul versuluiare tot 100 de volume și în fiecare volum sunt 100 de poeme. Așadar, 10.000 de poeme la fel ca și Eu am aprins chibritul care dă foc laniakeii. Aș vrea să dezvăluim câteva „descifrări tehnice" ale supracărții Stîlpul versului.

Constantin Barbu: Aș vrea să spun mai întâi de orice alt cuvânt că Stîlpul versului, așa cum ție ți-am mai spus, este o carte pentru Angela și va avea vreo 243 de volume fiindcă am promis în sinea mea că-i voi scrie câte un poem pentru fiecare zi din viața ei. Sunt peste o mie de zile de când ea nu mai este dar vocea ei încă îmi dictează ceea ce zboară trist prin mintea mea. Nu vreau să spun mai multe cuvinte, fiindcă sunt stări care nu se pot descrie și gânduri care nu pot fi spuse. Sunt evenimente în viață care te fac postum instantaneu. Nu-ți mai rămâne decât un „drog": cartea sau smintirea. Uneori vin chiar împreună și deodată.

a început a se scrie prin toamna anului 2021 și sper că-l voi înălța până la volumul 243 în toamna anului 2027. Desigur, e un proiect mental și nu depinde de mine. Orice poet „inteligent" nu trebuie să vorbească despre poezia sa că orice încercare de descriere este o distrugere. Mie însă nu-mi e frică de nici o distrugere fiindcă am trecut prin multe distrugeri. „Tehnic" vorbind, Stîlpul versului

Poemele din Stîlpul versului sunt într-un fel scrise pe un fel de lamă a minții când, fizic, ești un cutremur care te-a plasat deja într-o stranie levitație. Sintaxa este ea însăși distrusă și nu merită mila. Conexiunile anarhiste produc ceea ce trebuie și nu vrei nici tu nici producția: îndepărtări de sens, ruperi, răsturnări. Aboliție, cădere, indescifrabil. Aproape de nedescris. Ceea ce spun eu acum este o spunere „din eroare". Așa cum ți-am mai spus, dragă Victor, ceea ce a fost mai prăpăstios, mai delirant și mai smintitor în „filosofiile" grele din mahayana, din zen, în genialissimii Angelus Silesius, Dante, Rilke, Eminescu (și alți poeți geniali, nenumărați și nenumiți) a căzut în cascadă cutremurând un biet omuleț.

Se compune în această clipă din 100 de cărți. Cred că merită să le spunem titlurile fiindcă unele titluri sunt „speciale", mult îndepărtate de conexiunile verbale tradiționale: 

 

