Comandor (rez) Ștefan Popa: VAMEȘUL ȘI FARISEUL ÎN FAȚA UȘII DE POCĂINȚĂ

De Comandor (rez.) Ștefan Popa  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Sfinții Părinți ne învață pe noi, creștinii ca să privim cât mai des la cer și să ne uităm dincolo de ceea ce este corect și incorect, dincolo de ceea ce poate fi bine sau rău, dincolo de ceea ce ar reprezenta vinovăția sau nevinovăția. Apoi, ne învață să nu ne uităm în stânga, să nu ne uităm în dreapta, să nu ne comparăm cu semenii noștri, să privim înainte, către ținta noastră care este Hristos. Și ce găsim dincolo de toate acestea. Noi găsim ușa pocăinței, prin care intrăm în marele ocean al iubirii dumnezeiești.

Vameșul și fariseul, una dintre cele mai importante pilde date de către Mântuitorul, nouă oamenilor. Vameșul și fariseul au rămas în istoria omenirii două repere importante pentru spiritualitatea creștină, pe calea mântuirii personale și a părtășiei cu Dumnezeu. Vameșul din vremea Mântuitorului era un cetățean evreu, care semnase pactul cu asupritorii, cu autoritatea Imperiului Roman, care era necruțătoare atunci când era vorba de strângerea impozitelor. Pentru îndeplinirea sarcinilor, vameșul de multe ori folosea metode neortodoxe și uneori făcea chiar abuz de putere, punând presiune foarte mare asupra poporului evreu. De aceea, era o persoană urâtă de către evrei și se ferea să intre în contact cu publicul larg. Ne amintim bine de Zaheu, mai-marele vameșilor, care de teama mulțimii, dar și ca să-l vadă pe Hristos, căci era mic de statură, s-a urcat într-un sicomor. Vameșul pe lângă faptul că era un om foarte bogat, era și foarte corupt și profund imoral. Față de fariseu, vameșul era conștient de gravitatea faptelor sale, de starea lui de păcătoșenie, voia să facă o schimbare în viața lui dar setea de putere și bogăție îl țineau pe loc. Când ajunge în fața ușii de pocăință, el se bate cu pumnii în piept și strigă către Dumnezeu: „Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului” (Luca 18, 13).

Fariseul din vremea Mântuitorului era un cetățean evreu care respecta întru totul Legea lui Moise, punând mai mult accent pe forma și nu pe fondul legii. Se considera drept în fața lui Dumnezeu și aștepta niște daruri bine-meritate. Față de vameș, fariseul nu se ascundea de public, ci din contră mergea acolo unde era lume mai multă, în piețe, în târguri, la răscruce de drumuri și acolo se ruga pentru ca să-l vadă mulțimea. Hristos i-a asemănat pe farisei cu niște morminte, care pe afară erau văruite, bine îngrijite, dar în groapă era putregaiul. Fariseul ca și vameșul era foarte bogat și imoral, prin ceea ce făcea. Ne amintim de fariseul Nicodim, care era unul dintre cei mai bogați oameni ai acelor vremuri. Cea mai mare greșeală a fariseului, pe lângă faptul că se îndreptățește singur este aceea că se compară cu semenii lui și se pune deasupra acestora. „Îți mulțumesc Dumnezeule, pentru că eu nu sunt precum ceilalți oameni!”.

Observăm, de-a lungul istoriei, nu numai că „vameșii” și „fariseii” s-au perpetuat, ci a crescut numărul acestora, iar astăzi, viciile acestora sau transformat în virtuți. Câți dintre creștini se îndreptățesc singuri, considerându-se fără de păcat în fața lui Dumnezeu? Din păcate, aceștia sunt tot mai mulți. Astăzi, a fi „vameș” sau „fariseu” este „cool”, este ceva faimos. Ceea ce atunci s-a săvârșit și s-a împlinit cu fapta se vădește și prin pilda cea despre vameș și despre fariseu, ca înfăptuire de totdeauna a dreptății. Pentru că acela ce se socotește pe sine supus cu adevărat pedepsei celei veșnice, cum să nu îndure cu vitejie nu numai ocara, dar și paguba și boala și, precum se spune, toată nenorocirea și vătămarea? Iar cel ce arată o atât de mare răbdare, ca unul datornic și obligat să dea socoteală în felul acesta, este izbăvit de o pedepsire cumplită, necurmată și de neîndurat ca aceea, primind o osândă mai ușoara și vremelnică, ce are un sfârșit, iar uneori de nenorocirile care se întâmplă acum (este izbăvit) prin bunătatea pe care Dumnezeu o adaugă răbdării Sale și care-și ia începutul ei din aceste suferințe. De aceea, unii dintre cei pedepsiți de Dumnezeu au grăit: „Îndura-voi mânia Domnului, căci am păcătuit împotriva Lui” (Miheia 7, 9).

Fie ca noi să nu fim nici ca vameșul, nici ca fariseul, Pentru a nu fi nimiciți căzuți sub osânda lui Dumnezeu, ci să fim pedepsiți cu mila, nu cu mânia Domnului, iar la sfârșit, după cuvântul psalmistului, să fim îndreptați prin harul și prin iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, căruia i se cuvine slava, puterea, cinstea și închinăciunea, dimpreună cu Tatăl Său cel fără de început și cu Duhul Sfânt cel de viață făcătoare, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”