Imagine: Naivia.ro / O creație de Ana Drăgan
Printr-o „operațiune specială” divină, Omul este eliberat din închisoarea Morții și se întoarce acasă în Rai. Înălțarea Domnului este, în același timp, și Înălțarea Omului.
Adam a ales în deplină libertate să nu asculte de Dumnezeu și să-I întoarcă spatele.
Căderea în ispită ar fi fost fără îndoială trecută cu vederea dacă Adam și Doamna lui, prinși cu fofârlica, ar fi făcut un gest de elementar bun-simț: să recunoască greșeala și să-și ceară iertare.
Însă ei au continuat să mintă nonșalant, până în pânzele albe.
De aceea, Alungarea din Rai a fost mai degrabă un auto-exil.
„Emanciparea”, atât de prețuită în vremurile noastre progresiste, a făcut victime chiar de la Facerea Lumii.
Îndepărtarea de Creatorul său a dus la o degradare a Omului. La o îmbolnăvire gravă a întregii spițe omenești.
Deopotrivă, s-a degradat și Natura, pe care Dumnezeu o crease anume pentru a fi în stăpânirea Omului.
Boala respectivă s-a numit Moarte.
Este o maladie genetică de care nici unul dintre urmașii lui Adam și – din cauza sa – nici una dintre făpturile de pe fața Pământului nu scapă.
Astfel, în locul Raiului inițial, Omul s-a ales cu Iadul.
Însă Dumnezeu nu a încetat niciodată să-l iubească pe Om, ființa pe care a așezat-o în centrul Universului.
De aceea, își trimite unicul Fiu, El însuși Dumnezeu, în misiune de salvare. O adevărată operațiune de comando. De scoatere a Omului din închisoarea Morții.
Pentru această operațiune, Iisus Hristos își asumă în totalitate firea omenească. „Îmbrăcat”, „echipat” ca om, el trece prin Răstignire, Patimi și Moarte.
Iadul însuși nu recunoaște „deghizarea” și, păcălit, Îl înghite cu lăcomie.
Atunci se produce ciocnirea dintre Viață și Moarte, o deflagrație de proporții cosmice, mai devastatoare decât cea dintre materie și antimaterie.
Lumina spulberă Întunericul. Iadul este dezintegrat. Toți morții de la începutul veacurilor, începând cu nefericiții Adam și Eva, sunt eliberați.
Învierea lui Iisus și Înălțarea Sa la Ceruri, continuând să poarte trup omenesc, pentru a se (re)așeza de-a dreapta Tatălui, închid cercul.
Omul se întoarce lângă Creatorul său.
Înălțarea Domnului este și înălțarea Omului.
N. Steinhardt face o observație tulburătoare: dacă Iisus îl îndeamnă pe apostolul Toma să-I pipăie rănile din palme și din coastă, înseamnă că, la Înălțarea cu trupul, El a dus cu Sine aceste stigmate în Cer.
Rănile piroanelor și ale suliței sunt tot ce a păstrat Mântuitorul din cei 33 de ani ai Săi de existență pământească și a luat cu El în Rai. Semnele suferinței Sale. Ale iubirii Sale pentru Om.
Nu este exclus ca, la sfârșitul vremurilor, noi, oamenii de astăzi, care nu știm cum să dăm bir cu fugiții mai degrabă la primul inconvenient ce ne amenință confortul, necum să ne mai sacrificăm din Iubire pentru El, cu nimic mai breji decât Adam, să înghețăm auzind întrebarea:
„Unde-ți sunt, Omule, stigmatele?”
Sursa imagine: Naivia.ro
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Ai trei pălării
Da'le la chilii
Si'n fiece zi
Vei zburda pe câmpii
Fără noroi pe ski
1. „Omul se întoarce lângă Creatorul său.”
Din câte știu eu, în istoria Bisericii ideea că Dumnezeu Fiul este creat de Dumnezeu Tatăl a fost considerată eretică, singura permisă fiind „născut”. De-aia și zicem „născut, nu făcut”.
2. „Nu este exclus ca, la sfârșitul vremurilor, noi, oamenii de astăzi,[...] să înghețăm auzind întrebarea: Unde-ți sunt, Omule, stigmatele?”
Eu nu cred că va fi așa, de vreme ce El însuși a zis „Milă voiesc, iar nu jertfă”.
2. "Milă voiesc, iar nu jertfă!" se aplică vieții acesteia și relațiilor interumane! Omul se cuvine să se motiveze spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu și spre ieșirea din lenevie și nelucrare cu gândul că Dumnezeu va fi aspru cu el la judecată, așa cum a fost stăpânul cu sluga leneșă din Pilda talantilor, și să se motiveze cu gândul milei atunci când poate cădea în păcat, ca să se întoarcă la pocăință, sau când se află în stare de descurajare! Diavolul folosește gândul milei lui Dumnezeu ca să împingă oamenii în păcat și să ii țină în nelucrarea poruncilor lui Dumnezeu, iar gândul asprimii lui Dumnezeu ca să ii îndepărteze pe oameni de întoarcerea la El după căderea în păcat și să îi împingă în descurajare!
„firea omenească inviata a fost înălțată acolo unde nu fusese niciodată: în sânul Treimii”. Prima afirmație duce necunoscătorul la înțelegerea greșită că Dumnezeu Fiul e creat de Dumnezeu Tatăl. Și în plus, dacă cineva "se întoarce" undeva, așa cum apare în prima afirmație, nu e deloc totuna cu a ajunge "acolo unde nu fusese niciodată".
2. M-am gândit mai serios și cred că sintagma pe care am folosit-o ca argument nu e bine aleasă pentru că "jertfa" are mai multe sensuri. Jertfă poate fi și slujirea fraților dar și jertfa fizică, stigmatele și martiriul. Deci da, sunt de acord că trebuie să lucrăm înmulțind talanții, dar nu cred că e obligatoriu ca în urma lucrării să rămână neapărat stigmate. Biserica are multe categorii de sfinți și unii au murit în patul lor și fără niciun stigmat. Dar nu cred că pentru asta nu mai sunt sfinți sau că odată ajunși la Dumnezeu, Acesta i-a întrebat unde le sunt stigmatele.
“Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care-L va trimite Tatăl în numele Meu, Acela vă va învăța toate și vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu.” (Ioan 14,26)
Hristos S-a Înălțat!