1. o lumină-mprumutată

2. neantul care termina arta

3. toată cerneala angelică

4. paragină de putrezire

5. Dumnezeu va aduce un ou

6. mierea din vid

7. am zarul care nu se rostogolește

8. azil mic în vid e totul

9. Domnul schimbă steaua

10. erai atît de frumoasă

11. mă descompun ca orice cadavru sărac

12. cuvîntul cînd era stea

13. era o lumină care călărea oameni

14. scriptorul cu sînge negru

15. arborele de la marginea vidului înflorește

16. un fel de carte uitată-n cimitir

17. lăsînd moartea gravidă

18. eu băutorul meu de sînge fiind

19. sclavul își privea titirezul

20. eu însumi sînt al neștiinței

21. iluminatul va putrezi în craniul meu

22. aerul rotund din delphi

23. zarul cade singur în țeasta domnului

24. martorul văzuse cum întrerup caligrafia

25. dementul suplinitor

26. la sfîrșitul cărții se schimbă gărzile

27. muribundul strîmbase destul galaxiile

28. clovnița neagră îmi șlefuiește mintea

29. morga goală rămâne goală

30. eram din cumplițenie

31. la patefon nu e nimeni

32. cadavrul meu va fi plin de versuri

33. trăiam deja indiferent în licărire

34. poemul care s-a sinucis

35. regele ciumei fusese poet

36. versiunea mea de pămânțean straniu

37. era o roire cu oarecare cianură

38. cartea ca o spaimă

39. beau cianură cu fluturele meu

40. o roză neagră-n mîna mea dreaptă

41. împăratul albastru

42. lumina neagră

43. flutura avea clavicule imaginare

44. regele în vers învia

45. nenăscuții nu văd niciodată galaxia

46. greierul cred că îmi luase ilumina

47. poemul schilod al îngerului de aer

48. vulturul transparent

49. poezistul mai trăise în levitație

50. steagul versului era steagul versului

51. scribii de la fulda

52. e o ceremonie de miere

53. neantul e pe sfîrșite

54. cadavru de rege mintal

55. era o măiestrie fără fereastră

56. spectrele vorbesc între ele

57. limba albastră tace în treacăt

58. craniul-adăpost

59. e o artă creierul

60. greierul avea în mintea lui un cîntec provizoriu

61. scrisoare pe meninge

62. versiunea se subțiase

63. cartea cu greu o transcriu

64. arcul fără săgeată

65. schițe de revoluție

66. convalescent cu craniul meu

67. versul distrugător era vers negru

68. palimpsestul inexscriptibil

69. conturul de cadavru

70. cartea spartă singură

71. cartea e goală

72. eu scriam pe dinafară

73. inversul care se întoarce

74. o clipă - „„a poemului"

75. scriu poezii în sistemul solar

76. scrisul mă minte că exist

77. eu mai bat un cui în vid

78. era gîndire neagră fără desemnări

79. scriam poeme fără posesor

80. la ce bun să inversezi vidul ?

81. e crimă existența

82. cascada de cranii

83. opera ruginise de mai multe ori

84. beam apă inventată

85. matrioșka vopsită

86. mă respectau crezînd că eu țin vidul

87. matrioșkă în vid

88. inchizitorii știau pe de rost chilioversul

89. poet cu zarul în mînă

90. vînzătorul de vid

91. se termină arta

92. voi da o petrecere cu cenușa mea

93. în crematoriul mintal

94. mintea suspendată se decolora

95. autopsia într-un vers

96. anonima neagră

97. obscura strălucință

98. poemul negru era nezugrăvit

99. eu aveam cicatricea pe meningea mea

100. imnul laniakeii

V.R.: Știu că veți participa în acest an la mai multe evenimente literare internaționale. Mi-ați spus că nu vreți să intrați în detalii dar câteva cuvinte generale am putea desfășura...

C.B.: „Evenimentele literare internaționale", cum le numești tu, zâmbind ușor, vor avea loc în Italia, Albania, Spania, Franța, SUA, Suedia și Mongolia. Este vorba despre apariția unor traduceri excepționale în italiană, spaniolă, franceză, engleză, suedeză și mongolă. Este vorba de câteva cărți de poeme, anume Roza mentală, Limba distrusă, Supremele Angelei, Eu am aprins chibritul care va da foc laniakeii (o antologie de 1000 de poeme din cele 10.000), Poelyzia.La Paris, în afară de o carte de poeme, va apărea o carte absolut spectaculoasă despre antologia de 1000 de poeme din Eu am aprins chibritul care va da foc laniakeii. Cartea va apărea în versiune spaniolă și în versiune franceză. Sper că voi fi într-o formă fizică rezonabilă și voi putea participa la două mari festivaluri mondiale de poezie. La unul dintre aceste festivaluri mondiale de poezie se va prezenta și un film documentar despre nemodesta mea persoană.

V.R.: Nu vreau să închei discuția noastră de astăzi fără să-mi promiteți că vom oferi și detalii despre „toate cărturăriile" cu care vă jucați în timpul vieții (așa cum vă place să spuneți uneori).

C.B.: Poate vom pune în joc câteva fragmente mai mult simbolice din aceste cărturării din timpul vieții...

