Oameni, Ceruri și Zboruri. Oameni care s-au dedicat trup și suflet zborului, oameni care și-au închinat viața cerului, oameni care au adus jertfe pe altarul Patriei. Oameni care și-au dăruit tinerețea, timpul, cunoștințele, care cu timp și fără timp, zi și noapte au slujit un singur scop: zborul.

 

Unii dintre ei au zburat alături de vulturi, alții au supravegheat securitatea zborului și cei mai mulți au asigurat mentenanța avioanelor și asistența tehnică de aerodrom. De fapt, ce pot vorbele să spună despre jertfelnicia acestor oameni și despre măreția și frumusețea zborului?

 Zborul, ca orice vis are tendința de a se transforma în realitate. Acesta a fost unul dintre cele mai arzătoare și îndrăznețe visuri pe care le-a avut omul, încă de la începuturile sale. Această năzuință a omului de a se avânta spre înalt, spre necunoscut, și-a găsit, de-a lungul existenței omenirii, o vie reflectare în mituri și legende: de la păsările și animale mitice și zei și eroi zburători până la încercările inocente de imitare a zborului păsărilor. Cel mai reprezentativ rămâne, totuși, zborul lui Icar, simbol al eroismului și jertfelor omului pentru înfăptuirea zborului. În mitologia greacă, Dedal și fiul său, Icar, au folosit aripi de ceară și pene pentru a evada de pe insula Creta. Căldura soarelui a întrerupt zborul deasupra Mării Egee și Icar s-a înecat. „Tot sacrificiul meu s-a meritat: am văzut Cerul!”, aceasta a fost ultima mângâiere a sufletului lui Icar.

Totuși, cum se poate explica sau ce reprezintă dorința de a zbura? Greu de explicat. Credința în puterea și măreția zborului, probabil că declanșează un război lăuntric ce dă naștere la o forță, o energie creativă de neimaginat. În această situație, se poate spune, pe drept cuvânt, că orice vis poate deveni realitate, chiar și zborul. Totul este credință, voință, motivație, inspirație, perseverență, îndrăzneală și multă disciplină, indiferent de obstacolele pe care le întâmpini. Restul este pricepere și talent. În această idee, se pare că Cerul nu este de partea celor indiferenți și fricoși, ci dă un avânt incredibil celor îndrăzneți. Fricoșii nu au ce căuta în Cer!

Pentru noi, oameni care iubim albastrul cerului, care suntem fascinați de ideea  zborului, care facem parte din marea familie a cavalerilor aerului și sorbim din pocalul visului de aur al omenirii, pentru noi, cei care trăim pentru a zbura, „Aurel Vlaicu e primul sol al unui vis milenar, întâiul soldat căzut pe câmpul de bătălie, cel dintâi sânge vărsat pentru trecerea Carpaților.. Pasărea lui nu și-a oprit numai o clipă aripile, ea va pluti totdeauna deasupra sufletelor noastre, o uriașe pasăre albastră a credinței românești”, așa cum avea să spună prietenul și neobositul susținător al său, poetul Octavian Goga.

Cea mare pierdere nu este trecerea în rezervă a unui aviator, ci ceea ce pierdem, fiecare dintre noi, din înălțimile pe care le-am atins, din frumusețile pe care le-am văzut, din emoțiile pe care le-am trăit, din lăuntrul ființei noastre, în acele clipe grele, când mângâiem pentru ultima dată aripile, care au înmugurit sub privirile noastre. „A fost frumos ... , mi s-au umplut ochii de lacrimi..., au fost trăiri intense, a avut loc o luptă lăuntrică în mine, dar am simțit și o eliberare ..., o ușurare, scăpasem de povara crucii pe care o purtam cu mine ..., crucea zborului..., a fost ceva frumos ..., zborul a fost viața mea, zborul a fost chemarea mea, acum nu mai vreau să vorbesc despre asta ...”.

Să aveți mereu un cer senin în sufletele voastre!

La mulți ani, tuturor aviatorilor! Cer senin!