De ceva vreme, vreo douăzeci de ani, clasa politică își bate joc, în mod sistematic de armata țării și, continuă și astăzi, când la frontierele ei este război. Nu doresc să dezvolt situația juridică în care se află, în momentul de față, rezerviștii militari, despre care s-a spus și s-a scris enorm de mult, ci doar aș aminti vechea sintagmă rostogolită de politicieni și mass-media: „pensiile speciale nesimțite ale militarilor...”. Este o rușine pentru clasa politică, pentru guvern, care a avut în frunte un fost militar de carieră, pentru mass-media românească, pentru această mascaradă ieftină despre o categorie de oameni, care chiar au făcut o sumedenie de renunțări în această viață și nu le amintesc aici, au depus un jurământ militar față de țară și au semnat un contract cu statul român, care bineînțeles că a uitat să-și îndeplinească obligațiile din contract. Nici nu doresc să amintesc realizările militarilor români și sacrificiile acestora în diferite teatre de operații militare, acolo unde NATO a fost prezent cu trupe. Și, nici realizările de top în economia României a militarilor români, înainte de 1989. Doresc doar să trag un semnal de alarmă și să spun: „Până când?”

Rezervistul nu este un simplu civil care s-a rupt complet de militărie, de armată, ci un militar gata să răspundă prezent, atunci când datoria față de țară îl va chema. El nu a predat definitiv arma, ci doar o păstrează în „cui”, iar la ordinul de chemare este gata să o folosească pentru apărarea patriei. Au fost situații în care ofițeri rezerviști au fost rechemați, la ordin și numiți în funcții militare de conducere, unii dintre aceștia au fost numiți în diferite demnități publice, iar alții sunt profesori în cadrul învățământului universitar civil și militar, atât în țară cât și în state membre NATO. Ei reprezintă și anumite modele, chiar și formatori pentru comunitățile din care fac parte. Rezerviștii sunt activi în diferite fundații și asociații cu profil militar sau civil. Rezerviștii sunt acele persoane pentru care patriotismul, iubirea de patrie, de neam și de țară constituie o datorie de onoare, un principiu fundamental, un legământ între el, țară și divinitate, mergând până la sacrificiu suprem. Rezervistul poartă cu el crucea milităriei toată viața, chiar și dincolo în cadrul „Escadrilei din Ceruri”.

Sufletul rezervistului (fie el și aviator) este asemenea unei scântei dintr-o flacără de o imensă măreție, de o uriașă înălțime, ajungând până la cer care se desprinde, trăiește o anumită experiență și se întoarce din nou la flacără. Rezervistul, acest cunoscător fin al valorilor adevărate, al momentelor firave dintre viață și infern, nu moare niciodată, el se mulțumește să dispară din istorie și să se întoarcă „acasă”. Rezervistul nu este impresionat și uimit de nimic, el pune în practică din cunoștințele acumulate. Un strălucit strateg de oști întrebat fiind: cum poate omul deveni erou, el a răspuns; „Pot să spun cum să ajungi soldat nemuritor ... să ai mari comandanți”. Pentru că întâmplarea nu ajută decât spiritele pregătite. Și, dincolo de toate, îți trebuie curaj, mult curaj... Iar, trăsăturile esențiale ale ostașului foarte bine pregătit pentru a se confrunta cu spaimele morții sunt curajul și îndrăzneala, așa cum avea să ne prevină și marele Plutarh: „Nimic nu este de necucerit pentru cei curajoși, nimic nu este greu pentru cei îndrăzneți!”.

Există ceva în țara aceasta, numită România, pe care nici-o gafă politică, nici presa și nici-o tragedie istorică nu o va putea suprima. Există forța jertfei depline pentru semeni, neam și țară, există acel izvor de putere și fără putință de secat. Există un legământ sfânt al militarului rezervist, există un simbol al demnității, al onoarei, al respectului, există un om care îl poate privi pe semenul lui în față și poate spune răspicat: „Mi-am îndeplinit misiune!”.

La mulți ani, tuturor rezerviștilor militari!

Cer senin, pe cer și-n suflet!