Dar n-aș vrea să intru în afirmații și negații despre personaje semiobscure din culturica noastră de astăzi. În puține vorbe, i-aș propune președintelui Academiei Române să-și dea demisia din cauza plagiatelor multiple. L-aș ruga pe contabilul Varujan Vosganian să fie ce este (contabil) la Uniunea Scriitorilor din România, iar dacă duce lipsă de luciditate și onestitate ar fi bine să demisioneze și el fiindcă este cel mult un sfertoscriitor. De mai mult timp, în Academia Română, Ana Blandiana, cunoscuta dizidentă-DIE, o poetă mediocră la maximum, face tot felul de scenete și crize de imaginație ca să-l bage pe plagiatorul Cărtărescu lângă ea, în Academia Română. Există totuși riscul că dacă vom număra plagiatorii și „acoperiții" academici aceștia vor fi majoritari și ar putea să-și facă singuri academia lor...

V.R.: Revenind la Stîlpul versului, aș vrea să transcriem câteva poeme din ultimele zece volume și să ilustrăm răspunsul și cu unele coperți ale cărților, care sunt realizări grafice ale lui Orlando Duinea, graphic designer-ul cu care lucrați și pe care îl lăudați adeseori. Și îl așezați în cuvinte înalte și speciale pe Răzvan Burada, directorul Editurii Revers, care vă tipărește cărțile la cea mai înaltă calitate. Să publicăm și câteva coperți, poate din ultimele volume.

C.B.: Când vei vedea toate volumele din Stîlpul versului vei înțelege de ce numesc Editura Revers cea mai teribilă editură din România. Nu există nici o editură, chiar în lume, care să tipărească peste 1000 de volume din Monumenta Romaniae Historica (toate prin grija nemuritorului Arhiepiscop al Tomisului). Îți dau și o veste bună: că tot cu Editura Revers voi tipări volumele 736-1243 din Biblioteca lui Eminescu. Dar iată o parte din ultimele coperți, până la 100, din Stîlpul versului:

Fiindcă nu vreau „să spun cuvinte despre mine" aș zice că e mai cinstit să dăm câteva poeme din fiecare volum.

Volumul 91, Se termină arta:

9001

tu ești în spatele chiliocosmului

și mă aștepți

ai ochii-nchiși

dar știi că vin

cu mireasma rozei în minte

și-mi miroși craniul

ești preafrumoasă

și eu te iubesc

și vorbesc în versuri negre

chiar

dacă sînt acel spectru transparent

care n-ar fi meritat nicio viață

mă blestem mereu

dar n-am puterea meritată

ca să nu fi existat niciodată

zefir în azil

un semn mic despicat

în vidul cel mai mare

în care nu mai există

decît versuri scrise de mine

pe care trebuie să le scriu

9035

viața crede că se imită singură

e

o existență fără experiență

și e poetul ei

desființat

prin descompunere arătoasă

din

versurile cele mai fenomenale

eu însă

mă meditez în tîmplă

cum pot

9036

arta combinatorie

nu e o grea măiestrie

cînd nu te depășește

ea e o

boală cu palimpsest

și n-are

limbă moartă

ci numai îngeri în azil

ei îmi aprind mie

lampa numărul 5

ca să mă-ntunece

eu știu

și doar m-ascund

în zugrăveală

și timpul trece

Volumul 92, Voi da o petrecere cu cenușa mea:

9101

fac o revoluție în artă

sub ghilotina trans-

parentă

fiindcă știu cum

se auto-

distruge orice revoluție

și mai știu

să-mi scriu singur

un vers

și să-l recit

și iarăși mai știu

cum sună singurul

vers în sicriu

cînd îl scriu

și-l rescriu

versul sună și răsună

și n-am nevoie de revoluție

moartea e o artă

e cea mai grea

dar durează

nu e precum chiliocosmul –

un zgomot

9102

mintea avea o provincie

cu ipoteze negre

acolo beam haosul

numai eu

ca să uit de piramida

de cadavre

improvizată cu tristețe

abia așteptam

crepusculul

ca să vină

autodistrugătorii cu alte schițe

apoi se-ntuneca

și lumina nu mai

era din vreo lumină

și își înmulțea o

lume obscură

care mă excita

fără să-ntineresc

9109

e artă durabilă nu

improvizație

ca să se

sfărîme

în rărime scumpă

învelitoarele căzute

din cometă

mîine-poimîine apar

meteoriții

și din neputință

rămîne-o artă grea

în toate sensurile

meteoriții se arată rar

că e

scumpă rărimea

ca mirosul reginei

cu o singură roză

neagră în mînă

toată viața

Volumul 93, În crematoriul mintal:

