Comandor (r) Ștefan Popa: RADU THEODORU – UN MĂRTURISITOR AL ADEVĂRULUI

De Comandor (rez.) Ștefan Popa  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Generalul maior (rtr.) Radu Theodoru este un pilot militar, veteran de război, luptător aerian în cel de-al Doilea Război Mondial și care s-a evidențiat cu o bogată carieră literară dezvoltată, în principal, înainte de anul 1990, fiind considerat unul dintre cei mai de seamă scriitori postbelici din literatura română, îndeosebi în sfera romanului istoric, cu influențe din zona militară, un bun cunoscător al istoriei poporului român, în special istoria militară, un adevărat patriot, un militant activ în viața civică și în domeniul cultural, un mare iubitor și mărturisitor al adevărului.

Un secol, cel puțin dramatic, în care scriitorul prin excelență, Radu Theodoru își caută rădăcinile, identitatea interioară, identitatea națională, spiritul patriotic, credința în Dumnezeu, iubirea de țară și de neam, iubirea numelui de român, împăcarea poziției de oștean al patriei cu conștiința de om aflat în fața morții, încercând să găsească un echilibru în tot și în toate în deplină concordanță cu vremurile grele trăite.

Profesia de pilot militar, participarea la executarea de misiuni aeriene în cel de-al Doilea Război Mondial, misiuni de luptă pe diferite tipuri de avioane de vânătoare, aventuri aeriene, condiția pilotului militar după război, folosirea literaturii ca armă în psihosocial, folosirea cuvântului în scris și vorbit ca armă împotriva abuzurilor de tot felul, a nedreptăților sociale și a încălcării, cu bună știință, a demnității ființei omenești de către toate guvernele și toate partidele care s-au perindat  la conducerea țării în cei peste 33 de ani.

Venerabilul și bravul nostru general de aviație Radu Theodoru, certifică într-un mod original, lupta românului autentic și patriot pentru păstrarea ființei neamului românesc, a identității naționale, a suveranității poporului român, a familiei, celula de bază a societății omenești, a credinței creștine ortodoxe, a tradițiilor poporului român, ajutor și susținerea permanentă a veteranilor de război, a bătrânilor și a văduvelor.

Venerabilul general are o poziție fermă față de ideologiile politice ale Marii Resetări Mondiale, față de globalism, de ecumenism, de secularism, de politicile progresiste, de pandemie și față de strategiile politicii mondiale politic corect, fiind un militant activ împotriva vaccinării cetățenilor români, în special al copiilor, fiind un luptător neobosit pentru mărturisirea adevărului, un mare susținător al patriotismului, al naționalismului și al românismului, pe teritoriul patriei străbune.

„Ce răspuns voi da eu generației mele, dar moșilor și strămoșilor mei, pentru că nu mai am mult și mă voi întâlni cu ei? Ce le voi spune, când mă vor întreba de țara mea, de neamul meu, de credința neamului, de poporul român, de tineri și de bătrâni? Privesc la tânăra generație cu multă îngăduință și înțelegere pentru neputința lor în fața schimbărilor istorice radicale, dar cu încrederea în înțelepciunea și priceperea lor de a conștientiza situația grea în care se găsesc și de a găsi soluții și oportunități de a nu cădea în prăpastia sclavagismului modern”, ne mărturisește venerabilul cu lacrimi în ochi.

Generalul de aviație Radu Theodoru este o conștiință națională cu un puternic spirit patriotic, cultural și civic, dar și un iscusit creator de evenimente. Iată, de pildă, de câțiva ani buni organizează, în mod privat, la Comana un eveniment unic și autentic românesc, în cinstea Înălțării Domnului, Ziua Eroilor și a tuturor ostașilor căzuți în Primul și în al Doilea Război Mondial, reușind să strângă laolaltă personalități militare și civile, dar și un public larg pentru audiență. Este președintele Asociației „General av. Radu Theodoru”. Este președinte de onoare al mai multor asociații și fundații militare și civile. Este președinte de onoare al mai multor publicații militare, civile și culturale. Este președinte de onoare al Ligii Aeriene Române, președinte onorific în consiliul de conducere al Revistei cultural-patriotice „Chemarea zborului”, care apare la Cluj-Napoca sub egida Ligii Aeriene Române.

Așadar, apreciem contribuția deosebită a venerabilului general de aviație Radu Theodoru la trezirea națională a neamului românesc, la înțelepciunea dumnezeiască de a găsi puterea pentru a face față avalanșei de neoprit a puterilor oculte mondiale, considerându-l un aprig mărturisitor al adevărului.

Îi urăm sănătate și La Mulți Ani! Vrednic este!

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (2)
  • Mihai Cantuniari 20.08.2023 10:09
    Respect. Onor la General. Ii dorim nu 99 de ani, ci 999 fiindca vrednic este. Acelasi respect si dlui comandor Stefan Popa, patriotul care ne reaminteste mereu valorile nationale.
    Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie?
    Sa piara hoitarii care te sfasie,
    Si, spalandu-ti fata cu un strop de roua,
    Sa conjuri blestemul lui 89.
    MC.
  • Corina George 20.08.2023 12:03
    PACAT. Ani văzut ce i s-a intimplat acestui mare roman un erou în viață de o verticalitate perfecta la emisiunea Ancăi Alecsandrescu de la Realitatea? O pueti găsi aceasta emisiune avuta loc acum vreo 3 luni cred. A fost pus sa aștepte la greu pentru a primi întrebarea. Cind a primit întrebarea distinsul i-a spus ca mai fost chemat degeaba pe acolo și incercind sa spună motivul a fost intrerupt și așa a rămas. omul nu a spus o vorba. deranja. era un care nu se joaca cu Jumătățile de măsură. doamna Alexandrescu și ea fiica de un anume jurnaliști fără coloana vertebrală apoi ea și primul soț Dan Andronic au fost recturati de servicii. azi măritată cu mai marele de la Vodafone. se da de ceasul morții cu vaccinurile ca nu a știut ca ... și multi s-au vaccinat ei dar nu copii. tot șmecheri au fost. dacă au făcut vaccinurile alea speciale sau nu. așa ca știu ca v a suporta financiar după cum am văzut. dar totul este o regie proasta. sunt alte servicii în joc și domnul GUSHA șarpele cu ochelari ce aparține tuturor serviciilor știe foarte bine. Așa ca ii doresc domnului Theodoru viață luna și un sincer la multi ani dar sa nu mai dea pe la pupăza de alecsandrescu. este din alt film. habar nu are decit sa trăiască bine cu pacurarii ei.
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

  4. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  5. Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

  6. Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

  7. Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua, cei ce vor să înțeleagă

  8. DOCUMENTE: Casele de avocatură care au contracte de peste 11.000.000 de euro cu Primăria Capitalei condusă de Nicușor Dan, deși Aparatul Juridic al Primăriei are peste 80 de angajați. DEZVĂLUIRE CETĂȚEANUL.NET

  9. Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

  10. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

14:27

Iulian Capsali: BIETUL NICUȘOR...

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua, cei ce vor să înțeleagă

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități”

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

08:40

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!