Nu toți globaliștii sunt încântați de Războiul din Ucraina. Una dintre vocile globaliste cele mai puternice împotriva conflictului a fost de la început Henry Kissinger.

Acum, i se alătură Jeffrey Sachs. Fost consilier al OMS, al Băncii Mondiale, al OECD și al FMI, Sachs este un nume greu al globalismului.

Asemenea lui Kissinger, el face parte din tabăra celor care cred că globalizarea se poate realiza numai pe timp de pace și că războiul este cel mai mare dușman al globalizării.

Textul de mai jos este un puternic manifest al acestei tabere globaliste „pașnice”. Și un semnal că globaliștii cu alte interese economice în afara celor din domeniul producției de armament, sunt disperați de prelungirea războiului.

Cu orice zi de război în plus și cu fiecare glonț tras, „globaliștii pașnici” pierd nu doar bani, ci și influență în fața taberei „globaliste războinice”.

Apărut în The Korea Herald, textul lui Jeffrey Sachs, pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews este un indicator important pentru a înțelege ce interese se află în spatele propagandei de război.

*

Cel mai mare dușman al dezvoltării economice este Războiul. Dacă lumea se afundă și mai adânc într-un conflict mondial, speranțele noastre economice – și chiar de supraviețuire! – s-ar putea spulbera.

Bulletin of Atomic Scientists a mutat acele Ceasului Apocaliptic la numai 90 de secunde de miezul nopții.

Cel mai mare perdant economic mondial în 2022 a fost Ucraina, unde economia s-a prăbușit cu 35%, potrivit Fondului Monetar Internațional.

Războiul din Ucraina se poate încheia rapid, pentru a începe refacerea economică, însă numai dacă Ucraina înțelege în ce situație dificilă se află, ca victimă a unui război prin procură americano-rus care a izbucnit în 2014.

Statele Unite înarmează și finanțează masiv Ucraina din 2014 încoace cu scopul de a extinde NATO și de a slăbi Rusia.

Războaiele prin procură ale Americii fac în general ravagii timp de ani întregi, ba chiar decenii, lăsând țările care servesc drept câmp de luptă – așa cum este Ucraina – în ruine.

Dacă războiul prin procură nu se încheie curând, viitorul Ucrainei se anunță dezastruos.

Pentru a evita o catastrofă pe termen lung, Ucraina ar trebui să tragă învățăminte din îngrozitoarea experiență a Afganistanului.

S-ar putea uita și la războaiele prin procură americane din Vietnam, Cambodgia, Laos, Irak, Siria și Libia.

Începând cu anul 1979, Statele Unite i-au înarmat pe mujahedini (luptători islamiști) pentru a hărțui guvernul susținut de sovietici în Afganistan.

După cum a explicat mai târziu consilierul pentru securitate națională al președintelui Jimmy Carter, Zbigniew Brzezinski, obiectivul Statelor Unite a fost de a provoca o intervenție a Uniunii Sovietice, pentru a o prinde în capcana unui război costisitor.

Faptul că Aganistanul urma să fie o pagubă colaterală în această afacere nu i-a interesat pe conducătorii americani.

Armata sovietică a intrat în Afganistan în 1979, așa cum sperau Statele Unite, și a participat la lupte în anii 1980.

În același timp, luptătorii susținuți de Statele Unite au creat Al-Qaeda, în anii 1980, și forțele talibane, în anii 1990.

Lovitura plănuită de Statele Unite împotriva Uniunii Sovietice s-a întors împotriva sa ca un bumerang.

În 2001, Statele Unite au invadat Afganistanul pentru a combate Al-Qaeda și pe talibani.

Războiul american s-a prelungit timp de încă 20 de ani, până când Statele Unite au plecat în sfârșit, în 2021.

Dar operațiunile militare americane continuă sporadic și astăzi în Afganistan.

Afganistanul este în ruine. În timp ce Statele Unite au risipit peste 2 trilioane de dolari cu cheltuielile sale militare, Afganistanul este sărăcit, având în 2021 un PIB pe locuitor de sub 400 de dolari.

Pe post de cadou de rămas-bun, în 2021, guvernul american a confiscat infimele rezerve de devize ale Afganistanului, paralizând sistemul bancar.

Războiul prin procură al Statelor Unite în Ucraina a început acum nouă ani, când guvernul american a sprijinut răsturnarea președintelui ucrainean Viktor Ianukovici.