9202

cînd va mai exploda

steaua

steaua va exploda

că în stea

sînt două stele

cînd le mîzgălesc

în versuri

le dau cu îngereală

din greșeală

greșeala e o artă

nașterea e o greșeală

și așa mai departe

 

9211

cartea în gură

se recită neîntrerupt

arată ca roza dumnezeiască

cartea zboară

și steaua eonului zboară

zboară și steaua și cartea

ca gîndul

e zgomot

e ilumină

muzica se reduce

moartea se reduce

tremură chilioversul

pînă se termină

cutremurul care niciodată nu se termină

o

tu

maestre zen

de ce-ți dai foc degeaba

la minte

tu nu vezi cum

ne minte ilumina ?

 

9212

muribunzii cred în arta mea

și

mă re citesc

pînă cînd nu mai sînt

muribunzi

atunci își fac fotografii

în formă de pizdă

și mor

eu îi număr și-i las neîngropați

ca să se vadă

ei înșiși

dacă există

marea reîntoarcere

Volumul 94, Mintea suspendată se decolora:

9301

încep ceva ca o carte

și n-are rost

nici un început

niciodată

mai bine mă bat cu perșii

și scriu iliade cu grecii

ținînd o pietricică-n

gură

e spaimă mare viața

pentru mine

și eu mă cred

nihilistul cu hîrtie neagră-n gură

și ca să fie nihilist

el nu scrie nimic

în fond :

am fost la delphi

și n-am rămas acolo

 

9302

steag în vid

dincolo

de piramida de cranii

pe steag

era un scris

cine citea scrisul

murea

9344

falsificam desemne

numai de galaxii

și lăsam muzica

să cînte singură

pînă era

iar zgomot

cum mai fusese

înaintea erei mele

tu mireasă frumoasă

mai ai clipite ?

eu îți scriu poeme

pe minte

crezînd în nesfîrșire

sau

măcar

în mireasma ei

 

Volumul 95, Autopsia într-un vers:

9407

rămăsesem pe pămînt

ca să

mă plouă din prima apă

stăteam în patru labe

și sub mine

se adăpostea cel mai mic toboșar

care bătea o tobă

mai mare puțin decît el

apoi eu terminam

poemul și ploaia

ploua

era o regie genială

și în laniakea

începea imnul laniakeii

și nu se sfîrșea decît în gaura neagră

unde începea altceva

și nu e bine zis

începea”„

și e rău zis și

gaura neagr㔄

 

9408

e poem găurit –

pe-acolo se trece

pînă-n spatele vidului

acolo

eu cu mintea

înfloresc teiul

să avem sub ce sta

în strada eminescu

pe unde trece

eminescu viu

o singură dată

9432

luna nu cade

decît în craniul meu

unde e mereu

o apocalipsă

și dumnezeu îi face descriere de trilogie

tu zici

că-n afară de mine

nu exist decît eu

pe dinăuntrul unui cadavru

în care palimpsestul

e stăpînul împăraților

și-apoi se-arată versiunile

care se-amestecă

de nu

mai rămîne decît o versiune

sau tot așa nu mai rămîne nicio versiune

unde

mi se

ține capu-n mînă

Volumul 96, Eu trag cu arcul în vid în tot eonul:

9506

la sfîrșitul minții

am deschis cartea

cu foile goale și excitate

avea dumnezeu morgă

acolo

dar i se stricase sintaxa

și

neantu-i ruginise

era sfîrșitul minții

și era greu

să-nceapă cartea

cartea era conectibilă

și

trebuia s-o mănînce cineva

9512

cartea e goală

de cartea mai goală

cartea mai goală

e-aproape cartea goală

eu iubesc cartea goală

cu autoportret

cu ea întrerup eu eonul

ca să cadă

erudiții în gaura neagră a vidului

dar nu oriunde

ci numai în craniul împăratului de poeți

care are acolo

un adăpost mic

unde poți bea o cafea fierbinte-n decembre

postum

9517

imperiul trist

din mintea mea

era mintea supraomului

o crimă străveche

eu exist

și e o viață ratată

de un ratat

care se transcrie

în versuri

într-o limbă

pe care n-a știut-o

decît acela

Volumul 97, Am ultimul craniu:

