Col. (rez.) Florin Șinca: EXECUȚII PUBLICE

De Colonel (rez.) Florin Șinca  /  

Foto: iStock

Foto: iStock

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În anii instaurării stăpânirii staliniste în Regatul Român, apoi în Republica Populară Română, erai băgat la temnița poliției (din 1949 a miliției), sau la siguranță (din 1948 la securitate) pe baza unei simple declarații, bănuieli, delațiuni etc. Palma grea a anchetatorului angajat direct să te frăgezească, țepușa vârâtă ușor sub unghie, macavela, picătura chinezească, bătaia la coaie sau la tălpi și tot soiul de cazne de sorginte asiatică, cum asiatic a fost regimul, făceau minuni.

Am găsit la Arhivele Naționale și Arhiva CNSAS sute de asemenea cazuri.

Erau așa de mulți arestați încât deseori locul de detenție era o cușcă de lemn, la inspectoratul regional sau aiurea.
A fost cumplit, a fost scrâșnirea dinților, s-a vândut frate pe frate, nevastă pe soț !

De cele mai multe ori, erai legat, bumbăcit bine, torturat la greu, apoi se căutau ,,dovezi”. Ai fi spus și ce n-ai făcut, să scapi.

Erau și cazuri în care mai întâi executau foc de armă, adică se trăgea direct, apoi erai somat legal, să existe o acoperire a crimei pentru satrapi.

Vă dau o veste proastă, ca om care am făcut parte din ,,SISTEM” trei decenii: acele vremuri s-au întors, dar sunt cu muuult mai parșive.

Execuțiile publice nu mai au loc pe Dealul Furcilor, în locuri cu cerșetori și zoaie, sau în piața târgului, ci s-au rafinat: au loc la televiziuni și în cabinete de miniștri, în sedii de (in)justiție, unde miroase a whisky fin, capitonate cu catifea și dotate cu fotolii de mătase în care se afundă bine cururi de ghiftuiți din banul public.

Asta, în vreme ce se pregătește adevăratul dezastru, ce va veni peste 1-2 generații, întrucât copiii noștri sunt ocupați la școală cu materii și teme fără legătură cu istoria acestui popor greu încercat și sunt spălați pe creier în facultăți sponsorizate de Sarsailă Soroș.

Nu li se spune că bolșevismul a fost adus pe tancurile sovietice, cu voie de la Occident, că panarama de Churchill ne-a vândut rușilor pe un biet șervețel de hârtie.

În ziua de azi, minciuna și manevrele oculte au atins o asemenea viclenie, încât omul obișnuit, modern, greu mai deosebește adevărul de falsitate.

Iar preludiul a fost Experimentul Covid.

To be continued. 
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • H2SO4 20.12.2024 11:53
    Sunteți printre rarii români care spun adevărul despre întâmplările cumplite din zorii bolșevismului romanesc și mai ales despre molusca cu pălărie și trabuc, care ne-a semnat pe un colț de masă, sentința ca, noi, popor de român, 45 de ani să locuim in lagărul comunist.
    Românilor care mai trimit prin whatsapp, pilde si citate de filosofie, însoțite de mecla scârboasă a călăului britanic, care la conivență cu criminalul gruzin, ne-au condamnat la detenție de lagăr, le recomand să renunțe la alăturarea de poze cu aceia, care reprezintă 45 de ani de grea suferință a României.
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

15:32

ȘTIAȚI CĂ Vlad Pascu a fost olimpic la matematică? E bun de președinte

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan este candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul evanghelist de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități” - DOCUMENT

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!