Col. (rez.) Florin Șinca: AUTODENUNȚ. Și încă un mesaj pentru unul din Sistem: MARȘ, MĂ!

De Colonel (rez.) Florin Șinca  /  

Portret de Bogdan Petry

Portret de Bogdan Petry

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Având în vedere informațiile trunchiate, falsificate, apărute în mass-media și avalanșa de minciuni, văzând denaturarea adevărului și atmosfera specifică anilor bolșevismului 1945-1955…, oprirea în trafic, legitimarea, conducerea la sediul poliției, controlul auto, fotografierea și amprentarea, cu privire la domnul EUGEN SECHILA, declar următoarele:

Eu, colonel (rez.) Florin Șinca, îl cunosc pe Eugen de aproape zece ani și îl socotesc un frate al meu. Știu că a fost luptător în armată în Legiunea Străină din Franța (Légion étrangère).

Cunosc că nu a săvârșit fapte reprobabile și nu are cazier judiciar. De altfel, fost ofițer de poliție cunoscut în mediul nostru profesional, io nu m-aș fi sinucis, asociindu-mă cu un individ cu probleme.

Noi ne vedem și ne despărțim cu un Doamne, ajută!

De-a lungul anilor, noi și familiile ne-am intersectat la slujbe la mănăstiri, parastase publice, comemorări de eroi ai patriei și de martiri din temnițele comuniste, întâlniri cu intelectuali, academicieni, personalități ale vieții publice, actori, țărani sau militanți din ong, inclusiv la lansarea Mișcării Pământul strămoșesc a domnului Călin Georgescu, din 1 octombrie 2021.

Având în vedere probitatea lui profesională, patriotismul, credința și atitudinea dârză, l-am inclus la semnatarii unei Scrisori deschise către președintele Iohannis și premierul Cîțu, din data de 30 septembrie 2021, când noi, un grup de ofițeri și subofițeri din armata în rezervă, în frunte cu domnul general Radu Theodoru, am atras atenția că factorii de decizie din România acționează contra interesului național.

Știu despre faptul că s-a implicat voluntar în campania electorală și că organizează taberele de instruire desfășurate în comuna mea natală, Brebu, județul Prahova, mai precis în satul Podul Cheii, unde și-a cumpărat o palmă de pământ. Acestea nu sunt nicidecum „de îndoctrinare legionară, de spălare pe creier…” și cu atât mai puțin „paramilitare”, cum mincinos s-a afirmat („paramilitare” cu copii???).

Apropo: hotărâți-vă! Un individ nu poate fi legionar și filorus.

Apoi, spălarea voinicească pe față cu apă de izvor de la Valea Rea ori cu apa de la Cheile Doftanei și efectuarea de ore de veghe la foc, de planton nocturn, nu înseamnă spălare pe creier!

La biserica Sf.Dimitrie din sat, localnicii și fostul Primar Dumitru Comăniță au văzut fete și băieți însoțiți de Eugen, cuminți, disciplinați, curați, unii în straie țărănești sau în uniforme de genul cercetașilor (fiica mea este lider la Cercetașii României), cântând la strană, paricipând la Sf.Liturghie sau făcând milostenie unui om nevoiaș.

În vara care urmează intenționez să-mi dau fiul Iustin pentru pregătire bărbătească, oarecum de factură militară, disciplinare și călire, dacă armată nu va fi să facă.

Eu însumi am fost lector/instructor la o tabără de muncă și cercetășie desfășurată de un alt patriot.

Știu că pregătește trupește și sufletește copii și adolescenți. Toate activitățile s-au făcut cu acordul și chiar cu participarea unor părinți, totul perfect legal.

De altfel, în afara monitorizării confidențiale care se presupune (s-au văzut mașini civile și drone), el a fost uneori șicanat, controlat și legitimat în repetate rânduri atât de Poliția Națională cât și de cea locală.

Nu a vorbit niciodată despre acțiuni violente, ori idei contra NATO și anti UE. Nu are vicii, nu bea, nu fumează, nu se droghează.

Are o familie care-l iubește și își adoră soția (Elena) și cei doi copii (al treilea este pe drum).

Mai declar că este un om cu însușiri admirabile: patriot desăvârșit, curajos până la sacrificiul suprem pentru țară, iubitor de istorie strămoșească, admirator al dârzeniei, muncitor până la epuizare, cu stăpânire de sine dobândită în lunga-i experiență de militar.

