Luându-mă cu războiul din Ucraina, n-am mai scris de mult despre vaccinare, un subiect care, în decembrie sau ianuarie, era abordat aproape în fiecare știre. Introducând ieri tag-uri vacciniste într-o știre pentru prima dată după nu știu cât timp, tag-uri pe care altă dată le-aș fi băgat cu ochii închiși (pentru că repetiția e mama învățării), mi-am dat seama că viața publică și-a schimbat centrul de atenție ca din comutator. Că lăsăm în urmă o epocă de surescitare mediatică și ni se deschide una nouă, poate la fel de îndelungată sau, cine știe?
Și mi-am pus întrebarea: când s-a mai întâmplat ca un subiect să țină atât de mult timp lumea cu privirile încordate? Păi, în cazul Caracal. Tema care a ținut mai bine de jumătate de an în 2019, cu știri zilnice și dezvăluiri la foc continuu. Pe toate ecranele și pe toate site-urile de presă. Aveam impresia pur și simplu că nu se va mai termina niciodată. Subiectul părea etern (recunoașteți, chiar și azi v-ați arunca să dați click pe orice titlu care vă promite o revelație din butoiul lui Dincă). Și nici măcar nu știam ce ne-așteaptă la doar câteva luni mai apoi, în fatidicul an 2020.
Și zic: oare nu a fost cazul Caracal o repetiție cu public pentru capacitatea mass-media de a întreține psihoza în massă? Parcă prea ușor și, în același timp, profesionist s-a trecut de la lupta contra clanurilor interlope (nu-i așa, cumpănașilor?) la lupta contra inamicului invizibil (nu-i așa, arafaților?) și, mai nou, la lupta contra dușmanului de la răsărit (nu-i așa, radutudorilor?).
Lăsând gluma deoparte, e un subiect de reflecție: ne-am lăsat antrenați în războaie care nu erau ale noastre având Tembelizorul drept comandant al acțiunii?
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Am stat si am urmarit atat articolele, cat si comentariile celorlalti cititori. Intr-adevar, cei mai multi, inclusiv ziarul, au schimbat macazul pe tema "trendy": Razboiul. S-a obtinut (de catre "aia" de uneltesc sa ne aduca la doar 500 de milioane) ceea ce s-a dorit: comutarea atentiei de la crimele genocidului vaccinsit la o noua scena de teatru.
Si se pare ca le-a reusit din plin si asta pentru ca pe langa atentia abatuta asupra unui alt pericol si implicit absolvirea lor de vina injectarii letale a populatiei s-a obtinut o noua dezbinare a populatiei. Deja in taberele nou formate vaccinisti si nevaccinisti, apar scindari interne: pro Zelenskisti si contra actoras de doi bani (dar care se pare ca are succes).
De aceea nu am mai scris nimic, pentru ca vad cum apar scindari chiar in interiorul grupurilor care candva trageau la aceeasi caruta sau mai poetic, aveau aceleasi nemultumiri si-si faceau cam aceleasi vise. Cei care candva se incurajau reciproc acum devin dusmani. Nu-mi place. Pierdem ideile si idealurilecare care ne-au tinut legati? Pierdem ceea ce ne-a unit? Pentru ce?
Asa le dovedim celor care ne-au imbotnitat 2 ani ca suntem usor de manipulat, dezbinat si risipit, iar mai apoi cucerit.
Singura care a tras mereu de snurul aducerii aminte a fost Enya. De cate ori a putut a strigat: Nu uitati ce ne-au facut!
Criminalii poporului roman si ma refer la cei interni, rasufla usurati ca s-au scos de data asta! Dar noi nu trebuie sa-i slabim nici-o clipa! Sa nu uitam cat de usor ne-au vandut in schimbul unui munte de vaccinuri, tot de noi platite. Deci pana la urma noi ne-am platit si ne vom plati sclavia!
Sper sa se faca lumina si nu o luminita ca si cea de la capatul tunelului, ci una de plina amiaza! Raman sa va citesc in continuare, iar voi ramaneti uniti, nu le faceti jocul, caci asta-i unul din punctele agendei lor: Dezbinarea si cucerirea.