Păcatul lui Ianukovici, din punctul de vedere al Statelor Unite, a fost încercarea sa de a păstra neutralitatea Ucrainei, în ciuda dorinței americanilor de a lărgi NATO pentru a îngloba Ucraina (și Georgia).

Obiectivul american era ca statele NATO să înconjoare Rusia în regiunea Mării Negre. Pentru a-și atinge acest scop, Statele Unite au înarmat și finanțat masiv Ucraina din 2014 încoace.

Protagoniștii americani de ieri și de azi sunt aceiași.

Persoana cheie a guvernului american în Ucraina, în 2014, a fost asistenta Secretarului de Stat, Victoria Nuland, care este astăzi Subsecretar de Stat.

În 2014, Nuland a colaborat strâns cu Jake Sullivan, care este astăzi consilierul pentru securitate națională al președintelui Biden, și care acum nouă ani avea același rol pe lângă vicepreședintele Biden.

Statele Unite au ignorat două realități politice dure în Ucraina.

Prima este că Ucraina e profund divizată etnic și politic între naționaliștii din Vest, care destestă Rusia, și etnicii ruși din Est și din Crimeea.

A doua este că lărgirea NATO cu Ucraina încălca linia roșie a Rusiei. Moscova se va lupta până la capăt - și va fi gata să escaladeze la nevoie - pentru a împiedica Statele Unite să integreze Ucraina în NATO.

Statele Unite au afirmat în mai multe rânduri că NATO este o alianță defensivă. Totuși, NATO a bombardat Serbia, aliata Rusiei, timp de 78 de zile, în 1999, pentru a rupe Kosovo de Serbia, după care Statele Unite au înființat o bază militară în Kosovo.

Tot forțele NATO l-au răsturnat de la putere și pe aliatul Rusiei Muammar Gaddafi, în 2011, declanșând un deceniu de haos în Libia.

Cu siguranță, Rusia nu va accepta niciodată Ucraina în NATO.

La sfârșitul lui 2021, președintele rus Vladimir Putin a înaintat Statelor Unite trei solicitări:

-       Ucraina trebuie să rămână neutră și în afara NATO;

-       Crimeea trebuie să rămână parte a Rusiei;

-       Donbasul să devină autonom, în conformitate cu Acordul Minsk II.

Echipa Biden-Sullivan-Nuland a respins negocierile privind extinderea NATO, la opt ani după ce tot ei sprijineau răsturnarea de la putere a lui Ianukovici.

Odată ce solicitările de negociere ale lui Putin au fost respinse de către Statele Unite, Rusia a invadat Ucraina în februarie 2024.

În martie 2022, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, părea  să înțeleagă situația grea în care se află țara sa, ca victimă a războiului prin procură americano-rus.

El a declarat public că Ucraina va deveni o țară neutră și a cerut garanții de securitate. Tot el a recunoscut public că Crimeea și Donbasul vor avea un statut special.

Prim-ministrul israelian de la acea vreme, Naftali Bennett, s-a implicat ca mediator, alături de Turcia.

Însă, Rusia și Ucraina nu au reușit să ajungă la un acord. După cum avea să explice mai târziu Bennett, Statele Unite au „blocat” procesul de pace.

De atunci, războiul s-a intensificat.

Potrivit ziaritului american de investigații, Seymour Hersh, agenți americani au aruncat în aer conductele Nord Stream, în septembrie 2022.

De curând Statele Unite și aliații lor s-au angajat să trimită Ucrainei tancuri, rachete cu rază mai lungă de acțiune și eventual avioane de luptă.

Baza pentru încheierea păcii este limpede:

-       Ucraina să fie o țară neutră, non-NATO;

-       Crimeea să rămână baza flotei navale rusești din Marea Neagră, așa cum este din 1783;

-       O soluție practică trebuie găsită pentru Donbas, cum ar fi o diviziune teritorială, o autonomie sau o linie de armistițiu;

-       Cel mai important: luptele trebuie să înceteze, trupele ruse să părăsească Ucraina, iar suveranitatea Ucrainei să fie garantată de Consiliul de Securitate ONU și alte națiuni.

Un astfel de acord putea fi încheiat încă din decembrie 2021 sau din martie 2022.

Dar, mai presus de orice, guvernul și poporul ucrainean trebuie să spună Rusiei și Statelor Unite că Ucraina refuză să mai fie câmp de luptă pentru un război prin procură.

În fața profundelor diviziuni interne, ucrainenii aflați de ambele părți ale faliei etnice ar trebui să facă eforturi să se împace, în loc să creadă că o putere externă îi va scuti de nevoia de a face compromisuri.