„Adevăr zic vouă: De nu vă veți întoarce și nu veți fi precum pruncii, nu veți intra în împărăția cerurilor”. (Matei 18, 3)

Copilul din noi este acea energie a curiozității, a înțelegerii, a cunoașterii, a învățării și a creșterii permanente. Copilăria presupune o viață de om în devenire. Să fii deschis tot timpul la nou, să fii adaptabil la schimbare, să profiți de oportunitățile vieții.

Omul în toată viața lui caută să ajungă la perfecțiune și acesta este și țelul omenirii. În creștinism se promovează ideea de dobândire a Duhului Sfânt, care este perfecțiunea supremă. Idealul perfecțiunii nu ar trebui căutat în viitor, ci, așa cum spune și Domnul Iisus Hristos, în trecut, prin revenirea la inocența și puritatea copilăriei. Copilul din noi ne învață nevinovăția, puritatea, bunătatea și ne aduce la acel stadiu de uimire, de stare harică necesară oricărui început, oricărei căutări, oricărei deveniri.

Cine nu a fost copil? Cine nu își aduce aminte cu drag de anii frumoși ai copilăriei? Ce pot vorbele să spună despre frumusețea și gingășia unui înger, care este copilul. Există la copil o capacitate specială de a fuziona cu obiectul: îl percepe instantaneu și din afara lui, fără să apeleze la analiză. De aceea, de multe ori, auzim aprecieri la adresa unui copil, de genul: „vorbește ca un om atât de mare la minte și la inimă”. Mulți oameni ajung să practice, cu plăcere acele profesii, pe care copilul din ei le-a considerat cândva o simplă joacă ( de pildă un episcop când era copil se juca de-a preotul în biserică). Ceea ce mintea înțelepților nu vede practică un suflet de copil în puritatea și simplitatea lui.

La Orizont sau, dacă privim în sus, la Zenit, acolo e spațiul absolutului, acolo este „locul de joacă” al lui Dumnezeu. Există un spațiu al ființei, anii copilăriei, există un loc al sacrului, al credinței, există un topos al copilului din noi. Un „acolo” al bucuriei inocente de copil, al sentimentului profund care cuprinde toate simțurile, copleșește sufletul și face timpul să se oprească. Este un  sentiment în care intră sublimarea, teama și atracția.

Există un „acolo” în lumina blândă a apusului, în lumina veselă a răsăritului, în constelația cerului senin, în albul miraculos al fulgilor de nea, în adevărul nemuririi, în frumusețea și farmecul florilor, în creșterea firicelului de iarbă, în toate crugurile vieții. În toate acestea există sentimente profunde ale bucuriei adevărate pe care divinitatea le încorporează în sufletul copilului spre devenirea, împlinirea, încântarea și înălțarea ființei umane.

A rămâne copil, nu înseamnă să ai tot timpul vârsta copilăriei, ci să ai obiceiurile unui copil: curiozitatea, puritatea, neținerea de minte a răului, bunătatea, generozitatea, dorința de învățare și creștere continuă, sinceritatea, bucuria senină.

Iată cheia secretului: cine, adult fiind,  deține sinceritatea, inocența, umilința, bunătatea și smerenia unui copil, acela e mare și va primi împărăția lui Dumnezeu.

La mulți ani, tuturor copiilor din lume!