Comandor (rez) Ștefan Popa: SÂMBĂTA MORȚILOR. DE CE MOR OAMENII?

De Comandor (rez.) Ștefan Popa  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


„Moartea, încetarea individului, negația dăinuirii personale – este cea mai înaltă, cea mai morală faptă a naturii. Trăiește ideea, dar individul piere; cel bun moare pentru ca binele să trăiască și să-i păstreze amintirea. Cel ce, murind, nu a lăsat o urmă spirituală și a trăit fără a se preocupa de adevărurile universale, cel ce a murit fără să lase o altă amintire decât cea a ființei sale sensibile, acela rămâne mort în vecii vecilor. Căci numai adevărul universal este eternul fluviu al nemuririi; doar cel ce și-a croit drum până la liman și s-a scăldat în apele lui este dus prin spații și timpuri până în portul eternității”. (Titu Maiorescu)

Moartea este – și va rămâne, totuși – una dintre originile istoricității și ale identității ontologice ale omului. De altfel, unul dintre sensurile principale ale filosofiei și înțelepciunii grecești a fosta aceasta: filosofia este pregătirea demnă pentru moartea umană.

Moartea este singura certitudine

În ciuda certitudinii morții, ea rămâne totuși nedeterminată: nu putem ști nici când și nici cum vom muri! În general, se spune că moartea este un fenomen ce li se întâmplă numai celorlalți. Știu că voi muri, dar nu cred acest lucru. Și totuși... Dar sunt și oameni care își „cheamă” moartea mai devreme, pentru că vor să plece mai repede din această lume, pentru a se întâlni cu adevărata viață care este Hristos. Acest fenomen se întâmplă, în special, în lumea monahală.

Cu toate că, în linii mari, despre moarte se poate afirma că s-a spus aproape tot esențialul, că nimic nu ne poate surprinde, totuși, majoritatea oamenilor trăiesc ca și cum n-ar ști nimic despre ea. Moartea este o evidență, de fapt, naturală și familiară. Și, totuși, de fiecare dată când întâlnim această evidență, ea ne pare la fel de șocantă! „Nu mai există teamă pentru că nu mai există moarte!” sunt penultimele cuvinte ale lui Ivan Ilici. În locul morții era lumină. „Cât e de bine și cât e de simplu”, murmură Ivan Ilici înainte de a-și da sufletul.

Nu vă temeți de moarte!

Așa cum arată Sf. Vasile cel Mare, cea mai înaltă înțelepciune a creștinului este să cugete de-a pururea la ceasul morții. „Să murim și să înviem în fiecare zi”, spune și un părinte duhovnicesc contemporan, „dar nu oricum, ci cu Hristos Domnul”.. Moartea, de fapt, este cea care ne învață cum să ne trăim viața. Să trăim clipa de acum ca și cînd ar fi ultima. Ea ne arată cum să murim, dar mai ales cum să înțelegem lucrurile acestei lumi. Iată de ce gândul la moarte și la Judecata de Apoi ar trebui să-l însoțească pe creștin în fiecare zi.

Moartea nu este un fenomen, ci o pregătire a omului pentru ceea ce urmează. Noi, creștinii ortodocși, cunoaștem că sufletul omului nu moare, ci se transformă dintr-un mod de existență în altul, știut numai de Dumnezeu. Moartea este relativă, e o punte de trecere dintr-o stare în alta. Noi credem în învierea morților și în propria noastră înviere”, ne precizează regretatul Părintele Bartolomeu Anania. 

Omul moare singur

Omul abordează moartea în stare de improvizație sau de nepregătire. Omul vine pe lume singur și pleacă din această lume tot singur. 

Vai! Înfăptuim solitar pasul pe care nimeni nu-l face în locul nostru, dar pe care fiecare îl va face când îi va veni ceasul. A muri nu face zgomot. „Nu am auzit nimic”. După ce omul își dă ultima suflare, se dovedește, înainte de toate, mizerabila noastră neputință: supraviețuitorii nu știu ce să facă, nici cu ce să se ocupe, dar nu, nu se va spune că totul s-a sfârșit...

Ce se petrece însă dincolo de mormânt?

Indiferenții față de fenomenul religios și ateii, desacralizând moartea,  se vor repezi să spună că totul se termină aici. Însă lucrurile stau cu totul diferit. De altfel, noi, creștinii credem în Învierea Domnului Iisus Hristos, în învierea morților și în propria înviere. În clipa morții, dacă sufletul credinciosului își va afla mântuirea, el se va muta din viață la adevărata Viață. Cea mai bună încredințare, în această privință, ne-o dă cel mai mare ostenitor și mărturisitor al Învierii − Apostolul Pavel. „Dacă nu este înviere a morților, nici Hristos n-a înviat. Și dacă Hristos  n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică și credința voastră”.

Moartea ca sfetnic

Mergi tu, iubitorule de lume, de bogăție și de înfrumusețare, la mulțimea trupurilor morților și umblă printre ele și vei învăța inima ta, cea care înainte era iubitoare de lume că toate sunt deșertăciune. Ia-ți prieten și sfătuitor apropiat moartea și te vei umple de înțelepciune. Dacă vei trăi după sfatul ei în toată viața ta, mulți oameni se vor minuna de petrecerea ta îmbunătățită și toți vor întreba ca și marele Isaia: cine a fost sfetnicul lui? 
 
Noi, oamenii murim, dar spectacolul lumii continuă. Istoria trece mai departe, cu noi sau fără noi... Trist este faptul că odată cu plecarea la Ceruri a celor dragi ne dăm seama, din păcate cam târziu, cât de puțin i-am prețuit. De aceea, Biserica are și rolul de a continua „dialogul” dintre cei rămași și cei plecați dintre noi.

Așadar, de ce mor oamenii? Pentru că numai așa vor afla bucuria cea mare a întâlnirii, față către față, cu Domnul Vieții, Iisus Hristos. 
Veșnica pomenire a tuturor persoanelor plecate la cele veșnice, din neamul nostru românesc!
Doamne, ajută!
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • IC XC NI KA 18.02.2023 20:58
    Dumnezeu să-i ierte!

    Hristos a Înviat!

    “Că Tu ești învierea și odihna ador­­­mi­ților robilor Tăi, Hris­toase, Dumnezeul nostru, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte și Prea­sfân­tului și Bunului și de viață făcă­to­ru­lui Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

    Cu sfinții odihnește, Hristoase, su­fle­tele adormiților robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit!”

    ***

    "Neștiind locul și nici vremea în care ne așteaptă moartea, o vom aștepta noi oriunde și oricând."
    Fericitul Augustin
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”