Nu are ambiții personale ci doar dorința de bunăstare și de redobândire a demnității, libertății românilor.

El este ca un soldat român neadormit.

Dragostea de glie și de vitejii neamului, credința neclintită și lupta pentru adevăr nu au fost, nu sunt și nu vor fi în veci infracțiuni!

Cu sinceritate,

Florin Șinca, București

Citiți și Marian Dumitru: AUTODENUNȚ: Îl cunosc pe Eugen Sechila!

PS: Și încă un mesaj, VIDEO, pentru unul din Sistem: MARȘ, MĂ!

Citiți și: Zoe Dantes: AUTODENUNȚ

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (7)
  • PeterMinea 14.12.2024 17:33
    Marschieren-MARSCH!
  • Wolf Edmond 14.12.2024 17:47
    Găsiți pe goagăl cursuri de cercetași, atât pentru copii cât și pentru adulți, pentru toate gusturile și în mai toate zonele țării. Există firme care au o întreagă rețea de centre în România. Cunosc colegi din localitatea mea care în fiecare vară își trimit copiii în tabere de cercetași. Unde e pericolul? Că învață să trăiască și supraviețuiască în condiții ostile? Toți cei pe care eu îi cunosc că-și trimit copiii la aceste tabere sunt extraordinar de încântați de optimismul, agerimea și vitalitatea pe care o manifestă copiii lor când revin acasă din aceste tabere. Instructorii sunt atât din rândul unor foști militari activi în armata națională sau legiunea franceză. Ce e rău în asta?
  • Wolf Edmond 14.12.2024 20:21
    Și ca să închei, degeaba l-au pus pe domnul Eugen Sechila sub control judiciar gândind cineva că dacă nu poate merge în Ciad ca să-și onoreze contractul de instruire pe care-l are acolo, va declara ceea ce vor găinile bolnave la creier. Sunt convins că un înlocuitor al domniei sale deja este acolo pentru a onora contractul și pe domnul Sechila care e o persoană integră. Chestiile astea se prevăd de către un fost militar de elită din Legiunea Străină a Franței, mai ales dacă locuiește pe teritoriul unui stat ca România.
  • Uwe 14.12.2024 17:50
    Propaganda neagră, intimidările, teroarea psiho ( psyOps) pe care le practică ori le îngăduie "instituțiile captive ale statului" prin toate mijloacele disponibile,cu unicul scop de a-i demobiliza, de a-i demotiva pe românii liberi, pe cei care vor suveranitatea Țării lor natale, ar trebui să provoace un efect neașteptat..."efectul Bumerang".
  • Codreanu 14.12.2024 21:09
    ,,La mission est sacrée, tu l'exécutes jusqu'au bout a tout prix.''

    Așa sună paragraful 6 din codul de onoare al Legiunii Străine franceze ( așa suna până la invazia din Iugoslavia)... Eugen face parte din vechea gardă a legiunii...el nu a fost doar un legionar, el a fost într-o secțiune de elită a Legiunii Străine.
    Celor din aparatul opresiv& autorităților române, nu fiți naivi, voi puteți să-l zdrobiți, dar nu puteți zdrobi spiritul și voința lui, a fost educat în spiritul sacrificiului suprem.
  • Passagero 15.12.2024 01:19
    Ce căciulă frumoasă are domnul colonel Sinca ! Deci se trage si dumnealui din cei care purtau căciulă si săbii lungi, tarabostes ! Si eu ma trag din aceia, cand unchiul meu Constandin a murit in 2001, ultima sa vorbă a fost: "Căciula!", "Ti-am pus-o!", l-a linistit tatal meu, fiul tarabostelui Serghie, bunicul meu, care a pătimit la Periprava.
    Este un fir nevazut care-i leaga pe toti patimitorii si continuatorii neamului nostru, purtatorii caciulii ancestrale, daca nu pe cap, dar macar in suflet.
    N-am stiut de miscarea "Pământul strămoșesc" a domnului Călin Georgescu, din 1 octombrie 2021, m-as fi inscris si eu cu bucurie, expresia asta "pămantul strămosesc" mă arde la inimă !
  • Passagero 15.12.2024 01:35
    Pe draci ii deranjeaza foarte salutul romanesc "Doamne, ajuta" !
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

15:32

ȘTIAȚI CĂ Vlad Pascu a fost olimpic la matematică? E bun de președinte

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan este candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul evanghelist de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități” - DOCUMENT

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!