Armata este o entitate specializată cu apărarea organizată, din cadrul căreia nu poate lipsi componenta umană, prin intermediul căreia răspunde cerințelor de securitate în fața statului, dar relaționează în același timp cu societatea civilă, fiind mai înainte de orice o instituție a națiunii cu evident, conducere-ierarhizare și un sistem propriu de organizare, apărarea, mobilizarea și lupta fiind planificate în baza legilor interne și a parteneriatelor încheiate cu armatele aliate, în scopul descurajării atacurilor armate.

Biserica este și ea o entitate investită cu apărarea credinței comunității religioase reprezentate, autonomă față de stat, în situația organismului eclezial ortodox autohton, fiind de asemeni o instituție a națiunii majoritare, având conducere-ierarhizare, sistem propriu de organizare și mobilizându-se conform legilor laice și codurilor canonice interne, în aceeași direcție a organismului militar, privind lupta de convingere, de conștientizare a inutilității războiului, neîngăduit decât pentru apărare și restabilirea dreptății lui Dumnezeu: „Conducătorul de oști este îndemnat să râvnească înainte de toate dragostea lui Dumnezeu și dreptatea, căutând să-și apropie îngăduința lui Dumnezeu: fără ea nu va putea împlini cu bine nicio hotărâre, măcar de s-ar arăta destoinic. Nu-i chip să răpunem dușmanii, chiar și pe cei socotiți bicisnici, pentru că toate se găsesc în grija lui Dumnezeu. Tot așa și cel mai bun conducător de oști, dacă își ia drept platoșă îngăduința lui Dumnezeu și folosește cu pricepere meșteșugul așezării și conducerii oștilor ajunge să fie stăpân neșovăielnic pe oastea dată în seama lui și răspunde la încercările de tot felul din partea dușmanilor. Dumnezeu îl îndreptă spre ceea ce-i cu priință, iar meșteșugul îl ajută să atingă ținta dorită".

Pr. Prof. Acad. Dumitru Stăniloae este adeptul principiilor directoare ale ecleziologiei sociale în starea de urgență continuă, ca și în cazul apărării militare, el marșează spre conștientizarea unei teologii a servirii, a slujirii și nu spre aservirea altora, ca atitudine împotriva insecurității, a războiului de dominație: „Omul este o ființă dialogică, intercuvântătoare, nu simplu logică. Între om și om este un continuu schimb, prin care se realizează o îmbogățire în comun."

Așezată la răscruce de drumuri europene și interese politice, România, în decursul istoriei bimilenare, și-a probat răbdarea, curajul, eroismul și patriotismul cetățenilor ei. Așadar, sunt cunoscute vitejia, eroismul și patriotismul marilor voievozi români (Mircea cel Bătrân, sfântul voievod Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Bine-credinciosul voievod Constantin Vodă Brâncoveanu ș. a.) care au luptat până la supremul sacrificiu, apărând glia, neamul și credința strămoșească. Este semnificativ și profund răspunsul dat de voievodul Mircea cel Bătrân lui Baiazid (1395) „Eu îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul”.

Oștirea a fost, este și trebuie să fie în continuare o instituție de prestigiu a statului nostru, păstrătoarea tradițiilor militare și a valorilor de înaltă ținută etică, spirituală, militară și civică: adevărul, dreptatea, demnitatea, onoarea, gloria, iar membrii armatei, fie că sunt ofițeri, subofițeri, maiștrii militari, gradați profesioniști sau personal civil contractual, trebuie să fie tot mai respectați de societatea civilă, de instituțiile statului, pentru că ei sunt cei care își riscă viața în orice moment, în țară sau în afara acesteia, în teatrele militare de operații, pentru apărarea interesului național al României, al românilor, al alianțelor militare din care face parte și, nu numai.

Biserica Ortodoxă Română constituie o emblemă de suflet și de reprezentativitate pentru România. Ortodoxia se bucură încă de respectul și aprecierea românilor, mulți dintre aceștia purtându-o în adâncul sufletului lor, tocmai pentru că este păstrătoarea patrimoniului spiritual și a credinței ortodoxe autentice ale primelor patru veacuri creștine.

Biserica Ortodoxă Română a văzut dintotdeauna în Patrie un altar de slujire și de jertfă, un loc sfânt dăruit și binecuvântat de Dumnezeu. Fiecare colț de țară este sfințit de sângele eroilor neamului, știuți și neștiuți. Peste tot străjuiesc biserici și mânăstiri, din loc în loc flutură steagul biruinței – Crucea, care este „puterea lui Dumnezeu” (Cor. 1, 18) și arma puternică împotriva răului din lume. Neamul românesc vine din adânc de istorie, o istorie frământată, bogată în fapte de glorie și nezdruncinată.

Ostașul nu este impresionat și uimit de nimic, el pune în practică din cunoștințele acumulate. Un strălucit strateg de oști întrebat fiind: cum poate omul deveni erou, el a răspuns; „Pot să spun cum să ajungi soldatnemuritor ... să ai mari comandanți”. Pentru că întâmplarea nu ajută decât spiritele pregătite. Iar, trăsăturile esențiale ale ostașului foarte bine pregătit pentru a se confrunta cu spaimele morții sunt curajul și îndrăsneala, așa cum avea să ne prevină și marele Plutarh: „Nimic nu este de necucerit pentru cei curajoși, nimic nu este greu pentru cei îndrăsneți!”. Instituția soldatului este una de vocație, dar și de cunoaștere.

Începând cu luna septembrie a anului 1944, militarii români constituiți în cele două armate (Armata a I-a și Armata a IV-a) au declanșat ofensiva pentru eliberarea de sub ocupația hortistă a părții de Nord-Vest a României. La 25 octombrie, în urmă cu 79 de ani, după lupte grele purtate în cadrul unor operații de amploare ce au implicat cooperarea cu unități și mari unități sovietice, trupele române eliberau orașul Carei, strălucitoarea izbîndă fiind marcată, în acea istorică zi, prin arborarea drapelului tricolor deasupra primăriei orașului, de către ostașii Regimentelor 34 și 40 Infanterie din Divizia „Mărășești”.

Așadar, orice am spune și orice am face, fie că ne convine sau nu, armata trebuie să fie armată și să-și îndeplinească cu dăruire și devotament misiunea ei istorică, după îndemnul marelui istoric Nicolae Bălcescu: „Nu ziceți suntem slabi! Când Dumnezeu dă o misie dă și puterea de-a o împlini. Nu ziceți suntem puțini! Ei erau numai doisprezece, acei apostoli care reformară lumea. Dar ei au izbutit căci aveau în inimile lor dragostea umanității și jertfirea. Fie acestea și simțămintele dumneavoastră și veți regenera armata. Dară, doamnelor și domnilor, o veți regenera!”

Cu prilejul Zilei Armatei României, în preajma zilei de 25 octombrie, Statul Major General prin cele trei categorii de forțe armate (forțele terestre, forțele aeriene, forțele navale), în toate garnizoanele militare (cele care au mai rămas după decimarea armatei) organizează simpozioane cultural-istorice, expoziții de fotografii, lansări de carte cu tematică militară și istorică și desfășoară ceremonii militare și religioase dedicate acestui mare eveniment din viața oștirii.

În veci să fiți slăviți eroi ai neamului românesc!