9607

în marele vehicol

sminteam revoluția

și îi ucideam

revoluționarii în vid

de ce ?

c-așa vream eu

să nu fie simetrie

9613

nebunul cu cerneală

scria cu cerneală

despre nebunul cu cerneală

în locul

nebunului cu cerneală

în cerneală

trebuie să fi fost

o scrisoare

scrisă pentru regina cu eon

o

Angela Angela

regină cu eon

mai întîrzii puțin

ca să scriu

peste versurile albe din vid

versurile negre

din vid

că m-a anunțat

fotograful cu zece raze

că vine mai devreme

9614

matrioșka are

în creier cîte imperii vrea

neanții-ncremenesc

deși

afară bate vîntul

și

eonul a rămas singur cu patefonul

Volumul 98, Poemul descompus nu mai era de-un singur fel:

9703

pe pereții crematoriului

nu

scriau

decît nihiliștii

mai bătrîni

de anul 1000

nimeni nu știe

de ce

și nu se află

nici nihiliștii-ntre ei

nu știu

care sînt

și care nu sînt

mai

bătrîni decît anul 1000

și scriu

toți pe pereții crematoriului

9711

sistemul cruzimii

stătea în eclipsă

tocmai cînd eu

vream să mă iscălesc

la

sfîrșitul artei

și aruncam

mărul verde în sus

și cînd cădea

nu spărgea nimic

9712

existența neagră ca versul

scris de-mpăratul

care credea

că-nviază

el auzise

din greșeală

că se repetă

și nu se-ndoia

auzind

atîtea secole de zgomote

în spatele cărții

Volumul 99, Eu aveam cicatrice pe meningea mea:

9711

sistemul cruzimii

stătea în eclipsă

tocmai cînd eu

vream să mă iscălesc

la

sfîrșitul artei

și aruncam

mărul verde în sus

și cînd cădea

nu spărgea nimic

 

9712

existența neagră ca versul

scris de-mpăratul

care credea

că-nviază

el auzise

din greșeală

că se repetă

și nu se-ndoia

auzind

atîtea secole de zgomote

în spatele cărții

9813

s-au întors în fine împărații

cu vechea vopsea

care avea culori

din cauza minții atît de luminate

eu

abia dacă mai vedeam

gravitația cu pupila

și aruncam în stupă

versul

visasem mai demult

că o să cad după vers

să-i dau abis

mușcînd din piatră

cu dinții mei

cu dinții mei

pe care mi i-au lăsat nihiliștii

pînă la sfîrșit

eu doar să-i iau

cometei numele

 

9814

alexandru cel mare

avea toată memoria

cînd a venit supraomul

cu caligraful lui

era prima dată

cînd supraomul venea

cu caligraful lui

atunci

nilul curgea

îngerul negru recita

eu vopseam peisajul

Volumul 100, Imnul laniakeii:

9902

omul cu cap transparent

nu e om

el e poetul țării românești

el nu scrie

cu nicio cerneală

el scrie cu sînge împărătesc

în care varsă rouă albastră

și schimbă schimbarea cea mare

tăiată în cuburi cu argint pe fiecare imagine

rezemată de vid

el e

poetul

țării românești

9950

împărații lucrau în haos

pictînd lebede negre

erau lebede negre

rămase

și eu la fel

aveam cadavru obosit

dar lucram

cu împărații în haos

pictînd și lebede negre

și tot ce

mai găseam

9952

versiunea periculoasă

mă ținea în pliscul păsării

ca să se vadă

prin craniul meu

ce e dincolo

în spatele vidului

de văzut se vedea bine

dar nu se-nțelegea

era schița

cu coduri

și se acoperea

și se-nvelea

și se-ascundea

era și craniul meu în pericol

dar nu-mi păsa :

eram scrietor